ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3328/2016

Asupra recursurilor de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 3189 din 24 noiembrie 2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a hotărât următoarele:

- admite excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta Curtea de Conturi și respinge, în consecință, acțiunile conexate introduse împotriva acesteia ca fiind formulate împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă;

- respinge excepția insuficientei timbrări a acțiunii invocată de pârâtul Organism Intermediar Regional pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, Regiunea Nord - Vest (OIRPOSDRUNV) ca neîntemeiată;

- respinge excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Fondurilor Europene - Direcția Generală Autoritatea de Management a Programului Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (DGAMPOSDRU), ca neîntemeiată;

- admite în parte acțiunile conexate, astfel cum au fost precizate, formulate de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu chematul în garanție Ministerul Fondurilor Europene pentru Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane și pârâții Organismul Intermediar Programul Operațional Sectorial Resurselor Umane - Regiunea Nord-Vest, Curtea de Conturi - Autoritatea de Audit și Ministerul Fondurilor Europene;

- anulează Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanței bugetare pentru programele operaționale în cadrul obiectivului convergență nr. 189 din 14 ianuarie 2013 și toate actele subsecvente, inclusiv: Decizia de soluționare a contestației administrative nr. 1726 din 19 martie 2013; Nota de Debit nr. 218 din 14 ianuarie 2013; Decizia nr. 416 din 19 ianuarie 2013 de reziliere a contractului de asistență financiară nerambursabilă; Răspunsul nr. 1725 din 19 martie 2013 de soluționare a plângerii prealabile, cu consecința exonerării reclamantei de la rambursarea sumei de 14.066.047,09 RON și a penalităților de întârziere aferente.

- respinge, ca neîntemeiată, cererea de obligare a pârâților la plata către reclamantă a sumelor de: 3.985.139,89 și dobânda legală aferentă până la data rambursării efective, reprezentând contravaloarea tuturor cererilor de rambursare a cheltuielilor efectuate de reclamantă în calitate de beneficiar al proiectului dar neanalizate și rambursate; 604.373,8 RON cu titlu de contribuție proprie la implementarea proiectului; a cheltuielilor ocazionate de soluționarea tuturor demersurilor efectuate de reclamantă pentru evitarea suportării sancțiunii; 2.400.000 RON reprezentând prejudicii de natură nepatrimonială.

- ia act că reclamanta își rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

Împotriva sentinței civile nr. 3189 din 24 noiembrie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs pârâții Organismul Intermediar Programul Operațional Sectorial al Resurselor Umane - Regiunea Nord-Vest și Ministerul Fondurilor Europene, precum și chematul în garanție Ministerul Fondurilor Europene - Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane.

2.1 Recurentul-chemat în garanție Ministerul Fondurilor Europene - Autoritatea de Management pentru Programul operațional sectorial "Dezvoltarea resurselor umane" (in continuare MFE-AMPOSDRU) a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488, pct. 6 C. proc. civ., susținând că hotărârea atacată nu este motivată. Aceasta critică a vizat aspectul legat de faptul că, în fața primei instanțe, MFE-AMPOSDRU a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, excepție care, fiind respinsă de către judecătorul fondului, ca neîntemeiată, nu a fost motivată.

Au fost formulate ample argumente cu privire la calitatea motivării unei hotărâri judecătorești, prin raportare la garanțiile pe care aceasta trebuie să le respecte, din perspectiva Convenției Europene a Drepturilor Omului, fiind indicată jurisprudență relevantă în acest sens (cauza Van de Hurk c. Țările de Jos, hotărârea din 19 aprilie 1994, cauza Albina c. României, hotărârea din 28 aprilie 2005, cauzele Ruiz Torija c. Spaniei, hotărârea din decembrie 1994, cauza Helle c. Finlanda).

A susținut recurentul-chemat în garanție că, deși în motivarea excepției a arătat pe larg temeiurile care justifică admiterea acesteia, instanța nu a indicat motivele de fapt și de drept pentru care a înlăturat aceste susțineri, încălcând, astfel, dispozițiile art. 425, alin. (1), lit. b) C. proc. civ.

În privința motivului de casare reglementat de prevederile art. 488, pct. 8 C. proc. civ., arată recurentul că însăși reclamanta a susținut că citarea DG-AMPOSDRU în cauză se justifică pentru o mai bună administrare a probelor și pentru asigurarea opozabilității față de aceasta a hotărârii ce se va pronunța.

O contradicție existentă în considerentele hotărârii atacate a fost sesizată de recurent în faptul că prima instanță reține calitatea de chemat în garanție pentru MFE și pe cea de pârât pentru MFE-AMPOSDRU, în timp ce în dispozitivul hotărârii apare calitatea de chemat în garanție pentru MFE-AMPOSDRU și de pârât pentru MFE.

A învederat recurentul-chemat în garanție că, prin acordul de delegare în funcții aprobat prin Ordinul MMFPS nr. 600/2008, pârâtei OIRPOSDRU Nord Vest i-au fost delegate de către AMPOSDRU îndeplinirea unor funcții și responsabilitatea îndeplinirii acestora privind gestionarea POSDRU și stabilirea cadrului de implementare a acestuia, a drepturilor și obligațiilor, precum și a responsabilităților ce revin fiecărei părți contractante.

A mai precizat recurentul că MMFPS are responsabilitatea în coordonarea și gestionarea instrumentelor structurale, potrivit dispozițiilor art. 13 coroborat cu cele ale art. 18 din H.G. nr. 457/2008, în același sens fiind dispozițiile art. 2 alin. (1) din H.G. nr. 11/2009.

A mai subliniat recurentul-chemat în garanție care sunt atribuțiile AMPOSDRU, conform prevederilor art. 17, punctele 2, 13, 20 și 32 din H.G. nr. 457/2008, concluzionând că, potrivit prevederilor exprese ale art. 31 alin. (1), (3) și (4) din același act normativ, "organismele intermediare au atribuții delegate de la autoritatea de management pentru implementarea programului operațional aflat în gestiune pe bază de acord."

În consecință, a arătat recurentul că, în temeiul Ordinului MMFPS nr. 600/2008, s-a aprobat delegarea unor funcții ale AMPOSDRU către organismele intermediare, aceasta rămânând însă responsabilă pentru îndeplinirea corespunzătoare a atribuțiilor delegate, precum și a operațiunilor finanțate prin instrumentele structurale.

Potrivit prevederilor art. 2.1.4 din Acordul de delegare de funcții pentru implementarea POSDRU, încheiat între AMPOSDRU și OIPOSDRU, prevăzut în Anexa 9 la Ordinul MMFPS nr. 600/2008, autoritatea de management reprezintă MMFPS, care are responsabilitatea gestionării și implementării asistenței financiare nerambursabile alocate POSDRU, iar organismul intermediar este definit la articolul 2.1.20 din aceeași anexă, care stabilește, la articolul 3, pct. 3.1, obiectul acordului de delegare a unor funcții de la AMPOSDRU la OIPOSDRU, precum și drepturile și obligațiile fiecărei părți semnatare ale acordului.

Un ultim aspect evidențiat de recurent este acela al definirii cadrului procesual în materia contenciosului administrativ prin raportare la noțiunile de persoană vătămate și de autoritate publică emitentă a actului administrativ presupus vătămător, menționând acesta că, în cauză, contractul a fost semnat de către AMPOSDRU, iar modificările legislative survenite ulterior au atras calitatea procesuală pasivă a OIPOSDRU, ce a dobândit responsabilitatea derulării respectivului contract.

2.2 Recurentul-pârât Organismul Intermediar Regional pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, Regiunea Nord-Vest (în continuare OIRPOSDRU NV) a susținut că sentința atacată cuprinde motive contradictorii și străine de natura cauzei, iar soluția pronunțată de prima instanță a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, motive de casare reglementate de art. 488, pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Raportat la motivul de casare prevăzut de art. 488, pct. 6 C. proc. civ., a susținut recurentul pârât că în sentința civilă nr. 3189/2014 nu s-a analizat legalitatea procesului-verbal din perspectiva motivelor de fapt și de drept cuprinse în acesta, instanța de fond omițând a se pronunța asupra motivelor de drept care să justifice măsura anulării actelor administrative contestate. Un alt reproș adus hotărârii atacate din perspectiva lipsei unei motivări adecvate este cel al faptului că prima instanță nu a analizat contractul de finanțare prin prisma încheierii acestuia în mod legal, așa cum i-a fost învederat de către OIRPOSDRU NV, iar citarea în cuprinsul motivării a unor norme cuprinse în Regulamentul UE nr. 65/2011 al Comisiei s-a considerat a nu avea legătură cu cauza, referindu-se la un alt domeniu, respectiv FEADR, nu FSE, din care este finanțat proiectul intimatei-reclamante.

Redând anumite pasaje din cuprinsul considerentelor sentinței atacate, a învederat recurentul-pârât că instanța de fond, în mod nelegal și nemotivat, în opinia sa, a înlăturat susținerile sale referitoare la faptul că a fost încheiat contractul de finanțare cu afectarea consimțământului finanțatorului printr-o eroare esențială, asupra calității părții, în sensul art. 1207 alin. (2) pct. 3 C. civ.

A mai susținut recurentul-pârât că nimeni nu se poate prevala de necunoașterea legii, pentru a susține o eventuală bună-credință, instanța de fond depășind cadrul învestirii sale prin validarea în cauză a propriei culpe a intimatei-reclamante.

