ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3047/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București, reclamanta A.N.F.P. a chemat în judecată pe pârâta A.P.I.A., solicitând obligarea acesteia la emiterea actului administrativ de încetare de drept a raportului de serviciu al lui V.B. - director executiv adjunct al C.J. Sălaj, potrivit dispozițiilor art. 98 alin. (1) lit. f), având în vedere că nu îndeplinește condițiile de ocupare a unei funcții publice, cu cheltuieli de judecată. În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, potrivit dispozițiilor art. 22 alin. (3) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu dispozițiile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, A.N.F.P.

are legitimare procesuală activă în ceea ce privește eventualele abateri referitoare la aplicarea legislației privind funcția publică. S-a mai arătat că în urma acțiunii de control a Corpului de Control al A.N.F.P. la sediul A.P.I.A. București, desfășurată în baza Ordinului Președintelui A.N.F.P. nr. 1351/2010, echipa de control a constatat că, la nivelul acestei instituții, au fost încălcate prevederi ale legislației funcției publice și funcționarilor publici. Astfel, s-a constatat nerespectarea prevederilor art. 54 lit. h), privind condițiile generale de ocupare a unei funcții publice de o persoană, coroborate cu prevederile art. 98 alin. (1) lit. f), privind modalitatea de încetare a raporturilor de serviciu existente, din Legea nr. 188/1999, privind Statutul funcționarilor publici, în ceea ce îl privește pe V.B., director executiv adjunct al C.J.

Sălaj A.P.I.A. 2. Hotărârea curții de apel Prin sentința civilă nr. 5781 din 11 octombrie 2011, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis cererea formulată de reclamantă și a obligat pârâta A.P.I.A. să emită un act administrativ prin care să constate încetat de drept raportul de serviciul al pârâtului V.B. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că, potrivit art. 54 lit. h) din Legea nr. 188/1999, poate ocupa o funcție publică persoana care îndeplinește condiția de a nu fi condamnată pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului sau contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției publice, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea.

Conform art. 98 alin. (1) lit. f) din aceeași lege, „Raportul de serviciu existent încetează de drept când funcționarul public a fost condamnat printr-o hotărâre judecătorească definitivă pentru o faptă prevăzută la art. 54 lit. h) sau prin care s-a dispus aplicarea unei sancțiuni privative de libertate, la data rămânerii definitive si irevocabile a hotărârii de condamnare” Curtea de Apel București a mai reținut că pârâtul V.B. a fost numit prin transfer în interesul serviciului de la O.C.A. Sălaj, începând cu data de 15 iulie 2008, pe funcția de director executiv adjunct la C.J. Sălaj al A.P.I.A, prin Decizia nr. 1966/05 iulie 2008 a directorului general al A.P.I.A.

Potrivit Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, la efectuarea transferului în interesul serviciului nu se solicită cazierul judiciar, instituția de la care se transferă funcționarul public având obligația transmiterii dosarului profesional în original la instituția la care se transferă. La pronunțarea soluției, instanța de fond a mai constatat că prin Decizia penală nr. 644/ R din 03 noiembrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, în dosarul nr. 1868/337/2005, definitivă, V.B. a fost condamnat la un an închisoare cu suspendare, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prevăzută și pedepsită în art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen., situație evidențiată și în cazierul judiciar.

3. Calea de atac exercitată Pârâtul V.B. a declarat recurs împotriva hotărârii instanței de fond, solicitând, în principal, casarea hotărârii atacate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, și, în subsidiar, modificarea în tot a sentinței, în sensul respingerii acțiunii, pentru motive pe care le-a încadrat în prevederile art. 304 pct. 5, 7 și 9 și art. 304 1 C. proc. civ. Subsumat motivului de recurs prevăzut în art. 304 pct. 5 C. proc. civ., recurentul - pârât a arătat că au fost încălcate dreptul la apărare și principiul contradictorialității, pentru că instanța i-a respins cererea de amânare pentru lipsă de apărare, formulată pentru termenul din 11 octombrie 2011, în condițiile în care fusese înștiințat, prin scrisoare recomandată, despre încetarea contractului de asistență juridică prin renunțarea la împuternicirea acordată avocatului, cu mai puțin de 15 zile înaintea termenului de înfățișare, contrar prevederilor art. 72 alin. (2) C. proc.

