ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5090/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 87

din 8 mai 2012, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal, a respins cererea de suspendare a executării Ordinului

nr. 8967 din 26 octombrie 2011 al Vicepreședintelui A.N.A.F., formulată de

reclamantul B.A., în contradictoriu cu pârâta A.N.V.

Pentru a pronunța

această hotărâre, prima instanță a constatat că nu sunt îndeplinite cumulativ

cerințele impuse de art. 14 alin. (10) din Legea nr. 554/2004, respectiv, cazul

bine justificat și paguba iminentă, pentru a se dispune suspendarea în cauză a

actului administrativ atacat.

În ceea ce privește

existența cazului bine justificat, prima instanță a reținut că pârâtul a

procedat la emiterea actului a cărei suspendare se solicită, în cadrul unei

proceduri interne, astfel că cerința prezumției, a aparenței de legalitate a

actului este realizată în prezenta cauză, Ordinul nr. 8967 din 26 octombrie 2011

fiind emis în baza și pentru executarea în concret a legii, față de

regularitatea actului atacat, nefiind expuse de reclamant, suficiente argumente

juridice.

Deși reclamantul

invocă nelegalitatea Ordinelor nr. 2406/2011 și nr. 2407/2007, care au stat la

baza emiterii preavizului și a Ordinului nr. 7067/2011, această împrejurare nu

este de natură a conduce la realizarea cerinței existenței cazului bine

justificat, pentru că, aprecierile instanței asupra acestor acte ar însemna o

antepronunțare, ceea ce reprezintă o încălcare a legii.

Nici cea de-a doua

condiție, referitoare la paguba iminentă, nu este realizată în prezenta cauză.

Raportat la

dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. s) din Legea nr. 554/2004, prejudiciul

material nu poate să vizeze susținerile reclamantului, potrivit cărora ar fi

lipsit de venituri materiale, ca urmare a emiterii Ordinului de către pârâtă.

De altfel, acest

argument nu este suficient pentru a demonstra iminența producerii unei pagube,

care ar trebui să constea într-o consecință a executării, iar nu în însăși

executarea actului administrativ atacat.

Mai mult, aceste susțineri

nu sunt de natură să răstoarne prin ele însele prezumția de legalitate a

actului atacat. Altfel, s-ar ajunge la concluzia că, cerința referitoare la

iminența producerii unei pagube este presupusă în majoritatea cazurilor

executării unui act administrativ, ceea ce ar contravine caracterului de

excepție al instituției suspendării executării actelor administrative, astfel

cum aceasta este reglementată de Legea nr. 554/2004.

De altfel, instanța a

constatat că reclamantul nu a înțeles să justifice îndeplinirea acestei

cerințe, în vreun fel, deși a fost legal citat pentru termenul din 8 mai 2012,

nefiind prezent la soluționarea cauzei, și cu atât mai puțin, nedepunând

înscrisuri care să argumenteze iminența pagubei ce se impune a fi prevenită.

Împotriva sentinței

pronunțate de Curtea de apel a declarat recurs reclamantul B.A.

Cu ocazia

dezbaterilor în ședința publică, instanța de recurs a rămas în pronunțare cu

privire la excepția tardivității cererii de recurs, ceea ce face de prisos

expunerea și analiza criticilor formulate în recurs.

În speță,

obiectul cererii reclamantului-recurent îl constituie suspendarea executării

unui act administrativ în condițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 a

contenciosului administrativ.

Dispozițiile

imperative ale art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 arată că hotărârea prin

care instanța se pronunță asupra cererii de suspendare poate fi atacată cu

recurs

în termen de 5 zile de la comunicare.

Or,

din examinarea înscrisurilor depuse în recurs, Înalta Curte constată că

recurentul-reclamant a formulat recurs la data de 31 mai 2012 (data poștei), în

condițiile în care sentința recurată i-a fost comunicată la data de 17 mai

2012.

Față

de dispozițiile art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, termenul în care

legea procedurală permitea declararea recursului în cauză, s-a împlinit la data

de 23 mai 2012.

Cum,

în cauză nu s-a făcut nici dovada existenței vreuneia din situațiile prevăzute

de art. 103 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., în aceste condiții, Înalta

Curte urmează a face aplicarea dispozițiilor art. 103 alin. (1) teza I C. proc.

civ., cu consecința admiterii excepției și respingerii prezentului recurs ca

tardiv.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de B.A.

împotriva sentinței nr. 87 din 8 mai 2012 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția a

II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca tardiv.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 29 noiembrie 2012.