ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 110/2013

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 110/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față,

Din examinarea

actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele.

Reclamanții S.A.C. și P.A.D. prin acțiunea

înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea, au solicitat obligarea pârâtei

Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților București, la plata

celei de a doua tranșe de bani ce reprezintă plata despăgubirilor solicitate în

baza Legii nr. 290/2003, conform Hotărârii nr. 90 din 28 decembrie 2007, în

cuantum de 276.606,52 RON, emisă pe numele defunctei U.A., ai cărei moștenitori

testamentari sunt reclamanții.

Prin Sentința civilă

nr. 1371 din 2 decembrie 2011, Tribunalul Vâlcea, secția I civilă, a admis

acțiunea și a obligat pe pârâtă la plata celei de a doua tranșe de despăgubiri

conform Hotărârii nr. 90 din 28 decembrie 2007, în cuantum de 276,606,52 RON

către reclamanți.

Pentru a pronunța

această sentință, tribunalul a reținut, în esență, că prin Hotărârea nr. 90 din

28 decembrie 2007, Comisia pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 a stabilit

defunctei U.A. cu titlu de despăgubire suma de 276.606,52 RON compensații

bănești pentru bunurile deținute de autorii U.Ș. și T. din comuna Lipnic,

județul Soroca, abandonate și sechestrate ca urmare a refugiului.

S-a reținut că în

conformitate cu dispozițiile art. 18 alin. (5) din H.G. nr. 1120/2006 privind

aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 290/2003,

compensațiile bănești stabilite prin hotărârea comisiei județene ori a

municipiului București pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 se achită

beneficiarilor în limita sumelor aprobate anual cu această destinație în

bugetul de stat, astfel:

a) integral dacă

cuantumul acestora nu depășește 50.000 RON;

b) eșalonat în două

tranșe pe parcursul a doi ani consecutivi, astfel: 60% în primul an și 40% în

anul următor dacă cuantumul despăgubirilor se încadrează între 50.001 RON și

100.000 RON;

c) eșalonat în două

tranșe pe parcursul a doi ani consecutivi, astfel: 40% în primul an și 60% în

anul următor dacă cuantumul compensațiilor depășește 100.001 RON.

Instanța de fond a

constatat că reclamanții sunt titularii unui drept de creanță în baza Sentinței

civile nr. 1411 din 4 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în care Ie-a

fost recunoscută calitatea de moștenitori și cota parte din bunurile ce

compuneau patrimoniul autoarei U.A., iar prin Hotărârea nr. 90 din 28 decembrie

2007 au fost stabilite despăgubiri așa cum rezultă din raportul de evaluare în

cuantum de 276.606,52 RON.

La data de 3 martie

2009 Ie-a fost achitată prima tranșă, însă cea de-a doua tranșă nu a mai fost

achitată, pârâta susținând că se confruntă cu un volum mare de muncă și nu are

disponibilități bănești pentru a achita cea de-a doua tranșe.

Fată de momentul în

care a fost emisă Hotărârea nr. 90/2007 a Comisiei județene de aplicare a

prevederilor Legii nr. 290/2003 și prevederile H.G. nr. 1120/2006 privind

aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, s-a

constatat că a fost depășit termenul prevăzut de acest act normativ, iar

susținerile pârâtei că nu dispune de fonduri bănești nu pot constitui un refuz

de plată a celei de a doua tranșe de despăgubiri ce li se cuvin reclamanților.

Fată de cele arătate,

tribunalul a admis acțiunea formulată de reclamanți și a obligat pârâta la

plata celei de-a doua tranșe de despăgubiri, conform Hotărârii nr. 90 din 28

decembrie 2007, în cuantum de 276.606,52 RON, respectiv câte 138.303,26 RON

pentru fiecare reclamant.

Curtea de Apel

Pitești, secția I civilă prin Decizia civilă nr. 10/2012 din 15 februarie 2012

a admis apelul formulat de pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea

Proprietăților, împotriva Sentinței civile nr. 1371 din 02 decembrie 2011,

pronunțată de Tribunalul Vâlcea, a schimbat în parte sentința, în sensul că a

obligat pârâta la plata celei de a doua tranșe de 60% din despăgubirile de

276.606,52 RON către intimații-reclamanți.

În argumentarea

acestei decizii instanța de apel a reținut, în esență, că prin acțiunea

formulată, cei doi reclamanți au recunoscut că la 3 martie 2009 Ie-a fost

achitată prima tranșă în procent de 40% din suma de 276.606,52 RON, solicitând

obligarea pârâtei la plata celei de a doua tranșe de bani, de 60%.

S-a apreciat că,

instanța de fond în mod greșit a obligat pe pârâtă la plata sumei de 276.606,52

RON către reclamanți, deși aceștia au încasat prima tranșă în cuantum de 40%.

