ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 286/2013

Asupra recursului de

față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar constată următoarele:

I.

Circumstanțele

cauzei

1.

Cadrul

procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul

S.S., în contradictoriu cu pârâta A.N.P.C., a solicitat obligarea A.N.P.C.,

prin secretarul de stat C.C., să efectueze controlul la Comisia de Supraveghere a Asigurărilor și în subsidiar SC O.V.I.G. SA și SC A.T.A. SA asupra

respectării legislației prin contractele de asigurare, iar rezultatele

controlului să fie făcute public cu maximă urgență, precum și obligarea pârâtei

să țină la zi site-ul instituției, în special în ceea ce privește actele

normative privind organizarea și funcționarea ANPC.

2.Hotărârea instanței

de fond

Prin sentința nr. 5252

din 21septembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal a fost anulată acțiunea formulată de către reclamantul S.S.,

în contradictoriu cu pârâta A.N.P.C., ca insuficient timbrată.

Pentru a pronunța

această hotărâre, Curtea a reținut că reclamantul S.S. nu și-a îndeplinit

obligația de plată integrală a taxei judiciare de timbru în cuantum de 8 lei,

deși această obligație i-a fost adusă la cunoștință de instanță prin citația

pentru termenul de judecată din data de 21 septembrie 2011, așa cum rezultă din

dovada de îndeplinire a procedurii de citare, acesta înțelegând să achite o

taxă judiciară de timbru în valoare de 4 lei.

de S.S.

Recurentul a criticat

hotărârea instanței de fond ca fiind netemeinică și nelegală, sub următoarele

aspecte:

- Prin hotărârea

pronunțată, instanța de fond a anulat în mod nejustificat acțiunea ca

insuficient timbrată, invocând, pe de o parte, faptul că cererea sa era scutită

de plata taxei judiciare de timbru, în baza art. 22 alin. (5) din Legea nr. 544/2001,

iar, pe de altă parte, întrucât a plătit o taxă judiciară de timbru de 4 lei, astfel

încât instanța se putea pronunța cel puțin pe un capăt de cerere dintre cele două

ale acțiunii introductive.

- Judecătorul

fondului, în mod greșit, a stabilit că obiectul cererii privește „Comunicare

informații de interes public (Legea nr. 544/2001)” și nu „Refuz nejustificat de

a soluționa o cerere”, cum corect ar fi fost.

Recurentul-pârât a

solicitat admiterea recursului, casarea în totalitate a sentinței recurate și

trimiterea cauzei spre rejudecare.

– pârâte

Intimata – pârâtă a

formulat întâmpinare, potrivit art. 308 alin. (2) C. proc. civ., prin care a

solicitat respingerea recursului și, pe cale de consecință, respingerea

acțiunii formulate de reclamant, ca fiind neîntemeiată, arătând că susținerile

recurentului sunt nefondate.

II. Decizia instanței

de recurs

Înalta Curte de

Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursului declarat, analizând

motivele de recurs, formulate în raport cu sentința atacată și dispozițiile

legale incidente în cauză, motive care în drept se încadrează în ipoteza

prevăzută de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat

pentru considerentele ce urmează:

Înalta Curte constată

că acțiunea formulată de reclamantul S.S. este o acțiune în contencios

administrativ împotriva refuzului autorității pârâte A.N.P.C. de a comunica

informațiile de interes public solicitate de către acesta în conformitate cu

dispozițiile Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de

interes public, având două capete de cerere cu finalitate diferită.

În conformitate cu

dispozițiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 146/1997, t

axele judiciare de

timbru se plătesc anticipat, iar dispozițiile alin. (2) ale aceluiași articol

prevăd că „dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal,

în momentul înregistrării acțiunii sau cererii, (…), instanța va pune în vedere

petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată.”

În cauză, judecătorul

fondului a dispus

prin

rezoluție ca cererea de chemare în judecată să se timbreze cu taxă judiciară de

timbru în valoare de 8 lei și nu 4 lei așa cum a timbrat reclamantul.

reclamantul nu și-a

îndeplinit obligația de plată integrală a taxei judiciare de timbru, deși

această obligație i-a fost adusă la cunoștință de instanță prin citația pentru

termenul de judecată din data de 21 septembrie 2011, termen la care instanța de

fond a invocat, din oficiu, excepția insuficientei timbrări a acțiuni.

În pofida

susținerilor reclamantului, în mod justificat a apreciat Curtea faptul că nu se

poate face aplicarea art. 20 alin. 4 din Legea nr. 146/1997, text legal care

prevede că „dacă în momentul înregistrării sale acțiunea sau cererea a fost

taxată corespunzător obiectului său inițial, dar a fost modificată ulterior, ea

nu va putea fi anulată integral, ci va trebui soluționată, în limitele în care

taxa judiciară de timbru s-a plătit în mod legal” și aceasta întrucât, în

momentul înregistrării sale, cererea de chemare în judecată formulată de

reclamant nu a fost taxată corespunzător (reclamantul nu a înțeles să plătească

decât o taxă judiciară de timbru în cuantum de 4 lei, deși taxa datorată era 8

lei) și nici nu a fost modificată ulterior.

De

asemenea, prima instanță corect a reținut că nu se putea face aplicarea art. 14

din același act normativ, având în vedere că pentru fiecare dintre cele două

capete ale cererii de chemare în judecată taxa de timbru era aceeași, iar

reclamantul, în pofida obligațiilor prevăzute de art. 129 alin. (1) C. proc.

civ. nu a învederat pentru care dintre capetele de cerere nu înțelege să

plătească taxa judiciară de timbru.

Pe cale de

consecință, Înalta Curte constată că instanța de fond, în mod legal, a făcut

aplicarea reglementărilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, care dispun

că, neîndeplinirea obligației plată a taxelor judiciare de timbru se

sancționează cu anularea cererii.

De asemenea,

Înalta

Curte constată că, în raport de soluția primei instanțe, celelalte critici

formulate de recurent nu se mai impun a fi analizate.

Pentru aceste motive,

criticile formulate de recurent nu pot fi primite de instanța de control

judiciar și nefiind motive de casare sau modificare a sentinței instanței de

fond, în temeiul art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul

formulat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul

formulat de S.S. împotriva sentinței nr. 5252 din 21 septembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 22 ianuarie 2013.