ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2123/2011

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:

Reclamantul

T.T.D., a chemat în judecată pe pârâta SC R.L. SA, solicitând restituirea

autoturismului sau contravaloarea lui cu daune interese reprezentând beneficiul

nerealizat, plata daunelor cominatorii de 500 lei/zi și cheltuieli de judecată.

În

motivarea cererii reclamantul susține că prin sentința penală nr. 690 din 2005

a Judecătoriei Târgu Mureș a fost obligat la plata sumei de 30098 Euro

reprezentând contravaloarea autoturismului pe care a refuzat să-l restituie

pârâtei, așa încât reținerea autoturismului de către pârâtă reprezintă fie o

plată nedatorată, fie o îmbogățire injustă.

Judecătoria

Târgu Mureș, prin sentința civilă nr. 1950 din 31 martie 2008 a admis excepția

necompetenței materiale a instanței și a declinat competența în favoarea

Tribunalului Comercial Mureș.

Tribunalul

astfel sesizat, prin sentința comercială nr. 1265 din 12 mai 2009 a respins

acțiunea reclamantului astfel cum a fost restrânsă prin renunțarea la capătul

de cerere privind daunele interese.

Instanța

de fond a reținut că temeiul juridic al acțiunii determină netemeinicia

acesteia, întrucât plata nedatorată presupune inexistența unei datorii, însă

reclamantul era utilizator în contractul de leasing obligat la redevențe, iar

îmbogățirea tară justă cauză este caracterizată de diminuarea unui patrimoniu

în favoarea altuia.

Curtea

de apel Târgu Mureș, prin decizia 83/A din 13 noiembrie 2009 a respins ca

nefondat apelul reclamantului, considerând că reclamantului îi lipsește

interesul actual al acțiunii în condițiile în care suma de 30098 euro reprezenta

contravaloarea autoturismului predat societății pârâte în urma rezilierii contractului

de leasing, iar pârâta nu a început executarea silită asupra sumei de bani

reprezentând contravaloarea autoturismului.

Împotriva

deciziei astfel pronunțate, reclamantul a declarat recurs întemeiat pe

dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

Recurentul

susține că hotărârea instanței de apel este motivată contradictoriu întrucât

deși sentința penală nr. 690/2005 a Judecătoriei Târgu Mureș se menționează că

nu s-a cerut restituirea în natură a bunului, decizia atacată nu clarifică

situația predării autoturismului, recunoscută de pârâtă care însă prin

notificarea transmisă prin BEJ R.I. înțelege să execute și suma de 30098 Euro.

Mai

susține recurentul că netemeinic instanțele de fond au considerat ne fondat

temeiul juridic al acțiunii respectiv art. 992, 993, 1092 C. civ. și art. 14 C.

proc. pen. Astfel, dacă nu există o datorie, întrucât bunul în natură și prin

despăgubiri este o îmbogățire tară justă cauză constând în sărăcirea

patrimoniului reclamantului.

Recursul

este nefondat și va fi respins, pentru considerentele ce se vor expune:

Prevederile

art. 1073 C. civ. conferă creditorului obligației, indiferent de izvorul său,

dreptul de a pretinde și de a obține de la debitorul său îndeplinirea exactă a

prestației la care este obligat.

Pe

de altă parte, executarea obligațiilor poate fi îndeplinită direct (sau în

natură) sau indirect (prin echivalent), însă ca mod de stingere a obligației,

cu consimțământul creditorului, debitorul poate executa și o altă prestație.

În

condițiile în care, creditorul obligației convine cu debitorul său o executare

indirectă, raportul juridic obligațional se stinge.

Astfel,

acceptând plata prin echivalent, la data de 4 iulie 2005, prin încheierea

procesului verbal de predare-primire, pârâta a înțeles ca în locul sumei de

bani la care debitorul său (reclamantul) a fost obligat, să preia bunul evaluat

la suma de 30098 Euro. În acest mod raportul obligațional rezultat din sentința

penală nr. 690/2005 a Judecătoriei Târgu Mureș, s-a stins.

Orice

alte situații determinate de o eventuală dublă executare, determină alte căi

procedurale decât acțiunea ce are drept obiect restituirea bunului dat în plată

fie ca plata nedatorată fie ca îmbogățire fără justă cauză.

De

aceea instanțele de fond judicios au considerat că predarea autoturismului a

reprezentat o dare în plată, adică o schimbare a prestației debitorului, cu

consimțământul creditorului, iar acțiunea în restituirea plății nu poate fi

fundamentată pe temeiurile evocate, întrucât ceea ce s-a executat era datorie.

Chiar

dacă ultimul alineat al filei 4 a deciziei atacate creează ambiguități, critica

asupra caracterului contradictoriu sau străin de natura pricinii a motivării

deciziei nu este fundamentat, argumentele privind plata debitului fiind

suficiente pentru soluția pronunțată.

Așa

fiind, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., înalta Curte de Casație

și Justiție va respinge ca nefondat recursul declarat împotriva deciziei nr. 83/A

din 13 noiembrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca

nefondat recursul declarat de reclamantul T.T.D. împotriva deciziei nr. 83/A

din 13 noiembrie 2009 a Curții de Apel Târgu Mureș - Secția comercială, de

contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 1 iunie 2011.