ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 482/2014

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 482/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra

recursului de față;

În

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

Sentința penală nr. 134 din 21 martie 2012 pronunțată în dosarul nr.

14394/118/2011, Tribunalul Constanța a hotărât:

"În

baza art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin.

(2) C. pen., art. 320

1

C. proc. pen.:

Condamnă

pe inculpatul S.D. la pedeapsa închisorii de 2 (doi) ani și 6 (șase) luni

închisoare și un an pedeapsa complementară a interzicerii drepturi prevăzute de

art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen.

În

baza art. 71 C. pen., interzice drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a

II-a,lit. b) C. pen.

În

baza art. 86

1

C. pen., dispune suspendarea sub supraveghere a

executării pedepsei de 2 ani și 6 luni închisoare aplicată inculpatului S.D.

În

baza art. 86

2

C. pen., fixează termen de încercare de 4 (patru) și 6

(șase) luni.

În

baza art. 86

3

C. pen., pe durata termenului de încercare,

condamnatul S.D. trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a)

să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de protecție a victimelor și

reintegrare socială a infractorilor de pe lângă Tribunalul Constanța;

b)

să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu,reședință, locuință și

orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c)

să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice

informații de natură a putea fi controlate mijloacele de existență.

Atrage

atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 86

4

C. pen. privind

revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În

baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării

pedepsei închisorii, se suspendă și executarea pedepsei accesorii.

În

baza art. 14, art. 346 C. proc. pen., admite în parte pretențiile civile

formulate în cauză.

Obligă

pe inculpatul S.D. la suma de 267.901 RON, cu titlul de despăgubiri civile (constând

în 174 605 RON impozit pe profit și 93.296 T.V.A)."

Pentru

a pronunța această sentință, instanța a reținut că:

Inculpatul

S.D. a deținut calitatea de asociat unic și administrator, în perioada 17

aprilie 2008 și până la data de 13 octombrie 2008, la S.C. P.M. S.R.L. cu

sediul în Târgușor, Jud. Constanța, înmatriculată la ORC sub nr. J13/1430 din

17 aprilie 2009, C.U.I. 23748303, societate al cărei obiect de activitate 1-a

reprezentat "comerț cu ridicata al deșeurilor și resturilor".

În

perioada 02 - 25 septembrie 2008 inculpatul S.D. a vândut marfa, respectiv grâu

către S.C. P.T. S.R.L. Constanța în baza a zece facturi fiscale (existente la

dosarul cauzei), în valoare totală de 492.328,07 RON.

Marfa

a fost comercializată prin intermediul societății P.M. S.R.L. Târgușor,

administrată de inculpatul S.D., fără ca facturile fiscale sus-menționate să

fie înregistrate în evidențele contabile.

2.

La data de 02 septembrie 2008, inculpatul S.D. a vândut marfa, respectiv muștar

către S.C. S.C. S.R.L. Constanța conform facturii fiscale seria PROD nr. 45 din

02 septembrie 2008, în valoare de 84.000 RON.

Marfa

a fost comercializată prin intermediul societății P.M. S.R.L. Târgușor,

administrată de inculpatul S.D., fără ca factura fiscală sus-menționată să fie

înregistrată în evidențele contabile.

La

datele de 05 și 08 septembrie 2008, S.C. S.C. S.R.L. Constanța a achitat, prin

bancă contravaloarea mărfii achiziționată, în două tranșe, respectiv 60.000 RON

și 20.000 RON, prin Banca U.T.

3.

Ulterior, în perioada 10 septembrie - 05 octombrie 2008, inculpatul S.D. a

vândut marfa, respectiv fier vechi către S.C. T. S.R.L. N.B. conform facturii

fiscale seria PROD nr. 4 din 10 septembrie 2008 și seria PROD nr. 19 din 05

octombrie 2008, ambele în valoare totală de 6.411,80 RON.

Marfa

a fost comercializată prin intermediul societății P.M. S.R.L. Târgușor,

administrată de inculpatul S.D., fără ca cele două facturi fiscale

sus-menționate să fie înregistrate în evidențele contabile.

