ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2161/2012

Asupra recursului penal de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 523 din 29 noiembrie 2011 a Tribunalului Argeș s-a încetat procesul penal, în temeiul dispozițiilor art. 10 alin. (1) lit. i) 1 C. proc. pen., combinat cu art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, pornit împotriva inculpatului M.C.T. aplicându-i-se sancțiunea administrativă a amenzii de 500 lei. S-a constatat recuperat prejudiciul cauzat părții civile Statul Român, prin A.N.A.F. București - D.G.F.P. Argeș. În fine, a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat. Pentru a hotărî astfel, în fapt, prima instanță a reținut: Inculpatul M.C.T. a fost până în anul 2002 administrator unic al SC M.C.D.E.

SRL Ștefănești, având ca obiect de activitate, printre altele, servicii de cazare și alimentație publică. Începând cu 12 februarie 2002 a fost cooptat în societate și ca administrator numitul N.I., societatea având ca punct de lucru comuna Bradu, județul Argeș, unde funcționează hotelul-restaurant „A.”; în cadrul acestuia sunt organizate diferite mese festive, la comanda clienților. În perioada 18 februarie 2007 - 10 noiembrie 2007, la restaurantul respectiv s-au prestat servicii de alimentație publică și mese festive pentru 8 evenimente, încasându-se suma de 30.328 lei, fără a se emite documente legale. Tot astfel, în perioada 17 noiembrie 2005 - 15 iunie 2007, deși societatea comercială a emis documente fiscale în valoare totală de 10.590 lei, acestea nu au fost înregistrate în evidența contabilă.

În total, nu s-a înregistrat în evidența contabilă suma de 40.918 lei, prejudiciindu-se astfel bugetul consolidat al statului cu suma de 12.020 lei, reprezentând impozitul pe profit și T.V.A. Fapta inculpatului a fost încadrată în infracțiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005. Deoarece inculpatul a achitat suma datorată statului, prima instanță a dispus încetarea procesului penal în temeiul dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, combinat cu art. 10 alin. (1) lit. i) 1 C. proc. pen., aplicând acestuia o amendă administrativă de 500 lei, în conformitate cu dispozițiile art. 91 lit. c) C. pen.

Împotriva hotărârii a formulat apel inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând: - în mod greșit instanța a reținut vinovăția sa în săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, deoarece obligația ținerii contabilității revenea firmei angajate în acest scop; a solicitat achitarea în temeiul dispozițiilor art. 10 lit. c) C. proc. pen.; - faptei îi lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii, solicitând achitarea în temeiul dispozițiilor art. 10 lit. d) C. proc. pen. Prin decizia penală nr. 8 din 7 februarie 2012 a Curții de Apel Pitești s-a respins ca nefondat apelul declarat de inculpat. Instanța de prim control judiciar a reținut că inculpatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, privind evaziunea fiscală.

Infracțiunea respectivă are drept element material „omisiunea, în tot sau în parte, a evidențierii în actele contabile ori în alte documente legale a operațiunilor comerciale realizate sau a veniturilor realizate”. Într-adevăr, inculpatul în calitatea sa de administrator a angajat o firmă specializată în ținerea contabilității. Dar, această împrejurare nu-l exonerează de răspundere penală pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, întrucât această firmă nu putea evidenția veniturile obținute de la clienții care au organizat cele 8 evenimente festive dacă nu i s-au prezentat documentele primare. Probele administrate în cauză, respectiv depozițiile salariaților SC M.C.D.E.

SRL Ștefănești, dovedesc că inculpatul, după încasarea sumelor de bani de la respectivi clienți a interzis salariaților, cu atribuțiuni specifice, să întocmească documentele primare - facturi fiscale. In acest sens, sunt depozițiile martorilor S.N.F. (f. 221, dosar urmărire penală) și S.V. (f. 227 dosar urmărire penală). Astfel, martorul S.N.F., încadrat ca bucătar la această societate comercială, precizează: „În urma discuțiilor purtate cu recepționerul, am înțeles că toate sumele de bani ce au fost încasate de la clienți în cursul anului 2007, au fost ridicate de către domnul M.C. Tot aceștia mi-au mai spus că au primit dispoziție de la dl. M.C. să nu emită facturi și chitanțe decât clienților care solicită”.