S-a reținut că din

considerentele sentinței, rezultă cu certitudine faptul că instanța a acordat

mai mult decât s-a solicitat prin acțiune, respectiv a admis acțiunea pentru

întreaga sumă stabilită prin Hotărârea nr. 90 din 28 decembrie 2007, de

276.606,52 RON, respectiv câte 138.303,26 RON pentru fiecare reclamant, deși aceștia

au solicitat plata celei de a doua tranșe în cuantum de 60% din suma inițială.

Apreciindu-se că sub

acest aspect, sentința este nelegală și netemeinică, motiv pentru care se

impune schimbarea acesteia.

Cu privire la

celelalte aspecte invocate, prin care s-a susținut că acțiunea reclamanților se

impunea a fi respinsă întrucât nu a fost achitată a doua tranșă pentru lipsa

disponibilităților bănești ale statului, instanța de apel a constatat că sunt

nejustificate și urmează a fi respinse.

S-a apreciat că instanța

de fond a făcut o interpretare corectă a Normelor metodologice pentru aplicarea

Legii nr. 290/2003, respectiv a dispozițiilor art. 18, având în vedere momentul

în care a fost emisă Hotărârea nr. 90/2007 a Comisiei județene de aplicare a

prevederilor acestei legi și faptul că a fost depășit termenul prevăzut de

acest act normativ.

S-a constatat că deja

a fost eșalonată în două tranșe plata compensațiilor bănești pe parcursul a doi

ani consecutiv, în conformitate cu art. 18 alin. (5) lit. c) din H.G. nr.

1120/2006, prima tranșă fiind achitată.

S-a reținut că în mod

just a apreciat instanța de fond că susținerile pârâtei în sensul că nu dispune

de fonduri bănești pentru a achita cea de a doua tranșă în cuantum de 60% din

compensațiile bănești stabilite autoarei reclamanților, nu pot constitui un

refuz de plată și nu pot conduce la respingerea acțiunii formulată de către

aceștia.

Împotriva acestei

decizii pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a

declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ., susținând că în data de 28 decembrie 2007 Instituția Prefectului

Județului Vâlcea a emis pe numele defunctei U.A. Hotărârea nr. 90, prin care

s-a stabilit cu titlu de despăgubire suma de 276.606,52 RON, compensații

bănești pentru bunurile autorilor U.Ș. și T. abandonate și sechestrate, ca

urmare a refugiului.

A mai arătat

recurenta că Serviciul pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003 din cadrul

Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților a dispus, în data de 03

martie 2010, plata tranșei I în cuantum de 110.642,6 RON, reprezentând

procentul de 40% din sumă, plată efectuată conform prevederilor art. 18 alin.

(5) lit. c) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 290/2003.

Față de speța dedusă

judecății, recurenta a învederat că dispozițiile art. 18 alin. (5) din H.G. nr.

1.120/2006 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr.

290/2003, prevăd compensațiile bănești stabilite prin hotărârea comisiei

județene ori a municipiului București pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, a

Serviciului pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, "(...) se achită

beneficiarilor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație în

bugetul de stat, astfel: a) integral, dacă cuantumul acestora nu depășește

50.000 RON; b) eșalonat în două tranșe, pe parcursul a 2 ani consecutivi,

astfel: 60% în primul an și 40% în anul următor, dacă cuantumul despăgubirilor

se încadrează între 50.001 RON și 100.000 RON; c) eșalonat în două tranșe, pe

parcursul a 2 ani consecutivi, astfel: 40% în primul an și 60% în anul următor,

dacă cuantumul compensațiilor depășește 100.001 RON".

Din acest text de

lege a precizat recurenta, rezultă că plata despăgubirilor este condiționată de

existența în bugetul de stat a unor sume suficiente aprobate anual cu această

destinație.

Menționează că

prevederile art. 18 alin. (5) din Normele metodologice pentru aplicarea Legii

nr. 290/2003 privind eșalonarea plății pe parcursul a 2 ani consecutivi, sunt

aplicabile doar în situația în care sunt alocate suficiente fonduri de la

bugetul de stat pentru plata despăgubirilor stabilite în baza Legii nr.

290/2003.

Recurenta aducând în

discuție și redând textul art. 41 din Carta Europeană a Drepturilor

Fundamentale și interpretarea Recomandării/ Rec/C.M./2007/7 consideră că nu

poate fi vorba de încălcarea dispozițiilor art. 10 din Convenția Europeană

asupra cetățeniei, atunci când există foarte multe cereri depuse, iar

mijloacele folosite se dovedesc a fi insuficiente.

În fine, recurenta a

arătat că se impune a se constata că, în absența disponibilităților bănești ale

statului, raportat la dificultățile prin care trece economia țării, s-ar

stabili în sarcina Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților o

obligație imposibil de realizat și care este de natură să afecteze principiul

egalității de tratament, recunoscut atât în plan intern, cât și în plan

european. În al doilea rând, din rațiuni financiare creanțele asupra statului

pot fi limitate sau eșalonate la plată și nu pot fi plătite decât în condițiile

de solvabilitate, principii care nu sunt înlăturate de jurisprudența Curții

Europene a Drepturilor Omului.