În referire la motivul de casare prevăzut de art. 488, pct. 8 C. proc. civ., a susținut recurentul pârât că instanța de fond a făcut o greșită aplicare a legii raportat la materia achizițiilor publice, întrucât estimarea valorii contractelor are ca scop stabilirea procedurii de achiziție, nu înlăturarea acestor proceduri prin diminuări/divizări ale contractului de achiziție publică pentru a se încadra în limitele unei proceduri.

A invocat prevederile art. 23 din O.U.G. nr. 34/2006, potrivit căruia autoritatea contractantă nu are dreptul de a diviza contractul de achiziție publică, iar în opinia recurentului-pârât Instrucțiunea AM POSDRU nr. 26 din 31 august 2010 nu derogă de la lege, neputând fi înlăturată de la aplicare legea care guvernează achizițiile publice - O.U.G. nr. 34/2006.

În ceea ce privește comisionul ITM, a invocat recurentul OIRPOSDRU NV și în această chestiune aplicarea greșită a legii, întrucât instanța de fond nu a arătat dacă acest comision face parte din contribuțiile sociale, fiind o cheltuială eligibilă, ori rămâne neeligibil, astfel cum s-a reținut la emiterea actelor administrativ-fiscale contestate.

În privința incidenței instituției rezilierii contractului de finanțare în cauza dedusă judecății, a susținut recurentul-pârât că denunțarea unilaterală este permisă numai dacă este stipulată printr-o normă legală (Regulamentul CE 1605/2002), ceea ce presupune că o astfel de clauză inserată în contractul de finanțare nu face decât să reitereze respectiva reglementare, nu să înfrângă prevederile legale.

Sub un ultim aspect, recurentul OIRPOSDRU NV a invocat faptul că prima instanță nu s-a pronunțat asupra cererii de chemare în garanței pe care acesta a formulat-o, nefiind motivată soluția de admitere a cererii introductive împotriva chematului în garanție.

3.1 Intimatul OIRPOSDRU NV a formulat întâmpinare față de recursul declarat de MFE și AMPOSDRU prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând, în principal, anularea recursului pentru neîndeplinirea condițiilor de formă prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. e) raportat la prevederile art. 84 alin. (2) și art. 85 alin. (3) C. proc. civ., precum și pentru faptul că recursul este vădit nefondat. În subsidiar, a invocat intimatul-pârât excepția lipsei calității de reprezentant a MFP pentru MFE și AM POSDRU, precum și excepția lipsei dovezii de reprezentant pentru semnatarul cererii de recurs.

Într-un alt subsidiar față de prima solicitare, în ipoteza admiterii în principiu a recursului, a formulat intimatul concluzii de respingere a căii de atac declarate de MFE și AM POSDRU prin MFP ca nefondat, arătând că se impune menținerea în cauză a AMPOSDRU, în calitate de semnatară a contractului de finanțare, aceasta "rămânând responsabilă pentru îndeplinirea corespunzătoare a atribuțiilor delegate, precum și a operațiunilor finanțate prin instrumente structurale", potrivit Acordului de delegare de funții semnat între OIRPOSDRU NV și AMPOSDRU.

3.2 Intimata-reclamantă A. and A. S.R.L. a formulat întâmpinare la recursul declarat de pârâtul OIRPOSDRU NV împotriva sentinței civile nr. 3189 din 24 noiembrie 2014, precum și la recursul declarat de MFE și AMPOSDRU, ambele reprezentate de MFP, declarat împotriva aceleiași sentințe.

4.1 Cu privire la examinarea recursurilor în completul filtru

Raportul asupra admisibilității în principiu a recursurilor, întocmit în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 16 martie 2016, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din camera de consiliu de la 22 iunie 2016, completul de filtru a admis excepția tardivității și a constatat nulitatea recursului declarat de pârâtul Ministerul Fondurilor, a respins excepția nulității recursurilor declarate de chematul în garanție Ministerul Fondurilor Europene - Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane și pârâtul Organismul Intermediar Programul Operațional Sectorial al Resurselor Umane-Regiunea Nord-Vest, excepție invocată de intimata-reclamantă S.C. "A." S.R.L., a admis în principiu ultimele două recursuri și a fixat la data de 26 octombrie 2016, termen pentru judecata pe fond a recursurilor declarate de pârâtul Organismul Intermediar Programul Operațional Sectorial al Resurselor Umane-Regiunea Nord-Vest și chematul în garanție Ministerul Fondurilor Europene - Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane.

