ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3698/2012
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3698/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra cererii de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată
următoarele:
Prin
cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, reclamantul
R.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Primul-Ministru al României,
obligarea acestuia la comunicarea în scris a informațiilor de interes public
solicitate prin Petiția nr. 373 din 17 februarie 2010.
Prin Sentința civilă nr. 23392 din 26
noiembrie 2010, Judecătoria Sectorului 1 București a admis excepția
necompetenței sale materiale, invocată de către această instanță din oficiu,
și, în consecință, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea
Tribunalului București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.
Pentru a dispune astfel, judecătoria a
reținut, în esență, că temeiul de drept al cererii este reprezentat de Legea
nr. 544/2001, condiții în care competența de soluționare a acesteia aparține
instanței desemnate de dispozițiile art. 22 alin. (1) teza I din lege, și anume
secția de contencios administrativ a tribunalului în a cărei rază teritorială
domiciliază sau în a cărei rază teritorială se află sediul autorității ori al
instituției publice.
Ulterior, prin Sentința civilă nr. 408 din 31
ianuarie 2012, Tribunalul București, secția a IX-a contencios administrativ și
fiscal, a dispus admiterea excepției necompetenței materiale a instanței,
invocată din oficiu, și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în
favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și
fiscal.
În motivarea hotărârii, tribunalul a
constatat că în cauza dedusă judecății, reclamantul s-a adresat cu o cerere de
soluționare a Petiției nr. 373 din 17 februarie 2010 Primului-Ministru al
României, structură fără personalitate juridică în cadrul aparatului de lucru
al Guvernului, astfel cum este enumerată în Anexa 2 la H.G. nr. 405/2007, care
acționează la nivel central.
În consecință, raportat la dispozițiile art.
10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, coroborate cu dispozițiile art. 2 pct. 1
lit. d) și art. 3 pct. 1 C. proc. civ., competența de soluționare a cauzei
aparține Curții de Apel.
La rândul său, prin Sentința civilă nr. 2467
din 5 mai 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios
administrativ și fiscal, a declinat competența de soluționare a prezentei cauze
în favoarea Tribunalului București, secția a IX-a contencios administrativ și
fiscal.
Curtea a constatat că litigiul dedus
judecății vizează refuzul autorității pârâte de a comunica informațiile de
interes public solicitate prin Petiția nr. 373 din 17 februarie 2010,
informații solicitate de reclamant în conformitate cu dispozițiile Legii nr.
544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public.
Or, raportat la dispozițiile art. 22 alin.
(1) din Legea nr. 544/2001, norme cu caracter special, competența materială de
soluționare a cauzei revine secției de contencios administrativ a tribunalului.
Constatând existența conflictului negativ de
competență, în temeiul art. 20 pct. 2, art. 21 și 22 alin. (3) C. proc. civ.,
Curtea de Apel București a decis înaintarea cauzei la Înalta Curte de Casație
și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în vederea
soluționării conflictului negativ de competență.
Examinând conflictul negativ de competență,
Înalta Curte va constata că în speță, în raport de obiectul litigiului și
dispozițiile legale incidente, competența soluționării cauzei aparține
Tribunalului București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.
Analizând actele și lucrările dosarului,
Înalta Curte constată că prezenta cauză are ca obiect refuzul autorității
pârâte de a comunica informațiile de interes public solicitate de către
reclamantul R.M. prin Petiția nr. 373 din 17 februarie 2010, și anume dacă s-au
făcut despăgubiri, în baza art. 13, Legea nr. 44/1994, republicată, altele
decât cele în baza H.G. nr. 1301/2004, iar în cazul unui răspuns afirmativ,
comunicarea de date cu privire la beneficiari și obiectul despăgubirilor.
Aceste informații au fost solicitate de
reclamant în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 544/2001 privind liberul
acces la informațiile de interes public.
Or, potrivit dispozițiilor art. 22 alin. (1)
din Legea nr. 544/2001, „În cazul în care o persoană se consideră vătămată în
drepturile sale, prevăzute în prezenta lege, aceasta poate face plângere la
secția de contencios administrativ a tribunalului în a cărei rază teritorială
domiciliază sau în a cărei rază teritorială se află sediul autorității ori al
instituției publice”.
Aceste dispoziții legale, cu caracter
special, derogă de la normele generale privind competența instanțelor de
contencios administrativ, așa cum sunt ele definite de art. 10 alin. (1) din
Legea nr. 554/2004.
Față de argumentele expuse, Înalta Curte
concluzionează că în prezenta cauză competența materială de soluționare în
primă instanță a cauzei revine Tribunalului București, secția a IX-a contencios
administrativ și fiscal, soluționând conflictul negativ de competență în acest
sens.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei
privind pe reclamantul R.M. în contradictoriu cu pârâtul Primul-Ministru al
României în favoarea Tribunalului București, secția a IX-a contencios
administrativ și fiscal.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 21
septembrie 2012.
Procesat
de GGC - AZ