ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4039/2011

Asupra recursului de față; Din actele și lucrările dosarului, constată că: Prin sentința nr. 390 din 9 februarie 2011, Tribunalul Buzău a respins acțiunea, astfel cum a fost restrânsă, formulată de reclamanta M.V., în contradictoriu cu pârâții SC T.A. SRL, O.N.R.C. prin O.R.C. DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUZĂU și P.R., reținând, în esență, că reclamanta a cerut constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 151 din 29 ianuarie 2002, prin care a vândut liber de sarcini și fără nici o rezervă societății comerciale T.A. SRL, proprietatea exclusivă a acesteia situată în intravilanul comunei G.S., satul Văcărească, jud. Buzău, cu număr cadastral 165 constând în două corpuri CI și C2, construcții din cărămidă acoperite cu tablă în suprafață construită de 242 m.p.

și respectiv 26 m.p., precum și suprafața de teren aferentă construcțiilor de 1.716 m.p, la momentul încheierii contractului, asociatul unic și administratorul SC T.A. SRL era numitul P.F., societatea comercială fiind ulterior dizolvată. Prima instanță a apreciat că nu există un motiv de nulitate absolută care să afecteze înscrisul autentic pentru cauze anterioare sau concomitente încheierii actului,. Neplata prețului vânzării în cuantum de 232.417.600 lei ROL, având în vedere relațiile de concubinaj dintre reclamantă și P.F., nu poate constitui o cauză de nulitate absolută a contractului de vânzare-cumpărare, această sancțiune intervenind numai atunci când actul este lipsit cu desăvârșire de un element esențial, cum sunt voința, obiectul, cauza, când emană de la o persoană lipsită de capacitate de folosință, când încalcă o prohibiție legală sau când s-a încheiat fără respectarea formei solemne prevăzută de lege pentru însăși validitatea lui.

Contractul de vânzare-cumpărare a intervenit între reclamantă și SC T.A. SRL al cărei administrator era defunctul P.F., neexistând astfel o identitate între persoana fizică P.F. și administratorul societății comerciale parte în contract, aspectele invocate conducând numai la o nulitate relativă a actului, o astfel de acțiune fiind prescrisă față de momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare. Prin decizia nr. 60 din 7 iunie 2011, Curtea de Apel Ploiești a respins, ca nefundat, apelul declarat de reclamanta M.V., împotriva sentinței primei instanțe și a obligat apelanta-reclamantă M.V. să plătească intimatului-pârât P.R.

suma de 1.488 lei, cheltuieli de judecată, reținând, în esență, că, prin efectul introducerii cererii de chemare în judecată, prima instanță a fost învestită cu o acțiune prin care s-a solicitat constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 151 din 29 ianuarie 2002 precum și să se dispună lichidarea judiciară a SC T.A. SRL conform art. 223 din Legea nr. 31/1990. Instanța de apel, respingând cererea privind recalificarea căii de atac din apel în recurs, s-a pronunțat, implicit, și asupra competenței, apreciind că aceasta a revenit tribunalului potrivit art. 2 C. proc. civ., iar calea de atac împotriva sentinței atacate este cea a apelului potrivit art. 282 C. proc.

civ. și a reținut că nu există un motiv de nulitate absolută care să afecteze pentru cauze anterioare sau concomitente încheierii actului, înscrisul autentic atacat, contrar susținerilor reclamantei potrivit cărora cauza de nulitate absolută constă în faptul că prețul vânzării, stabilit la 232.417.600 ROL, nu a fost niciodată încasat, fapt recunoscut și de pârât, iar imobilul nu a ieșit niciodată din posesia sa, efectuând asupra acestuia lucrări de investiții. Împotriva deciziei pronunțate în apel a formulat recurs reclamanta M.V., invocând motivele de nelegalitate prevăzute de punctele 3 și 9 ale art. 304 C. proc. civ., arătând, în esență, că: - sunt incidente prevederile art. 2 lit. b) C. proc.

civ., contractul de vânzare-cumpărare fiind de natură civilă, iar valoarea litigiului fiind sub 100.000 lei; - ambele hotărâri sunt lipsite de temei legal și în contradicție cu probele administrate în cauză. Instanța nu a luat în considerare recunoașterea defunctului P.F., faptul că transferul proprietății nu s-a produs în fapt și că intimatul nu a făcut dovada plății cu acte din contabilitatea societății; - instanța de fond nu și-a motivat hotărârea, în sensul stabilirii considerentelor hotărârii a situației de fapt, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților. - instanța de fond nu a avut în vedere dispozițiile art. 1308, ale art. 1304 pct. 1-4 C. civ. Intimatul P.R. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recursul este nefondat. Este de observat că nu se poate reține incidența prevederilor art. 2 alin. (l) pct. l lit. b) C. proc. civ., potrivit cărora tribunalul judecă în primă instanță, procesele și cererile în materie civilă al căror obiect are o valoare de peste 500.000 lei, având în vedere că una dintre părțile contractante, SC T.A. SRL, în calitate de cumpărătoare, este, așadar, o societate comercială, deci, un comerciant, litigiul cu privire la constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 151 din 29 ianuarie 2002 vizând, deopotrivă, menționata persoană juridică ce înfăptuiește acte și fapte de comerț, în calitatea sa de comerciant, pe cale de consecință, fiind incidente prevederile art. 2 alin. (l) pct. l lit. a) C. proc.

civ., cum, în mod corect, a considerat și instanța de apel. Cu privire la celelalte critici este de subliniat că acestea vizează, în primul rând, sentința pronunțată de instanța de fond, nicidecum decizia dată în apel, singura ce poate constitui obiect al recursului și, deopotrivă, este de, precizat că susținerile recurentei ce vizează probele administrate nu mai pot constitui motive de nelegalitate, în sensul dispozițiilor art. 304 alin. l pct. 1-9 C. proc. civ., având în vedere că țin, exclusiv, de netemeinicia hotărârii atacate, trimiterea la fondul pricinii și la probele administrate nemaiputând permite examinarea deciziei recurate prin prisma acestora, întrucât au fost expres abrogate prin O.U.G.

nr. 13 8/2000. Este de subliniat, deopotrivă, că nici neexecutarea obligației de plată a prețului sau de predare a bunului nu atrage sancțiunea nulității absolute a contractului, cum, în mod eronat, a apreciat recurenta. În consecință, constatând, raportat la starea de fapt stabilită, că nu există motive de nulitate absolută și, de asemenea, că nu sunt incidente dispozițiile art. 1308 și ale art. 1304 pct. 1-4 C. civ., invocate de recurentă pentru prima dată în recurs, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (l) C. proc. civ., urmează să respingă, ca nefundat, recursul formulat în cauză. Văzând și cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimatul P.R., Înalta Curte, în temeiul art. 274 C. proc.

civ., urmează să o admită și să oblige recurenta să plătească intimatului suma de 1.500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată. Așa fiind, PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII, D E C I D E Respinge, ca nefundat, recursul formulat de reclamanta M.V., împotriva deciziei Curții de Apel Ploiești nr. 60 din 7 iunie 2011. Obligă recurenta să plătească intimatului P.R. suma de 1.500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 8 decembrie 2011.