ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4964/2012

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor

dosarului, constată următoarele:

Prin acțiunea depusă la data de 17

ianuarie 2011 pe rolul Tribunalul Botoșani, reclamantul B.I.L. a formulat

cerere de chemare în judecată împotriva Fondului de Protecție a Victimelor

Străzii (denumit în continuare F.P.V.S.), pentru ca, prin sentința ce se va

pronunța, acesta să fie obligat, în calitate de parte responsabilă civilmente,

la plata despăgubirilor ce i se cuvin în urma tragicului accident suferit de

copilul acestuia, B.I. Arată reclamantul faptul că, până la aceasta dată, nu a

primit nici o oferta concretă de despăgubiri, solicitând obligarea pârâtei la

plata sumei de 1.500.000 euro daune morale, suma de 10.000 lei daune materiale

și suma de 5.000 lei, cheltuieli de judecată - onorar avocat.

Pârâtul Fondul de Protecție a

Victimelor Străzii depune la dosar întâmpinare, prin care; pe cale de excepție,

Invocă excepția necompetentei teritoriale a Tribunalului Botoșani în dosarul

nr. 782/40/2011, ce privește prezenta cauză.

În subsidiar, în cazul în care nu se

va admite excepția ridicată, se solicită ca tribunalul să respingă, în parte,

capătul de cerere cu privire la cuantumul daunelor morale solicitate de

reclamant, ca exagerat și nejustificat, având în vedere aprecierile referitoare

la acest aspect, să respingă capătul de cerere cu privire la cuantumul daunelor

materiale solicitate de reclamant, ca nedovedit, cât și obligarea persoanei

responsabile de crearea prejudiciului sau a moștenitorilor acesteia la

rambursarea către Fond a sumelor pe care acesta le va achita, în baza hotărârii

judecătorești, părții prejudiciate.

Prin sentința nr. 3642 din 23

septembrie 2011, Tribunalul Botoșani - Secția civilă a respins excepția de

necompetență teritorială a Tribunalului Botoșani, ca neîntemeiată; a respins

excepțiile lipsei de interes și cea de prematuritate a introducerii acțiunii; a

respins excepția lipsei calității de reprezentant, ca fiind rămasă fără obiect;

a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamantul B.I.L. - moștenitor legal

al defunctului B.I., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Protecție a

Victimelor Străzii (F.P.V.S.); a obligat pârâta să plătească reclamantului suma

de 10.000 lei, cu titlu de daune materiale, precum și suma de 200.000 lei, cu

titlu de daune morale; a obligat pârâta să plătească reclamantului și suma de

5713 lei cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe au declarat

apel reclamantul și pârâta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia nr. 3 din 7 februarie

2012 pronunțată de Curtea de Apel Suceava - secția I civilă, au fost respinse

ca nefondate apelurile.

Pentru a se

pronunța astfel instanța de apel a reținut în principal că

directivele invocate de către

reclamant au fost transpuse în legislația internă iar faptul transpunerii

defectuoase a lor nu s-a dovedit. De

asemenea

s-a mai reținut că Fondul de protecție a victimelor străzii a fost

constituit

prin voința legiuitorului tocmai în scopul despăgubirii victimelor unor

accidente pentru care vehiculul, fie a rămas neidentificat, fie nu deținea la

momentul producerii accidentului asigurare obligatorie de răspundere civilă. De

altfel, circumstanțele producerii accidentului, cât și obligația de piață a

despăgubirilor nu au fost contestate nici la judecata

în fond și nici In apel, ci doar cuantumul despăgubirilor acordate.

Împotriva deciziei nr. 3 din 7

februarie

1

2012 pronunțată de Curtea de Apel Suceava a declarat

recurs Asociația Fondul de Protecție a Victimelor Străzii cât și B.I.L.

În dezvoltarea cererii recurenta

Asociația Fondul de Protecție a Victimelor Străzii a criticat decizia recurata

pe de o parte în ceea ce privește admisibilitatea cererii de acordare a

daunelor arătând că este

lipsită de sens în

condițiile în care fiind unic moștenitor al persoanei

responsabile de

producerea prejudiciului, reclamantul B.I.L.

va fi chemat ulterior să răspundă pentru prejudiciul

creat de B.M., iar pe de altă parte, instanța, în aprecierea daunelor morale pe

care le acordă trebuie să se raporteze la situația concretă și anume la aceea

că vinovată de decesul propriului fiu este chiar soția reclamantului, B.M., nu

o altă persoană.

Recurentul B.l.L. a criticat decizia

recurată arătând că: 1. instanța de apel deși a reținut că directivele invocate

au fost transpuse în dreptul intern, nu Ie-a reținut în motivare; 2 instanța de

apel nu a reținut că Ordinul nr. 21/2009 a C.S.A. prin prevederile art. 49 pct.

2 lit. d) contravine Legii nr. 136/1995 așa cum a fost ea modificată de O.G. nr.

61/2005 și că practic transpunerea este una defectuoasă.

Asociația Fondul de Protecție a

Victimelor Străzii a formulat întâmpinare la recursul declarat de B.l.L.

solicitând respingerea acestuia.

