ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2917/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2917/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.

262 din 18 ianuarie 2011 pronunțată în dosarul nr. 6515/2/2010, Curtea de Apel

București a respins ca tardiv formulată acțiunea în contencios administrativ

formulată de reclamanta SC R.T.M. SRL în contradictoriu cu pârâtul C.N.A.

Pentru a pronunța

această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:

Prin Decizia C.N.A. nr.

1075 din 09 decembrie 2009 s-a dispus amendarea cu 12.500 de lei a

radiodifuzorului SC R.T.M. SRL, pentru postul de televiziune T. TV, întrucât,

în ziua de 4 decembrie 2009, a difuzat două melodii al căror conținut a avut un

caracter explicit electoral, prin care publicul era îndemnat să voteze un

anumit candidat, aceste melodii, care au constituit în mod implicit spoturi

electorale, nefiind asumate de candidatul promovat și fiind transmise în alte

emisiuni decât cele cu caracter electoral, fapt ce contravine regulilor de

desfășurare a campaniei electorale pentru alegerea Președintelui României,

reținându-se încălcarea dispozițiilor art. 26

1

alin. (1) din Legea

audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările și completările ulterioare,

precum și ale art. 5 alin. (1) și (3) și art. 6 alin. (1) din Decizia 853/2009

privind regulile de desfășurare în audiovizual a campaniei electorale pentru

alegerea Președintelui României.

Potrivit

dispozițiilor art. 93 din Legea audiovizualului nr. 504/2002, sancțiunile

pentru încălcarea dispozițiilor prezentei legi se aplică prin acte emise de

Consiliu sau de A.N.A.R.C., care acționează prin personalul de specialitate

împuternicit în acest scop. Deciziile de sancționare adoptate de Consiliu în

conformitate cu prevederile art. 90 și 91 își produc efectele de la data

comunicării.

Actele emise în

condițiile prevăzute la alin. (1) pot fi atacate direct la secția de contencios

administrativ a curții de apel, fără a fi necesară formularea unei plângeri

prealabile. În termen de 15 zile de la comunicare; termenul de 15 zile nu

suspendă de drept efectele acestora. Actele emise în condițiile alin. (1) și

neatacate în termenul prevăzut la alin. (3) constituie de drept titlu

executoriu.

Decizia

a fost comunicată prin fax, la data de 10 decembrie 2009, după cum rezultă din

extrasul de la dosar, iar acțiunea introductivă de instanță a fost depusă

recomandat la data de 18 iulie 2010.

Ulterior,

autoritatea pârâtă a procedat la comunicarea prin poștă a deciziei, aceasta

fiind primită la data de 14 decembrie 2009, lucru confirmat de reclamantă prin

cererea de chemare în judecată.

Reclamanta

a formulat contestație la C.N.A. la data de 07 ianuarie 2010, iar decizia nr. 167

din 14 ianuarie 2010, prin care a fost respinsă contestația a fost comunicată

reclamantei prin fax la data de 15 ianuarie 2010.

În

condițiile în care art. 93 din Legea audiovizualului nr. 504/2002 prevede

expres că actele emise în condițiile prevăzute la alin. (1) pot fi atacate

direct la secția de contencios administrativ a curții de apel, fără a fi

necesară formularea unei plângeri prealabile. în termen de 15 zile de la

comunicare, nu prezintă relevanță faptul că reclamanta s-a adresat cu

contestație C.N.A.

Mai

mult, chiar dacă am calcula termenul de 15 zile de la data de 15 ianuarie 2010,

data comunicării deciziei nr. 167 din 14 ianuarie 2010, prin care a fost

respinsă contestația a fost comunicată reclamantei, acțiunea este introdusă

tardiv, chiar dacă prin această decizie pârâta a procedat la analiza pe fond a

motivelor invocate în contestație.

În

raport de dispoziția expresă din lege nu se poate reține ca motiv de repunere

în termenul de soluționare a plângerii, faptul că în cuprinsul deciziei de

sancționare nu se arată expres că contestația se depune în termen de 15 zile la

instanța de contencios administrativ a curții de apel, fără a fi necesară o

procedură prealabilă.

Împotriva acestei

hotărâri, în termen legal, a formulat recurs reclamanta SC R.T.M. SRL

București.

În motivarea recursului

s-a arătat, în esență că, așa cum se poate observa din conținutul Deciziei C.N.A.

nr. 167 din 14 ianuarie 2010, intimata - pârâtă a respins contestația transmisă

la Decizia C.N.A. nr. 1075 din 09 decembrie 2009 ca fiind nefondată și nu

tardiv introdusă, iar pe de altă parte, nici Decizia C.N.A. nr. 1075 din 09

decembrie 2009 și nici Decizia C.N.A. nr. 167 din 14 ianuarie 2011 nu cuprind

nicio mențiune cu privire la termenul de exercitare a caii de atac si organul

la care se depune plângerea împotriva acestora, elemente obligatorii în

conformitate cu art. 16 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic

al contravențiilor.

