ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2123/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele: Reclamantul T.T.D., a chemat în judecată pe pârâta SC R.L. SA, solicitând restituirea autoturismului sau contravaloarea lui cu daune interese reprezentând beneficiul nerealizat, plata daunelor cominatorii de 500 lei/zi și cheltuieli de judecată. În motivarea cererii reclamantul susține că prin sentința penală nr. 690 din 2005 a Judecătoriei Târgu Mureș a fost obligat la plata sumei de 30098 Euro reprezentând contravaloarea autoturismului pe care a refuzat să-l restituie pârâtei, așa încât reținerea autoturismului de către pârâtă reprezintă fie o plată nedatorată, fie o îmbogățire injustă. Judecătoria Târgu Mureș, prin sentința civilă nr. 1950 din 31 martie 2008 a admis excepția necompetenței materiale a instanței și a declinat competența în favoarea Tribunalului Comercial Mureș.

Tribunalul astfel sesizat, prin sentința comercială nr. 1265 din 12 mai 2009 a respins acțiunea reclamantului astfel cum a fost restrânsă prin renunțarea la capătul de cerere privind daunele interese. Instanța de fond a reținut că temeiul juridic al acțiunii determină netemeinicia acesteia, întrucât plata nedatorată presupune inexistența unei datorii, însă reclamantul era utilizator în contractul de leasing obligat la redevențe, iar îmbogățirea tară justă cauză este caracterizată de diminuarea unui patrimoniu în favoarea altuia. Curtea de apel Târgu Mureș, prin decizia 83/A din 13 noiembrie 2009 a respins ca nefondat apelul reclamantului, considerând că reclamantului îi lipsește interesul actual al acțiunii în condițiile în care suma de 30098 euro reprezenta contravaloarea autoturismului predat societății pârâte în urma rezilierii contractului de leasing, iar pârâta nu a început executarea silită asupra sumei de bani reprezentând contravaloarea autoturismului.

Împotriva deciziei astfel pronunțate, reclamantul a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. Recurentul susține că hotărârea instanței de apel este motivată contradictoriu întrucât deși sentința penală nr. 690/2005 a Judecătoriei Târgu Mureș se menționează că nu s-a cerut restituirea în natură a bunului, decizia atacată nu clarifică situația predării autoturismului, recunoscută de pârâtă care însă prin notificarea transmisă prin BEJ R.I. înțelege să execute și suma de 30098 Euro. Mai susține recurentul că netemeinic instanțele de fond au considerat ne fondat temeiul juridic al acțiunii respectiv art. 992, 993, 1092 C. civ. și art. 14 C. proc. pen. Astfel, dacă nu există o datorie, întrucât bunul în natură și prin despăgubiri este o îmbogățire tară justă cauză constând în sărăcirea patrimoniului reclamantului.

Recursul este nefondat și va fi respins, pentru considerentele ce se vor expune: Prevederile art. 1073 C. civ. conferă creditorului obligației, indiferent de izvorul său, dreptul de a pretinde și de a obține de la debitorul său îndeplinirea exactă a prestației la care este obligat. Pe de altă parte, executarea obligațiilor poate fi îndeplinită direct (sau în natură) sau indirect (prin echivalent), însă ca mod de stingere a obligației, cu consimțământul creditorului, debitorul poate executa și o altă prestație. În condițiile în care, creditorul obligației convine cu debitorul său o executare indirectă, raportul juridic obligațional se stinge. Astfel, acceptând plata prin echivalent, la data de 4 iulie 2005, prin încheierea procesului verbal de predare-primire, pârâta a înțeles ca în locul sumei de bani la care debitorul său (reclamantul) a fost obligat, să preia bunul evaluat la suma de 30098 Euro.

În acest mod raportul obligațional rezultat din sentința penală nr. 690/2005 a Judecătoriei Târgu Mureș, s-a stins. Orice alte situații determinate de o eventuală dublă executare, determină alte căi procedurale decât acțiunea ce are drept obiect restituirea bunului dat în plată fie ca plata nedatorată fie ca îmbogățire fără justă cauză. De aceea instanțele de fond judicios au considerat că predarea autoturismului a reprezentat o dare în plată, adică o schimbare a prestației debitorului, cu consimțământul creditorului, iar acțiunea în restituirea plății nu poate fi fundamentată pe temeiurile evocate, întrucât ceea ce s-a executat era datorie. Chiar dacă ultimul alineat al filei 4 a deciziei atacate creează ambiguități, critica asupra caracterului contradictoriu sau străin de natura pricinii a motivării deciziei nu este fundamentat, argumentele privind plata debitului fiind suficiente pentru soluția pronunțată.

Așa fiind, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., înalta Curte de Casație și Justiție va respinge ca nefondat recursul declarat împotriva deciziei nr. 83/A din 13 noiembrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul T.T.D. împotriva deciziei nr. 83/A din 13 noiembrie 2009 a Curții de Apel Târgu Mureș - Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 iunie 2011.