civ. O altă critică formulată de recurentul - pârât constă în împrejurarea că hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii și străine de natura pricinii, deoarece instanța nu a procedat la o analiză a probelor din dosar, limitându-se la o reține susținerile părților și soluționând, astfel, procesul, fără a intra în cercetarea fondului [art. 304 pct. 7 și 312 alin. (5) C. proc. civ.]. Recurentul – pârât a criticat sentința și pentru încălcarea și aplicarea greșită a legii, în sensul că instanța nu s-a conformat dispozițiilor imperative ale art. 129 alin. (5) C. proc. civ., nestăruind prin toate mijloacele legale în administrarea tuturor probelor de natură a determina aflarea adevărului în cauză.

În acest sens, a arătat că demersul A.N.F.P. este lipsit de obiect și nu se încadrează în prevederile art. 22 alin. (3) din Legea nr. 188/1999, care îi conferă legitimarea activă doar în două situații, reglementate limitativ și de strictă interpretare. În speță, nu există un act prin care o autoritate sau instituție publică să fi încălcat legislația referitoare la funcția publică sau la funcționarii publici, constatate în urma activității proprii de control, după cum nu poate fi reținut un refuz din partea A.P.I.A. de a emite un act administrativ. De asemenea, recurentul - pârât a invocat prevederile tezei finale a art. 54 lit. b) din Legea nr. 188/1999 („…cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea”), arătând că pe parcursul soluționării cauzei, la data de 03 noiembrie 2011, a intervenit reabilitarea de drept, care șterge toate consecințele condamnării.

În fine, recurentul - reclamant a semnalat aplicarea greșită a art. 54 lit. h) din Legea nr. 188/1999, în sensul că infracțiunea pentru care a fost condamnat, aceea de înșelăciune, prevăzută în art. 215 C. pen., nu este cuprinsă în enumerarea expresă și limitativă a infracțiunilor care atrag încetarea raportului de serviciu. 4. Apărările intimatelor 4.1. Prin întâmpinarea depusă la dosar, A.P.I.A. a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, arătând, în esență, că la momentul judecării fondului, recurentul - reclamant avea casier judiciar, iar prin art. 98 alin. (1), corelat cu art. 54 lit. h) din Legea nr. 188/1999, legiuitorul a statuat în mod clar, fără echivoc, faptul că funcționarul public care are înscrisă o condamnare în cazierul judiciar nu mai este compatibil cu deținerea unei funcții publice.

4.2. Intimata – reclamantă A.N.F.P., prin întâmpinare, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, răspunzând fiecăreia dintre criticile formulate, în sensul că dreptul la apărare al reclamantului a fost respectat, s-au administrat toate probele necesare soluționării cauzei, hotărârea a fost motivată corespunzător, iar prevederile legale invocate în recurs au fost corect interpretate și aplicate. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs formulate și a prevederilor art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Intimata – reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune formulată în exercitarea rolului său de tutelă administrativă în materia funcției publice, prevăzut în art. 3 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 și art. 22 alin. (3) din Legea nr. 188/1999.

Soluția primei instanțe, de admitere a acțiunii, reflectă analiza riguroasă a situației de fapt rezultate din probele cauzei și interpretarea și aplicarea corectă a normelor pertinente din legislația privind funcția publică și tutela administrativă în domeniu. Analizând punctual criticile formulate de recurentul - reclamant, Înalta Curte constată următoarele: 1.1. Cu privire la motivul prevăzut în art. 304 pct. 5 C. proc. civ. În dezvoltarea acestui motiv de recurs, recurentul – reclamant a invocat încălcarea dreptului la apărare și a principiului contradictorialității, prin neacordarea unui termen pentru lipsa de apărare ca urmare a renunțării la mandatul acordat avocatului cu mai puțin de 15 zile înainte de termenul din 4 octombrie 2011. Într-adevăr, art. 72 alin. (2) C. proc.

civ., instituie obligația mandatarului care renunță la împuternicire să înștiințeze mandantul și instanța, cu cel puțin 15 zile înainte de termenul de înfățișare sau de împlinirea termenelor căilor de atac, termen pe care, în speță, avocatul angajat de reclamant nu l-a respectat. Această împrejurare nu poate avea însă, în plan procesual, consecințele juridice propuse de recurentul - reclamant, pentru că, în temeiul art. 156 C. proc. civ.: „(1) Instanța va putea da un singur termen pentru lipsă de apărare, temeinic motivată.