Prin concluziile

scrise depuse la dosar reclamanții P.A.D. și S.A.C. au solicitat respingerea

recursului ca nefondat și menținerea sentinței ca temeinică și legală.

Recursul este

nefondat și va fi respins pentru următoarele considerente:

Motivul prevăzut de

art. 304 pct. 9 C. proc. civ. poate duce la modificarea sau casarea hotărârii

atunci "când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost

dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii".

Prima ipoteză a

textului vizează situația când din modul de redactare a deciziei nu se poate

determina dacă legea a fost corect aplicată. Din perspectiva acestei prime

ipoteze se constată că dispozițiile legale care au fost puse în discuție în

fond și apel sunt aplicabile speței, iar interpretarea s-a făcut fără să se

restrângă sau să se extindă conținutul lor. Cu alte cuvinte interpretarea

dispozițiilor legale nu creează echivoc deci soluția din apel beneficiază de

"bază legală". Nici a doua ipoteză a motivului de nelegalitate

invocat nu va fi reținută întrucât instanța de apel, ca și cea de fond, a

recurs la textele de lege aplicabile litigiului cu respectarea principiilor generale

de drept privind interpretarea lor în speța dedusă judecății.

Potrivit prevederilor

art. 10 alin. (2) din Legea nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau

compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietate a acestora,

sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul

Herța, ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de Pace între

România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947,

cu modificările și completările ulterioare, "Despăgubirile sau

compensațiile bănești vor fi acordate beneficiarilor în termen de un an de la

comunicarea hotărârii comisiei județene ori a municipiului București, după caz,

sau a hotărârii prevăzute la art. 8 alin. (4) sau (6), respectiv la art. 9;

plata lor se poate face și în rate, în maximum 2 ani, în funcție de

disponibilitățile bănești ale direcțiilor prevăzute la art. 11 alin. (1)".

Plata despăgubirilor se dispune de către Autoritatea Națională pentru

Restituirea Proprietăților - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003

(art. 11 alin. (1) din Legea nr. 290/2003).

În raport de normele

legale mai sus menționate, în mod evident interpretarea art. 18 alin. (5) din

Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 aprobate prin H.G. nr.

1120/2006, cu modificările și completările ulterioare, invocat de Autoritatea

Națională pentru Restituirea Proprietăților, respectiv a sintagmei "în

limita sumelor aprobate anual cu această destinație în bugetul de Stat",

nu poate fi făcută cu ignorarea normei juridice cu forță juridică superioară

cuprinsă în art. 10 alin. (2) din Legea nr. 290/2003. Prin urmare, potrivit

legii, eșalonarea plății despăgubirilor nu poate depăși termenul de doi ani de

la comunicarea hotărârilor prin care se prevede plata acestor despăgubiri,

termen care, în litigiu, a fost depășit.

În aceste condiții,

în mod întemeiat instanța de apel a obligat pârâta la plata celei de a doua

tranșe, reprezentând 60% din totalul de 276.606,52 RON stabilită prin Hotărârea

nr. 90 din 28 decembrie 2007 a Comisiei județene Vâlcea pentru aplicarea Legii

nr. 290/2003 și totodată, în temeiul art. 18 alin. (6) din Normele metodologice

de aplicare a Legii nr. 290/2003, aprobate prin H.G. nr. 1120/2006, cu

modificările și completările ulterioare.

Dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ. invocate de recurentă nu sunt incidente speței de față, având în

vedere că decizia recurată este o hotărâre pronunțată în apel, prin urmare

susceptibilă de apel ce nu poate fi examinată din perspectiva acestui text

legal în această fază procesuală.

Așa fiind, cum

motivele de recurs invocate în cauză nu sunt întemeiate și hotărârea atacată

este legală și temeinică, urmează a se dispune, în temeiul prevederilor art.

312 alin. (1) C. proc. civ., respingerea ca nefondat a recursului declarat de Autoritatea

Națională pentru Restituirea Proprietăților.

În temeiul

dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte constată întemeiată

cererea formulată de intimata-reclamantă S.A.C. privind acordarea cheltuielilor

de judecată, însă constatând că onorariul avocatului este nepotrivit de mare

față de munca îndeplinită, având în vedere și dispozițiile art. 274 alin. (3)

C. proc. civ., va admite cererea și va obliga recurenta-pârâtă la plata sumei

de 5000 RON cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea

Proprietăților împotriva Deciziei civile nr. 10/2012 din 15 februarie 2012 a

Curții de Apel Pitești, secția I civilă.

Obligă recurenta

pârâtă Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților la plata sumei

de 5000 RON cheltuieli de judecată către intimata reclamantă S.A.C.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 17 ianuarie 2013.

Procesat

de GGC - NN