Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 22.09.2009
admis

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3868/2009

HOTĂRÂRE
22.09.2009
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3868/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 22 mai 2009 la Curtea de Apel Cluj, reclamanta S.G. a solicitat în contradictoriu cu pârâta A.P.I.A., suspendarea executării Deciziei nr. 618 din 24 aprilie 2009 emisă de pârâtă, până la pronunțarea sentinței de fond asupra cererii de anulare a actului administrativ. În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, prin decizia contestată s-a dispus desființarea funcției publice de conducere, de director executiv la Centrul Județean Sălaj din cadrul A.P.I.A., funcție ocupată în mod legal prin concurs.

Reclamanta a susținut că în cauză sunt incidente prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, că s-a adresat emitentului actului administrativ cu plângere prealabilă și că a făcut dovada cu înscrisurile depuse la dosar a existenței cazului bine justificat, respectiv împrejurării legate de starea de fapt și de drept de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ. Pârâta, prin întâmpinare, a solicitat respingerea cererii, nefiind îndeplinite condițiile speciale de admisibilitate a cererii de suspendare a actului administrativ. Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 339 din 30 iunie 2009 a admis cererea formulată de reclamanta S.G., în contradictoriu cu pârâta A.P.I.A.

A dispus suspendarea executării Deciziei nr. 618 din 24 aprilie 2009 emisă de pârâtă, până la pronunțarea instanței de fond asupra cererii în anularea actului administrativ. În motivarea soluției, s-a reținut că reclamanta a sesizat cu plângerea prealabilă autoritatea emitentă a actului administrativ, solicitând revocarea deciziei, în temeiul art. 106 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Motivele de nelegalitate invocate în plângerea prealabilă de către reclamantă sunt de natură a ridica îndoieli în privința valabilității actului administrativ, întrucât Centrul Județean Sălaj al A.P.I.A. nu este un serviciu public deconcentrat al ministerelor sau altor organe ale administrației publice centrale din unitățile administrației teritoriale; decizia atacată nu este semnată de emitentul actului; funcția de conducere deținută de reclamantă nu este o funcție publică din cele vizate de prevederile art. 3 din O.U.G.

nr. 37/2009. Totodată menținerea efectelor actului administrativ atacat are consecința imediată a încetării raporturilor de serviciu ale reclamantei și pierderea de către aceasta a drepturilor de natură salarială aferente; eliberarea reclamantei din funcția publică de conducere este de natură să afecteze grav imaginea și prestigiul său profesional. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen pârâta A.P.I.A. În motivarea cererii, recurenta arată că soluția instanței este nelegală, întrucât intimatul – solicitant al suspendării nu a făcut dovada îndeplinirii celor două condiții de admisibilitate a suspendării executării unui act administrativ, prevăzute cumulativ de dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Pentru termenul de astăzi, prin cererea înregistrată sub nr. 28375 din 13 august 2009 la grefa Înaltei Curți, intimatul-reclamant a învederat situația că înțelege să renunțe la judecată și la dreptul obținut prin sentința nr. 339 din 20 iunie 2009 a Curții de Apel Cluj. Față de această împrejurare nouă, Înalta Curte va admite recursul și va face aplicarea dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., respingând în fond cererea de suspendare a executării.

D E C I D E Admite recursul declarat de A.P.I.A. împotriva sentinței civile nr. 339 din 30 iunie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. Modifică în tot sentința atacată în sensul că respinge cererea de suspendare executare decizie nr. 618 din 24 aprilie 2008, formulată de reclamanta S.G. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 septembrie 2009.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2009-12-02
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5482/2009
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 22 mai 2009, la Curtea de Apel Cluj, reclamantul V.B. a chemat în judecată pârâta A.P.I.A. solicitând suspendarea exe
ÎCCJ 2009-10-07
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4142/2009
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 7 mai 2009, reclamantul S.D.L. a solicitat suspendarea executării deciziei din 24 aprilie 2009 emisă de pârâta A.P.I.A., până
ÎCCJ 2010-02-03
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 552/2010
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată formulată în contencios administrativ, reclamantul D.R.S.G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A.P.I.A., anulare
ÎCCJ 2009-11-17
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5151/2009
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei. 1. Situația de fapt. Prin decizia nr. 601 din 24 aprilie 2009, directorul general al A.P.I.A. a dispus desființarea funcției pub
ÎCCJ 2015-03-12
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1130/2015
rolul Curții de Apel Cluj a fost înregistrat Dosarul nr. x/33/2009, având ca obiect acțiunea în contencios administrativ formulată de K. în contradictoriu cu A., prin care s-a solicitat suspendarea executării Ordinului nr. 69.595 din 23 apr
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă