ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5326/2012

Asupra conflictului negativ de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin cererea introductivă reclamanta contestă nota justificativă din 23 decembrie 2010, nota de debit din 23 decembrie 2010, decizia din 4 martie 2011 de respingere a contestației formulate de către reclamantă împotriva notei justificative, acte administrative emise de pârâtul Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, Organismul Intermediar Regional POS DRU Regiunea Nord Est, P.N. Prin nota justificativă din 23 decembrie 2010 încheiată în urma verificărilor gradului de îndeplinire de către reclamantă a Proiectului POSDRU/25/3.1/G/39982 „Centru Regional pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului în Rândul Tinerilor” s-a stabilit un procent mediu de realizare a indicatorilor din proiect de 59,20% și a fost constatată neeligibilă o sumă totală de 216.605,62 RON din cheltuielile efectuate.

De asemenea, s-a întocmit nota de debit pentru suma totală de 3.498,38 RON. Împotriva acestor acte administrative reclamanta a formulat contestație, în conformitate cu dispozițiile art. 215 C. proc. fisc., care a fost respinsă prin decizia nr. 62 din 4 martie 2011 emisă de pârât. Actele administrative emise de pârât au fost contestate de către reclamantă au fost încheiate în conformitate cu dispozițiile O.G. nr. 79/2003 privind controlul și recuperarea fondurilor comunitare, precum și a fondurilor de cofinanțare aferente utilizate necorespunzător. În conformitate cu dispozițiile art. 3 alin. (2) lit. a) din O.G. nr. 79/2003 „constituie titlu de creanță: a) actul/documentul de constatare, stabilire și individualizare a obligațiilor de plată privind creanțele bugetare rezultate din nereguli, precum și accesoriile acestora și costurile bancare”.

De asemenea, dispozițiile art. 3 alin. (4)-(6) din același act normativ stabilesc procedura de comunicare și contestare a titlului de creanță în conformitate cu dispozițiile O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc. Prin decizia Curții de Apel Suceava nr. 39 din 2 februarie 2012 s-a admis excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Suceava și s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului Suceava. Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Suceava, secția de contencios, administrativ și fiscal, la data de 17 februarie 2012 sub același nr. de Dosar - 730/45/2011. Prin sentința nr. 3625 din 23 mai 2012, Tribunalul Suceava, secția contencios administrativ și fiscal, a a dmis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal.

A declinat cauza spre competentă soluționare Curții de Apel Suceava, secția contencios administrativ și fiscal. A respins cererea de sesizare a Curții Europene de Justiție cu întrebare preliminară. A sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului de competență ivit. În ceea ce privește necompetența materială a Tribunalului Suceava, în soluționarea pricinii, Tribunalul Suceava a reținut următoarele: - N ota de debit și nota justificativă deduse judecății în cauză nu sunt acte juridice principale, de sine stătătoare ci doar acte accesorii contractului administrativ de finanțare nerambursabilă nr. POSDRU/25/3.1./G/39982 încheiat între Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale –A.M.P.O.S.D.R.U.

prin subscrisul pe de o parte și reclamantă pe de altă parte, care presupun, în mod necesar, susmenționatul contract administrativ. Nota de debit și nota justificativă deduse judecății în cauză sunt emise ca urmare a neexecutării corespunzătoare de către reclamantă, susmenționatul contract administrativ de finanțare nerambursabilă. - Prin art. 18 alin. (4) lit. e) din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare, se arată că prin acțiuni în contencios administrativ care au ca obiect contracte administrative, se înțeleg și acțiunile în justiție care pun în discuție modul în care părțile și-au executat sau, după caz, nu și-au executat obligațiile izvorâte din asemenea contracte administrative.