De asemenea, martorul S.V., angajat la complexul hotelier în funcția de recepționer, menționează: „În urma discuțiilor purtate cu ceilalți angajați am înțeles că pentru evenimentele ce se organizau în cadrul restaurantului nu se întocmesc facturi și chitanțe, întrucât așa a dispus M.C.”. Sumele plătite de clienți erau predate inculpatului, împrejurare confirmată de martora Ș.A.E. (f. 215 dosar urmărire penală), încadrată ca ospătar, care precizează: „Suma plătită se achita domnului M.C., din câte știu nu s-au emis facturi și chitanțe pentru toate sumele de bani încasate de la clienți”. In același sens declară și martora N.A.E. (f. 212 dosar urmărire penală), recepționeră: „Sumele de bani încasate de către noi de la clienți au fost ridicate numai de M.C.”.

De fapt, era o practică instituită de inculpat de a nu se emite chitanțe sau facturi la încasarea sumelor de bani, operațiune efectuată numai în mod excepțional, și anume când clienții insistau să primească atare acte justificate. În acest sens sunt depozițiile martorilor I.S. (f. 198 dosar urmărire penală), O.F.S. (f. 192 dosar urmărire penală), C.M. (f. 205 dosar urmărire penală), S.G.A. (f. 208 dosar urmărire penală) și I.C.I. (f. 210 dosar urmărire penală), toți aceștia precizând că pentru sumele plătite nu au primit document fiscal justificativ. În raport de această împrejurare, susținerea inculpatului referitoare la lipsa vinovăției în evidențierea în actele contabile a veniturilor obținute, este neîntemeiată, deoarece firma specializată nu avea posibilitatea menționării acestora, în condițiile în care inculpatul, în calitatea sa de asociat al acestei societăți, interzicea întocmirea lor.

În plus, în conformitate cu dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 82/1991, privind contabilitatea „Răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității revine administratorului care are obligația gestionării entității respective”. În speță, răspunderea inculpatului este atrasă nu numai de nerespectarea acestui text de lege, ci și de faptele materiale privitoare la dispoziția dată salariaților săi de a nu se întocmi acte primare (chitanțe, facturi fiscale etc.) care, apoi, să fie evidențiate în contabilitate, ceea ce echivalează cu neevidențierea veniturilor societății în scopul sustragerii de la plata către bugetul de stat a impozitului pe profit și a taxei pe valoare adăugată.

Este, de asemenea, neîntemeiată, susținerea inculpatului privind lipsa elementului subiectiv în săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, rezultând, dimpotrivă, astfel cum declară martorii amintiți, că inculpatul cu bună-știință interzicea evidențierea sumelor în actele contabile. Împotriva deciziei penale nr. 8 din 7 februarie 2012 a Curții de Apel Pitești în termen legal a declarat recurs inculpatul M.C.T., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie sub următoarele aspecte: 1. Instanța de apel nu a ținut seama de probele administrate de prima instanță, făcându-se referire doar la probele administrate în faza urmăririi penale, cu toate că aceste declarații au fost obținute cu încălcarea dreptului la apărare al inculpatului.

2. Instanțele nu s-au pronunțat asupra probelor administrate în faza de cercetare judecătorească, ci au avut în vedere doar declarațiile angajaților luate în faza de urmărire penală. 3. În mod greșit instanțele au reținut că ar fi dat dispoziție angajaților să nu elibereze documente justificative în legătură cu anumite operațiuni. În plus, trebuie reținut și faptul că, pentru clienții persoane fizice, nu este obligatorie emiterea de facturi fiscale, în condițiile în care deja s-a emis bon fiscal sau chitanță fiscală. Cel mult, reîntocmirea unei facturi pe baza unei chitanțe deja existente ar putea reprezenta o faptă contravențională și nu una penală. 4. Nelegalitatea soluției de încetare a procesului penal.

Inculpatul arată că nu era răspunzător de conducerea contabilității, aceasta fiind condusă de către SC R.E. SRL în baza unui contract de prestări servicii, în mod eronat s-a reținut că le-a interzis martorilor întocmirea documentelor primare, nu s-a ocupat de operațiunile comerciale, acest lucru fiind făcut de către martorul P.B.N. și celălalt administrator N.I. Inculpatul solicită, în principal, achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) sau d) C. proc. pen. iar, în subsidiar, trimiterea cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale sau la instanță pentru rejudecare. În drept s-au invocat cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 6, 10, 12 și 17 2 C. proc.

pen. Examinând recursul declarat în cauză prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte reține că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează: Pe baza probelor administrate în cauză atât la urmărirea penală, cât și la cercetarea judecătorească, instanțele au reținut corect în sarcina recurentului inculpat săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, constând în aceea că, în calitate de administrator al SC M.C.D.E. SRL cu intenție nu a înregistrat în evidența contabilă a societății o parte din veniturile realizate în perioada decembrie 2006 - noiembrie 2007, în scopul sustragerii de la plata către bugetul de stat a impozitului pe profit și a taxei pe valoarea adăugată, prejudiciind bugetul statului cu suma totală de 12.020 lei.