4.2 Cu privire la fondul recursurilor. Soluția instanței de recurs.

Examinând recursurile declarate prin prisma motivelor de casare invocate, precum și prin raportare la materialul probator administrat în cauză și la dispozițiile legale incidente, Înalta Curte va respinge ambele recursuri ca nefondate, pentru următoarele argumente:

I. Argumente de fapt și de drept relevante

A. Recursul declarat de pârâtul OIPOSDRU NV

Un prim motiv de casare invocat de recurentul-pârât OIRPOSDRU NV în calea sa de atac este cel reglementat de prevederile art. 488, pct. 6 C. proc. civ., referitor la existența unor motive contradictorii și a unor motive străine de natura cauzei în cuprinsul considerentelor sentinței atacate.

A susținut recurentul că judecătorul fondului nu a analizat legalitatea procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanței bugetare nr. x din 10 ianuarie 2013, din perspectiva motivelor de fapt și de drept cuprinse în acesta.

Reține instanța de control judiciar că nelegalitatea unui act administrativ fiscal se cercetează prin raportare la motivele de nelegalitate invocate de partea care se consideră vătămată de acel act, formulate prin contestația administrativă și ulterior prin acțiunea dedusă judecății. Din această perspectivă, se observă că prima instanță a analizat punctual criticile aduse actelor de impunere fiscală contestate, fiind analizate motivele supuse controlului de legalitate de către titularul acțiunii, cu indicarea temeiurilor de drept pentru chestiunile litigioase tranșate.

Contrar susținerilor recurentului-pârât, Înalta Curte constată că judecătorul fondului a făcut o analiză proprie a situației de fapt și a temeiurilor de drept incidente, cu luarea în considerare a argumentelor expuse de ambele părți litigante.

De altfel, susținerile OIRPOSDRU NV privind existența unor motive contradictorii, fără a arăta, în concret, care sunt acestea, au un caracter pur formal, neputând conduce la reținerea unei alte situații decât cea reținută prin sentința atacată.

Aspectul legat de calitatea de furnizor de formare profesională autorizat, cerută pentru ca intimata-reclamantă să fie considerată un beneficiar eligibil, a fost analizată de prima instanță prin raportare la temeiurile legale de la momentul depunerii cererii de finanțare, respectiv anul 2009, reținându-se că, furnizând în spațiul public informații despre criteriul de eligibilitate menționat în Ghidul solicitantului la secțiunea 3.1 "eligibilitatea solicitanților și a partenerilor", putea avea calitate de beneficiar eligibil cel care era furnizor autorizat de formare profesională continuă (FPC) public și privat, răspunsul postat pe site-urile autorităților publice cu competențe în gestionarea fondurilor europene pentru POSDRU fiind acela că " dacă cererea de propuneri de proiecte permite acest lucru, autorizarea furnizorului se poate realiza chiar în cadrul proiectului depus, însă numai cu condiția ca furnizorul să furnizeze efectiv, în cadrul proiectului, programele de formare pentru care a obținut autorizare."

Plecând de la aceste inadvertențe între răspunsurile publice postate pe site-urile autorităților competente în gestionarea fondurilor specifice POSDRU și cerințele cuprinse în Ghidul solicitantului, cu aplicarea prevederilor O.G. nr. 129/2000 privind formarea profesională a adulților, a reținut prima instanță că autoritatea de management nu a dat dovadă de consecvență și de previzibilitate a conduitei sale administrative, concluzie pe care instanța de control judiciar o împărtășește.

În privința motivelor străine de natura cauzei, susține recurentul-pârât OIRPOSDRU NV că nu sunt incidente litigiului de față prevederile din Regulamentul UE nr. 65/2011 al Comisiei, întrucât acesta se referă la un alt domeniu, respectiv cel aferent Fondului European Agricol de Dezvoltare Rurală (FEADR), nu la Fondul Social European (FSE), din care este finanțat proiectul intimatei-reclamante.

Fără a nega această alegație a recurentului-pârât, reține instanța de control că o astfel de referire la prevederile Regulamentului CE nr. 65/2011 a avut ca scop doar enunțarea unei reglementări potrivit căreia nu poate fi sancționat beneficiarul atunci când chiar autoritatea competentă ori o altă autoritate a fost cea care a permis ori a determinat ca eroarea să producă efecte juridice, fără ca eroarea să poată fi depistată de beneficiar în mod rezonabil.

Se observă, din modalitatea în care judecătorul fondului a construit raționamentul său în analiza condiției pe care trebuia să o îndeplinească intimata-reclamantă, aceea de a fi furnizor autorizat de formare profesională continuă, că nu trimiterile făcute la prevederile art. 5 alin. (3) din Regulamentul CE nr. 65/2011 au fost cele au sprijinit, sub aspectul temeiului în drept, construcția juridică ce a condus la anularea actului de impunere emis de recurentul-pârât, aceste trimiteri, fiind, în opinia instanței de control, obiter dicta.

