ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4890/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal,

reclamantul C.R. a chemat în judecată pe pârâta A.N.S.V.S.A. solicitând

instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză să dispună anularea

ordinului din 14 martie 2011 emis de președintele A.N.S.V.S.A. și suspendarea

acestuia până la soluționarea irevocabilă a cauzei.

În întâmpinarea formulată

în cauză, pârâta a solicitat respingerea cererii de suspendare a actului administrativ

unilateral cu caracter individual contestat în cauză.

Curtea de Apel Cluj, secția

comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 342 din 8

iunie 2011, a admis cererea reclamantului C.R. și a dispus suspendarea executării

ordinului din 14 martie 2011 emis de președintele A.N.S.V.S.A. până la soluționarea

irevocabilă a Dosarului nr. 527/33/2011 al acestei instanțe.

Pentru a pronunța o asemenea

soluție, prima instanță a reținut, în esență, următoarele aspecte:

În speță, sunt întrunite

condițiile impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004, modificată, pentru a putea

dispune suspendarea executării actului administrativ anterior individualizat.

În concepția curții de

apel, argumentul juridic aparent valabil, care justifică îndeplinirea condiției

cazului bine justificat, rezidă în împrejurările de fapt și de drept expuse de reclamantă.

În opinia primei instanțe,

reclamantul a făcut dovada pagubei iminente prin actele prezentate la dosar și ansamblul

circumstanțelor speței.

Împotriva acestei sentințe

a declarat recurs pârâta A.N.S.V.S.A., care a solicitat modificarea sa, în sensul

respingerii cererii de suspendare a ordinului dedus judecății.

În motivarea căii de atac,

încadrată în drept în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a susținut

faptul că sentința contestată este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea

și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 14 din Legea contenciosului administrativ.

În dezvoltarea acestui

motiv de recurs au fost formulate de către recurentă următoarele critici de nelegalitate:

Emiterea actului administrativ

a cărui suspendare se solicită a fost determinată de conduita necorespunzătoare

a intimatului în funcția publică de conducere de director executiv adjunct (siguranța

alimentelor) din cadrul D.S.V.S.A. Sălaj, urmare a faptului că acesta nu a comunicat

la termenul stabilit răspunsul la o notă de serviciu.

Contrar celor reținute

de către prima instanță pe aspectul îndeplinirii condiției cazului bine justificat,

sancțiunea disciplinară aplicată intimatului este cea mai ușoară măsură coercitivă

ce poate fi acordată funcționarului public, întrucât aduce o atingere minimă raportului

de serviciu și nu afectează drepturile patrimoniale sau dezvoltarea carierei acestuia,

în condițiile în care, după un termen de 6 luni de la aplicare, operează radierea

sa din cazierul administrativ.

Ca atare, intimatul nu

a prezentat dovezi de nelegalitate evidentă a actului administrativ de sancționare

disciplinară pentru a se putea dispune suspendarea acestuia.

În ceea ce privește paguba

iminentă, recurenta a susținut faptul că intimatul nu a prezentat probe din care

să rezulte că postul de director adjunct al D.S.V.S.A. Sălaj va fi scos „cu certitudine”

la concurs în perioada următoare.

Intimatul a formulat întâmpinare

în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Analizând sentința atacată,

în raport de criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul declarat de A.N.S.V.S.A. este

nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.

Obiectul cererii deduse

judecății îl reprezintă suspendarea executării ordinului din 14 martie 2011 emis

de președintele A.N.S.V.S.A. prin care s-a dispus sancționarea disciplinară a intimatului-reclamant

cu „mustrare scrisă”, în temeiul art. 77 alin. (3) lit. a) și art. 78 alin. (1)

din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, pentru

nerespectarea termenului de transmitere a răspunsului la nota de serviciu nr. 3967

din 7 ianuarie 2011.

Potrivit art. 14

alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată, în cazuri bine justificate și pentru

prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității

publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată

poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ

unilateral până la pronunțarea instanței de fond.

După cum se cunoaște,

suspendarea actelor juridice reprezintă operațiunea de întrerupere vremelnică a

efectelor acestora, ca și cum actul dispare din circuitul juridic, deși, formal-juridic,

el există.

Mai este de observat că

suspendarea executării actelor administrative constituie un instrument procedural

eficient pus la dispoziția autorității emitente sau a instanței de judecată în vederea

respectării principiului legalității: atâta timp cât autoritatea publică sau judecătorul

se află într-un proces de evaluare, din punct de vedere legal, a actului administrativ

contestat, este echitabil ca acesta din urmă să nu-și producă efectele asupra celor

vizați.

În plus, instituția juridică

analizată trebuie să ofere cetățeanului o protecție adecvată împotriva arbitrariului,

ceea ce realizează și Legea nr. 554/2004, modificată.

Pe de altă parte, se impune

a fi făcută precizarea că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate

care, la rândul său, se bazează pe prezumția de autenticitate (actul emană de la

cine se afirmă că emană) și pe prezumția de veridicitate (actul exprimă ceea ce

în mod real a decis autoritatea emitentă).

De aici, rezultă principiul

executării din oficiu, întrucât actul administrativ unilateral este el însuși titlu

executoriu.

Cu alte cuvinte, a nu

executa actele administrative, care sunt emise în baza legii, echivalează cu a nu

executa legea, ceea ce este de neconceput într-o bună ordine juridică, într-un stat

de drept și o democrație constituțională.

