ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3541/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3541/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

cauzei. Procedura în primă instanță

Prin cererea

înregistrată pe rolul Curții de Apel București, reclamanta A.N.R., în

contradictoriu cu pârâtul M.M.F.P.S., a solicitat desființarea în tot a

Deciziei nr. E 5813/ AZ din 16 iulie 2010, emisă de M.M.F.P.S., anularea

Procesului-verbal de constatare nr. E3554/ AZ din 13 mai 2010 emis de pârâtă ca

netemeinic, suspendarea executării titlului de creanță privind plata debitului

în sumă de 605.746 lei până la soluționarea contestației, în conformitate cu

dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, precum și constatarea ca eligibile

a cheltuielilor în sumă totală de 605.746 lei .

În motivarea

acțiunii, reclamanta a arătat, în esență, că în perioada 28 ianuarie - 10

februarie 2010 o echipă a A.M.P.O.S.D.R.U. a efectuat la sediul A.N.R., un

control de verificare a modului de implementare a Proiectului „Școala – o șansă

pentru fiecare” cofinanțat din F.S.E., în cadrul cărora A.N.R. au calitatea de

beneficiar al finanțării externe nerambursabile, în urma căruia a fost încheiat

Procesul social de constatare nr. E 3554/ AZ din 13 mai 2010, iar în data de 27

mai 2010 (după aproximativ 4 luni de la misiunea de verificare) a fost emisă o

Notă de debit în valoare totală de 605.746 lei, în vederea recuperării sumelor

plătite.

Reclamanta a susținut

că Procesul-verbal nr. E 3554/AZ/13 mai 2010 este lovit de nulitate relativă,

fiind emis cu nerespectarea art. 3 din Normele metodologice de aplicare a O.G.

nr. 79/2003, care prevede în mod imperativ modul de întocmire a procesului

verbal de constatare și elementele obligației din conținutul acestuia.

Pe fondul acțiunii,

reclamanta a susținut că, în speță, nu sunt incidente nici dispozițiile art. 30

alin. (1) C. muncii, nefiind vorba de posturi vacante din statul de funcții al

agenției și nici dispozițiile art. 17 alin. (2) și (3) din H.G. nr. 281/1993 și

O.G. nr. 10/2008.

Prin întâmpinare,

pârâtul a solicitat respingerea acțiunii, ca nefondată.

instanței de fond

Prin sentința nr. 4629

din 4 iulie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamanta A.N.R., în

contradictoriu cu pârâtul M.M.F.P.S., ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța

această hotărâre, prima instanță a reținut, în esență, că în urma controlului

efectuat de către pârât în legătură cu proiectul „Școala o șansă pentru fiecare

ID 4752 POSDRU/14/16.1/S/3”, s-a constatat, în primul rând, că procedura de

angajare a personalului pentru realizarea acestui proiect,ca și în cazul

celorlalte proiecte, inclusiv a echipei manageriale s-a făcut fără respectarea

prevederilor legale în vigoare.

S-a mai reținut în

considerentele sentinței atacate că în urma acestui control s-a întocmit

Procesul verbal nr. E 3554/ AZ din 13 mai 2010, prin care s-a constatat că

pentru contractele de muncă cu timp parțial încheiate cu salariații A.N.R. care

lucrează în cadrul proiectului nu au fost respectate prevederile art. 17 alin. (2)

și (3) din H.G. nr. 281/1993, astfel că sumele plătite sunt neeligibile.

De asemenea, instanța

de fond a mai reținut că echipa de control a constatat că d-na M., responsabil

financiar în cadrul proiectului, a fost contractat cu convenție civilă deși,

conform ghidului solicitantului membrii echipei de management trebuie sa fie

angajați ai beneficiarului, astfel că și sumele plătite doamnei M. în baza

contractului de prestări servicii sunt considerate neeligibile.

Echipa de verificare

a constatat că beneficiarul proiectului a încheiat contracte de muncă cu

angajații partenerilor C.E.D.P. - S.S. și A.D.C. „împreună” pentru a realiza

activitățile aflate în responsabilitatea partenerilor, pentru aceste contracte

de muncă cu timp parțial încheiate cu salariații A.N.R. care lucrează în cadrul

proiectului nefiind respectate prevederile art. 17 alin. (2) și (3) din H.G.

nr. 281/1993, iar sumele plătite pentru cei 9 colaboratori nefiind eligibile,

în total fiind declarată neeligibilă suma de 605.746, 00 lei, adică 145.085,40

Euro.

Judecătorul fondului

a constatat că este neîntemeiat motivul de nelegalitate al procesului verbal de

control nr. E 3554/2010, invocat de reclamantă (lipsa audierii la care se

referă Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 1306/2007), întrucât la Capitolul V – Prezentarea aspectelor verificate din Procesul verbal de constatare nr. E

3554/2010, se menționează în mod expres că managerul proiectului POSDRU

/(/2.2/S/2 a fost audiat de echipa de verificare.

