ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2236/2016

Decizia nr. 2236/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată, inițial, pe rolul Tribunalului Vaslui, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 19 decembrie 2013, reclamanta Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Vaslui a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (AMPOSDRU) prin Organismul Intermediar Regional pentru Programul Operațional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane Regiunea Nord-Est (OIRPOSDRU Regiunea Nord-Est) și Ministerul Fondurilor Europene, anularea Deciziei nr. 180 din 25 noiembrie 2013 și a Procesului-verbal nr. 7909 din 30 septembrie 2013 de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare pentru programe operaționale.

Prin Sentința civilă nr. 344 din 31 martie 2014, Tribunalul Vaslui a declinat competența materială de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Iași, în temeiul art. 10 alin. (11) din Legea nr. 554/2004.

1.2. Soluția instanței de fond

Curtea de Apel Iași, prin Sentința nr. 138 din 20 iunie 2014, a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamantă.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Vaslui, întemeiat pe art. 488 pct. 6 C. proc. civ., solicitând modificarea hotărârii recurate în sensul admiterii acțiunii, astfel cum a fost formulată.

În argumentarea recursului formulat, recurenta a adus, în esență, următoarele critici sentinței atacate:

- Motivarea instanței de fond este în termeni generali, fiind lipsită de o formulare clară, cu privire la aspectele susținute în ceea ce privește motivarea deciziei atacate;

- Procentul de 10% aferent cheltuielilor de tip FEDR trebuia aplicat la valoarea totală eligibilă aprobată prin cererea de finanțare și nu la valoarea eligibilă realizată până la finalul perioadei de implementare a proiectului, cum eronat a reținut prima instanță;

- Actele administrativ-fiscale atacate au fost emise cu nesocotirea principiului in dubio contra fiscum și a jurisprudenței europene în materie.

Autoritatea pârâtă competentă are o viziune incoerentă și inconsecventă asupra modului de stabilire a eligibilității cheltuielilor, fapt ce rezultă și din cuprinsul instrucțiunilor emise, inclusiv Instrucțiunea nr. 78 din 7 octombrie 2013.

Ministerul Fondurilor Europene și Organismul intermediar regional pentru Programul operațional sectorial pentru dezvoltarea resurselor umane - Regiunea Nord-Est (OIR POSDRU RN-E) au formulat întâmpinări prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat, combătând criticile recurentei.

Înalta Curte, analizând recursul formulat, reține că acesta nu este fondat, pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.

Hotărârea recurată satisface cerințele prevăzute de dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., cuprinzând motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se în mod clar argumentele pentru care nu s-a admis acțiunea formulată.

Instanța de fond, în mod corect, într-o exprimare clară și fără echivoc, în raport cu actele care s-au aflat la dosarul cauzei, a statuat că nu este întemeiată acțiunea reclamantei privind anularea Deciziei nr. 180 din 25 noiembrie 2013 și respectiv Procesului-verbal nr. 7909 din 30 septembrie 2013, de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare, prin care a fost stabilit că reclamanta datorează un debit în valoare de 7.431,92 lei autorității cu competențe în gestionarea fondurilor europene.

De altfel, problema de drept în cauză a vizat care este baza de calcul (respectiv valoarea eligibilă a proiectului) la care se aplică procentul de 10% al costurilor de tip FEDR.

Astfel cum a reținut și prima instanță, potrivit Ghidului solicitantului - Condiții generale, procentul maxim al costurilor de tip FEDR este de 10% din valoarea eligibilă a proiectului.

Conform art. 4 - "Eligibilitatea cheltuielilor efectuate în cadrul Proiectului" - din Contractul de finanțare POSDRU 99/5.1/G/76207 înregistrat sub nr. 5424 din 18 octombrie 2010, "Cheltuielile angajate pe perioada de implementare a proiectului sunt eligibile în condițiile stabilite de H.G. nr. 759/2007 privind regulile de eligibilitate a cheltuielilor efectuate în cadrul operațiunilor finanțate prin programele operaționale, cu modificările și completările ulterioare, de Ordinul comun al ministrului muncii, familiei și protecției sociale și al ministerului finanțelor publice nr. 1117/2170/2010 pentru stabilirea regulilor de eligibilitate și a listei cheltuielilor eligibile în cadrul operațiunilor finanțate prin Programul operațional sectorial "Dezvoltarea resurselor umane 2007-2013", cu modificările ulterioare, de Ghidul solicitantului, de prezentul contract, de instrucțiunile emise de AMPOSDRU, de comunicările transmise de OIRPOSDRU Regiunea Nord-Est, precum și de alte dispoziții legale aplicabile".

