ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4534/2012

Asupra conflictului

negativ de competență, constată următoarele:

Prin contestația înregistrată pe rolul

Tribunalului Bistrița-Năsăud la data de 11 februarie 2011, contestatorul B.S.G.

a solicitat, în contradictoriu cu intimatele Casa de Pensii a Ministerului

Apărării Naționale și Ministerul Apărării Naționale, anularea Deciziei nr.

87186 din 31 decembrie 2010 prin care i-au fost recalculate drepturile de

pensie în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 119/2010 și H.G. nr. 735/2010

și menținerea Deciziei nr. 114977 din 20 iunie 2007 prin care i-a fost

stabilită pensie de serviciu, obligarea intimatelor la plata diferențelor de

drepturi rezultate și a dobânzii legale și suspendarea efectelor deciziei

atacate, cu menținerea în plată a vechii decizii.

Prin sentința civilă nr.

1825/F/2011 a Tribunalului Bistrița-Năsăud, s-a admis excepția de necompetență

teritorială și s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în

favoarea Tribunalului București.

Pronunțându-se

astfel, instanța a avut în vedere dispozițiile art. 156 din Legea nr. 19/2000,

pe care le consideră aplicabile în speță și care fac trimitere la competența

instanței de la sediul pârâtului în ceea ce privește „celelalte cereri”, în

speță, în cazul contestației promovate de militari împotriva deciziei de

recalculare a pensiei de serviciu în temeiul Legii nr. 119/2010.

Contestația a fost

înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 21 noiembrie 2011, sub nr.

73246/3/2011.

Prin sentința civilă nr.

1858 din 27 februarie 2012, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de

muncă și asigurări sociale, a admis excepția de necompetență teritorială a

acestei instanțe și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea

Tribunalului Bistrița-Năsăud, sesizând Înalta Curte pentru soluționarea

conflictului negativ de competență.

Contestația a fost

înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Bistrița-Năsăud la data de 11

februarie 2011, dată la care intraseră deja în vigoare dispozițiile Legii nr. 263/2010.

Este adevărat că decizia

contestată a fost emisă în baza Legii nr. 119/2010, care face, în art. 7 alin.

(1), trimitere la procedura prevăzută de Legea nr. 19/2000, iar art. 156 din

Legea nr. 19/2000 stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea

instanței de la domiciliul pârâtului, dar, la data sesizării instanței, Legea nr.

19/2000 era abrogată, normele de procedură referitoare la competență fiind

modificate începând cu data de 01 ianuarie 2011, în sensul că aceasta revine

instanței de la domiciliul reclamantului.

Urmează a fi avute în

vedere și dispozițiile art. 725 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora „dispozițiile

legii noi de procedură se aplică din momentul intrării ei în vigoare și

proceselor în curs de judecată începute sub legea veche, precum și executărilor

silite începute sub acea lege”.

Pe cale de

consecință, norma de procedură este de imediată aplicare, motiv pentru care,

începând cu data de 01 ianuarie 2011, norma inserată în art. 154 din Legea nr. 263/2010

privind competența instanței de la domiciliul reclamantului în situația

contestațiilor împotriva deciziilor caselor de pensii sectoriale este

aplicabilă și situațiilor în care decizia contestată a fost emisă sub imperiul

legii vechi (Legea nr. 19/2000).

Asupra conflictului

negativ de competență ivit, Înalta Curte de Casație și Justiție reține

următoarele:

Dispozițiile art. 154

din Legea nr. 263/2010 (care au preluat conținutul art. 156 din Legea nr. 19/2000)

reglementează două ipoteze distincte în ceea ce privește competența teritorială

a tribunalului în litigiile privind drepturile de asigurări sociale.

Într-o primă ipoteză,

se prevede că cererile îndreptate împotriva C.N.P.P. sau împotriva caselor

teritoriale de pensii și a caselor de pensii sectoriale se adresează instanței

în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul reclamantul.

Din contră, în

situația în care pârâtul este altul decât cel prevăzut în prima teză, ipoteza a

doua a textului stabilește că va fi competentă să soluționeze litigiul instanța

în a cărei rază își are domiciliul sau sediul pârâtul.

Prevederile potrivit

cărora instanța competentă este cea din raza căreia se află domiciliul

reclamantului reprezintă o derogare de la dispozițiile dreptului comun,

derogare prin care se urmărește facilitarea accesului la justiție al

pensionarilor în litigiile ce privesc stabilirea pensiilor.

Trebuie precizat că,

față de dispozițiile legii vechi, Legea nr. 263/2010 a introdus noțiunea de

„case de pensii sectoriale”, care sunt, de fapt, succesoarele de drept ale

fostelor structuri organizatorice responsabile cu pensiile din Ministerul

Apărării Naționale, Ministerul Administrației și Internelor și SRI, structuri

care au fost desființate.

Potrivit art. 135 din

Lege „atribuțiile, organizarea și funcționarea caselor de pensii sectoriale se

stabilesc prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Muncii,

Familiei și Protecției Sociale, Ministerului Apărării Naționale, Ministerului

Administrației și Internelor și Serviciului Român de Informații, adoptată în

termen de 30 de zile de la data publicării prezentei legi”.

Cum, în speță,

cererea a fost formulată împotriva unei case sectoriale de pensii, este

aplicabilă prima teză a textului legal menționat, potrivit căreia competența

revine instanței în a cărei rază se află domiciliul reclamantului, respectiv

Tribunalului Bistrița-Năsăud.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei privind pe reclamantul B.S.G. și pe pârâții Ministerul

Apărării Naționale și Casa de Pensii a Ministerului Apărării Naționale în

favoarea Tribunalului Bistrița-Năsăud.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 15 iunie 2012.