ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4039/2011

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4039/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față;

Din actele și lucrările dosarului,

constată că:

Prin sentința nr. 390 din 9 februarie

2011, Tribunalul Buzău a respins acțiunea, astfel cum a fost restrânsă,

formulată de reclamanta M.V., în contradictoriu cu pârâții SC T.A. SRL,

O.N.R.C. prin O.R.C. DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUZĂU și P.R., reținând, în esență,

că reclamanta a cerut constatarea nulității absolute a contractului de

vânzare-cumpărare nr. 151 din 29 ianuarie 2002, prin care a vândut liber de

sarcini și fără nici o rezervă societății comerciale T.A. SRL, proprietatea

exclusivă a acesteia situată în intravilanul comunei G.S., satul Văcărească,

jud. Buzău, cu număr cadastral 165 constând în două corpuri CI și C2,

construcții din cărămidă acoperite cu tablă în suprafață construită de 242 m.p.

și respectiv 26 m.p., precum și suprafața de teren aferentă construcțiilor de

1.716 m.p, la momentul încheierii contractului, asociatul unic și

administratorul SC T.A. SRL era numitul P.F., societatea comercială fiind ulterior

dizolvată.

Prima instanță a apreciat că nu există

un motiv de nulitate absolută care să afecteze înscrisul autentic pentru cauze

anterioare sau concomitente încheierii actului,.

Neplata prețului vânzării în cuantum

de 232.417.600 lei ROL, având în vedere relațiile de concubinaj dintre

reclamantă și P.F., nu poate constitui o cauză de nulitate absolută a

contractului de vânzare-cumpărare, această sancțiune intervenind numai atunci

când actul este lipsit cu desăvârșire de un element esențial, cum sunt voința,

obiectul, cauza, când emană de la o persoană lipsită de capacitate de

folosință, când încalcă o prohibiție legală sau când s-a încheiat fără

respectarea formei solemne prevăzută de lege pentru însăși validitatea lui.

Contractul de vânzare-cumpărare a

intervenit între reclamantă și SC T.A. SRL al cărei administrator era defunctul

P.F., neexistând astfel o identitate între persoana fizică P.F. și

administratorul societății comerciale parte în contract, aspectele invocate

conducând numai la o nulitate relativă a actului, o astfel de acțiune fiind

prescrisă față de momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare.

Prin decizia nr. 60 din 7 iunie 2011,

Curtea de Apel Ploiești a respins, ca nefundat, apelul declarat de reclamanta

M.V., împotriva sentinței primei instanțe și a obligat apelanta-reclamantă M.V.

să plătească intimatului-pârât P.R. suma de 1.488 lei, cheltuieli de judecată,

reținând, în esență, că, prin efectul introducerii cererii de chemare în

judecată, prima instanță a fost învestită cu o acțiune prin care s-a solicitat

constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat

sub nr. 151 din 29 ianuarie 2002 precum și să se dispună lichidarea judiciară a

SC T.A. SRL conform art. 223 din Legea nr. 31/1990.

Instanța de apel, respingând cererea

privind recalificarea căii de atac din apel în recurs, s-a pronunțat, implicit,

și asupra competenței, apreciind că aceasta a revenit tribunalului potrivit

art. 2 C. proc. civ., iar calea de atac împotriva sentinței atacate este cea a

apelului potrivit art. 282 C. proc. civ. și a reținut că nu există un motiv de

nulitate absolută care să afecteze pentru cauze anterioare sau concomitente

încheierii actului, înscrisul autentic atacat, contrar susținerilor reclamantei

potrivit cărora cauza de nulitate absolută constă în faptul că prețul vânzării,

stabilit la 232.417.600 ROL, nu a fost niciodată încasat, fapt recunoscut și de

pârât, iar imobilul nu a ieșit niciodată din posesia sa, efectuând asupra

acestuia lucrări de investiții.

Împotriva deciziei pronunțate în apel

a formulat recurs reclamanta M.V., invocând motivele de nelegalitate prevăzute

de punctele 3 și 9 ale art. 304 C. proc. civ., arătând, în esență, că:

- sunt incidente prevederile art. 2

lit. b) C. proc. civ., contractul de vânzare-cumpărare fiind de natură civilă,

iar valoarea litigiului fiind sub 100.000 lei;

- ambele hotărâri sunt lipsite de

temei legal și în contradicție cu probele administrate în cauză. Instanța nu a

luat în considerare recunoașterea defunctului P.F., faptul că transferul

proprietății nu s-a produs în fapt și că intimatul nu a făcut dovada plății cu

acte din contabilitatea societății;

- instanța de fond nu și-a motivat

hotărârea, în sensul stabilirii considerentelor hotărârii a situației de fapt,

încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților.

- instanța de fond nu a avut în vedere

dispozițiile art. 1308, ale art. 1304 pct. 1-4 C. civ.

Intimatul P.R. a formulat întâmpinare

prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recursul este nefondat.

Este de observat că nu se poate reține

incidența prevederilor art. 2 alin. (l) pct. l lit. b) C. proc. civ., potrivit

cărora tribunalul judecă în primă instanță, procesele și cererile în materie

civilă al căror obiect are o valoare de peste 500.000 lei, având în vedere că

una dintre părțile contractante, SC T.A. SRL, în calitate de cumpărătoare,

este, așadar, o societate comercială, deci, un comerciant, litigiul cu privire

la constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 151

din 29 ianuarie 2002 vizând, deopotrivă, menționata persoană juridică ce

înfăptuiește acte și fapte de comerț, în calitatea sa de comerciant, pe cale de

consecință, fiind incidente prevederile art. 2 alin. (l) pct. l lit. a) C.

proc. civ., cum, în mod corect, a considerat și instanța de apel.

Cu privire la celelalte critici este

de subliniat că acestea vizează, în primul rând, sentința pronunțată de

instanța de fond, nicidecum decizia dată în apel, singura ce poate constitui

obiect al recursului și, deopotrivă, este de, precizat că susținerile

recurentei ce vizează probele administrate nu mai pot constitui motive de

nelegalitate, în sensul dispozițiilor art. 304 alin. l pct. 1-9 C. proc. civ.,

având în vedere că țin, exclusiv, de netemeinicia hotărârii atacate, trimiterea

la fondul pricinii și la probele administrate nemaiputând permite examinarea

deciziei recurate prin prisma acestora, întrucât au fost expres abrogate prin

O.U.G. nr. 13 8/2000.

Este de subliniat, deopotrivă, că nici

neexecutarea obligației de plată a prețului sau de predare a bunului nu atrage

sancțiunea nulității absolute a contractului, cum, în mod eronat, a apreciat

recurenta.

În consecință, constatând, raportat la

starea de fapt stabilită, că nu există motive de nulitate absolută și, de asemenea,

că nu sunt incidente dispozițiile art. 1308 și ale art. 1304 pct. 1-4 C. civ.,

invocate de recurentă pentru prima dată în recurs, Înalta Curte, în temeiul

art. 312 alin. (l) C. proc. civ., urmează să respingă, ca nefundat, recursul

formulat în cauză.

Văzând și cererea de acordare a

cheltuielilor de judecată formulată de intimatul P.R., Înalta Curte, în temeiul

art. 274 C. proc. civ., urmează să o admită și să oblige recurenta să plătească

intimatului suma de 1.500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

Așa fiind,

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E

Respinge, ca nefundat, recursul

formulat de reclamanta M.V., împotriva deciziei Curții de Apel Ploiești nr. 60

din 7 iunie 2011.

Obligă recurenta să plătească

intimatului P.R. suma de 1.500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi,

8 decembrie 2011.