ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4964/2012

Asupra recursurilor de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea depusă la data de 17 ianuarie 2011 pe rolul Tribunalul Botoșani, reclamantul B.I.L. a formulat cerere de chemare în judecată împotriva Fondului de Protecție a Victimelor Străzii (denumit în continuare F.P.V.S.), pentru ca, prin sentința ce se va pronunța, acesta să fie obligat, în calitate de parte responsabilă civilmente, la plata despăgubirilor ce i se cuvin în urma tragicului accident suferit de copilul acestuia, B.I. Arată reclamantul faptul că, până la aceasta dată, nu a primit nici o oferta concretă de despăgubiri, solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 1.500.000 euro daune morale, suma de 10.000 lei daune materiale și suma de 5.000 lei, cheltuieli de judecată - onorar avocat.

Pârâtul Fondul de Protecție a Victimelor Străzii depune la dosar întâmpinare, prin care; pe cale de excepție, Invocă excepția necompetentei teritoriale a Tribunalului Botoșani în dosarul nr. 782/40/2011, ce privește prezenta cauză. În subsidiar, în cazul în care nu se va admite excepția ridicată, se solicită ca tribunalul să respingă, în parte, capătul de cerere cu privire la cuantumul daunelor morale solicitate de reclamant, ca exagerat și nejustificat, având în vedere aprecierile referitoare la acest aspect, să respingă capătul de cerere cu privire la cuantumul daunelor materiale solicitate de reclamant, ca nedovedit, cât și obligarea persoanei responsabile de crearea prejudiciului sau a moștenitorilor acesteia la rambursarea către Fond a sumelor pe care acesta le va achita, în baza hotărârii judecătorești, părții prejudiciate.

Prin sentința nr. 3642 din 23 septembrie 2011, Tribunalul Botoșani - Secția civilă a respins excepția de necompetență teritorială a Tribunalului Botoșani, ca neîntemeiată; a respins excepțiile lipsei de interes și cea de prematuritate a introducerii acțiunii; a respins excepția lipsei calității de reprezentant, ca fiind rămasă fără obiect; a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamantul B.I.L. - moștenitor legal al defunctului B.I., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Protecție a Victimelor Străzii (F.P.V.S.); a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 10.000 lei, cu titlu de daune materiale, precum și suma de 200.000 lei, cu titlu de daune morale; a obligat pârâta să plătească reclamantului și suma de 5713 lei cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamantul și pârâta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Prin decizia nr. 3 din 7 februarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Suceava - secția I civilă, au fost respinse ca nefondate apelurile. Pentru a se pronunța astfel instanța de apel a reținut în principal că directivele invocate de către reclamant au fost transpuse în legislația internă iar faptul transpunerii defectuoase a lor nu s-a dovedit. De asemenea s-a mai reținut că Fondul de protecție a victimelor străzii a fost constituit prin voința legiuitorului tocmai în scopul despăgubirii victimelor unor accidente pentru care vehiculul, fie a rămas neidentificat, fie nu deținea la momentul producerii accidentului asigurare obligatorie de răspundere civilă.

De altfel, circumstanțele producerii accidentului, cât și obligația de piață a despăgubirilor nu au fost contestate nici la judecata în fond și nici In apel, ci doar cuantumul despăgubirilor acordate. Împotriva deciziei nr. 3 din 7 februarie 1 2012 pronunțată de Curtea de Apel Suceava a declarat recurs Asociația Fondul de Protecție a Victimelor Străzii cât și B.I.L. În dezvoltarea cererii recurenta Asociația Fondul de Protecție a Victimelor Străzii a criticat decizia recurata pe de o parte în ceea ce privește admisibilitatea cererii de acordare a daunelor arătând că este lipsită de sens în condițiile în care fiind unic moștenitor al persoanei responsabile de producerea prejudiciului, reclamantul B.I.L.

va fi chemat ulterior să răspundă pentru prejudiciul creat de B.M., iar pe de altă parte, instanța, în aprecierea daunelor morale pe care le acordă trebuie să se raporteze la situația concretă și anume la aceea că vinovată de decesul propriului fiu este chiar soția reclamantului, B.M., nu o altă persoană. Recurentul B.l.L. a criticat decizia recurată arătând că: 1. instanța de apel deși a reținut că directivele invocate au fost transpuse în dreptul intern, nu Ie-a reținut în motivare; 2 instanța de apel nu a reținut că Ordinul nr. 21/2009 a C.S.A. prin prevederile art. 49 pct. 2 lit. d) contravine Legii nr. 136/1995 așa cum a fost ea modificată de O.G. nr. 61/2005 și că practic transpunerea este una defectuoasă.