(2) Când instanța refuză amânarea judecății pentru acest motiv, va amâna, la cererea părții, pronunțarea în vederea depunerii de concluzii scrise” Verificând actele dosarului de fond, Înalta Curte constată că prima instanță i-a acordat reclamantului un prim termen pentru lipsă de apărare, prin încheierea din data de 5 aprilie 2011, apoi la data de 28 iunie 2011 a amânat cauza pentru imposibilitatea de prezentare a apărătorului reclamantului, iar la termenul din 4 octombrie 2011, chiar dacă a respins cererea de acordare a unui nou termen, a amânat pronunțarea pentru a părțile să poată formula concluzii scrise. Prin urmare, nu poate fi reținută o încălcare a principiului dreptului la apărare și a principiului contradictorialității, care să atragă nulitatea hotărârii potrivit art. 105 alin. (2) C. proc.

civ., la care face trimitere art. 304 pct. 5 C. proc. civ. Tot în categoria neregularităților procedurale, recurentul – pârât a invocat încălcarea art. 12 din Legea nr. 554/2004, referitor la documentele pe care reclamantul trebuie să le anexeze cererii de chemare în judecată. Această critică nu are suport în actele dosarului, pentru că reclamanta a atașat înscrisurile necesare pentru judecarea cauzei, iar, în speță, aplicarea art. 12 din Legea nr. 554/2004 nu se poate face literal, fiind vorba despre o acțiune cu fizionomie distinctă, legată de controlul de tutelă, după cum se va detalia în cele ce urmează. 1.2. Cu privire la motivul prevăzut în art. 304 pct. 7 C. proc. civ. Potrivit art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc.

civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților. Verificând considerentele sentinței, Înalta Curte constată că acestea îndeplinesc exigențele textului legal menționat și explică în mod convingător soluția pronunțată în dispozitiv, prin argumente de fapt și de drept care demonstrează că judecătorul fondului a analizat în mod adecvat probele dosarului, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri și a explicat raționamentul pe baza căruia a reținut, în final, că situația reclamantului se încadrează în ipoteza art. 98 alin. (1) lit. f), cu raportare la art. 54 lit. b) din Legea nr. 188/1999, iar A.N.F.P.

a acționat potrivit art. 22 alin. (3) din Legea nr. 188/1999 și art. 3 alin. (2) din Legea nr. 554/2004. În plus, instanța de control judiciar are posibilitatea să mențină o soluție pe care o consideră legală și, în același timp, să înlocuiască sau să completeze motivarea. În consecință, nici această critică nu este fondată. 1.3. Cu privire la motivul prevăzut în art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Recurentul – pârât a invocat lipsa de rol activ și greșita interpretare și aplicare a legii sub două aspecte: legitimarea activă a A.N.F.P., prin prisma limitelor atribuțiilor reglementate în art. 22 alin. (3) din Legea nr. 188/1999, interpretat în corelație cu obiectul acțiunii în contencios administrativ, conform prevederilor Legii nr. 554/2004, și judecarea greșită a fondului cauzei, prin încadrarea situației sale în art. 54 lit. h) din Legea nr. 188/1999 fără o fundamentare legală și cu ignorarea tezei finale, privind situația în care a intervenit reabilitarea.

În ceea ce privește calitatea procesuală a A.N.F.P., Înalta Curte împărtășește concluzia judecătorului fondului, reținând că această autoritate a acționat cu respectarea deplină a limitelor controlului de tutelă pe care îl exercită, în baza legii, în materia funcției publice. Astfel, potrivit art. 3 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, dreptul comun în contenciosul administrativ, „A.N.F.P. poate ataca în fața instanței de contencios administrativ actele autorităților publice centrale și locale prin care se încalcă legislația privind funcția publică, în condițiile prezentei legi și ale Legii nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, republicată”. La rândul său, art. 22 alin. (3) din Legea nr. 188 prevede că „A.N.F.P.

