ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4112/2011

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4112/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra

conflictului negativ de competență de față;

Prin cererea

înregistrată la Tribunalul Iași, contestatorul C.C.S. a solicitat în

contradictoriu cu intimatul M.A.N. – D.F.C. București, anularea deciziei nr. 20069

din 31 decembrie 2010 privind recalcularea pensiilor militare emisă în baza

Legii nr. 119/2010 de M.A.N.

În motivarea

contestației s-a arătat faptul că a ieșit la pensie în baza O.G. nr. 7/1998 de

ia U.M. 01094 cu gradul de maior, prin decizia din 27 octombrie 1998, fiindu-i

stabilită o pensie de 1.314 lei. La 31 decembrie 2010, în urma intrării în

vigoare a Legii nr. 119/2010 i-a fost recalculată pensia raportat la salariul mediu

brut pe economie, iar prin scăderea pensiei i s-a adus atingere unui drept

constituțional câștigat.

Prin sentința

civilă nr. 894 din 13 aprilie 2011, Tribunalul Iași, secția civilă, a admis

excepția de necompetență teritorială a acestei instanțe și a declinat

competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția civilă,

litigii de muncă și asigurări sociale.

Pentru a

dispune astfel, tribunalul a reținut că în speță nu sunt aplicabile

dispozițiile Legii nr. 263/2010, întrucât această lege a intrat în vigoare la

data de 1 ianuarie 2011, or decizia atacată a fost emisă în decembrie 2010 în

baza Legii nr. 119/2010 și H.G. nr. 735/2010.

După

înregistrarea cauzei la Tribunalul București a fost din nou invocată excepția

de necompetență teritorială a instanței și prin sentința civilă nr. 8133 din 28

septembrie 2011 a Tribunalului București, secția a VllI-a conflicte de muncă și

asigurări sociale, a fost admisă excepția de necompetență teritorială a acestei

instanțe și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului

Iași.

Constatându-se

ivit conflictul negativ de competență, cauza a fost înaintată la Înalta Curte

de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului intervenit.

În motivarea

soluției pronunțate, s-a reținut în esență că, potrivit art. 156 din Legea nr. 19/2000,

în prezent art. 154 din Legea nr. 263/2010, competența de soluționare a

cererilor formulate împotriva C.N.P.A.S. sau a caselor teritoriale de pensii

revine instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul contestatorul.

Având în vedere

că reclamantul a introdus acțiunea când erau în vigoare prevederile art. 154

din Legea nr. 263/2010 și că acesta domiciliază în județul Iași, cererea sa

este de competența instanței de la domiciliul său.

Analizând

actele și lucrările dosarului din perspectiva conflictului de competență ivit

în soluționarea cererii de chemare în judecată dedusă judecății, Înalta Curte,

în temeiul art. 22 alin. (5) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de

competență stabilind competența soluționării acestei cereri în favoarea

Tribunalului Iași, pentru argumentele ce succed.

În stabilirea

instanței competentă teritorial să soluționeze prezenta cauză, trebuie corect

interpretate dispozițiile legale ce vizează aplicarea legilor în timp, în

funcție de succesiunea acestora.

Astfel, este

adevărat că art. 156 din Legea nr. 19/2000, în vigoare la data emiterii

deciziei a cărei anulare se solicită, prevedea că se adresează instanței în a

cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul reclamantul, cererile îndreptate

împotriva C.N.P.A.S. sau împotriva caselor teritoriale de pensii, celelalte

cereri adresându-se instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul

sau sediul pârâtul. Textul legal menționat a fost însă abrogat expres prin art.

196 lit. a) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.

Dispozițiile art.

154 din Legea nr. 263/2010 reglementează două ipoteze distincte în ceea ce

privește competența teritorială a tribunalului în litigiile privind drepturile

de asigurări sociale. Într-o primă ipoteză, se prevede că cererile îndreptate

împotriva C.N.P.P. sau împotriva caselor teritoriale de pensii și a caselor de

pensii sectoriale se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are

domiciliul sau sediul reclamantul. Din contra, în situația în care pârâtul este

altul decât cel prevăzut în prima teză, ipoteza a doua a textului stabilește că

va fi competentă să soluționeze litigiul instanța în a cărei rază teritorială

își are domiciliul sau sediul pârâtul.

Referitor la

aplicabilitatea dispozițiilor Legii nr. 263/2010 unei acțiuni formulate după

intrarea actului normativ în vigoare, dar care privește o decizie emisă sub

imperiul legii vechi, Legea nr. 119/2010, Înalta Curte reține că potrivit art. 725

alin. (l) C. proc. civ., care reprezintă dreptul comun în materie, dispozițiile

legii noi de procedură se aplică din momentul intrării ei în vigoare, inclusiv

proceselor în curs de judecată începute sub legea veche, precum și executărilor

silite începute sub acea lege, iar art. 156 din Legea nr. 263/2010 stipulează

că prevederile legii, referitoare la jurisdicția asigurărilor sociale, se

completează cu dispozițiile Codului de procedură civilă.

Pentru aceste

considerente, având în vedere că reclamantul are domiciliul în județul Iași, iar

cererea a fost formulată împotriva unei case sectoriale de pensii, este

aplicabilă prima teză a art. 154 din Legea nr. 263/2010, potrivit căreia

competența revine instanței în a cărei rază teritorială se află domiciliul

reclamantului, respectiv Tribunalul Iași.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește

competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Iași.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică astăzi 13 decembrie 2011.