ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5326/2012

Asupra conflictului negativ

de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar constată următoarele:

Prin cererea introductivă reclamanta contestă

nota justificativă din 23 decembrie 2010, nota de debit din 23 decembrie 2010, decizia

din 4 martie 2011 de respingere a contestației formulate de către reclamantă împotriva

notei justificative, acte administrative emise de pârâtul Ministerul Muncii, Familiei

și Protecției Sociale, Organismul Intermediar Regional POS DRU Regiunea Nord Est,

P.N.

Prin nota justificativă

din 23 decembrie 2010 încheiată în urma verificărilor gradului de îndeplinire de

către reclamantă a Proiectului POSDRU/25/3.1/G/39982 „Centru Regional pentru Dezvoltarea

Antreprenoriatului în Rândul Tinerilor” s-a stabilit un procent mediu de realizare

a indicatorilor din proiect de 59,20% și a fost constatată neeligibilă o sumă totală

de 216.605,62 RON din cheltuielile efectuate. De asemenea, s-a întocmit nota de

debit pentru suma totală de 3.498,38 RON.

Împotriva acestor acte

administrative reclamanta a formulat contestație, în conformitate cu dispozițiile

art. 215 C. proc. fisc., care a fost respinsă prin decizia nr. 62 din 4 martie 2011

emisă de pârât.

Actele administrative

emise de pârât au fost contestate de către reclamantă au fost încheiate în conformitate

cu dispozițiile O.G. nr. 79/2003 privind controlul și recuperarea fondurilor comunitare,

precum și a fondurilor de cofinanțare aferente utilizate necorespunzător.

În conformitate cu dispozițiile

art. 3 alin. (2) lit. a) din O.G. nr. 79/2003 „constituie titlu de creanță: a) actul/documentul

de constatare, stabilire și individualizare a obligațiilor de plată privind creanțele

bugetare rezultate din nereguli, precum și accesoriile acestora și costurile bancare”.

De asemenea, dispozițiile art. 3 alin. (4)-(6) din același act normativ stabilesc

procedura de comunicare și contestare a titlului de creanță în conformitate cu dispozițiile

O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc.

Prin decizia Curții de

Apel Suceava nr. 39 din 2 februarie 2012 s-a admis excepția necompetenței materiale

a Curții de Apel Suceava și s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cererii

în favoarea Tribunalului Suceava.

Cauza a fost reînregistrată

pe rolul Tribunalului Suceava, secția de contencios, administrativ și fiscal, la

data de 17 februarie 2012 sub același nr. de Dosar - 730/45/2011.

Prin sentința nr. 3625

din 23 mai 2012, Tribunalul Suceava, secția contencios administrativ și fiscal,

a a

dmis excepția necompetenței materiale a Tribunalului

Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal.

A declinat

cauza spre competentă soluționare Curții de Apel Suceava, secția contencios administrativ

și fiscal.

A respins

cererea de sesizare a Curții Europene de Justiție cu întrebare preliminară.

A sesizat

Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului de competență

ivit.

În ceea

ce privește necompetența materială a Tribunalului Suceava, în soluționarea pricinii,

Tribunalul Suceava a reținut următoarele:

- N

ota de debit

și nota justificativă deduse judecății în cauză nu sunt acte juridice principale,

de sine stătătoare ci doar acte accesorii contractului administrativ de finanțare

nerambursabilă nr. POSDRU/25/3.1./G/39982 încheiat între

Ministerul Muncii,

Familiei și Protecției Sociale

–A.M.P.O.S.D.R.U. prin subscrisul

pe de o parte și reclamantă pe de altă parte, care presupun, în mod necesar, susmenționatul

contract administrativ. Nota de debit și nota justificativă deduse judecății în

cauză sunt emise ca urmare a neexecutării corespunzătoare de către reclamantă, susmenționatul

contract administrativ de finanțare nerambursabilă.

- Prin

art. 18 alin. (4) lit. e) din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările

ulterioare, se arată că prin acțiuni în contencios administrativ care au ca obiect

contracte administrative, se înțeleg și acțiunile în justiție care pun în discuție

modul în care părțile și-au executat sau, după caz, nu și-au executat obligațiile

izvorâte din asemenea contracte administrative.

- În stabilirea

competenței materiale raportată la criteriul valoric, art. 10 alin. (1) din Legea

nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare, se referă, în mod expres

și limitativ, la acte privind taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum

și accesoriile acestora. Or, nota de debit și nota justificativă deduse judecății

în cauza de față, nu privesc nici una dintre susmenționatele categorii.