4.

În perioada 31.08 - 07 octombrie 2008, inculpatul S.D. a vândut marfa,

respectiv fier vechi către S.C. R.V. S.A. com. Bujoreni jud. Vâlcea - punct de

lucru Constanța, conform celor 15 facturi fiscale, în valoare totală de

593.841,30 RON.

Marfa

a fost comercializată prin intermediul societății P.M. S.R.L. Târgușor,

administrată de inculpatul S.D., fără ca cele 15 facturi fiscale să fie

înregistrate în evidențele contabile.

Prin

neînregistrarea veniturilor realizate din livrările de marfa - cereale - grâu,

muștar și fier vechi conform celor 18 facturi fiscale ridicate de la clienții

S.C. S.C. S.R.L. Constanța, S.C. T. S.R.L. N.B. și S.C. R.V. S.A. com. Bujoreni

jud. Vâlcea - punct de lucru Constanța S.C. P.M. S.R.L. Târgușor a diminuat

valoarea creanței fiscale reprezentând impozit pe profit cu suma de 107.334 RON

iar taxa pe valoare adăugată este în sumă de 13.412 RON.

Astfel,

prin neînregistrarea celor 18 facturi fiscale emise în favoarea S.C. S.C.

S.R.L. Constanța, S.C. T. S.R.L. N.B și S.C. R.V. S.A. com. Bujoreni jud.

Vâlcea - punct de lucru Constanța, în perioada 31 august 2008 - 07 octombrie

2008, societatea P.M. S.R.L. Târgușor s-a sustras de la plata obligațiilor

fiscale către bugetul de stat în suma de 120.746 RON, respectiv 13.412 RON TVA

și 107.334 RON impozit pe profit. Accesoriile, respectiv dobânzi, majorări și

penalități, în valoare de 111.452 RON au fost calculate până la data de 05

august 2011, data încheierii actului de control.

Împotriva

sentinței, partea civilă Statul Român prin ANAF prin Direcția Generală a

Finanțelor Publice Constanța a formulat apel deoarece instanța de fond nu a

acordat obligațiilor fiscale accesorii, deși s-au solicitat de către partea

civilă, respectiv dobânzile și penalitățile de întârziere aferente impozitului

pe profit și TVA în sumă de 254.223 RON, sumă la care inculpatul trebuia să fie

obligat în condițiile O.G. nr. 92/2003.

Curtea

de Apel Constanța a constatat că referitor la majorările de întârziere

solicitate și în cazul infracțiunilor de "evaziune fiscală"

prejudiciul cauzat cuprinde atât paguba efectiv, cât și beneficiul nerealizat,

acesta din urmă neputând fi acoperit decât prin perceperea majorărilor și

penalităților de întârziere care constituie o despăgubire a statului pentru

încasarea cu întârziere a drepturilor sale care au fost reținute și utilizate pe

nedrept de către debitor începând cu termenul de plată când se datorau

bugetului.

În

vederea reparării integrale, eficiente și a pagubei produse prin faptele

ilicite, de evaziune fiscală, se impune obligarea inculpatului atât la plata

despăgubirilor pentru paguba efectivă cât și la plata beneficiului nerealizat

prev. de art. 114 - 115 din O.G. nr. 92/2003.

În

baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., Curtea de Apel Constanța a admis

apelul formulat de către partea civilă Ministerul Finanțelor Publice prin

A.N.A.F. prin D.G.F.P. Constanța împotriva Sentinței penale nr. 44 din data de

28 ianuarie 2013, pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul penal nr.

14394/118/2011, a desființat sentința apelată și, rejudecând:

A

obligat inculpatul S.D. în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. P.M.

S.R.L. către partea civilă Ministerul Finanțelor Publice prin A.N.A.F. prin

D.G.F.P. Constanța și la plata sumelor aferente debitului principal respectiv

214.475 RON dobânzi și 39.748 RON penalități de întârziere.

A

menținut restul dispozițiilor sentinței apelate în măsura în care nu contravin

prezentei decizii.

