ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6044/2012

Asupra conflictului de competență constată următoarele: Prin contestația înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța la data de 10 martie 2011, contestatorul M.G.I., prin reprezentant Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate în Rezervă și în Retragere, a solicitat în contradictoriu cu intimații Casa de Pensii a Ministerului Apărării Naționale, Ministerul Apărării Naționale și Direcția Financiar-Contabilă din Ministerul Apărării Naționale anularea deciziei nr. din 31 decembrie 2010 prin care i-au fost recalculate drepturile de pensie în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 119/2010 și H.G. nr. 735/2010 și menținerea deciziei din 07 aprilie 2006 prin care i-a fost stabilită pensie de serviciu, obligarea intimatelor la plata diferențelor de drepturi rezultate și a dobânzii legale și suspendarea efectelor deciziei atacate, cu menținerea în plată a vechii decizii.

Tribunalul Constanța, prin sentința civilă nr. 5481 din 31 octombrie 2011, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, reținând în motivarea soluției sale dispozițiile art. 156 teza a II-a din Legea nr. 19/2000, în vigoare la data emiterii deciziei a cărei anulare se solicită. Astfel învestit, Tribunalul București, secția a VIII-a civilă, conflicte de muncă și asigurări sociale, prin sentința civilă nr. 3366 din 09 aprilie 2012, a constatat necompetența teritorială a acestei instanțe, a declinat competența în favoarea Tribunalului Constanța și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a trimis cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului.

Pentru a hotărî astfel, această din urmă instanță a reținut că întrucât Legea nr. 19/2000 a fost abrogată începând cu data de 01 ianuarie 2011, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010, în speță, determinarea instanței competente se face în raport de dispozițiile în materie ale legii noi, respectiv art. 154 din Legea nr. 263/2010. Prin legea nouă, competența teritorială de soluționare a cererilor cu privire la deciziile emise de casele de pensii sectoriale (fostele case de pensii ale Ministerului Apărării Naționale, a Ministerului Administrației și Internelor și S.R.I.) a fost modificată în sensul că cererile în această materie se soluționează de către instanța de la domiciliul reclamantului.

Normele de procedură civilă sunt de imediată aplicare potrivit dispozițiilor art. 725 C. proc. civ., astfel că în raportat de norma de competență instituită prin legea nouă, cuprinsă în art. 154 din Legea nr. 263/2010, competența de soluționare a cauzei revine instanței de la domiciliul reclamantului, în speță Tribunalul Hunedoara. Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 22 alin. (3) raportat la art. 20 pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele: Cererea dedusă judecății are natura unei contestații împotriva deciziei de recalculare a pensiei în baza Legii nr. 119/2010, emisă de o casă sectorială de pensii, și anume Casa de Pensii din cadrul Ministerului Administrației și Internelor.

Decizia contestată a fost emisă la data de 31 decembrie 2010, iar sesizarea instanței s-a făcut la data de 10 martie 2011. Este adevărat că la data emiterii deciziei contestate era în vigoare Legea nr. 19/2000, care prin art. 156 prevedea că „Cererile îndreptate împotriva C.N.P.A.S. sau împotriva caselor teritoriale de pensii se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul reclamantul. Celelalte cereri se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul pârâtului”. Legea nr. 19/2000 a fost însă abrogată odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, respectiv începând cu data de 01 ianuarie 2011, conform dispozițiilor art. 196 lit. a) din Legea nr. 263/2010.

Prin urmare, la data sesizării instanței, și anume 20 ianuarie 2011, era în vigoare Legea nr. 263/2010, care cuprinde dispoziții privitoare la competență în art. 154. Astfel, potrivit alin. (1) al art. 154 din Legea nr. 263/2010, „Cererile îndreptate împotriva C.N.P.P., a caselor teritoriale de pensii sau împotriva caselor de pensii sectoriale se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul reclamantul”, iar potrivit alin. (2) al aceluiași art., „Celelalte cereri se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul pârâtul.” Rezultă că, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010, competența teritorială de soluționare a cererilor cu privire la deciziile emise de casele de pensii sectoriale, care sunt fostele case de pensii ale Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Administrației și Internelor și S.R.I., s-a modificat în sensul că aceste cereri se soluționează de către instanța de la domiciliul reclamantului.

Raportat la dispozițiile art. 725 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora normele de procedură civilă sunt de imediată aplicare, urmează a se reține că norma de competență aplicabilă în cauză este cea cuprinsă în art. 154 din Legea nr. 263/2010, în vigoare la data sesizării instanței. Față de considerentele expuse, având în vedere că reclamantul M.G.I. are domiciliul în Mangalia, competența soluționării acțiunii formulată de acesta revine Tribunalului Constanța.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare în favoarea Tribunalului Constanța. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 04 octombrie 2012.