Asociația Fondul de Protecție a Victimelor Străzii a formulat întâmpinare la recursul declarat de B.l.L. solicitând respingerea acestuia. Analizând actele și lucrările dosarului în funcție de criticile recurenților încadrate în art. 304 pct. 9 C. proc. civ. înalta Curte reține că recursurile sunt nefondate pentru următoarele considerente: Potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ. modificarea hotărârii se poate cere când aceasta este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. Literatura juridică a statuat că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a cărei hotărâre se atacă a recurs la aplicarea dispozițiilor legale aplicabile speței, însă fie Ie-a încălcat, fie Ie-a aplicat greșit.

Din această perspectivă precum și din perspectiva criticilor deciziei recurate de către recurenți, înalta Curte retine că hotărârea instanței de apel a fost pronunțată în temeiul dispozițiilor legale aplicabile speței. 1. În ceea ce privește recursul declarat de Asociația Fondul de Protecție a Victimelor Străzii înalta Curte apreciază că în mod corect instanța de apel a reținut că recurenta-pârâtă ca și entitate juridică a fost constituită prin voința legiuitorului stabilind prin art. 25 1 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 32/2000 că scopul său este acela de a despăgubi persoanele păgubite prin accidente de vehicule dacă vehiculul, respectiv tramvaiul, care a provocat accidentul a rămas neidentificat sau nu era asigurat pentru răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de vehicule, cu toate că în conformitate cu prevederile legale în vigoare, proprietarul acestuia avea obligația să încheie o astfel de asigurare.

Din prevederile legale menționate rezultă că intenția legiuitorului a fost aceea de a apăra toate drepturile și bunurile unei persoane prevăzând în termeni generali și fără a face distincție de natura prejudiciului că orice daună trebuia asigurată, indiferent că este daună materială sau morală. Literatura juridică a stabilit că prejudiciul moral este o consecință nesusceptibilă de evaluare bănească care rezultă din evaluarea unui drept sau interes patrimonial și constă în moartea, durerile fizice sau psihice cauzate prin vătămarea integrității corporale sau a sănătății, atingerea onoarei sau reputației unei persoane. Plecând de la această opinie și având în vedere faptul că nu există criterii legale pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a daunelor morale instanțele de judecată au stabilit în funcție de circumstanțele cauzei un cuantum rezonabil.

2. Referitor la recursul declarat de B.I.L., înalta Curte retine că este neîntemeiat deoarece în considerentele deciziei recurate instanța de apel a arătat că directivele invocate de reclamant au fost transpuse în legislația internă, iar faptul transpunerii defectuoase a lor nu s-a dovedit. Din considerentele deciziei recurate rezultă că instanța de apel printr-o motivare laborioasă a arătat dispozițiile legale aplicabile situației de fapt concrete, respectiv a art. 25 1 din Legea nr. 32/2000. Într-o altă exprimare în mod corect s-a reținut că față de data producerii accidentului, respectiv 21 mai 2010, sunt aplicabile dispozițiile art. 25 din Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare și supravegherea asigurărilor, cu modificările și completările ulterioare.

Așadar, înalta Curte nu își însușește critica recurentului referitoare la faptul că instanța de apel nu a reținut că Ordinul nr. 21/2009 prin art. 49 pct. 2 lit. d) contravine Legii nr. 136/1995, din moment ce aceasta a stabilit legea aplicabilă în funcție de împrejurarea de fapt. De fapt, recurentul prin invocarea criticilor menționate în cererea de recurs nu contestă altceva decât cuantumul despăgubirilor acordate.

Din această perspectivă, așa cum am arătat deja, în vederea acordării daunelor morale nu există criterii legale pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a acestora, astfel că în mod corect a reținut instanța de apel că în lipsa unor criterii legale pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a daunelor morale, acestea trebuie stabilite de instanța de judecată în raport cu consecințele negative suferite de victimă, importanța valorilor lezate acesteia, intensitatea și consecințele traumei fizice și psihice suferite, în ce măsură i-a fost afectată situația familială, socială și profesională.

Plecând de la aceste premise coroborate atât cu Decizia nr. 1179 din 11 februarie 2011 a înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția civilă și de proprietate intelectuală cât și cu consecințele grave ale accidentului, respectiv, pierderea copilului și a soției din a cărei culpă s-a produs accidentul, înalta Curte apreciază că în mod corect instanța de apel a reținut că suma de 200.000 lei este de natură a oferi o oarecare reparație morală și a atenua trauma psihică pe care a suferit-o reclamantul. Având în vedere considerentele arătate înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de reclamantul, B.I.L. și de pârâta Asociația Fondul de Protecție a Victimelor Străzii București împotriva deciziei nr. 3 din 7 februarie 2012 a Curții de Apel Suceava - secția I civilă, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 decembrie 2012.