Împotriva

deciziei penale a declarat recurs partea civilă care a învederat că instanțele

de fond și apel au obligat pe inculpatul S.D. în solidar cu partea responsabilă

civilmente la plata sumelor aferente debitului principal, respectiv 214.475 RON

și obligațiilor fiscale accesorii (penalități de întârziere și dobânzi) în

cuantum de 39.748 RON, fără a dispune plata obligațiilor fiscale accesorii până

la data achitării integrale a debitului.

Având

în vedere că la data judecării cauzei în recurs, respectiv la 07 februarie

2014, era în vigoare noul C. proc. pen. ale cărui dispoziții sunt de imediată

aplicare, a fost necesar să se stabilească cadrul procesual în raport cu

împrejurarea că, în prezent, recursul nu mai este o cale ordinară de atac iar

Înalta Curte nu mai are competența funcțională de a judeca recursul.

Situația

tranzitorie expusă anterior este reglementată prin dispozițiile art. 12 alin.

(1) din Legea nr. 255/2013, care stabilesc atât competența de soluționare cât

și dispozițiile procesuale aplicabile în cauzele aflate în curs de judecată la

data intrării în vigoare a legii noi.

Astfel,

în conformitate cu dispoziția tranzitorie anterior menționată, "recursurile

în curs de judecată la intrarea în vigoarea a legii noi declarate împotriva

hotărârilor care au fost supuse apelurilor potrivit legii vechi rămân în

competența aceleiași instanțe și se judecă potrivit dispozițiilor legii vechi

privitoare la recurs."

Prin

urmare, constatând că recursul în prezenta cauză se afla în curs de judecată la

data intrării în vigoare a C. proc. pen., fiind declarat împotriva unei

hotărâri supuse apelului potrivit legii vechi, Înalta Curte a apreciat că este

competentă să soluționeze calea de atac, fiind aplicabile prevederile C. proc.

pen. anterior în materia recursului.

Cu

privire la prevederile C. proc. pen. anterior privind judecarea recursului,

Înalta Curte notează că în raport cu data pronunțării deciziei recurate sunt

incidente în cauză dispozițiile Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru

degrevarea instanțelor judecătorești.

Sub

acest aspect, se constată că decizia penală recurată a fost pronunțată de la

data de 16 mai 2013, ulterior intrării în vigoare, la 15 februarie 2013, a

Legii nr. 2/2013, fiind supusă casării exclusiv în limita motivelor de recurs

prevăzute în art. 385

9

C. proc. pen. anterior, astfel cum au fost

modificate prin actul normativ menționat.

Examinând

recursul formulat de partea civilă conform dispozițiilor art. 385

9

C. proc. pen. anterior, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/201,

Înalta Curte constată următoarele:

Procurorul

a susținut că recurenta parte civilă, Agenția Națională de Administrare Fiscală

prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Constanța nu a indicat prin

motivele de recurs vreun caz de casare, situație în care chiar dacă critica

s-ar încadra în cazul de casare prev. de art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen. ar echivala cu luarea în considerare din oficiu a acestui caz, ceea

ce ar contraveni dispozițiilor art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen.

În

cauză, partea civilă a motivat în scris recursul, prin menționarea criticilor

de nelegalitate, fără a preciza temeiurile legale de casare prev. de art. 385

9

C. proc. pen.

Pentru

omisiunea de a indica cazul de casare de către recurent, legea nu prevede o

sancțiune procesuală astfel încât instanța este obligată să examineze criticile

dacă acestea se încadrează într-unul dintre cazurile de casare prevăzute în

art. 385

9

C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr.

2/2013.

De

altfel, dispozițiile art. 385

10

alin. (1) și (2) C. proc. pen. nu

impun menționarea expresă a cazurilor de casare, stipulând că recursul trebuie

motivat, iar motivele de recurs se formulează în scris prin cererea de recurs

sau printr-un memoriu separat, care trebuie depus la instanța de recurs cu cel

puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată, cu excepția motivelor care

vizează cazurile de casare care pot fi examinate din oficiu.