În aceeași notă de lipsă a unei legături cu chestiunea de drept în discuție se înscrie și trimiterea recurentului-pârât la prevederile alin. (2) al art. 5 din Regulamentul CE nr. 65/2011, care nu prezintă nicio relevanță în dezlegarea aspectelor supuse analizei în cauză.

O altă critică a recurentului-pârât OIRPOSDRU NV a privit incidența unui viciu al contractului de finanțare, reprezentat de eroarea esențială asupra calității părții, în sensul dispozițiilor art. 1207 alin. (2), pct. 3 din C. civ., aspect care, în opinia sa, nu a fost analizat de către prima instanță.

Chestiunea respectivă nu necesită a fi tratată în mod distinct, sub forma unei analize exprese a acestui viciu de consimțământ pretins de către recurentul-pârât, fiind desprinsă din examinarea aceleiași probleme care a fundamentat prezentul demers juridic, cea a calității intimatului-reclamant de a fi un formator de formare profesională continuă, autorizat potrivit O.G. nr. 129/2000 sau care se putea afla în curs de autorizare, la data semnării contractului de finanțare, sub rezerva unei permisiuni în acest sens în raport de proiectul propus și a furnizării efective, în cadrul proiectului, a unor programe de formare pentru care s-a obținut autorizarea.

De altfel, ceea ce pretinde recurentul-pârât în calea sa de a atac este faptul că proiectul era unul neeligibil, dată fiind nerespectarea de către cel care a propus acest proiect, a condiției impuse în metodologia de evaluare și selecție a proiectelor depuse, respectiv cea de deținere a autorizației pentru calitatea de formator pentru formare profesională continuă, public și privat.

Or, cum lesne se poate observa, chestiunea îndeplinirii acestei condiții în cursul implementării proiectului, precum și modalitatea în care autoritatea cu competențe în gestionarea fondurilor POSDRU a verificat îndeplinirea tuturor condițiilor de eligibilitate anterior semnării contractului de finanțare, reprezintă aspecte ce au fost amplu examinate de către prima instanță.

O altă critică a recurentului-pârât OIRPOSDRU NV a privit susținerea primei instanțe, prin care a afirmat că "este excesiv a pretinde reclamantei a cunoaște întreaga legislație generală și specială ce ar fi incidentă", ceea ce, în opinia titularului căii de atac contravine prevederilor art. 1 alin. (5), raportat la art. 16 alin. (2) din Constituția României.

Verificarea hotărârii atacate prin prisma acestei critici relevă o evidențiere trunchiată, făcută de către recurentul-pârât, a contextului în care a fost scrisă această afirmație, sensul dat de judecătorul fondului nefiind, în niciun caz, acela de a legitima o necunoaștere a legii, ci de a evidenția că, existând metodologii de lucru adoptate în plan intern în cadrul autorităților care au competențe în gestionarea fondurilor POSDRU, acestea nu pot fi opuse terțelor persoane ce aplică pentru anumite proiecte finanțate din respectivele fonduri, cât timp normele interne nu sunt aduse la cunoștința celor interesați prin mijloace de comunicare în masă adecvate.

Or, ceea ce a dovedit intimata-reclamantă că se afla postat în spațiul public, ca informație relevantă, a fost de natură a sprijini ideea că nu era necesar să existe o autorizare a calității de formator pentru formarea profesională continuă la momentul depunerii proiectului pentru verificarea eligibilității sale, putând fi îndeplinită și ulterior, în etapa derulării proiectul pentru care s-a semnat contractul de finanțare.

Or, accesibilitatea și previzibilitatea legii sunt atribute esențiale ale calității ei, în afara cărora nu putem discuta despre o conduită de reglare și autoreglare a comportamentelor sociale într-o societate democratică, neputând fi pretins ceea ce nu a fost îndeplinit nici chiar de cel obligat să o facă.

Așadar, niciuna dintre criticile recurentului-pârât OIRPOSDRU, formulate în susținerea motivului de casare prevăzut de art. 488, pct. 6 C. proc. civ., nu este întemeiată, hotărârea atacată fiind corespunzător motivată, cu îndeplinirea exigențelor cerute de prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., pentru a constitui o garanție pentru părți în fața eventualului arbitrariu, cu respectarea principiului privind dreptul de acces la un proces echitabil, în condițiile prevăzute de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În privința motivului de casare reglementat de art. 488, pct. 8 C. proc. civ., referitor la "încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material", a susținut recurentul-pârât că nu au fost respectate cerințele prevăzute de legislația în materia achizițiilor publice, atunci când instanța de fond a considerat că "nu se poate vorbi de o încălcare a Instrucțiunii AM POSDRU nr. 26 din 31 august 2010, întrucât niciuna dintre achiziții nu a depășit valoarea de 15000 euro. Pentru ambele achiziții ofertele inițiale, solicitate de reclamantă doar pentru estimarea valorii, au fost mai mari de 15 000 euro...".