are legitimare procesuala activa si poate sesiza instanța de contencios administrativ competenta cu privire la: a) actele prin care autoritățile sau instituțiile publice încalcă legislația referitoare la funcția publică și funcționarii publici, constatate ca urmare a activității proprii de control; b) refuzul autorităților și instituțiilor publice de a aplica prevederile legale in domeniul funcției publice și al funcționarilor publici.”. Interpretarea pe care o propune recurentul, prin raportare la definițiile actului administrativ și actului administrativ asimilat constând în refuzul de rezolvare a unei cereri, cuprinse în art. 2 din Legea nr. 554/2004, nu poate fi reținută în fundamentarea soluției, pentru că raportul juridic dedus judecății se încadrează în ipoteza art. 22 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 188/1999, refuzul A.P.I.A.

de a aplica prevederile art. 98 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 188/1999, prin emiterea unui act administrativ prin care să constate încetarea de drept a raportului de serviciu, conform art. 54, art. 97 lit. a) și art. 98 alin. (2) din aceeași lege.

Prevederile legale menționate au următorul conținut: Art. 97 „Încetarea raporturilor de serviciu ale funcționarilor publici se face prin act administrativ al persoanei care are competenta legala de numire in funcția publica si are loc in următoarele condiții: a) de drept; Art. 98 (1) Raportul de serviciu încetează de drept: ….: f) când funcționarul public a fost condamnat printr-o hotărâre judecătorească definitivă pentru o fapta prevăzută la art. 54 lit. h) sau prin care s-a dispus aplicarea unei sancțiuni privative de libertate, la data rămânerii definitive si irevocabile a hotărârii de condamnare; …; (2) Constatarea cazului de încetare de drept a raportului de serviciu se face, in termen de 5 zile lucrătoare de la intervenirea lui, prin act administrativ al persoanei care are competenta legala de numire in funcția publica.

Actul administrativ prin care s-a constatat încetarea de drept a raporturilor de serviciu se comunica A.N.F.P., în termen de 10 zile lucrătoare de la emiterea lui. Art. 54 Poate ocupa o funcție publica persoana care îndeplinește următoarele condiții: h) nu a fost condamnata pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului sau contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției publice, cu excepția situației in care a intervenit reabilitarea.” Așa cum rezultă din proba cu înscrisuri administrată în cauză și cum corect a reținut prima instanță, recurentul - pârât a fost numit în funcția publică de conducere de director executiv adjunct la C.J.

Sălaj al A.P.I.A., la data de 15 iulie 2008, prin transfer în interesul serviciului, iar prin decizia penală nr. 24 din 12 martie 2008 a Tribunalului Sălaj, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 644/ R din 2 noiembrie 2008 a Curții de Apel Cluj, a fost condamnat la o pedeapsă cu închisoare de un an, cu suspendarea condiționată a executării, pentru infracțiunea de înșelăciune. În considerentele deciziei penale s-a reținut că „inculpatul în mod repetat a indus în eroare reprezentanții băncii prin prezentarea unor documente falsificate în vederea justificării creditelor obținute cu dobânda subvenționată producând un prejudiciu băncii iar inculpata i-a eliberat inculpatului facturi în vederea inducerii în eroare a reprezentanților Sucursalei B.I.R.

Sălaj.” Având în vedere natura infracțiunii pentru care a fost condamnat recurentul – pârât, instanța de fond a reținut corect încadrarea în prevederile art. 54 lit. h), mai precis teza referitoare la infracțiuni săvârșite cu intenție, care atrag incompatibilitatea cu exercitarea funcției publice. Critica referitoare la efectele reabilitării nu este fondată, pentru că, pe de o parte, reabilitarea a intervenit după judecarea fondului iar, pe de altă parte, fiind vorba despre un caz de încetare de drept a raportului de serviciu, care intervine chiar la data hotărârii definitive la condamnare, ștergerea ulterioară a efectelor condamnării nu justifică inacțiunea autorității publice în termenul de 5 zile prevăzut în art. 98 alin. (2) din Legea nr. 188/1999.

A.P.I.A. nu avea un drept de apreciere în această privință, fiind legată să constate doar existența cazului de încetare de drept a raportului de serviciu, iar ceea ce a reținut A.N.F.P., în controlul de tutelă efectuat, a fost tocmai refuzul A.P.I.A. de a aplica prevederile enunțate mai sus. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinței, conform art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 304 pct. 5,7,9 sau 304 1 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de V.B., împotriva sentinței civile nr. 5781 din 11 octombrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 iunie 2012.