ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 109/2013

Asupra recursului de față, Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea, reclamantul A.G. a solicitat obligarea pârâtei Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților București, la plata sumei de 130.757 RON cu titlu de despăgubire stabilit în conformitate cu prevederile Legii nr. 290/2003. Prin Sentința civilă nr. 1527 din 16 decembrie 2011, Tribunalul Vâlcea a admis acțiunea și a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 130.757 RON reprezentând despăgubiri și 300 RON cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut, în esență, că prin Hotărârea nr. 77 din 29 septembrie 2008, Comisia pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 a stabilit cu titlu de despăgubire suma de 653.786 RON compensații bănești pentru bunurile mobile și recoltele de pe 9 ha cu grâu, 6 ha cu floarea soarelui, 1,48 ha cu viță de vie, rămase pe teritoriul Republicii Moldova, proprietate a autorilor reclamantului și a fraților săi S.P., A.A. și A.N. S-a constatat că reclamantului și fraților acestuia li s-au achitat o parte din despăgubiri, iar ulterior, pentru a înlesni intrarea în posesie a diferenței rămase neachitată, au procedat la ieșirea din indiviziune și prin Sentința civilă nr. 6585 din 15 iunie 2010, pronunțată de Judecătoria Râmnicu Vâlcea, s-a dispus ieșirea din indiviziune cu privire la suma ce a rămas de achitat de către pârâtă, revenind fiecăruia dintre frați câte 130.757 RON.

S-a reținut că în conformitate cu dispozițiile art. 18 alin. (5) din H.G. nr. 1120/2006 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, compensațiile bănești stabilite prin hotărârea Comisiei județene ori a municipiului București pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 se achită beneficiarilor în limita sumelor aprobate anual cu această destinație în bugetul de stat, astfel: a) integral dacă cuantumul acestora nu depășește 50.000 RON; b) eșalonat în două tranșe pe parcursul a doi ani consecutivi, astfel: 60% în primul an și 40% în anul următor dacă cuantumul despăgubirilor se încadrează între 50.001 RON și 100.000 RON; c) eșalonat în două tranșe pe parcursul a doi ani consecutivi, astfel: 40% în primul an și 60% în anul următor dacă cuantumul compensațiilor depășește 100.001 RON.

S-a constatat că reclamantul este titularul unui drept de creanță în baza Sentinței civile nr. 6585 din 15 iunie 2010 pronunțată de Judecătoria Râmnicu Vâlcea, prin care s-a dispus ieșirea din indiviziune cu privire la suma ce a rămas de achitat de către pârâtă, revenind fiecăruia dintre frați câte 130.757 RON. Instanța de fond a constatat că din cuantumul despăgubirilor acordate prin Hotărârea nr. 77 din 29 septembrie 2008 a Comisiei de aplicare a Legii nr. 290/2003 de pe lângă Instituția Prefectului Județului Vâlcea li s-a achitat suma de 261.607 RON, rămânând neachitată diferența de 392.179 RON asupra căreia reclamantul și frați; săi au ieșit din indiviziune. Față de momentul în care a fost emisă Hotărârea nr. 77/2008 a Comisiei județene de aplicare a prevederilor Legii nr. 290/2003 și prevederile H.G.

nr. 1120/2006 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, s-a constatat că a fost depășit termenul prevăzut de acest act normativ, iar susținerile pârâtei în sensul că nu dispune de fonduri bănești nu pot constitui un refuz de plată a celei de a doua tranșe de despăgubiri ce i se cuvine reclamantului. Față de cele arătate, tribunalul a admis acțiunea și a obligat pârâta să plătească reclamantului cea de a doua tranșă de despăgubiri, conform Hotărârii nr. 77 din 29 septembrie 2008, în cuantum de 130.757 RON.

Apelul, astfel cum a fost recalificat, declarat de pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților București, a fost respins de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă prin Decizia civilă nr. 14/2012 din 29 februarie 2012. În argumentarea acestei decizii instanța de apel a reținut, în esență, că aspectele invocate de apelantă, prin care s-a susținut că acțiunea reclamantului se impunea a fi respinsă întrucât nu a fost achitată a doua tranșă pentru lipsa disponibilităților bănești ale statului, se constată că sunt nejustificate și urmează a fi respinse, întrucât instanța de fond a făcut o interpretare corectă a Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, respectiv a dispozițiilor art. 18, având în vedere momentul în care a fost emisă Hotărârea nr. 77/2008 a Comisiei județene de aplicare a prevederilor acestei legi și faptul că a fost depășit termenul prevăzut de acest act normativ.

S-a constatat că, în speță, deja a fost eșalonată în două tranșe plata compensațiilor bănești pe parcursul a doi ani consecutiv, în conformitate cu art. 18 alin. (5) lit. c) din H.G. nr. 1120/2006, prima tranșă fiind achitată. Instanța de apel a reținut că în mod just a apreciat instanța de fond că susținerile pârâtei în sensul că nu dispune de fonduri bănești pentru a achita cea de a doua tranșă în cuantum de 60% din compensațiile bănești stabilite prin hotărârea sus-menționată, nu pot constitui un refuz de plată și nu pot conduce la respingerea acțiunii formulată de către reclamant. S-a reținut că la adoptarea acestei modalități de plată pe parcursul a doi ani, în conformitate cu art. 18 din H.G.

nr. 1120/2006, legiuitorul a avut în vedere posibilitatea statului de a-și onora obligațiile ce decurg din prevederile Legii nr. 290/2003 și cum acest termen s-a împlinit, în mod just a procedat instanța de fond la admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată. Împotriva acestei decizii pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând că în data de 29 septembrie 2008 Instituția Prefectului Județului Vâlcea a emis pe numele reclamantului A.G. și a petenților L.E. și A.V. Hotărârea nr. 77, prin care s-a stabilit cu titlu de despăgubire suma de 653.786 RON, compensații bănești pentru bunurile autorilor A.A., A.N.

