ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4534/2012

Asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele: Prin contestația înregistrată pe rolul Tribunalului Bistrița-Năsăud la data de 11 februarie 2011, contestatorul B.S.G. a solicitat, în contradictoriu cu intimatele Casa de Pensii a Ministerului Apărării Naționale și Ministerul Apărării Naționale, anularea Deciziei nr. 87186 din 31 decembrie 2010 prin care i-au fost recalculate drepturile de pensie în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 119/2010 și H.G. nr. 735/2010 și menținerea Deciziei nr. 114977 din 20 iunie 2007 prin care i-a fost stabilită pensie de serviciu, obligarea intimatelor la plata diferențelor de drepturi rezultate și a dobânzii legale și suspendarea efectelor deciziei atacate, cu menținerea în plată a vechii decizii.

Prin sentința civilă nr. 1825/F/2011 a Tribunalului Bistrița-Năsăud, s-a admis excepția de necompetență teritorială și s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București. Pronunțându-se astfel, instanța a avut în vedere dispozițiile art. 156 din Legea nr. 19/2000, pe care le consideră aplicabile în speță și care fac trimitere la competența instanței de la sediul pârâtului în ceea ce privește „celelalte cereri”, în speță, în cazul contestației promovate de militari împotriva deciziei de recalculare a pensiei de serviciu în temeiul Legii nr. 119/2010. Contestația a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 21 noiembrie 2011, sub nr. 73246/3/2011.

Prin sentința civilă nr. 1858 din 27 februarie 2012, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, a admis excepția de necompetență teritorială a acestei instanțe și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bistrița-Năsăud, sesizând Înalta Curte pentru soluționarea conflictului negativ de competență. Contestația a fost înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Bistrița-Năsăud la data de 11 februarie 2011, dată la care intraseră deja în vigoare dispozițiile Legii nr. 263/2010.

Este adevărat că decizia contestată a fost emisă în baza Legii nr. 119/2010, care face, în art. 7 alin. (1), trimitere la procedura prevăzută de Legea nr. 19/2000, iar art. 156 din Legea nr. 19/2000 stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea instanței de la domiciliul pârâtului, dar, la data sesizării instanței, Legea nr. 19/2000 era abrogată, normele de procedură referitoare la competență fiind modificate începând cu data de 01 ianuarie 2011, în sensul că aceasta revine instanței de la domiciliul reclamantului. Urmează a fi avute în vedere și dispozițiile art. 725 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora „dispozițiile legii noi de procedură se aplică din momentul intrării ei în vigoare și proceselor în curs de judecată începute sub legea veche, precum și executărilor silite începute sub acea lege”.

Pe cale de consecință, norma de procedură este de imediată aplicare, motiv pentru care, începând cu data de 01 ianuarie 2011, norma inserată în art. 154 din Legea nr. 263/2010 privind competența instanței de la domiciliul reclamantului în situația contestațiilor împotriva deciziilor caselor de pensii sectoriale este aplicabilă și situațiilor în care decizia contestată a fost emisă sub imperiul legii vechi (Legea nr. 19/2000). Asupra conflictului negativ de competență ivit, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele: Dispozițiile art. 154 din Legea nr. 263/2010 (care au preluat conținutul art. 156 din Legea nr. 19/2000) reglementează două ipoteze distincte în ceea ce privește competența teritorială a tribunalului în litigiile privind drepturile de asigurări sociale.

Într-o primă ipoteză, se prevede că cererile îndreptate împotriva C.N.P.P. sau împotriva caselor teritoriale de pensii și a caselor de pensii sectoriale se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul reclamantul. Din contră, în situația în care pârâtul este altul decât cel prevăzut în prima teză, ipoteza a doua a textului stabilește că va fi competentă să soluționeze litigiul instanța în a cărei rază își are domiciliul sau sediul pârâtul. Prevederile potrivit cărora instanța competentă este cea din raza căreia se află domiciliul reclamantului reprezintă o derogare de la dispozițiile dreptului comun, derogare prin care se urmărește facilitarea accesului la justiție al pensionarilor în litigiile ce privesc stabilirea pensiilor.

Trebuie precizat că, față de dispozițiile legii vechi, Legea nr. 263/2010 a introdus noțiunea de „case de pensii sectoriale”, care sunt, de fapt, succesoarele de drept ale fostelor structuri organizatorice responsabile cu pensiile din Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Administrației și Internelor și SRI, structuri care au fost desființate. Potrivit art. 135 din Lege „atribuțiile, organizarea și funcționarea caselor de pensii sectoriale se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale, Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Administrației și Internelor și Serviciului Român de Informații, adoptată în termen de 30 de zile de la data publicării prezentei legi”.

Cum, în speță, cererea a fost formulată împotriva unei case sectoriale de pensii, este aplicabilă prima teză a textului legal menționat, potrivit căreia competența revine instanței în a cărei rază se află domiciliul reclamantului, respectiv Tribunalului Bistrița-Năsăud.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul B.S.G. și pe pârâții Ministerul Apărării Naționale și Casa de Pensii a Ministerului Apărării Naționale în favoarea Tribunalului Bistrița-Năsăud. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 iunie 2012.