ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5090/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 87 din 8 mai 2012, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins cererea de suspendare a executării Ordinului nr. 8967 din 26 octombrie 2011 al Vicepreședintelui A.N.A.F., formulată de reclamantul B.A., în contradictoriu cu pârâta A.N.V. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a constatat că nu sunt îndeplinite cumulativ cerințele impuse de art. 14 alin. (10) din Legea nr. 554/2004, respectiv, cazul bine justificat și paguba iminentă, pentru a se dispune suspendarea în cauză a actului administrativ atacat.

În ceea ce privește existența cazului bine justificat, prima instanță a reținut că pârâtul a procedat la emiterea actului a cărei suspendare se solicită, în cadrul unei proceduri interne, astfel că cerința prezumției, a aparenței de legalitate a actului este realizată în prezenta cauză, Ordinul nr. 8967 din 26 octombrie 2011 fiind emis în baza și pentru executarea în concret a legii, față de regularitatea actului atacat, nefiind expuse de reclamant, suficiente argumente juridice. Deși reclamantul invocă nelegalitatea Ordinelor nr. 2406/2011 și nr. 2407/2007, care au stat la baza emiterii preavizului și a Ordinului nr. 7067/2011, această împrejurare nu este de natură a conduce la realizarea cerinței existenței cazului bine justificat, pentru că, aprecierile instanței asupra acestor acte ar însemna o antepronunțare, ceea ce reprezintă o încălcare a legii.

Nici cea de-a doua condiție, referitoare la paguba iminentă, nu este realizată în prezenta cauză. Raportat la dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. s) din Legea nr. 554/2004, prejudiciul material nu poate să vizeze susținerile reclamantului, potrivit cărora ar fi lipsit de venituri materiale, ca urmare a emiterii Ordinului de către pârâtă. De altfel, acest argument nu este suficient pentru a demonstra iminența producerii unei pagube, care ar trebui să constea într-o consecință a executării, iar nu în însăși executarea actului administrativ atacat. Mai mult, aceste susțineri nu sunt de natură să răstoarne prin ele însele prezumția de legalitate a actului atacat.

Altfel, s-ar ajunge la concluzia că, cerința referitoare la iminența producerii unei pagube este presupusă în majoritatea cazurilor executării unui act administrativ, ceea ce ar contravine caracterului de excepție al instituției suspendării executării actelor administrative, astfel cum aceasta este reglementată de Legea nr. 554/2004. De altfel, instanța a constatat că reclamantul nu a înțeles să justifice îndeplinirea acestei cerințe, în vreun fel, deși a fost legal citat pentru termenul din 8 mai 2012, nefiind prezent la soluționarea cauzei, și cu atât mai puțin, nedepunând înscrisuri care să argumenteze iminența pagubei ce se impune a fi prevenită. Împotriva sentinței pronunțate de Curtea de apel a declarat recurs reclamantul B.A.

Cu ocazia dezbaterilor în ședința publică, instanța de recurs a rămas în pronunțare cu privire la excepția tardivității cererii de recurs, ceea ce face de prisos expunerea și analiza criticilor formulate în recurs. În speță, obiectul cererii reclamantului-recurent îl constituie suspendarea executării unui act administrativ în condițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ. Dispozițiile imperative ale art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 arată că hotărârea prin care instanța se pronunță asupra cererii de suspendare poate fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare.

Or, din examinarea înscrisurilor depuse în recurs, Înalta Curte constată că recurentul-reclamant a formulat recurs la data de 31 mai 2012 (data poștei), în condițiile în care sentința recurată i-a fost comunicată la data de 17 mai 2012. Față de dispozițiile art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, termenul în care legea procedurală permitea declararea recursului în cauză, s-a împlinit la data de 23 mai 2012. Cum, în cauză nu s-a făcut nici dovada existenței vreuneia din situațiile prevăzute de art. 103 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., în aceste condiții, Înalta Curte urmează a face aplicarea dispozițiilor art. 103 alin. (1) teza I C. proc. civ., cu consecința admiterii excepției și respingerii prezentului recurs ca tardiv.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de B.A. împotriva sentinței nr. 87 din 8 mai 2012 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca tardiv. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 noiembrie 2012.