ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 286/2013

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul S.S., în contradictoriu cu pârâta A.N.P.C., a solicitat obligarea A.N.P.C., prin secretarul de stat C.C., să efectueze controlul la Comisia de Supraveghere a Asigurărilor și în subsidiar SC O.V.I.G. SA și SC A.T.A. SA asupra respectării legislației prin contractele de asigurare, iar rezultatele controlului să fie făcute public cu maximă urgență, precum și obligarea pârâtei să țină la zi site-ul instituției, în special în ceea ce privește actele normative privind organizarea și funcționarea ANPC.

2.Hotărârea instanței de fond Prin sentința nr. 5252 din 21septembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a fost anulată acțiunea formulată de către reclamantul S.S., în contradictoriu cu pârâta A.N.P.C., ca insuficient timbrată. Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a reținut că reclamantul S.S. nu și-a îndeplinit obligația de plată integrală a taxei judiciare de timbru în cuantum de 8 lei, deși această obligație i-a fost adusă la cunoștință de instanță prin citația pentru termenul de judecată din data de 21 septembrie 2011, așa cum rezultă din dovada de îndeplinire a procedurii de citare, acesta înțelegând să achite o taxă judiciară de timbru în valoare de 4 lei.

3. Recursul declarat de S.S. Recurentul a criticat hotărârea instanței de fond ca fiind netemeinică și nelegală, sub următoarele aspecte: - Prin hotărârea pronunțată, instanța de fond a anulat în mod nejustificat acțiunea ca insuficient timbrată, invocând, pe de o parte, faptul că cererea sa era scutită de plata taxei judiciare de timbru, în baza art. 22 alin. (5) din Legea nr. 544/2001, iar, pe de altă parte, întrucât a plătit o taxă judiciară de timbru de 4 lei, astfel încât instanța se putea pronunța cel puțin pe un capăt de cerere dintre cele două ale acțiunii introductive. - Judecătorul fondului, în mod greșit, a stabilit că obiectul cererii privește „Comunicare informații de interes public (Legea nr. 544/2001)” și nu „Refuz nejustificat de a soluționa o cerere”, cum corect ar fi fost.

Recurentul-pârât a solicitat admiterea recursului, casarea în totalitate a sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare. 4. Apărările intimatei – pârâte Intimata – pârâtă a formulat întâmpinare, potrivit art. 308 alin. (2) C. proc. civ., prin care a solicitat respingerea recursului și, pe cale de consecință, respingerea acțiunii formulate de reclamant, ca fiind neîntemeiată, arătând că susținerile recurentului sunt nefondate. II. Decizia instanței de recurs Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursului declarat, analizând motivele de recurs, formulate în raport cu sentința atacată și dispozițiile legale incidente în cauză, motive care în drept se încadrează în ipoteza prevăzută de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., va respinge recursul ca nefondat pentru considerentele ce urmează: Înalta Curte constată că acțiunea formulată de reclamantul S.S. este o acțiune în contencios administrativ împotriva refuzului autorității pârâte A.N.P.C. de a comunica informațiile de interes public solicitate de către acesta în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, având două capete de cerere cu finalitate diferită.

În conformitate cu dispozițiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 146/1997, t axele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar dispozițiile alin. (2) ale aceluiași articol prevăd că „dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, în momentul înregistrării acțiunii sau cererii, (…), instanța va pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată.” În cauză, judecătorul fondului a dispus prin rezoluție ca cererea de chemare în judecată să se timbreze cu taxă judiciară de timbru în valoare de 8 lei și nu 4 lei așa cum a timbrat reclamantul. reclamantul nu și-a îndeplinit obligația de plată integrală a taxei judiciare de timbru, deși această obligație i-a fost adusă la cunoștință de instanță prin citația pentru termenul de judecată din data de 21 septembrie 2011, termen la care instanța de fond a invocat, din oficiu, excepția insuficientei timbrări a acțiuni.

În pofida susținerilor reclamantului, în mod justificat a apreciat Curtea faptul că nu se poate face aplicarea art. 20 alin. 4 din Legea nr. 146/1997, text legal care prevede că „dacă în momentul înregistrării sale acțiunea sau cererea a fost taxată corespunzător obiectului său inițial, dar a fost modificată ulterior, ea nu va putea fi anulată integral, ci va trebui soluționată, în limitele în care taxa judiciară de timbru s-a plătit în mod legal” și aceasta întrucât, în momentul înregistrării sale, cererea de chemare în judecată formulată de reclamant nu a fost taxată corespunzător (reclamantul nu a înțeles să plătească decât o taxă judiciară de timbru în cuantum de 4 lei, deși taxa datorată era 8 lei) și nici nu a fost modificată ulterior.

De asemenea, prima instanță corect a reținut că nu se putea face aplicarea art. 14 din același act normativ, având în vedere că pentru fiecare dintre cele două capete ale cererii de chemare în judecată taxa de timbru era aceeași, iar reclamantul, în pofida obligațiilor prevăzute de art. 129 alin. (1) C. proc. civ. nu a învederat pentru care dintre capetele de cerere nu înțelege să plătească taxa judiciară de timbru. Pe cale de consecință, Înalta Curte constată că instanța de fond, în mod legal, a făcut aplicarea reglementărilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, care dispun că, neîndeplinirea obligației plată a taxelor judiciare de timbru se sancționează cu anularea cererii. De asemenea, Înalta Curte constată că, în raport de soluția primei instanțe, celelalte critici formulate de recurent nu se mai impun a fi analizate.

Pentru aceste motive, criticile formulate de recurent nu pot fi primite de instanța de control judiciar și nefiind motive de casare sau modificare a sentinței instanței de fond, în temeiul art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul formulat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge recursul formulat de S.S. împotriva sentinței nr. 5252 din 21 septembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 ianuarie 2013.