Din acest motiv, suspendarea

efectelor actelor administrative reprezintă o situație de excepție, la care judecătorul

de contencios administrativ poate să recurgă atunci când sunt îndeplinite condițiile

impuse de Legea nr. 554/2004.

În altă ordine de idei,

din lecturarea art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată, rezultă că,

pentru a se dispune suspendarea actului administrativ, trebuie îndeplinite cumulativ

următoarele condiții: existența unui act administrativ, parcurgerea procedurii administrative

prealabile, prezența unui caz bine justificat și prevenirea unei pagube iminente.

Așadar, o primă cerință

pentru a interveni această măsură excepțională de întrerupere a efectelor unui act

administrativ este aceea de a fi în prezența unui asemenea act.

Potrivit art. 2 alin.

(1) lit. c) din actul normativ mai sus citat, prin noțiunea de act administrativ

se înțelege actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate

publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau

a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi

juridice.

În speța de față, în mod

indiscutabil, ordinul din 14 martie 2011 emis de președintele A.N.S.V.S.A. este

un act administrativ unilateral cu caracter individual.

Intimatul-reclamant a

parcurs procedura administrativă prealabilă: prin memoriul înregistrat din 18

martie 2011 a solicitat autorității recurente revocarea actului contestat.

Conform art. 2 alin. (1)

lit. t) din Legea nr. 554/2004, modificată prin Legea nr. 262/2007, cazurile bine

justificate presupun împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt

de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

În speța de față, Înalta

Curte constată că suntem în prezența unui caz bine justificat.

Aspectele care fundamentează

ideea unei îndoieli serioase cu privire la legalitatea actului administrativ solicitat

a fi suspendat sunt legate de aparenta încălcare a dispozițiilor legale aplicabile

în materie, astfel cum au fost prezentate în cererea de chemare în judecată.

Astfel, în perioada 23

decembrie 2010-12 ianuarie 2011, intimatul-reclamant a fost mandatat să exercite

temporar funcția de director executiv al D.S.V.S.A. Sălaj, întrucât titularul postului,

M.M.A., se afla în concediu de odihnă.

Acesta a primit nota de

serviciu la data de 7 ianuarie 2011 și a repartizat-o spre soluționare la data de

10 ianuarie 2011 persoanelor cu competențe în domeniul vizat.

La sosirea din concediu

a directorului executiv a fost întocmit procesul-verbal din data de 13 ianuarie

2011, cu ocazia preluării activității.

Prin adresa A.N.S.V.S.A.

din 21 ianuarie 2011 s-au solicitat motivele nerespectării datei de 17 ianuarie

2011 de transmitere a răspunsului, precum și persoanele care se fac răspunzătoare.

La această adresă s-a răspuns în sensul că datele au fost transmise telefonic iar,

ulterior, în formă scrisă.

În urma acestei corespondențe,

atât intimatul-reclamant, cât și titularul postului aflat în discuție au fost sancționați

cu „mustrare scrisă”.

Or, la o analiză în aparență

a ordinului din 14 martie 2011 emis de președintele A.N.S.V.S.A., rezultă faptul

că la adoptarea măsurii de sancționare a intimatului-reclamant nu s-a ținut seama

de faptul că acesta a repartizat lucrarea spre soluționare persoanelor competente,

că lucrarea a avut termen de predare 17 ianuarie 2011, iar partea a exercitat funcția

de conducere până la data de 13 ianuarie 2011 când titularul postului a revenit

din concediu.

Totodată, din materialul

probator administrat în cauză, nu rezultă faptul că a fost respectat dreptul la

apărare al intimatului-reclamant, întrucât acestuia nu i s-a solicitat notă explicativă

cu privire la abaterea disciplinară pentru care a fost sancționat.

În concluzie, toate aspectele

învederate în cele de mai sus pot constitui argumente juridice aparent valabile

cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu.

De asemenea, în cauză,

este îndeplinită și condiția prevenirii pagubei iminente, impusă de art. 14

alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată.

Astfel, conform art. 2

alin. (1) lit. ș) din legea în discuție, paguba iminentă reprezintă prejudiciul

material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării

unei autorități publice sau a unui serviciu public.

Așadar, paguba iminentă

presupune o anumită urgență pentru a opera suspendarea efectelor unui act administrativ.

Putem aprecia că există

urgență atunci când executarea actului administrativ aduce o atingere gravă și imediată

unui interes public, situației reclamantului sau intereselor pe care acesta înțelege

să le apere.

În opinia Înaltei Curți,

în mod corect prima instanță a reținut faptul că măsura suspendării aplicării ordinului

de sancționare disciplinară este justificată de imposibilitatea participării intimatului-reclamant

la concursul organizat pentru ocuparea oricărei funcții publice de conducere în

instituția publică în care își desfășoară activitatea.

Contrar susținerilor făcute

de recurentă, din actul aflat la dosar recurs, rezultă faptul că Agenția Națională

a Funcționarilor Publici a organizat concurs de recrutare pentru ocuparea funcției

publice vacante de director executiv adjunct la direcțiile județene sanitare veterinare

și pentru siguranța alimentelor în perioada 15-19 septembrie 2011.

Față de împrejurarea că

instanța de fond a interpretat în mod legal și corect prevederile normative anterior

indicate, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ, raportat

la art. 20 și art. 28 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de A.N.S.V.S.A. împotriva sentinței nr. 342 din 8 iunie 2011 a Curții de Apel Cluj,

secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 21 octombrie 2011.