ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4890/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, reclamantul C.R. a chemat în judecată pe pârâta A.N.S.V.S.A. solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză să dispună anularea ordinului din 14 martie 2011 emis de președintele A.N.S.V.S.A. și suspendarea acestuia până la soluționarea irevocabilă a cauzei. În întâmpinarea formulată în cauză, pârâta a solicitat respingerea cererii de suspendare a actului administrativ unilateral cu caracter individual contestat în cauză. Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 342 din 8 iunie 2011, a admis cererea reclamantului C.R.

și a dispus suspendarea executării ordinului din 14 martie 2011 emis de președintele A.N.S.V.S.A. până la soluționarea irevocabilă a Dosarului nr. 527/33/2011 al acestei instanțe. Pentru a pronunța o asemenea soluție, prima instanță a reținut, în esență, următoarele aspecte: În speță, sunt întrunite condițiile impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004, modificată, pentru a putea dispune suspendarea executării actului administrativ anterior individualizat. În concepția curții de apel, argumentul juridic aparent valabil, care justifică îndeplinirea condiției cazului bine justificat, rezidă în împrejurările de fapt și de drept expuse de reclamantă. În opinia primei instanțe, reclamantul a făcut dovada pagubei iminente prin actele prezentate la dosar și ansamblul circumstanțelor speței.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta A.N.S.V.S.A., care a solicitat modificarea sa, în sensul respingerii cererii de suspendare a ordinului dedus judecății. În motivarea căii de atac, încadrată în drept în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a susținut faptul că sentința contestată este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 14 din Legea contenciosului administrativ. În dezvoltarea acestui motiv de recurs au fost formulate de către recurentă următoarele critici de nelegalitate: Emiterea actului administrativ a cărui suspendare se solicită a fost determinată de conduita necorespunzătoare a intimatului în funcția publică de conducere de director executiv adjunct (siguranța alimentelor) din cadrul D.S.V.S.A.

Sălaj, urmare a faptului că acesta nu a comunicat la termenul stabilit răspunsul la o notă de serviciu. Contrar celor reținute de către prima instanță pe aspectul îndeplinirii condiției cazului bine justificat, sancțiunea disciplinară aplicată intimatului este cea mai ușoară măsură coercitivă ce poate fi acordată funcționarului public, întrucât aduce o atingere minimă raportului de serviciu și nu afectează drepturile patrimoniale sau dezvoltarea carierei acestuia, în condițiile în care, după un termen de 6 luni de la aplicare, operează radierea sa din cazierul administrativ. Ca atare, intimatul nu a prezentat dovezi de nelegalitate evidentă a actului administrativ de sancționare disciplinară pentru a se putea dispune suspendarea acestuia.

În ceea ce privește paguba iminentă, recurenta a susținut faptul că intimatul nu a prezentat probe din care să rezulte că postul de director adjunct al D.S.V.S.A. Sălaj va fi scos „cu certitudine” la concurs în perioada următoare. Intimatul a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Analizând sentința atacată, în raport de criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul declarat de A.N.S.V.S.A. este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare. Obiectul cererii deduse judecății îl reprezintă suspendarea executării ordinului din 14 martie 2011 emis de președintele A.N.S.V.S.A.

prin care s-a dispus sancționarea disciplinară a intimatului-reclamant cu „mustrare scrisă”, în temeiul art. 77 alin. (3) lit. a) și art. 78 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, pentru nerespectarea termenului de transmitere a răspunsului la nota de serviciu nr. 3967 din 7 ianuarie 2011. Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond.

După cum se cunoaște, suspendarea actelor juridice reprezintă operațiunea de întrerupere vremelnică a efectelor acestora, ca și cum actul dispare din circuitul juridic, deși, formal-juridic, el există. Mai este de observat că suspendarea executării actelor administrative constituie un instrument procedural eficient pus la dispoziția autorității emitente sau a instanței de judecată în vederea respectării principiului legalității: atâta timp cât autoritatea publică sau judecătorul se află într-un proces de evaluare, din punct de vedere legal, a actului administrativ contestat, este echitabil ca acesta din urmă să nu-și producă efectele asupra celor vizați. În plus, instituția juridică analizată trebuie să ofere cetățeanului o protecție adecvată împotriva arbitrariului, ceea ce realizează și Legea nr. 554/2004, modificată.

Pe de altă parte, se impune a fi făcută precizarea că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate care, la rândul său, se bazează pe prezumția de autenticitate (actul emană de la cine se afirmă că emană) și pe prezumția de veridicitate (actul exprimă ceea ce în mod real a decis autoritatea emitentă). De aici, rezultă principiul executării din oficiu, întrucât actul administrativ unilateral este el însuși titlu executoriu. Cu alte cuvinte, a nu executa actele administrative, care sunt emise în baza legii, echivalează cu a nu executa legea, ceea ce este de neconceput într-o bună ordine juridică, într-un stat de drept și o democrație constituțională. Din acest motiv, suspendarea efectelor actelor administrative reprezintă o situație de excepție, la care judecătorul de contencios administrativ poate să recurgă atunci când sunt îndeplinite condițiile impuse de Legea nr. 554/2004.