Deși recurentul OIRPOSDRU NV a făcut trimitere la o ierarhie a normelor legale incidente, fiind corecte aserțiunile sale asupra acestei chestiuni, reține instanța de control judiciar că nu se pune în discuție o astfel de înlăturare a normei cuprinsă în Instrucțiunea nr. 26 din 31 august 2010 pentru o prevalență a prevederilor art. 23 din O.U.G. nr. 34/2006, fiind respectate, la încheierea celor două contracte de achiziții publice derulate de intimata A. and A. S.R.L., regulile cuprinse în ambele acte normative.

S-a arătat în procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare că au fost încălcate prevederile pct. 6 din Anexa 1 a Instrucțiunilor AM POSDRU nr. 26 din 31 august 2010, în sensul că intimata-reclamantă a derulat două proceduri de cercetare a pieței, deși valorile estimate ale contractelor depășeau pragul de 15 000 RON.

A arătat însă intimata A. and A. S.R.L. că pragul valoric prevăzut în Instrucțiunea nr. 26/2010 a fost avut în vedere la o sondare a ofertelor de preț pentru achizițiile ce se urmăreau a fi declanșate, iar prin decizie luată în plan intern, s-a decis renunțarea la o parte din lucrările ce urmau a fi ofertate în procedura deschisă, fapt ce a condus la diminuarea valorii estimate și, în final, agreate între părți pentru încheierea contractelor care aveau o valoare mai mică decât suma de 15 000 euro.

Înalta Curte constată că pragul valoric de 15 000 euro pentru valoarea estimată a contractelor pentru care se puteau achiziționa direct lucrări, servicii sau produse, este prevăzută atât în cuprinsul art. 19 din O.U.G. nr. 34/2006, cât și în Instrucțiunea nr. 26/2010, normele invocate nefiind în conflict din acest punct de vedere.

Însă, aspectele reliefate în cuprinsul procesului-verbal întocmit de OIRPOSDRU NV cu privire la cele două contracte de achiziții derulate de beneficiarul finanțării, nu atrag neeligibilitatea întregii finanțări ce a fost retrasă intimatei-reclamante, O.U.G. nr. 66/2011 prevăzând, într-o astfel de situație, verificarea respectării legislației achizițiilor publice și, eventual, aplicarea unor corecții financiare pentru nereguli pretinse în legătură cu aceste contracte.

În privința comisionului ITM, se reține că acest comision a fost plătit în temeiul Legii nr. 130/1999 privind unele măsuri de protecție a persoanelor încadrate în muncă, iar potrivit art. 1 alin. (1) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 17/2011, acesta se face venit la bugetul de stat, având regim de creanță bugetară. Plata acestui comision este obligatorie pentru angajator. Din definirea lui legală ca fiind creanță bugetară, rezultă că el reprezintă o obligație fiscală a angajatorului. În același timp, este și o cheltuială cu salariile, asimilabilă contribuțiilor aferente cheltuielilor salariale, definite de art. 7 pct. 10 din Codul fiscal, dată fiind plata lui pentru păstrarea și completarea carnetelor de muncă și pentru funcția de control pe care ITM o exercită asupra legalității înregistrărilor din carnetele de muncă, cu implicații directe asupra obligațiilor de plată a asigurărilor sociale și de șomaj.

Rezultă, astfel, că această cheltuială are caracter eligibil în conformitate cu prevederile anexei 6 pct. 1.3 din Ordinul comun MMFPS/MFP nr. 1117/2010 pentru stabilirea regulilor de eligibilitate și a listei cheltuielilor eligibile în cadrul operațiunilor finanțate prin Programul operațional sectorial Dezvoltarea resurselor umane 2007-2013.

În referire la clauza de reziliere a contractului de finanțare, a susținut recurentul-pârât că, în interpretarea dispozițiilor art. 1276 C. civ. nou, denunțarea unilaterală este permisă dacă este stipulată printr-o normă legală, această normă fiind ce a art. 103 din Regulamentul CE 1605/2002

Contractul de finanțare nr. 51078 a fost înregistrat la DG AM POSDRU la data de 02.09.2010, iar C. civ. nou a intrat în vigoare la data de 01.10.2011, astfel că nu sunt aplicabile contractului prevederile acestui act normativ.

În materia rezilierii contractuale, este de observat că inserarea în contractul părților a unor pacte comisorii sunt relevante pentru modalitatea în care se poate ajunge la desființarea convenției, cu sau fără concursul instanței de judecată.

Procedând de maniera relevată în cuprinsul dosar nr. x/2013, conexat celui de față, autoritatea pârâtă s-a considerat îndreptățită să dispună rezilierea unilaterală a contractului de finanțare, fără o notificare anterioară a beneficiarului finanțării în acest sens și fără orice alte formalități.