Din cuprinsul acestor dispoziții contractuale rezultă că cheltuielile eligibile pe perioada de implementare a proiectului nu sunt identificate cu cheltuielile angajate sau cu suma aprobată pentru finanțare nerambursabilă.

Necontestat este că pe parcursul implementării proiectului i-au fost aprobate beneficiarului cheltuieli de tip FEDR, în sumă de 188.381,20 lei.

De asemenea, este necontestat că cererea reclamantei, de finanțare nr. 76207 din 30 august 2010 a fost aprobată pentru o finanțare nerambursabilă de 1.891.005,00 lei, însă valoarea totală declarată eligibilă a proiectului, conform cererilor de rambursare 1-9, a fost de 1.804.647,76 lei.

Deci, recurentei i-au fost aprobate cheltuieli eligibile mai mici decât cele aprobate prin cererea de finanțare.

Recurenta-reclamantă nu a dovedit că a contestat în vreun fel, în mod legal valoarea/suma totală eligibilă a proiectului, astfel cum i-a fost acceptată și finanțată urmare a cererilor de rambursare 1 - 9, pe parcursul implementării proiectului.

Or, în acest context, doar suma efectiv plătită de beneficiar conform reglementărilor legale și comunitare îndeplinește cerința de a fi eligibilă și poate fi finanțată astfel cum prevăd dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. a) din H.G. nr. 759/2007, respectiv art. 3 alin. (1) lit. a) din Ordinul comun MFPS/MFP nr. 1117/2170/2010, inserate în cuprinsul art. 4 din contractul de finanțare menționat anterior și asumat de recurenta-reclamantă.

Prin urmare, procentul de 10% al costurilor de tip FEDR se aplică asupra valorii totale eligibile validată/acceptată spre finanțare din instrumente structurale, cofinanțare publică și/sau privată, urmare a cererilor de rambursare formulate de reclamantă și nu la valoarea sumei aprobate prin cererea inițială de finanțare.

Cum recurenta-reclamantă a beneficiat de cheltuielile aferente FEDR în valoare de 188.381,20 lei, peste procentul maxim admis de 10% raportat la costurile totale eligibile ale proiectului, în mod corect s-a stabilit/calculat prin actele contestate că valoarea rezultată ca și depășire a procentului maxim admis și care devine astfel neeligibilă este de 8.166,95 lei din care 7.431,92 lei contribuție din fonduri UE, care devine debit - creanță bugetară și 735,03 lei din fonduri private.

În concluzie, este corectă soluția instanței de fond prin care au fost confirmate actele administrative contestate în cauză.

Criticile de nelegalitate a hotărârii recurate referitoare la pretinsul principiu in dubio contra fiscum sunt nefondate, întrucât dispozițiile legale și contractuale, cunoscute și asumate de recurentă, sub incidența cărora s-a derulat raportul juridic dedus judecății sunt clare, lipsite de incertitudine cu privire la modul de stabilire a procentului maxim de 10% pentru costurile de tip FEDR din valoarea eligibilă a proiectului și nu din suma aprobată inițial pentru o finanțare nerambursabilă prin cererea de finanțare formulată de solicitant.

În altă ordine, instanța nu a analizat cauza cu raportare la Instrucțiunile nr. 78/2013, rezultând din cuprinsul hotărârii atacate că au fost avute în vedere la pronunțarea hotărârii dispozițiile din Ghidul Solicitantului cu privire la procentul discutat în speță, cunoscute de reclamantă.

În altă ordine, analizând hotărârea atacată, prima instanță a expus în mod clar în cuprinsul acesteia argumentele pentru care a reținut îndeplinită cerința privind motivarea deciziei atacate.

De altfel, exigențele motivării deciziei administrative contestate sunt satisfăcute în cauză, în contextul în care aceasta face trimitere/referire la Procesul-verbal de constatare nr. 7909 din 30 septembrie 2013, la care recurenta-reclamantă a avut acces și în raport de care și-a structurat apărarea .

Față de toate considerentele expuse, Înalta Curte reține că este temeinică și legală hotărârea recurată, astfel că, în temeiul art. 496 C. proc. civ., art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Vaslui împotriva Sentinței nr. 138 din 20 iunie 2014 a Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 septembrie 2016.

Procesat de GGC - GV