Pe fondul cauzei,

Curtea de apel a reținut că este lipsită de temei susținerea reclamantei în

sensul că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 30 C. muncii și nici

cele prevăzute de pct. 4 și pct. 7 din Anexa 12 la H.G. nr. 281/1993.

Din analiza actelor

de la dosar, prima instanță a constatat că în perioada supusă controlului, în

cadrul A.N.R. au fost efectuate angajări de personal din afara instituției care

să-și desfășoare activitatea doar în cadrul celor șase proiecte cu finanțare

europeană nerambursabilă, fără a se putea face dovada organizării unui concurs

sau examen pentru ocuparea acestor posturi.

Referitor la

remunerarea personalului implicat în realizarea proiectului POSDRU /8/2.2/S/2,

instanța de fond a constatat că în mod corect organele de control au reținut

că, atât în ceea ce îi privește pe salariații A.N.R., cât și în ceea ce îi privește

pe angajații partenerilor colaboratori, sunt aplicabile dispozițiile art. 17

alin. (2) și (3) din H.G. nr. 281/1993 și O.G. nr. 10/2008, astfel că sumele

achitate, care totalizează suma de 605.746,00 lei sunt neeligibile.

de reclamantă

Împotriva sentinței instanței

de fond în termen legal a declarat recurs A.N.R., criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

În contextul unei

ample prezentări a situației de fapt, incluzând redarea conținutului cererii de

chemare în judecată și a înfățișării argumentelor proprii cu referire la problemele

ce au condus la declararea ca neeligibile a unor plăți efectuate, în sumă de 605.746

lei, în esență, recurenta a înfățișat următoarele critici față de hotărârea

instanței de fond:

- s-a realizat o interpretare

eronată a prevederilor art. 30 C. muncii, fiind scoase din context alin. (1) al

art. 30 întrucât dispozițiile menționate fac referire la „posturi vacante

existente în statul de funcții al instituției”, situația care nu-i este însă

aplicabilă recurentei, posturile din proiecte nefiind incluse în structura organizatorică;

- cu referire la

opinia instanței privind remunerarea personalului din proiecte finanțate din

Fondul Social European, la nivelul salariilor de bază din sectorul bugetar, se remarcă

că toate elementele raționamentului sunt utilizate eronat, mai cu seamă că pozițiile

din proiect nu au corespondent în prevederile O.G. nr. 10/2008;

- declararea sumelor rezultate

ca obligație de plată în baza contractelor de muncă, s-a realizat cu respectarea

prevederilor din Anexa 3 – „Reguli de eligibilitate” a Ordinului comun al M.M.F.S.S.

și M.F.P. nr. 3/185 din 21 ianuarie 2008 pentru stabilirea regulilor de eligibilitate

și a listei cheltuielilor eligibile în cadrul operațiunilor finanțate prin POSDRU

2007-2013 în care sunt prevăzute și considerate ca eligibile cheltuielile de

personal, inclusiv contribuțiile salariale suportate de către angajator și

angajat;

- în mod eronat s-a

apreciat de către prima instanță că nu au fost respectate prevederile art. 17

din H.G. nr. 281/1993, în condițiile în care această normă legală nu este incidentă

în cauză, respectiv nu se aplică în cazul contractelor încheiate de către A.N.R.,

alin. (2) al art. 17 reglementând o situație subsecventă alin. (1) și nu o situație

independentă;

- nu a fost comunicată

nici o anexă privind modul de calcul al creanței bugetare stabilite de echipa de

verificare (605.746 lei), instanța de fond respingând cererea de chemare în judecată

pe unicul argument înfățișat de corpul de control al Primului Ministru.

considerentele instanței de control judiciar

Recursul nu este

fondat.

Examinând hotărârea

atacată raportat la criticile ce i-au fost aduse, ce pot fi circumscrise

motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., față de

actele și lucrările dosarului dar și prin prisma prevederilor legale aplicabile

din materia supusă verificării, Înalta Curte reține că nu subzistă motive de

recurs de natură a atrage fie casarea, fie modificarea sentinței primei instanțe,

în considerarea celor în continuare arătate.

Recurenta-reclamantă

A.N.R. a învestit instanța de contencios administrativ competentă cu

soluționarea contestației formulate împotriva Deciziei nr. E 5813/ AZ din 16

iulie 2010, emisă de M.M.F.P.S. (A.M.P.O.S.D.R.U.) ca și a actelor administrative

însoțitoare, solicitând anularea acestora, cu consecința declarării ca eligibile

a cheltuielilor în sumă totală de 605.746 lei, apreciate ca neeligibile prin actele

atacate.

Cu titlu prealabil

examinării punctuale a criticilor decelate în cuprinsul cererii de recurs a

recurentei, raportat la soluția primei instanțe, Înalta Curte reține că preponderent,

în calea de atac exercitată, recurenta a reluat prezentarea atât a contextului factual

în care s-au derulat atât misiunea de verificare a modului de implementare a

Proiectului „Școala – o șansă pentru fiecare”, cofinanțat din Fondul Social

European, în cadrul căruia recurenta are calitatea de beneficiar al finanțării

externe nerambursabile, cât și a conținutului constatărilor cuprinse în actele

de control.

