Decizia nr. 4720/2013 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 458 a Curții de Apel Pitești

Hotărârea instanței de fond Prin Sentința civilă nr. 458/F-Cont din 23 noiembrie 2011, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta SC F.G. SRL în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, și, în consecință, a anulat în parte procesul-verbal de control din 1 aprilie 2011, constatând ca eligibile suma de 5.120 RON - plătită pentru F.M., suma de 3.257 RON - plătită pentru V.F., suma de 5.416 RON - plătită pentru L.B., suma de 7.147 RON - plătită pentru D.S. și suma de 3.180 RON - plătită pentru SC M. SRL. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin contractul de finanțare nerambursabilă PHARE 2005/017-553.04 februarie 03 ianuarie 404, autoritatea contractantă Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse (MMFES) - Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (AM POS DRU) și autoritatea de implementare Organismul Intermediar Regional pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane - Regiunea Sud-Vest Oltenia (OIR POS DRU) au acordat reclamantei, în calitate de beneficiar, o finanțare nerambursabilă pentru implementarea Proiectului intitulat "Biroul de integrare și combatere a discriminării pentru persoanele de etnie rromă". Costul total eligibil al Proiectului a fost estimat la 33.850 euro fără TVA, din care autoritatea contractantă s-a angajat să acopere maxim 75,78% (art. 3 din contract). Perioada de implementare a fost prevăzută la 10 luni, începând cu data de 3 ianuarie 2008 și până la 31 octombrie 2008 (art. 2.2 și 2.3 din contract, dosar). Prin procesul-verbal de constatare din 1 aprilie 2011, contestat în speță, AM POS DRU a reținut că mai multe cheltuieli nu sunt eligibile, iar reclamanta a contestat o parte din aceste constatări. Instanța de fond a apreciat ca eligibile o parte din sumele pe care pârâta le-a considerat neeligibile, și anume: 1. Suma de 5.120 RON plătită numitei F.M. este eligibilă în condițiile în care contractul individual de muncă al numitei F.M. a fost înregistrat în 14 mai 2008 și activitatea sus-numitei a început cu data de 3 ianuarie 2008.

Suma de 2.127 RON plătită coordonatorului de instruire E.D. este neeligibilă, întrucât salariul acestuia trebuia stabilit potrivit normei pe care o presta, și anume jumătate de normă.

Suma de 3.257 RON, plătită formatorului de informare și consiliere V.F. este eligibilă, în condițiile în care partenerul în proiect, Direcția de Protecție Socială Vâlcea, nu și-a îndeplinit obligația de a finanța lectorii, așa cum s-ar fi stabilit prin acordul de parteneriat, reclamanta fiind obligată a realiza finanțarea cu banii proprii.

Suma de 4.419 RON, plătită formatorului de informare și consiliere S.D. este neeligibilă, întrucât aceasta, fiind funcționar public, nu putea fi angajată în mod valabil de către reclamantă. În schimb, suma de 7.147 RON a fost apreciată ca eligibilă, întrucât aceasta a constituit salariu pentru activitatea de formator dezvoltare profesională, adică activitate de lector, prestată în derularea contractului din 5 august 2008.

Suma de 5.416 RON, plătită pentru L.B., este eligibilă pentru că aceasta, deși funcționar public, a prestat activitate de lector (formator comunicare), încadrându-se în excepția din Ghidului solicitantului.

Suma de 2.923 RON plătită lui C.N.D. este neeligibilă, întrucât acesta a fost funcționar public și nu a prestat activitate de lector, ci de formator informare și consiliere.

