ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 373/2012

Asupra recursului penal de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoare: Prin sentința penală nr. 41 din 2 martie 2011 pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în Dosarul nr. 818/90/2010 s-a dispus, în baza art. 20 C. pen., raportat la art. 174 alin. (1) și art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., condamnarea inculpatului R.S., la pedeapsa de 5 ani și 6 luni închisoare. Pentru a pronunța această hotărâre s-au reținut, în fapt, următoarele: În seara zilei de 11 august 2009, partea vătămată P.T. a venit în vizită la inculpat, întreținând relații intime. După miezul nopții, în timp ce inculpatul o conducea pe victimă spre casă, după ce a insultat-o și i-a rupt hainele de pe ea, a târât-o în drum de păr, a lovit-o cu pumnii și picioarele peste corp, după care a ridicat-o și a aruncat-o pe marginea drumului în mărăcini, urinând pe ea.

În timpul agresiunii, la locul faptei, a apărut martorul B.V. care a asistat la incident, până la terminarea acestuia, în jurul orelor 02,40. A doua zi dimineața, partea vătămată a fost transportată la spital stabilindu-se că a suferit mai multe fracturi ale coastelor 5, 6, 7, 8 și 9, pe partea stângă a corpului și pneumotorax. Din Raportul de constatare medico-legală nr. 152/E/767/2009 întocmit de Serviciul Județean de Medicină Legală Vâlcea, a rezultat că partea vătămată a suferit leziuni corporale vindecabile în 25-30 zile îngrijiri medicale, cu punerea în primejdie a vieții acesteia. În drept, fapta inculpatului a fost încadrară în dispozițiile art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen.

cu aplicarea art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. Împotriva sentinței pronunțată de instanța de fond a declarat apel inculpatul R.S., solicitând desființarea acesteia și, în rejudecare, schimbarea încadrării juridice în art. 181 C. pen. cu consecința reducerii pedepsei. Prin decizia penală nr. 95/ A din 6 octombrie 2011 pronunțată la Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, s-a dispus respingerea apelului, ca nefondat. A obligat apelantul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat. Instanța de apel a reținut, în esență, că infracțiunea comisă de inculpat întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor, dat fiind faptul că a lovit victima cu pumnii și picioarele, fracturându-i coastele, abandonând-o pe marginea drumului, intenția sa fiind aceea de a ucide și nu de a lovi.

Împotriva ambelor hotărâri a declarat recurs inculpatul R.S., invocând incidența cazului de recurs prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen. În susținerea recursului, inculpatul a invocat atitudinea sa procesuală, lipsa antecedentelor penale, astfel că, sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 81 C. pen. Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând recursul prin prisma criticilor formulate, cât și din oficiu cauza, conform art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., constată că acesta este fondat pentru alte considerente decât cele invocate. Starea de fapt reținută de instanța de fond este corectă, iar încadrarea juridică este legală.

Din probele administrate rezultă că în noaptea de 11 august 2009, după ce inculpatul întreținuse la domiciliul său relații intime cu partea vătămată, în timp ce o conducea spre casă, a lovit-o în mod repetat cu pumnii și picioarele după care a abandonat-o pe marginea drumului, nu înainte de a-și satisface nevoile fiziologice, urinând peste victimă. Loviturile aplicată au produs fracturarea coastelor 5, 6, 7, 8 și 9 pe partea stângă a corpului și pneumomediastin. Împrejurările comiterii faptei - loviturile repetate, aplicate pe tot corpul victimei, de la mică distanță - corelată cu atitudinea inculpatului după comiterea infracțiunii, abandonând victima în stare de inconștiență, pe marginea drumului, demonstrează o periculozitate sporită a acestuia, ceea ce impune menținerea pedepsei aplicate de prima instanță, atât sub aspectul cuantumului, cât și sub aspectul modalității, de executare a acesteia.

Recursul inculpatului este însă fondat în ceea ce privește aplicarea pedepsei accesorii. Articolul 71 alin. (1) C. pen. referitor la pedepsele accesorii prevede că pedeapsa detențiunii pe viață sau a închisorii, atrage de drept interzicerea drepturilor prevăzute de art. 61 alin. (1 1 ) lit. a)-c), din momentul în care hotărârea de condamnare a rămas definitivă și până la terminarea executării pedepsei, până la grațierea totală sau a restului de pedeapsă ori până la împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei. Articolul 64 alin. (1) lit. a) C. pen. se referă la dreptul de a alege și de a fi ales în autoritățile publice sau în funcțiile elective publice. De asemenea, condițiile privind pedepsele complementare sunt reglementate de dispozițiile art. 65 C. pen.

Aplicarea pedepsei complementare și accesorii în mod automat și nediferențiat nu poate fi acceptată, fiind necesară păstrarea unei proporționalități între gravitatea faptei și pedeapsa aplicată, inclusiv sub aspectul interzicerii exercitării unor drepturi pe durata executării pedepsei. Nu poate fi interzis automat exercitarea unui drept fundamental, ca dreptul de a alege, tuturor persoanelor condamnate la pedeapsa închisorii, întrucât acest fapt ar avea efecte arbitrare. De aceea, este necesar aprecierea instanței în fiecare caz în parte, astfel încât necesitatea și proporționalitatea să poată fi apreciate individual. În cauza de față, instanța de fond a interzis inculpatului, inclusiv dreptul prevăzut de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a.

Respectându-se principiul proporționalității, Înalta Curte apreciază că se impune limitarea pedepsei complementare și a pedepsei accesorii doar la interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte în temeiul dispozițiilor art. 385 15 alin. (2) lit. d) C. proc. pen. va admite recursul declarat de inculpatul R.S. împotriva deciziei penale nr. 95/ A din 6 octombrie 2011 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și familie. Va casa decizia atacată și, în parte, sentința penală nr. 41 din 2 martie 2011 a Tribunalului Vâlcea, numai în ceea ce privește pedeapsa accesorie și, rejudecând, în temeiul art. 65 alin. (2) C. proc.

pen. va interzice inculpatului cu titlu de pedeapsă complementară exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei principale și va face aplicarea dispozițiilor art. 71 și 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate. Văzând și dispozițiile art. 189 - 192 C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de inculpatul R.S. împotriva deciziei penale nr. 95/ A din 6 octombrie 2011 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Casează decizia penală atacată și, în parte, sentința penală nr. 41 din 02 martie 2011 a Tribunalului Vâlcea și, rejudecând: În temeiul art. 65 alin. (2) C. pen. interzice inculpatului cu titlu de pedeapsă complementară exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei principale. Face aplicarea art. 71, art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a lit. b) C. pen. Menține celelalte dispoziții ale sentinței. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în sumă de 200 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 13 februarie 2012.