Cum aceste aspecte au

fost în detaliu prezentate și apoi analizate de prima instanță, astfel după cum

rezultă și din expunerea rezumativă a considerentelor hotărârii, de mai sus, nu

se impune desigur reluarea descrierii factuale și de către instanța de control

judiciar.

Înalta Curte,

analizând punctual criticile recurentei arată că nu pot fi primite argumentele înfățișate

vizând astfel, cum s-a susținut, greșita interpretare a instanței de fond cu

privire la prevederile art. 30 C. muncii.

Potrivit acestui text

de lege: „1) Încadrarea salariaților la instituțiile și autoritățile publice și

la alte unități bugetare se face numai prin concurs sau examen, după caz.

(2) Posturile vacante

existente în statul de funcții vor fi scoase la concurs, în raport cu

necesitățile fiecărei unități prevăzute la alin. (1).

(3) În cazul în care

la concursul organizat în vederea ocupării unui post vacant nu s-au prezentat

mai mulți candidați, încadrarea în muncă se face prin examen.

(4) Condițiile de

organizare și modul de desfășurare a concursului/examenului se stabilesc prin

regulament aprobat prin hotărâre a Guvernului.”

Față de actele dosarului

și raportat desigur și la cerințele cuprinse în proiectele cu finanțare europeană

nerambursabilă, Înalta Curte reține, în deplin acord cu prima instanță că în

mod corect prin actele contestate s-a reținut nerespectarea acestor dispoziții

legale  în condițiile în care procedura de angajare a personalului s-a făcut în

alt mod și nu prin „concurs sau examen după caz”, cum se prevede expres în art.

30 alin. (1) C. muncii.

Nu sunt întemeiate

susținerile recurentei vizând inaplicabilitatea acestor prevederi în cazul său,

în condițiile în care în contractele de finanțare semnate între părțile din

cauză s-a precizat expres (art. 8) în cazul tuturor celor 6 proiecte, „obligația

beneficiarului de a respecta prevederile regulamentelor comunitare și ale legislației

naționale în vigoare”.

Norma generală cuprinsă

în art. 30 alin. (1) C. muncii, vizând necesitatea încadrării salariaților la

instituțiile și autoritățile publice ca și la alte unități bugetare, numai prin

concurs sau examen se aplică și în cazul concret al proiectelor recurentei,

nefiind cuprinsă nici o altă prevedere și nici o distincție în ceea ce privește

posturile vacante din statul de funcții.

Referirea din alin.

(2) al art. 30 la „posturile vacante din statul de funcțiuni” nu este de natură

nici să limiteze și nici să înlăture regula general aplicabilă cuprinsă în art.

1 cu privire la procedura de încadrare stabilită și care, în cauză, după cum

s-a constatat cu ocazia verificărilor și de altfel recunoscut și de recurentă,

nu a fost respectată.

Nici criticile recurentei

vizând opinia instanței de fond privind remunerarea personalului din proiectele

finanțate din Fondul Social European, la nivelul salariilor de bază din sectorul

bugetar, nu sunt fondate.

Prima instanță, în

acord cu constatările organelor de control a stabilit judicios că atât cu

privire la salariații A.N.R., ca organ de specialitate a administrației publice

centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului, cât și în ceea

ce-i privește pe membrii echipei proiectului cu care reclamanta a încheiat contract

individual de muncă, se aplică regulile incidente personalului bugetar, conform

art. 157 alin. (2) C. muncii. Totodată, instanța de fond a reținut motivat și

incidența art. 17 alin. (2) și (3) din H.G. nr. 281/1993 și a O.G. nr. 10/2008,

în ceea ce privește modalitatea concretă de „plată cu ora”.

Astfel, contrar susținerilor

recurentei, Înalta Curte reține ca fiind edificatoare împrejurarea că în

cuprinsul actelor de control atacate sunt examinate în detaliu și nominal toate

contractele individuale de muncă, cu timp parțial, încheiate cu salariații

unității recurente care au lucrat și în cadrul proiectului, ocazie cu care s-a

evidențiat explicit că neregula ce a condus la constatarea ca neeligibilă a sumei

reținute a constat în neluarea în considerare la calculul tarifului orar, a

salariului de bază prevăzut în O.G. nr. 10/2008, astfel cum se prevede expres în

H.G. nr. 281/1993.

Raportat așadar la prevederile

legale enunțate, Înalta Curte apreciază că raționamentul primei instanțe este

corect și ca atare criticile recurentei și pe acest aspect urmează a fi respinse.

Concluzionând, în

raport cu toate cele mai sus arătate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., se va respinge așadar, ca nefondat, recursul de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de A.N.R. împotriva Sentinței nr. 4629 din 4 iulie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 18 septembrie 2012.