Din contră, în

paragraful 2 al Deciziei C.N.A. nr. 167 din 14 ianuarie 2011 intimata - pârâtă

face expres mențiunea că a analizat contestația cu luarea în considerare a

prevederilor art. 7 alin (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004,

raportându-se astfel la regimul general aplicabil pentru contestarea actelor

administrative, respectiv plângere prealabilă în termen de 30 de zile de la

data primirii actului contestat și acțiune în instanță în cel mult 6 luni de la

această data.

Astfel, în redactarea

acestui text, legiuitorul a folosit în raport cu procedura de urmat sintagma

„pot fi atacate” și „nu trebuie atacate” și nu a asociat o sancțiune situației

în care procedura adoptată de petent ar fi cea prevăzută de Legea

contenciosului nr. 554/2004, ci doar a continuat făcând precizarea că,

plângerea prealabilă nu este legal obligatorie.

Ca atare, deși art. 93

alin. (3) din Legea nr. 504/2002 a audiovizualului prevede o procedură de

contestație a deciziilor de sancționare emise de C.N.A. derogatorie de la cea

generală prevăzută de Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ,

aceasta nu este imperativă și nu exclude procedura generală, astfel încât, în

speță nu poate fi incident principiul „specialia generalibus derogam”, reținut

de instanța de fond pentru fundamentarea soluției contestate.

Argumentele sunt

susținute de chiar comportamentul intimatei - pârâte care, în situații

similare, fiind sesizată cu soluționarea unor plângeri prealabile formulate de

terțe persoane juridice la alte decizii de sancționare emise de acestea în

sarcina lor, pe parcursul lunii noiembrie 2009, considerându-se corect

investită cu soluționarea celor două contestații, le-a analizat și le-a admis,

revocându-și cele două decizii de sancționare, aplicând în aceste spete

regulile prevăzute de dispozițiile generale în materie reglementate de Legea nr.

544/2004 a contenciosului administrativ.

Astfel, calificând

maneua respectivă ca fiind, în esență, un spot electoral, prin care publicului

îi era transmis îndemnul de a-1 vota pe domnul T.B. candidat la alegerile

pentru președintele României, pentru un nou mandat, C.N.A. a apreciat că modul

în care această melodie s-a difuzat a fost de natură a afecta, în mod

semnificativ, reflectarea echitabilă a campaniei electorale a candidaților care

participă la competiția pentru alegerea în funcția supremă în stat și de a

prejudicia dreptul publicului de a-și exercita dreptul la vot în deplină

cunoștință de cauză.

S-a învederat că,

melodia la care se face referire în cuprinsul Deciziei C.N.A. nr. 1075 din 09

decembrie 2009, care chiar dacă, de fapt și de drept nu este un spot electoral,

a fost difuzată în intervalele orare alocate emisiunilor cu caracter electoral,

cu respectarea condițiilor și regulilor de desfășurare a campaniei electorale,

chestiune pe care urmează să o probăm în cadru prezentei cauze.

Prin contestația nr. 9

din 04 ianuarie 2010, transmisă la intimata C.N.A. prin fax, la data de 06

ianuarie 2010, s-au arătat motivele pentru care Decizia C.N.A. nr. 1075 din 09

decembrie 2009 este netemeinică, dar, apărările recurentei nu au fost reținute,

contestația fiind respinsă ca tardiv formulată, iar în subsidiar ca

neîntemeiată prin Decizia C.N.A. nr. 167 din 14 ianuarie 2011, a cărei anulare

se solicită de asemenea pe această cale.

Față de data primirii

prin posta a deciziei de sancționare, care este 14 decembrie 2010, termenul de

contestație începe să curgă după data de 14 decembrie 2009.

În consecință,

Decizia C.N.A. nr. 1075 din 09 decembrie 2009 comunicată în original este

documentul legal de la a cărui comunicare începe sa curgă termenul legal de

prescripție pentru contestatoare, dată care s-a apreciat ca fiind cea care îi

este opozabilă pentru determinarea momentului de la care începe sa curgă

termenul de contestație al recurentei.

Astfel, la data de 04

ianuarie 2010, prin Contestația nr. 09/2010, s-a contestat Decizia C.N.A. nr. 1075

din 09 decembrie 2009, iar contestația a fost transmisă prin fax către C.N.A.

la data de 06 ianuarie 2010.

Calculând cursul

prescripției între din data de 14 decembrie 2009 și data de 06 ianuarie 2010 și

aplicând dispozițiile art. 101 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora: „Art. 101

- Termenele se înțeleg pe zile libere, neintrând in socoteala nici ziua când a

început, nici ziua când s-a sfârșit termenul”, astfel încât, termenul de

prescripție se împlinea pe data de 14 ianuarie 2010, deci după data la care s-a

depus contestația.

Reclamanta a arătat

că a contestat Decizia C.N.A. nr. 1075 din 09 decembrie 2009 în termenul legal

de 30 de zile, în conformitate cu dispozițiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 544/2004

a contenciosului administrativ, modificată și completată și, pe cale de

consecință, a solicitat anularea reținerii din cadrul acestei Decizii C.N.A. nr.