Având în vedere că inculpatul a acoperit prejudiciul cauzat bugetului statului până la primul termen de judecată, în conformitate cu dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 s-a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală. Referitor la prima critică formulată de către inculpat, Înalta Curte reține că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 385 9 pct. 6 C. proc. pen. Din examinarea dosarului de urmărire penală rezultă că au fost respectate dispozițiile art. 6 alin. (3) C. proc. pen., respectiv inculpatul a fost încunoștințat înainte de a fi audiat despre fapta pentru care este cercetat, încadrarea juridică a acesteia, asigurându-i-se posibilitatea pregătirii și exercitării apărării (fila 230 dosar urm. pen.).

Ulterior, inculpatul a fost ascultat în prezența apărătorului său ales (filele 232-236, 256 dosar urm. pen.). În cursul cercetării judecătorești, martorii din acte au fost audiați în prezența inculpatului și a apărătorilor săi, potrivit dispozițiilor art. 327 C. proc. pen., inculpatul având posibilitatea să adreseze întrebări martorilor pentru lămurirea exactă a situației de fapt, în ipoteza în care aprecia că declarațiile acestora sunt contradictorii, așa cum se susține de către recurent. De asemenea, este nefondată și critica întemeiată pe dispozițiile art. 385 9 pct. 10 C. proc. pen., la adoptarea soluției fiind avute în vedere declarațiile martorilor din ambele faze procesuale. De menționat este că, la cercetarea judecătorească, martorii din lucrări și-au menținut declarațiile date la urmărirea penală.

Martorii N.G.D. și S.V. nu au putut fi ascultați, însă instanțele au ținut seama de declarațiile date de aceștia la urmărirea penală. Critica întemeiată pe dispozițiile art. 385 9 pct. 12 C. proc. pen. este neîntemeiată. Din declarațiile martorilor audiați în ambele faze procesuale - salariați la SC M.C.D.E. SRL Ștefănești rezultă că inculpatul, după organizarea meselor festive și încasarea banilor, a interzis salariaților să întocmească documente fiscale. Martora Ș.E.A., angajată ca ospătar la SC M.C.D.E. SRL arată că nu s-au emis facturi și chitanțe pentru toate sumele încasate de la clienți, personal nu a întocmit niciodată facturi sau chitanțe, iar în ipoteza în care se achitau banii la recepție, în ziua următoare aceștia erau ridicați de către inculpat (fila 215 dosar urm. pen., fila 108 dosar instanță).

Din declarațiile martorului P.B.N. rezultă că inculpatul le-a spus angajaților să nu emită facturi decât în situația în care clientul solicită un asemenea document și că au existat situații când au întocmit facturi și chitanțe clienților, iar ca urmare a dispoziției verbale primite de la inculpat, acestea au fost anulate. Același martor arată că după organizarea evenimentelor respective, banii erau predați inculpatului (filele 218-219 dosar urm. pen., fila 109 dosar instanță). S.N.F., bucătar la restaurantul A. relatează că, în urma discuțiilor purtate cu ceilalți angajați, a înțeles că aceștia au primit dispoziție de la inculpat să nu emită facturi și chitanțe decât clienților care solicită acest lucru, iar toate sumele de bani încasate de la clienți au fost predate inculpatului (fila 221 dosar urm. pen., fila 110 dosar instanță).

În același sens sunt și declarațiile martorilor F.L.G., S.V., ce se coroborează cu declarațiile martorilor O.F.S., P.D., I.I.C., M.C.A., O.M., S.G.A., C.M. și din care rezultă că pentru banii plătiți pentru organizarea meselor festive nu li s-au eliberat documente fiscale. Din actele dosarului reiese că într-adevăr inculpatul a angajat o firmă specializată pentru ținerea contabilității, or aceasta nu avea posibilitatea evidențierii veniturilor realizate din moment ce pentru sumele încasate nu se emiteau documente primare, din dispoziția dată de inculpat angajaților săi, cu scopul de a se sustrage de la plata către bugetul de stat a impozitului pe profit și a taxei pe valoarea adăugată. Față de considerentele expuse, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpat. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.C.T. împotriva deciziei penale nr. 8/ A din 7 februarie 2012 a Curții de Apel Pite ști, secția penală ș i pentru cauze cu minori ș i de familie . Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 20 iunie 2012.