- În stabilirea competenței materiale raportată la criteriul valoric, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare, se referă, în mod expres și limitativ, la acte privind taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesoriile acestora. Or, nota de debit și nota justificativă deduse judecății în cauza de față, nu privesc nici una dintre susmenționatele categorii. - Totodată, s-a mai contestat și decizia nr. 62 emisă de Directorul executiv al Organismului Intermediar regional pentru programul operațional sectorul pentru dezvoltarea resurselor umane- Regiunea N-E, numit prin Ordinul Ministrului Muncii, prin care s-a respins contestația reclamantei împotriva notei de debitare nr. X1 și nota justificativă nr. X2 din 23 decembrie 2010, astfel că se apreciază că este îndeplinit criteriul poziționării autorității emitente în sistemul autorităților publice.

Fiind vorba de un act administrativ emis de o autoritate aflată în subordinea Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale, în cazul de față sunt incidente dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Înalta Curte de Casație și Justiție, constatând că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 20 pct. 2, art. 21 și art. 22 alin. (3) C. proc. civ., urmează să stabilească instanța competentă a soluționa pricina în raport cu obiectul acesteia și cu dispozițiile legale incidente ei. Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că reclamanta a solicitat, prin acțiunea introductivă, anularea deciziei nr. 62 din 04 martie 2011 de respingere a contestației formulate de către reclamantă împotriva notei justificative din 23 decembrie 2010 și a notei de debit din 23 decembrie 2010, acte administrative emise de pârâtul Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, Organismul Intermediar Regional POS DRU Regiunea Nord Est, P.N.

În cuprinsul notei de debit se menționează că „subiectul” actului îl reprezintă „recuperare creanțe bugetare ca urmare a constatărilor evidențiate în nota justificativă din data de 23 decembrie 2012”. În raport cu prevederile art. 3 alin. (2)-(6) din O.G. nr. 79/2003 privind controlul și recuperarea fondurilor comunitare, precum și a fondurilor de cofinanțare aferente utilizate necorespunzător, actele de constatare, stabilire și individualizare a obligațiilor de plată privind creanțele bugetare rezultate din nereguli, precum și accesoriile acestora și costurile bancare sunt titluri de creanță, ce pot fi contestate în condițiile și termenele stabilite de C. proc. fisc. Astfel art. 3 alin. (4): „T itlul de creanță specificat la alin. (2) lit. a) constituie înștiințare de plată și cuprinde elementele actului administrativ fiscal prevăzute de C. proc.

fisc., precum și elemente specifice, acolo unde este necesar. (5) Titlul de creanță se comunică debitorului în conformitate cu prevederile C. proc. fisc . (6) Împotriva titlului de creanță debitorul poate formula contestație la organul emitent, în condițiile și termenele stabilite de O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 174/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare”; De asemenea art. 4 alin. (2): „Creanțele bugetare rezultate din nereguli sunt asimilate creanțelor fiscale, în sensul drepturilor și obligațiilor care revin creditorilor, autorităților cu competențe în gestionarea asistenței financiare comunitare nerambursabile și debitorilor”.

Astfel fiind, întrucât au ca obiect creanțe bugetare, asemenea acte se înscriu în categoria actelor administrative ce privesc contribuții bugetare în sensul prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. În acest context, î n temeiul normei de trimitere de la art. 218 alin. (2) teza finală C. proc. fisc., în ceea ce privește stabilirea instanței de contencios administrativ competentă să soluționeze contestația administrativă, acțiunea reclamantei este de competența instanței de contencios administrativ, determinată în funcție de valoarea creanței bugetare potrivit regulilor de competență prevăzute de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Având în vedere, cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat, respectiv 216,605,62 RON, Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze cauza în primă instanță este Tribunalul Suceava, secția contencios administrativ și fiscal.

În consecință, față de argumentele expuse, Înalta Curte concluzionează că, în prezenta cauză, competența materială de soluționare în primă instanță a pricinii revine Tribunalului Suceava, secția contencios administrativ și fiscal, soluționând conflictul negativ de competență în acest sens.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta Universitatea „A.I.C.” Iași, pârâtul Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, Organismul Intermediar Regional pentru Programul Operațional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane, Regiunea Nord Est P.N. și chematul în garanție Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, în favoarea Tribunalului Suceava, secția contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 decembrie 2012.