ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4983/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii deduse judecății Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați, reclamantele R.E., R. (O.) O., T.M.Ș., V.P.E., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, au solicitat obligarea pârâtei la plata drepturilor bănești în sumă de 267.091 RON, stabilite prin Hotărârea nr. 190/2009 emisă de Comisia Județeană Brăila pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 Brăila sumă ce va fi actualizată, la data plății, cu indicele de creștere a prețurilor de consum din ultima lună pentru care acest indice a fost actualizat de către Institutul Național de Statistică, în contul deschis pe numele V.V.

la I.B.N.V. Amsterdam - Sucursala București. În motivarea acțiunii, reclamantele au arătat că că deși s-a formulat cerere pentru plata despăgubirilor stabilite prin Hotărârea nr. 190/2009 a Comisiei Județului Brăila pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 la data de 15 ianuarie 2010, pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile prevăzute de Legea nr. 290/2003 și H.G. nr. 1120/2006.

Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, despăgubirile fiind achitate beneficiarilor în limita sumelor aprobate anual cu această destinație în bugetul de stat 2. Hotărârea primei instanțe Prin Sentința nr. 419 din 27 septembrie 2012, Curtea de Apel Galați a admis acțiunea formulată de reclamante și a obligat pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 213/2003 să plătească reclamantelor suma de 267.091 RON actualizată la data plății cu indicele de creștere a prețurilor de consum din ultima lună pentru care acest indice a fost actualizat de către Institutul Național de Statistică deschis la I.B.N.V. Amsterdam - Sucursala București, pe numele lui V.V.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut, în esență, că la data de 27 noiembrie 2009 Instituția Prefectului Județului Brăila - Comisia pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 a emis pe numele reclamanților, Hotărârea nr. 190 prin care s-a stabilit cu titlu de despăgubire suma de 267.091 RON compensații bănești pentru bunurile deținute de autorii R.I. și R.A., abandonate și sechestrate în orașul Tighina, ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de Pace semnat la Paris în anul 1947. S-a mai arătat în considerentele sentinței atacate că din conținutul Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 aprobate prin H.G. nr. 1120/2006 rezultă că plata despăgubirilor se face pe parcursul a 2 ani consecutivi, de la momentul în care beneficiarii au solicitat plata prin cerere însoțită de actele doveditoare.

Curtea de Apel a mai reținut că, deși la data de 15 ianuarie 2010 s-a formulat cerere de acordare a despăgubirilor la Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 și de la această dată au trecut mai mult de 2 ani, până la acest moment nu s-a plătit nicio tranșă din despăgubirile stabilite prin Hotărârea nr. 190/2009, emisă de Comisia Județeană Brăila pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, astfel că prin nesoluționarea cererii de acordare de despăgubiri în termenul legal s-a produs o vătămare a dreptului de proprietate a reclamantelor. 3. Recursul declarat de pârâtă Împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs pârâta, solicitând analizarea cauzei sub toate aspectele de temeinicie și legalitate.

În motivarea căii de atac, recurenta pârâta susține în esență, că în mod greșit prima instanță a admis acțiunea, având în vedere că potrivit art. 18 alin. (5) din H.G. nr. 1120/2006 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, plata despăgubirilor este condiționată de existența în bugetul de stat a unor sume suficiente aprobate anual cu această destinație. De asemenea se susține că în absența disponibilităților bănești ale statului, raportat la dificultățile prin care trece economia țării, prin admiterea acțiunea reclamantelor s-ar stabili în sarcina Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților o sarcină imposibil de realizat și care este de natură să afecteze principiul egalității de tratament.