Este nelegală această conduită a autorității pârâte, cât timp nu s-a precizat în adresa de reziliere care este obligația nerespectată și fără să fi fost pus în întârziere debitorul obligației, iar conținutul clauzelor inserate la art. 14 din contractul de finanțare nu relevă existența unui pact comisoriu de grad IV, cât timp pentru fiecare dintre situațiile care pot duce la desființarea contractului este prevăzută cerința unei notificări prealabile a beneficiarului.

Un ultim aspect invocat de recurentul-pârât OIR POSDRU NV în susținerea căii de atac declarate a fost cel referitor la faptul că prima instanță nu s-a pronunțat asupra cererii de chemare în garanție, nefiind motivată această cerere.

Cererea de chemare în garanție formulată de OIR POSDRU NV a vizat introducerea în cauză a Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale și Persoanelor vârstnice prin Autoritatea de Management pentru POSDRU, iar prin încheierea de ședință din 12.03.2014, aceasta a fost respinsă ca inadmisibilă, reținându-se că, în materie administrativă, nu poate fi folosit mijlocul procedural al chemării în garanție în alte situații decât cea expres reglementată de art. 16 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

La termenul de judecată din data de 09.04.2014, ca urmare a intrării în vigoare a O.U.G. nr. 9/2014, instanța de fond a dispus citarea în cauză a Ministerului Fondurilor Europene, în calitate de chemat în garanție, iar în calitate de pârât, a Ministerului Fondurilor Europene pentru Autoritatea de Management pentru POSDRU, ulterior, la termenul din 28.05.2014, fiind rectificat citativul, în sensul menționării calității de pârât și de chemat în garanție a Ministerului Fondurilor Europene, excepția lipsei calității sale procesuale pasive fiind unită cu fondul cauzei.

Chemarea în garanție de către OIRPOSDRU a MMFPS prin AM POSDRU, a fost formulată pentru ca, în eventualitatea obligării acestuia la plata cheltuielilor de judecată, ele să fie suportate de cel împotriva căruia a solicitat chemarea în garanție, însă această cerere, în raport de motivele sale de fapt și de drept, a fost respinsă ca inadmisibilă prin încheierea de ședință din data de 12.03.2004.

Prin urmare, nu poate fi reținut cu just temei că nu a existat o pronunțare a instanței de fond asupra cererii recurentului-pârât de chemare în garanție, critica recurentului fiind nefondată în această privință.

În concluzie, niciunul dintre argumentele care au fost invocate în susținerea recursului declarat de OIRPOSDRU NV nu a fost de natură a justifica o altă soluție decât cea pronunțată de prima instanță, recursul fiind nefondat.

B. Recursul declarat de chematul în garanție Ministerul Fondurilor Europene - Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (MFE-AM POSDRU)

Un prim motiv de casare ce s-a cerut a fi verificat în calea controlului judiciar este cel reglementat de prevederile art. 488, pct. 6 C. proc. civ., în legătură cu modalitatea în care prima instanță a motivat soluția dată asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a MFE -AMPOSDRU, apreciindu-se, de către recurent, că sentința atacată nu îndeplinește exigențele unei motivări conforme prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., nefiind arătate motivele de fapt și de drept pentru care au fost înlăturate susținerile părții privind caracterul întemeiat al excepției pe care aceasta o invocase.

Înalta Curte, analizând hotărârea atacată, observă că soluția de respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive a autorității de management a fost motivată, argumentele expuse fiind de natură a releva raționamentul logico-juridic ce a condus la adoptarea acestei soluții.

Fără a reprezenta doar o preluare a argumentelor părții adverse, constată Înalta Curte că motivarea primei instanțe este una proprie, întemeiată pa analiza textelor de lege care reglementează rolul acestei autorități în derularea programelor cu finanțare europeană nerambursabilă în cadrul POSDRU, o astfel de motivare dând posibilitatea exercitării controlului judiciar, asigurând, astfel, respectarea garanțiilor necesare pentru existența unui proces echitabil, conform cu cerințele prevăzute de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În ceea ce privește incidența motivului de casare reglementat de art. 488, pct. 8 C. proc. civ., recurentul MFE-AMPOSDRU face trimitere la ceea ce a înțeles intimata-reclamantă să susțină în legătură cu cadrul procesual al cauzei, fără ca aceste susțineri să fie determinante în pronunțarea vreunei soluții în sensul arătat de această parte litigantă.

Prima instanță a reținut că AMPOSDRU poate avea calitate procesuală pasivă în cauză, fiind autoritatea care a aprobat cererea de finanțare a intimatei-reclamante, ulterior fiind delegate către OIRPOSDRU NV funcțiile de gestionare aferente Domeniului Major de Intervenție 5.2, prin actul adițional nr. 5 din 08.06.2012, iar prin actul adițional nr. 6 din 29 august 2012 a fost introdus OIRPOSDRU NV în contractul de finanțare.