- Totodată,

s-a mai contestat și decizia nr. 62 emisă de Directorul executiv al Organismului

Intermediar regional pentru programul operațional sectorul pentru dezvoltarea resurselor

umane- Regiunea N-E, numit prin Ordinul Ministrului Muncii, prin care s-a respins

contestația reclamantei împotriva notei de debitare nr. X1 și nota justificativă

nr. X2 din 23 decembrie 2010, astfel că se apreciază că este îndeplinit criteriul

poziționării autorității emitente în sistemul autorităților publice. Fiind vorba

de un act administrativ emis de o autoritate aflată în subordinea Ministerului Muncii,

Familiei și Protecției Sociale, în cazul de față sunt incidente dispozițiile

art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Înalta Curte de Casație

și Justiție, constatând că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de

art. 20 pct. 2, art. 21 și art. 22 alin. (3) C. proc. civ., urmează să stabilească

instanța competentă a soluționa pricina în raport cu obiectul acesteia și cu dispozițiile

legale incidente ei.

Analizând actele și lucrările

dosarului, Înalta Curte constată că reclamanta a solicitat, prin acțiunea introductivă,

anularea deciziei nr. 62 din 04 martie 2011 de respingere a contestației formulate

de către reclamantă împotriva notei justificative din 23 decembrie 2010 și a notei

de debit din 23 decembrie 2010, acte administrative emise de pârâtul Ministerul

Muncii, Familiei și Protecției Sociale, Organismul Intermediar Regional POS DRU

Regiunea Nord Est, P.N.

În cuprinsul notei de

debit se menționează că „subiectul” actului îl reprezintă „recuperare creanțe bugetare

ca urmare a constatărilor evidențiate în nota justificativă din data de 23 decembrie

2012”.

În raport cu prevederile

art. 3 alin. (2)-(6) din O.G. nr. 79/2003

privind controlul

și recuperarea fondurilor comunitare, precum și a fondurilor de cofinanțare aferente

utilizate necorespunzător, actele de constatare, stabilire și individualizare a

obligațiilor de plată privind creanțele bugetare rezultate din nereguli, precum

și accesoriile acestora și costurile bancare sunt titluri de creanță, ce pot fi

contestate în condițiile și termenele stabilite de C. proc. fisc.

Astfel

art. 3 alin. (4): „T

itlul

de creanță specificat la alin. (2) lit. a) constituie înștiințare de plată și cuprinde

elementele actului administrativ fiscal prevăzute de C. proc. fisc., precum și elemente

specifice, acolo unde este necesar.

(5)

Titlul de creanță se comunică debitorului în conformitate cu prevederile C. proc.

fisc

.

(6)

Împotriva titlului de creanță debitorul poate formula contestație la organul emitent,

în condițiile și termenele stabilite de O.G.

nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., aprobată

cu modificări și completări prin Legea nr. 174/2004, republicată, cu modificările

și completările ulterioare”;

De asemenea art. 4

alin. (2): „Creanțele bugetare rezultate din nereguli sunt asimilate creanțelor

fiscale, în sensul drepturilor și obligațiilor care revin creditorilor, autorităților

cu competențe în gestionarea asistenței financiare comunitare nerambursabile și

debitorilor”.

Astfel fiind,

întrucât au ca obiect creanțe bugetare, asemenea acte se înscriu în categoria actelor

administrative ce privesc contribuții bugetare în sensul prevederilor art. 10

alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

În acest context,

î

n temeiul

normei de trimitere de la art. 218 alin. (2) teza finală C. proc. fisc., în ceea

ce privește stabilirea instanței de contencios administrativ competentă să soluționeze

contestația administrativă,

acțiunea reclamantei este

de competența instanței de contencios administrativ, determinată în funcție de valoarea

creanței bugetare potrivit regulilor de competență prevăzute de art. 10 alin. (1)

din Legea nr. 554/2004.

Având în vedere, cuantumul

sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat, respectiv 216,605,62

RON, Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze cauza în primă

instanță este Tribunalul Suceava, secția contencios administrativ și fiscal.

În consecință, față de

argumentele expuse, Înalta Curte concluzionează că, în prezenta cauză, competența

materială de soluționare în primă instanță a pricinii revine Tribunalului Suceava,

secția contencios administrativ și fiscal, soluționând conflictul negativ de competență

în acest sens.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei privind pe

reclamanta Universitatea „A.I.C.” Iași, pârâtul

Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, Organismul Intermediar Regional

pentru Programul Operațional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane, Regiunea

Nord Est P.N. și chematul în garanție Ministerul Muncii, Familiei și Protecției

Sociale, în favoarea Tribunalului Suceava, secția contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 decembrie

2012.