Recurenta a mai susținut că plata compensațiilor bănești se va face conform art. 10 alin. (2) din Legea nr. 290/2003 și art. 18 alin. (5) din H.G. nr. 1120/2006, actualizarea la momentul plății făcându-se pe tranșe, după data plății. Prin notele de ședință, recurenta a invocat excepția prematurității acțiunii în raport de dispozițiile O.U.G. nr. 10/2013 pentru plata eșalonată a despăgubirilor, potrivit cărora plata despăgubirilor se face în tranșe anuale egale, eșalonat pe o perioadă de 10 ani, începând cu anul următor datei emiterii titlului de plată. Plata tranșelor se face începând cu 1 ianuarie 2014. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurent, cât și sub toate aspectele, în baza art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru argumentele expuse în continuare. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Intimatele reclamante au solicitat obligarea pârâtei la plata drepturilor bănești în sumă de 267.091 RON, stabilite prin Hotărârea nr. 190/2009 emisă de Comisia Județeană Brăila pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 Brăila sumă ce va fi actualizată, la data plății. Prima instanță a admis acțiunea și a obligat pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 213/2003 să plătească reclamantelor suma de 267.091 RON actualizată la data plății cu indicele de creștere a prețurilor de consum din ultima lună pentru care acest indice a fost actualizat de către Institutul Național de Statistică, opinie împărtășită și de Înalta Curte.

Potrivit art. 18 alin. (5) lit. c) din H.G. nr. 1220/2006, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților prin Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, avea obligația să achite reclamantei despăgubirile în sumă de 108.215 RON, menționate în Hotărârea nr. 231/2007 a Comisiei Județene Prahova de aplicare a Legii nr. 290/2003 „eșalonat în două tranșe, pe parcursul a doi ani consecutivi, astfel: 40% în primul an și 60% în anul următor, dacă cuantumul compensațiilor depășește 100.001 RON”.

În raport de dispozițiile legale menționate, autoritatea recurentă avea obligația plății compensațiilor pe parcursul a doi ani consecutivi, de la momentul emiterii Hotărârii nr. 190/2009, legiuitorul stabilind termene maxime pentru plata acestor compensații, astfel că Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților are o marjă pentru efectuarea plății doar în cadrul acestor termene Invocarea lipsei disponibilităților bănești pentru achitarea acestor compensații bănești în justificarea atitudinii autorității pârâte, nu poate fi reținută ca fondată, întrucât nu are acoperire legală, încercându-se în această manieră doar amânarea curgerii termenelor maximale prevăzute de dispozițiile legale menționate pentru plata compensațiilor, acestea nefiind modificate sau suspendate printr-o prevedere legislativă ulterioară.

Mai mult, de la momentul emiterii hotărârii privind compensațiile bănești, anul 2009 și până în prezent, a trecut suficient timp pentru ca autoritatea pârâtă să-și îndeplinească obligația de plată cel puțin într-un termen rezonabil, ca element al dreptului fundamental la o bună administrare de care beneficiază intimata-reclamantă. Astfel, în raport și de cele reținute anterior, instanța de recurs apreciază că refuzul autorității pârâte de plată a compensațiilor este unul nejustificat, potrivit art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004. Este evident că în cazul în care nu se respectă termenele de plată a compensațiilor, intervine aplicabilitatea dispozițiilor art. 11 alin. (6) din H.G. nr. 1120/2006, însă actualizarea acestor sume nu reprezintă un obstacol în formularea unei acțiuni cum este cea dedusă judecății.

În fine, apărările recurentei referitoare la aplicarea prevederilor O.U.G. nr. 10/2013 nu pot fi primite, întrucât acțiunea a fost introdusă la data de 5 aprilie 2012, iar hotărârea judecătorească recurată a fost pronunțată la data de 27 septembrie 2012, anterior intrării în vigoare a actului normativ invocat, astfel că, potrivit principiului tempus regit actum, dispozițiile acestuia nu sunt de natură a fundamenta o altă soluție. 2. Temeiul de drept al soluției adoptate în recurs Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinței, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sau art. 304 1 C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 împotriva Sentinței nr. 419 din 27 septembrie 2012 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 12 aprilie 2013. Procesat de GGC - AS