În privința cheltuielilor din facturile emise de cele două societăți comerciale menționate de reclamantă în cererea de chemare în judecată, doar suma de 3.180 este eligibilă, întrucât din avizul de însoțire a mărfii din 18 septembrie 2008 rezultă că bunurile au fost efectiv livrate de SC M. SRL anterior datei de 25 septembrie 2008 când a fost organizat târgul de creații florale (dosar). Suma de 2.525 RON, corespunzătoare facturii emise de SC N.M. SRL, este neeligibilă, dat fiind că reclamanta nu a dovedit că bunurile i-au fost livrate anterior sau cel târziu la data târgului din 25 septembrie 2009. 2. Calea de atac exercitată în cauză Împotriva acestei sentințe au formulat recurs, în termenul legal, atât reclamanta SC F.G. SRL, cât și pârâtul Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice - Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane. a. Recurenta SC F.G. SRL a solicitat modificarea Sentinței nr. 458/F-Cont din 23 noiembrie 2011 în sensul admiterii în totalitate a cererii sale, inclusiv sub aspectul cheltuielilor apreciate ca neeligibile, pentru motive încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. Recurenta a argumentat, în esență, că hotărârea cuprinde o motivare sumară și confuză, că instanța de fond a interpretat greșit actul dedus judecății, în speță pct. 4 și 6, cheltuielile fiind eligibile și că hotărârea a fost dată cu greșita aplicare a legii. b. Recurentul Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice - Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane a solicitat modificarea Sentinței nr. 458/F-Cont din 23 noiembrie 2011 în sensul respingerii în totalitate a cererii reclamantei, pentru motive încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 6, 8 și 9 C. proc. civ. În dezvoltarea motivelor de recurs, acest recurent a reluat argumentele prezentate instanței de fond referitor la neeligibilitatea cheltuielilor ce fac obiectul acțiunii reclamantei. 3. Soluția instanței de control judiciar. Examinând actele și înscrisurile cauzei, Înalta Curte constată incidența motivului de recurs de ordine publică prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., față de care va admite recursul și va casa sentința instanței de fond. Astfel, Înalta Curte constată că obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă anularea procesului-verbal de constatare înregistrat în 1 aprilie 2011, încheiat de către Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale - Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane, privind restituirea, ca neeligibilă, a sumei de 9.814,72 RON. Prin procesul-verbal de constatare din 1 aprilie 2011 încheiat de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale - Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane s-au stabilit în sarcina reclamantei abateri de la legalitate, conformitate și regularitate în utilizarea și administrarea fondurilor comunitare și a fondurilor de cofinanțare aferente, fiind reținută ca neeligibilă suma totală de 9.814,72 RON. Secțiunea XIII (dosarul de fond) din procesul-verbal prevede că acesta reprezintă titlu de creanță, executoriu, în conformitate cu dispozițiile art. 3 alin. (2) și art. 10 alin. (1) din O.G. nr. 79/2003 privind controlul și recuperarea fondurilor comunitare, precum și a fondurilor de cofinanțare aferente utilizate necorespunzător, cu modificările și completările ulterioare. Astfel, Înalta Curte reține că, în contextul constatării unor nereguli în implementarea acestui proiect, nereguli de natură a determina restituirea sumelor plătite de către autoritatea contractantă, devin incidente dispozițiile O.G. nr. 79/2003 privind controlul și recuperarea fondurilor comunitare, precum și a fondurilor de cofinanțare aferente utilizate necorespunzător. Art. 3 alin. (2) și (4) din acest act normativ prevăd că actul de constatare, stabilire și individualizare a obligațiilor de plată privind creanțele bugetare rezultate din nereguli, precum și accesoriile acestora și costurile bancare, constituie titlu de creanță și înștiințare de plată și cuprinde elementele actului administrativ fiscal prevăzute de C. proc. fisc. Potrivit dispozițiilor art. 4 alin. (2), creanțele bugetare rezultate din neregulile astfel constatate sunt asimilate creanțelor fiscale, în sensul drepturilor și obligațiilor care revin creditorilor, autorităților cu competențe în gestionarea asistenței financiare comunitare nerambursabile și debitorilor. Împotriva titlului de creanță debitorul poate formula contestație la organul emitent, în condițiile și termenele stabilite de O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 174/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare. În perspectiva acestor dispoziții legale, Înalta Curte constată că obiectul prezentei cauze va fi asimilat, în esență, contestării unui act administrativ de stabilire a unei creanțe fiscale, procedura de contestare și soluționare a contestării urmând a fi cea specifică acestui tip de acte administrative. În conformitate cu dispozițiile art. 10 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004, litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale. Înalta Curte reține că Legea contenciosului administrativ a stabilit competența materială de soluționare a cauzelor în concordanță cu dispozițiile C. proc. fisc., în raport de două criterii și anume, al locului ocupat de organul care a emis ori încheiat actul și al cuantumului litigiului ce are ca obiect taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora. Față de obiectul prezentei cauze, care privește contestarea unei creanțe bugetare, rezultată din nereguli privind utilizarea fondurilor comunitare și de cofinanțare, competența de soluționare a cauzei se stabilește în raport de criteriul cuantumului sumei prevăzute de actul administrativ atacat, cuantum, în speță, de până la 500.000 RON, fără a avea importanță dacă actul atacat este emis de o autoritate publică centrală sau locală. Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și ale art. 312 alin. (2) și (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare instanței competente, Tribunalul Vâlcea, secția de contencios administrativ și fiscal.