Așadar, s-a arătat de către prima instanță care sunt rațiunile ce justifică menținerea în cauză, în calitate de pârât, a MFE-AMPOSDRU.

Un alt aspect circumscris aceluiași motiv de casare a fost cel al neconcordanței intervenite între menționarea calității părților în cuprinsul considerentelor și al dispozitivului, în sensul că MFE- AMPOSDRU are calitatea de pârât în motivarea sentinței, iar dispozitivul îl indică în calitate de chemat în garanție.

Aceasta critică nu poate fi întemeiată pe motivul de casare invocat de către recurent, nefiind în discuție o interpretare sau aplicare greșită a normelor de drept material, fiind vorba despre o simplă eroare de dactilografiere în cuprinsul respectivei hotărâri judecătorești.

De altfel, considerentele acestei sentințe nu lasă loc de dubiu în ceea ce privește calitatea reținută pentru MFE-AMPOSDRU, dată fiind și pronunțarea expresă a primei instanțe asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a acestei părți litigante, excepție respinsă ca neîntemeiată.

A mai făcut recurentul referire la actele normative care au reglementat competențele AMPOSDRU și cum au fost acestea partajate cu OIRPOSDRU NV, concluzionând că, deși contractul a fost semnat de reclamanta cu AMPOSDRU, prin modificările legislative intervenite, responsabilitatea derulării acestuia a fost preluată în întregime de către OIRPOSDRUL NV, această instituție fiind și cea care a procedat la emiterea actelor contestate în cauză.

Prin actul adițional nr. 6 din 31 iulie 2012, la art. I, s-a agreat ca atribuțiile, competențele, drepturile și obligațiile sau angajamentele prevăzute în contractul de finanțare nr. POSDRU/83/5.2/S/51078 în sarcina AMPOSDRU, cu privire la modificările inițiate de Beneficiar, prin act adițional sau notificare, rezilierea ulterioară a contractului de finanțare, precum și gestionarea implementării și monitorizării ex-post a acestuia, vor fi exercitate de către OIRPOSDRU NV.

Art. II al aceluiași act adițional a arătat că toate celelalte condiții generale și speciale ale Contractului de finanțare și ale actelor adiționale, după caz, în vigoare la data încheierii prezentului act adițional, rămân nemodificate.

În virtutea acestui act adițional încheiat prin voința părților, a avut loc o delegare a competențelor conferite inițial persoanei juridice de drept public învestite cu atribuții în încheierea, modificarea și stingerea raporturilor juridice născute prin contractul de finanțare nr. POSDRU/83/5.2/S/51078 cu o altă persoană juridică de drept public, ce a emis actele contestate în cauză.

Este esențial însă a se observa că premisele emiterii acestor acte au fost cele reliefate în raportul de audit al Curții de Conturi, ce a analizat aspecte care au ținut de eligibilitatea proiectului anterior semnării contractului de finanțare, când singura autoritate responsabilă pentru verificarea îndeplinirii criteriilor cerute de metodologia de evaluare a proiectelor depuse de potențialii beneficiari ai domeniului major de intervenție 5. 2 "promovarea sustenabilității pe termen lung a zonelor rurale în ceea ce privește dezvoltarea resurselor umane și ocuparea forței de muncă" revenea autorității de management din cadrul POSDRU din subordinea MMFPS la acea dată, ulterior prin O.U.G. nr. 9/2014, autoritatea fiind în subordinea MFE.

În atare condiții, este necesară menținerea în cauză, în calitate de pârât, a AM POSDRU, cea care a exercitat controlul asupra criteriilor de eligibilitate a proiectului propus de intimata-reclamantă, pentru a-i fi opozabilă hotărârea pronunțată în litigiul pendinte.

Prin urmare, nefiind relevată vreo încălcare sau aplicare greșită a normelor de drept material în chestiunea cadrului procesual stabilit în cauză, instanța de control judiciar reține că și acest motiv de recurs este nefondat.

II. Temeiul de drept al soluției pronunțate

Pentru toate aceste considerente, conform prevederilor art. 496 C. proc. civ., în raport de dispozițiile art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâtul OIRPOSDRU NV și de chematul în garanție MFE- AM POSDRU, menținând ca legală și temeinică sentința civilă nr. 3189 din 24 noiembrie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE<BR>ÎN NUMELE LEGII<BR>

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de pârâtul Organismul Intermediar Programul Operațional Sectorial Resurselor Umane - Regiunea Nord-Vest și chematul în garanție Ministerul Fondurilor Europene - Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane împotriva sentinței civile nr. 3189 din 24 noiembrie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 noiembrie 2016.