Analizând actele și lucrările

dosarului în funcție de criticile recurenților încadrate în art. 304 pct. 9 C.

proc. civ. înalta Curte reține că recursurile sunt nefondate pentru următoarele

considerente:

Potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

modificarea hotărârii se poate cere când aceasta este lipsită de temei legal

ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Literatura juridică a statuat că

hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când

instanța a cărei hotărâre se atacă a recurs la aplicarea dispozițiilor legale

aplicabile speței, însă fie Ie-a încălcat, fie Ie-a aplicat greșit.

Din această

perspectivă precum și din perspectiva criticilor deciziei recurate de către

recurenți, înalta Curte retine că hotărârea instanței de apel a fost pronunțată

în temeiul dispozițiilor legale aplicabile speței.

declarat de Asociația Fondul de Protecție a Victimelor Străzii înalta Curte

apreciază că în mod corect instanța de apel a reținut că recurenta-pârâtă ca și

entitate juridică a fost constituită prin voința legiuitorului stabilind prin art.

25

1

alin. (2) lit. b) din Legea nr. 32/2000 că scopul său este acela

de a despăgubi persoanele păgubite prin accidente de vehicule dacă vehiculul,

respectiv tramvaiul, care a provocat accidentul a rămas neidentificat sau nu

era asigurat pentru răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de

vehicule, cu toate că în conformitate cu prevederile legale în vigoare,

proprietarul acestuia avea obligația să încheie o astfel de asigurare.

Din prevederile legale menționate

rezultă că intenția legiuitorului a fost aceea de a apăra toate drepturile și

bunurile unei persoane prevăzând în termeni generali și fără a face distincție

de natura prejudiciului că orice daună trebuia asigurată, indiferent că este

daună materială sau morală.

Literatura juridică a stabilit că

prejudiciul moral este o consecință nesusceptibilă de evaluare bănească care

rezultă din evaluarea unui drept sau interes patrimonial și constă în moartea,

durerile fizice sau psihice cauzate prin vătămarea integrității corporale sau a

sănătății, atingerea onoarei sau reputației unei persoane.

Plecând de la

această opinie și având în vedere faptul că nu există

criterii legale pe baza cărora să se

poată realiza o cuantificare obiectivă a daunelor morale instanțele de judecată

au stabilit în funcție de circumstanțele cauzei un cuantum rezonabil.

înalta Curte retine că este neîntemeiat deoarece în considerentele deciziei

recurate instanța de apel a arătat că directivele

invocate de reclamant au

fost transpuse în legislația internă, iar

faptul transpunerii defectuoase a lor nu s-a dovedit.

Din considerentele deciziei recurate

rezultă că instanța de apel printr-o motivare laborioasă a arătat dispozițiile

legale aplicabile situației de fapt concrete, respectiv a art. 25

1

din Legea nr. 32/2000.

Într-o altă exprimare în mod corect

s-a reținut că față de data

producerii

accidentului, respectiv 21 mai 2010, sunt aplicabile dispozițiile

art. 25

din Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare și supravegherea

asigurărilor, cu modificările și completările ulterioare.

Așadar, înalta Curte nu își însușește

critica recurentului referitoare

la faptul

că instanța de apel nu a reținut că Ordinul nr. 21/2009 prin art. 49

pct.

2 lit. d) contravine Legii nr. 136/1995, din moment ce aceasta a stabilit legea

aplicabilă în funcție de împrejurarea de fapt.

De fapt, recurentul

prin invocarea criticilor menționate în cererea de

recurs nu

contestă altceva decât cuantumul despăgubirilor acordate.

Din această perspectivă, așa cum am

arătat deja, în vederea acordării daunelor morale nu există criterii legale pe

baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a acestora, astfel că

în mod corect

a reținut instanța de apel că

în lipsa unor criterii legale pe baza cărora să

se poată realiza o

cuantificare obiectivă a daunelor morale, acestea trebuie stabilite de instanța

de judecată în raport cu consecințele negative suferite de victimă, importanța

valorilor lezate acesteia, intensitatea și consecințele traumei fizice și

psihice suferite, în ce

măsură i-a fost

afectată situația familială, socială și profesională.

Plecând de la aceste premise

coroborate atât cu Decizia nr. 1179 din 11 februarie 2011 a înaltei Curți de

Casație și Justiție - Secția civilă și de proprietate intelectuală cât și cu

consecințele grave ale

accidentului,

respectiv, pierderea copilului și a soției din a cărei culpă s-a

produs

accidentul, înalta Curte apreciază că în mod corect instanța de apel a reținut

că suma de 200.000 lei este de natură a oferi o oarecare

reparație morală și a atenua trauma psihică

pe care a suferit-o reclamantul.

Având în vedere considerentele arătate

înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge

recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de

reclamantul, B.I.L. și de pârâta Asociația Fondul de Protecție a Victimelor

Străzii București împotriva deciziei nr. 3 din 7 februarie 2012 a Curții de

Apel Suceava - secția I civilă, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

13 decembrie 2012.