În

cauză, motivele de recurs formulate de partea civilă vizează omisiunea

instanței de fond de a obliga pe inculpat la plata obligațiilor fiscale

accesorii (penalități de întârziere și dobânzi) în conformitatea cu O.G. nr.

92/2003 privind Codul de procedură fiscală, calculate până la data când debitul

va fi integral achitat, critică ce poate fi examinată prin prisma cazului de

casare prev. de art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C. proc.

pen.

Cazul

de casare prev. de art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C. proc.

pen., a fost exclus din categoria acelora care se iau în considerare din

oficiu, fiind necesară, pentru a putea fi examinat de către instanța de recurs,

respectarea condițiilor formale prevăzute în art. 385

10

alin. (1) și

(2) C. proc. pen.

Verificând

actele dosarului, Înalta Curte constată că partea civilă a motivat recursul în

termen, la data de 31 mai 2013, cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de

judecată, stabilit la 06 decembrie 2013.

Examinând

criticile formulate de partea civilă prin prisma cazului de casare prev. de

art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C. proc. pen., constată că

prin motivele de recurs se invocă greșita aplicare a dispozițiilor Ordonanței

Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.

De

altfel, principiul general care guvernează soluționarea acțiunii civile în

cadrul procesului penal este acela al reparării integrale a prejudiciului

cauzat prin fapta ilicită.

Astfel,

potrivit art. 119 alin. (1)din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură

fiscală, astfel cum a fost modificată și completată, pentru neachitarea la

termenul de scadență de către debitor a obligațiilor de plată, se datorează

după acest termen dobânzi și penalități de întârziere.

În

conformitate cu art. 120 alin. (1) din același act normativ, dobânzile se

calculează pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare

termenului de scadență și până la data stingerii sumei datorate inclusiv și

potrivit art. 120

1

alin. (1), plata cu întârziere a obligațiilor

fiscale se sancționează cu o penalitate de întârziere datorată pentru neachitarea

la scadență a obligațiilor fiscale principale.

Din

examinarea hotărârilor atacate rezultă că instanțele de fond și apel nu au

obligat inculpatul la plata obligațiilor fiscale accesorii aferente debitului

principal în sumă de 267.901 RON, calculate până la achitarea integrală a

debitului, ceea ce reprezintă o greșită aplicare a dispozițiilor legale

anterior menționate care stipulează că obligațiile fiscale accesorii aferente

debitului principal trebuie calculate până la achitarea integrală a debitului.

Pentru

considerentele expuse, în vederea restabilirii legalității hotărârilor atacate,

în baza art. 385

15

pct. 2 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și

Justiție va admite recursul declarat de partea civilă și va obliga inculpatul

S.D. în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. P.M. S.R.L. către partea

civilă la plata obligațiilor fiscale accesorii aferente debitului principal în

sumă de 267.901 RON, calculate până la achitarea integrală a debitului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursul declarat de Agenția Națională de Administrare Fiscală prin Direcția

Generală a Finanțelor Publice Constanța casează în totalitate Decizia penală

nr. 73P din 16 mai 2013 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală

și pentru cauze penale cu minori și de familie, și în parte Sentința penală nr.

44 din 28 ianuarie 2013 pronunțată de Tribunalul Constanța numai cu privire la

soluționarea laturii civile și rejudecând:

Obligă

inculpatul S.D. în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. P.M. S.R.L.

către partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală prin Direcția

Generală a Finanțelor Publice Constanța la plata obligațiilor fiscale accesorii

aferente debitului principal în sumă de 267.901 RON, calculate până la achitarea

integrală a debitului.

Menține

celelalte dispoziții ale sentinței penale.

Cheltuielile

judiciare rămân în sarcina statului, iar onorariul parțial, în cuantum de 50

RON, cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat se

plătește din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 07 februarie 2014.

Procesat

de GGC - AM