și S.P., abandonate și sechestrate, ca urmare a refugiului. A mai arătat recurenta că Serviciul pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003 din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților a dispus, în data de 22 martie 2010, plata primei tranșe reprezentând procentul de 40% din sumă, plată efectuată conform prevederilor art. 18 alin. (5) lit. c) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 290/2003. Față de speța dedusă judecății, recurenta a învederat că dispozițiile art. 18 alin. (5) din H.G.

nr. 1.120/2006 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, prevăd compensațiile bănești stabilite prin hotărârea comisiei județene ori a municipiului București pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, a Serviciului pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, "(...) se achită beneficiarilor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație în bugetul de stat, astfel: a) integral, dacă cuantumul acestora nu depășește 50.000 RON; b) eșalonat în două tranșe, pe parcursul a 2 ani consecutivi, astfel: 60% în primul an și 40% în anul următor, dacă cuantumul despăgubirilor se încadrează între 50.001 RON și 100.000 RON; c) eșalonat în două tranșe, pe parcursul a 2 ani consecutivi, astfel: 40% în primul an și 60% în anul următor, dacă cuantumul compensațiilor depășește 100.001 RON". Din acest text de lege a precizat recurenta, rezultă că plata despăgubirilor este condiționată de existența în bugetul de stat a unor sume suficiente aprobate anual cu această destinație.

Menționează că prevederile art. 18 alin. (5) din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 privind eșalonarea plății pe parcursul a 2 ani consecutivi, sunt aplicabile doar în situația în care sunt alocate suficiente fonduri de la bugetul de stat pentru plata despăgubirilor stabilite în baza Legii nr. 290/2003. Recurenta aducând în discuție și redând textul art. 41 din Carta Europeană a Drepturilor Fundamentale și interpretarea Recomandării/Rec/C.M7 2007/7 consideră că nu poate fi vorba de încălcarea dispozițiilor art. 10 din Convenția Europeană asupra cetățeniei, atunci când există foarte multe cereri depuse, iar mijloacele folosite se dovedesc a fi insuficiente.

În fine, recurenta a arătat că se impune a se constata că, în absența disponibilităților bănești ale statului, raportat la dificultățile prin care trece economia țării, s-ar stabili în sarcina Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților o obligație imposibil de realizat și care este de natură să afecteze principiul egalității de tratament, recunoscut atât în plan intern, cât și în plan european. În al doilea rând, din rațiuni financiare creanțele asupra statului pot fi limitate sau eșalonate la plată și nu pot fi plătite decât în condițiile de solvabilitate, principii care nu sunt înlăturate de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului. Recursul este nefondat și va fi respins pentru următoarele considerente: Motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. poate duce la modificarea sau casarea hotărârii atunci "când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii". Prima ipoteză a textului vizează situația când din modul de redactare a deciziei nu se poate determina dacă legea a fost corect aplicată. Din perspectiva acestei prime ipoteze se constată că dispozițiile legale care au fost puse în discuție în fond și apel sunt aplicabile speței, iar interpretarea s-a făcut fără să se restrângă sau să se extindă conținutul lor. Cu alte cuvinte interpretarea dispozițiilor legale nu creează echivoc deci soluția din apel beneficiază de "bază legală". Nici a doua ipoteză a motivului de nelegalitate invocat nu va fi reținută întrucât instanța de apel, ca și cea de fond, a recurs la textele de lege aplicabile litigiului cu respectarea principiilor generale de drept privind interpretarea lor în speța dedusă judecății.

Potrivit prevederilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herța, ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de Pace între România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, cu modificările și completările ulterioare, "Despăgubirile sau compensațiile bănești vor fi acordate beneficiarilor în termen de un an de la comunicarea hotărârii comisiei județene ori a municipiului București, după caz, sau a hotărârii prevăzute la art. 8 alin. (4) sau (6), respectiv la art. 9; plata lor se poate face și în rate, în maximum 2 ani, în funcție de disponibilitățile bănești ale direcțiilor prevăzute la art. 11 alin. (1)". Plata despăgubirilor se dispune de către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 (art. 11 alin. (1) din Legea nr. 290/2003).

În raport de normele legale mai sus menționate, în mod evident interpretarea art. 18 alin. (5) din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 aprobate prin H.G. nr. 1120/2006, cu modificările și completările ulterioare, invocat de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, respectiv a sintagmei "în limita sumelor aprobate anual cu această destinație în bugetul de Stat", nu poate fi făcută cu ignorarea normei juridice cu forță juridică superioară cuprinsă în art. 10 alin. (2) din Legea nr. 290/2003. Prin urmare, potrivit legii, eșalonarea plății despăgubirilor nu poate depăși termenul de doi ani de la comunicarea hotărârilor prin care se prevede plata acestor despăgubiri, termen care, în litigiu, a fost depășit.

În aceste condiții, în mod întemeiat a fost obligată pârâta la plata sumei de 130.757 RON, reprezentând cea de a doua tranșă, stabilită prin Hotărârea nr. 77/2008 din 29 septembrie 2008 a Comisiei județene Vâlcea pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 și totodată, în temeiul art. 18 alin. (6) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 290/2003, aprobate prin H.G. nr. 1120/2006, cu modificările și completările ulterioare. Așa fiind, cum motivele de recurs invocate în cauză nu sunt întemeiate și hotărârea atacată este legală și temeinică, urmează a se dispune, în temeiul prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingerea ca nefondat a recursului declarat de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților împotriva Deciziei civile nr. 14/2012 din 29 februarie 2012 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 ianuarie 2013. Procesat de GGC - NN