167 din 14 ianuarie 2011 referitoare la aspectul că ar fi contestat tardiv

Decizia C.N.A. de sancționare nr. 1075 din 09 decembrie 2009.

În subsidiar, în

măsura în care totuși instanța va înlătura apărările prezentate, având în

vedere atât condițiile de fapt cât și dispozițiile art. 21 alin. (3) și cele

ale art. 5 alin. (5) din O.G. nr. 2/2001, care prevăd că sancțiunea trebuie să

fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținând seama

de împrejurările în care a fost „săvârșită” fapta, de modul și de

circumstanțele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă

și de circumstanțele personale, precum și de dispozițiile art. 7 alin. (2) din

O.G. nr. 2/2001, care prevăd că, sancțiunea aplicabilă în cazul în care fapta

este de gravitate redusă este avertismentul, în temeiul art. 34 din O.G. nr. 2/2001

solicită să se dispună înlocuirea sancțiunii amenzii cu somație.

Recursul este

nefondat.

Art. 7 din Legea nr. 554/2004

instituie o procedură extrajudiciară cu caracter obligatoriu în cadrul căreia

cel ce se consideră vătămat într-un drept prevăzut de lege/interes legitim (protejat

de lege) trebuie să se adreseze emitentului actului cu o cerere prin care să solicite

revocarea sau reformarea respectivului act infralegislativ. Această procedură,

care trebuie parcursă prealabil sesizării instanței de judecată, este reglementată

ca o condiție de admisibilitate a însăși acțiunii în contencios administrativ,

astfel că nerespectarea prevederilor art. 7 din lege, are drept consecință

respingerea ca inadmisibilă a acțiunii.

Parcurgerea obligatorie

a acestei proceduri extrajudiciare funcționează ca regulă generală în materia

contenciosului administrativ, căreia îi sunt atașate însă o serie de excepții,

cum este de exemplu cazul acțiunilor promovate de A.P., M.P. sau A.N.F.P.

Alături de excepțiile expres prevăzute, de tipul celor deja enumerate, trebuie adăugate

cazurile din legile speciale care conțin expres mențiuni despre actele infralegislative

că se atacă direct la instanța de judecată sau care instituie termene pentru

sesizarea instanței, prea scurte ca efectuarea procedurii să fie posibilă.

O astfel de situație

este reglementată în art. 93 alin. (3) din Legea audiovizualului nr. 504/2002,

text legal în care se prevede că deciziile de sancționare adoptate de C.N.A. „

… emise în condițiile

prevăzute la alin. (1) pot fi atacate direct la secția de contencios

administrativ a curții de apel, fără a fi necesară formularea unei plângeri prealabile,

în termen de 15 zile de la comunicare; termenul de 15 zile nu suspendă de drept

efectele acestora”.

Interpretarea acestui

text de lege, în sensul că procedura de contestare a deciziilor C.N.A. nu este imperativă

și nu exclude aplicarea prevederilor art. 7 din Legea nr. 554/2004, nu poate fi

primită. Astfel, este nerezonabil să se admită că reclamanta poate abandona pur

și simplu calea acțiunii directe la instanța de judecată, procedură mai simplă

și mai rapidă instituită prin legea specială, pentru a apela la o modalitate

reglementată în legea generală, cu o durată mai mare în timp și implicit, mai

complicată. În orice caz, o astfel de interpretare ar pune sub semnul întrebării

efectul util al normei reglementate în art. 93 alin. (3) din Legea nr. 504/2004

sau, astfel spus, ar conduce la inefectivitatea acestei norme, motiv pentru

care interpretarea propusă de reclamantă nu poate fi primită.

Apoi, astfel cum a reținut

și prima instanță, este irelevant că reclamanta a depus contestație la C.N.A. în

data de 7 ianuarie 2010, câtă vreme, luând ca reper prevederile art. 93 alin. (3)

din Legea nr. 504/2002, contestația trebuia adresată direct instanței de

judecată în 15 zile de la comunicarea deciziei de sancționare.

De asemenea, corect a

observat judecătorul fondului că acțiunea reclamantei a fost promovată tardiv,

în raport de prevederile art. 93 alin. (3) din Legea nr. 504/2002, chiar și în

ipoteza în care s-ar lua în considerare data comunicării deciziei de

soluționare a contestației, 15 ianuarie 2010, ca moment de la care curge termenul

de 15 zile, având în vedere că cererea de chemare în judecată a fost înregistrată

la Curtea de Apel București abia la data de 18 august 2010, cu mult peste termenul

legal.

În fine, motivele de

fond invocate de reclamanta – recurentă nu vor mai fi examinate în raport de

soluția pe excepție pronunțată de prima instanță, ceea ce face inutilă analiza acestora.

Față de cele ce

preced, Înalta Curte, constatând că recursul este nefondat, îl va respinge ca

atare, potrivit prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de SC R.T.M. SRL București împotriva sentinței civile nr. 262 din 18

ianuarie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 12 iunie 2012 .