În altă ordine de idei, din lecturarea art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată, rezultă că, pentru a se dispune suspendarea actului administrativ, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: existența unui act administrativ, parcurgerea procedurii administrative prealabile, prezența unui caz bine justificat și prevenirea unei pagube iminente. Așadar, o primă cerință pentru a interveni această măsură excepțională de întrerupere a efectelor unui act administrativ este aceea de a fi în prezența unui asemenea act. Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din actul normativ mai sus citat, prin noțiunea de act administrativ se înțelege actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice.

În speța de față, în mod indiscutabil, ordinul din 14 martie 2011 emis de președintele A.N.S.V.S.A. este un act administrativ unilateral cu caracter individual. Intimatul-reclamant a parcurs procedura administrativă prealabilă: prin memoriul înregistrat din 18 martie 2011 a solicitat autorității recurente revocarea actului contestat. Conform art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, modificată prin Legea nr. 262/2007, cazurile bine justificate presupun împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ. În speța de față, Înalta Curte constată că suntem în prezența unui caz bine justificat. Aspectele care fundamentează ideea unei îndoieli serioase cu privire la legalitatea actului administrativ solicitat a fi suspendat sunt legate de aparenta încălcare a dispozițiilor legale aplicabile în materie, astfel cum au fost prezentate în cererea de chemare în judecată.

Astfel, în perioada 23 decembrie 2010-12 ianuarie 2011, intimatul-reclamant a fost mandatat să exercite temporar funcția de director executiv al D.S.V.S.A. Sălaj, întrucât titularul postului, M.M.A., se afla în concediu de odihnă. Acesta a primit nota de serviciu la data de 7 ianuarie 2011 și a repartizat-o spre soluționare la data de 10 ianuarie 2011 persoanelor cu competențe în domeniul vizat. La sosirea din concediu a directorului executiv a fost întocmit procesul-verbal din data de 13 ianuarie 2011, cu ocazia preluării activității. Prin adresa A.N.S.V.S.A. din 21 ianuarie 2011 s-au solicitat motivele nerespectării datei de 17 ianuarie 2011 de transmitere a răspunsului, precum și persoanele care se fac răspunzătoare.

La această adresă s-a răspuns în sensul că datele au fost transmise telefonic iar, ulterior, în formă scrisă. În urma acestei corespondențe, atât intimatul-reclamant, cât și titularul postului aflat în discuție au fost sancționați cu „mustrare scrisă”. Or, la o analiză în aparență a ordinului din 14 martie 2011 emis de președintele A.N.S.V.S.A., rezultă faptul că la adoptarea măsurii de sancționare a intimatului-reclamant nu s-a ținut seama de faptul că acesta a repartizat lucrarea spre soluționare persoanelor competente, că lucrarea a avut termen de predare 17 ianuarie 2011, iar partea a exercitat funcția de conducere până la data de 13 ianuarie 2011 când titularul postului a revenit din concediu.

Totodată, din materialul probator administrat în cauză, nu rezultă faptul că a fost respectat dreptul la apărare al intimatului-reclamant, întrucât acestuia nu i s-a solicitat notă explicativă cu privire la abaterea disciplinară pentru care a fost sancționat. În concluzie, toate aspectele învederate în cele de mai sus pot constitui argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu. De asemenea, în cauză, este îndeplinită și condiția prevenirii pagubei iminente, impusă de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată. Astfel, conform art. 2 alin. (1) lit. ș) din legea în discuție, paguba iminentă reprezintă prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.

Așadar, paguba iminentă presupune o anumită urgență pentru a opera suspendarea efectelor unui act administrativ. Putem aprecia că există urgență atunci când executarea actului administrativ aduce o atingere gravă și imediată unui interes public, situației reclamantului sau intereselor pe care acesta înțelege să le apere. În opinia Înaltei Curți, în mod corect prima instanță a reținut faptul că măsura suspendării aplicării ordinului de sancționare disciplinară este justificată de imposibilitatea participării intimatului-reclamant la concursul organizat pentru ocuparea oricărei funcții publice de conducere în instituția publică în care își desfășoară activitatea.

Contrar susținerilor făcute de recurentă, din actul aflat la dosar recurs, rezultă faptul că Agenția Națională a Funcționarilor Publici a organizat concurs de recrutare pentru ocuparea funcției publice vacante de director executiv adjunct la direcțiile județene sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor în perioada 15-19 septembrie 2011. Față de împrejurarea că instanța de fond a interpretat în mod legal și corect prevederile normative anterior indicate, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ, raportat la art. 20 și art. 28 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de A.N.S.V.S.A. împotriva sentinței nr. 342 din 8 iunie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 octombrie 2011.