ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2310/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

instanțe

Prin sentința nr. 87

din 3 martie 2011, Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și

fiscal, a admis excepția inadmisibilității acțiunii de față pentru

neîndeplinirea procedurii prealabile, invocată de pârâții Guvernul României și

Ministerul Sănătății și drept urmare a respins ca atare cererea de suspendare

parțială a executării, H.G. nr. 85/2011 formulată de reclamantul Sindicatul S.

Județ Iași.

Pentru a pronunța

această soluție Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele:

Prin cererea de

chemare în judecată înregistrată pe rolul instanței la data de 22 februarie

2011, reclamantul Sindicatul S. Județ Iași a chemat în judecată pârâții

Guvernul României și Ministerul Sănătății, solicitând instanței, în temeiul

dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului

administrativ, să dispună suspendarea în parte a actului administrativ - H.G.

nr. 85 din 02 februarie 2011

1

, respectiv a art. 1

alin. (1) lit. a) și alin. (2), privind desființarea Spitalului Clinic de

Urgențe Sf. I., și reorganizarea acestuia ca secții exterioare în cadrul

Spitalului Clinic Județean de Urgență Sf. S. Iași.

___________

1

HG nr. 85/2 februarie

2011, privind  desființarea  și reorganizarea  unor  unități sanitare publice

cu  paturi  din  județul Iași, aflate în subordinea  Ministerului Sănătății

Publice publicată în Monitorul Oficial nr. 101/8 februarie  2011

Prin întâmpinare,

pârâtul Ministerul Sănătății a invocat excepția inadmisibilității cererii,

întrucât reclamanta nu a efectuat procedura prealabilă prevăzută de art. 14 cu

referire la art. 7 din Legea contenciosului administrativ, iar pe fond, a

arătat că cererea nu îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de

art. 14, coroborat cu art. 2 lit. t) și ș) din Legea contenciosului

administrativ.

Analizând cu

prioritate excepția inadmisibilității cererii de suspendare, instanța de fond a

constatat că aceasta este întemeiată, având în vedere că actul administrativ în

discuție, respectiv H.G. nr. 85/2011 privind desființarea și reorganizarea unor

unități sanitare publice cu paturi din Județul Iași, aflate în subordinea

Ministerului Sănătății, are un caracter individual, iar nu normativ, cum

susține reclamantul.

Totodată, a reținut

prima instanță că și în ipoteza în care actul administrativ atacat ar fi avut

caracter normativ, termenul de „oricând" prevăzut de alin. (1

1

)

al art. 7 din Legea contenciosului administrativ se constituie ca excepție de

la dispozițiile alin. (1) al textului, întrucât procedura prealabilă trebuie să

fie anterioară sesizării instanței de contencios administrativ, or în cauză,

acțiunea reclamantei a fost înregistrată la 22 februarie 2011, iar procedura

prealabilă a fost declanșată la 28 februarie 2011, în cursul soluționării

dosarului.

Cu titlul subsidiar, instanța

de fond a mai reținut că oricum cererea de suspendare nu se încadra în condițiile

de admisibilitate prevăzute de art. 14 din Legea contenciosului administrativ, toate

argumentele reclamantului, constituindu-se ca simple afirmații privitoare la neoportunitatea

măsurii cu caracter managerial dispuse de pârâtul Guvernul României, iar aceste

criterii intră în dreptul exclusiv de apreciere al organelor administrative.

Concluzionând, Curtea

de apel a constatat că, oricum criticile reclamantului se vădesc „a fi și premature,

față de dispozițiile art. 2 din actul administrativ în cauză, conform căruia pârâtul

Ministerul Sănătății urmează ca în „termen de 30 zile de la intrarea în vigoare

a hotărârii", să aprobe prin Ordin „Structura organizatorică a Spitalului Clinic

de Urgență Sf. S. Iași", urmare reorganizării, și împreună cu Direcția de Sănătate

Publică a Județului Iași să aibă în vedere corelarea serviciilor medicale acordate

cu modul de amplasare a acestora, iar acest ordin nu a fost încă emis.

înfățișate de recurentul-reclamant

Împotriva sentinței

nr. 87 din 3 martie 2011 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ

și fiscal, în termen legal a declarat recurs reclamantul Sindicatul S. Județ Iași.

În esență, criticând hotărârea

primei instanțe, recurentul a susținut că în mod greșit s-a trecut peste argumentele

legate de calitatea de act normativ a H.G. nr. 85 din 2 februarie 2011, apreciindu-se

că acesta este un act administrativ cu caracter individual ce se adresează doar

anumitor unități spitalicești din Municipiul Iași.

Solicitând casarea hotărârii

recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, recurenta a susținut

că în temeiul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, republicată se impune acordarea

suspendării actului administrativ menționat deoarece în caz contrar, în situația

creată, s-ar produce o perturbare previzibil gravă a funcționării Spitalului de

Urgență Sf. I..

Într-o serie de considerațiuni

finale recurentul-reclamant a înfățișat numeroase aspecte ce țin de fondul cauzei,

respectiv de implicațiile actului contestat.

Acestea din urmă nu pot

însă face obiectul examinării instanței de control judiciar, dată fiind, pe de o

parte, natura sumară a procedurii suspendării executării unui act administrativ

unilateral, fie el cu caracter individual sau normativ, prevăzut de art. 14-15 din

Legea nr. 554/2004, republicată, iar pe de alta, soluția primei instanțe, care pronunțându-se

numai pe excepția de inadmisibilitate nu a mai examinat, efectiv, celelalte condiții

prevăzute în textele de lege arătate, considerentele subsidiare expuse nefiind de

natură a echivala cu o analiză a cererii pe fondul său.

instanței de control judiciar

Recursul nu este fondat.

Examinând sentința atacată

în raport de criticile formulate ce pot fi circumscrise motivului de nelegalitate

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., de apărările intimaților-pârâți și față

de textele de lege aplicabile, Înalta Curte reține că nu subzistă în cauză nici

un motiv de nelegalitate de natură a atrage fie casarea, fie modificarea hotărârii

primei instanțe, în considerarea argumentelor înfățișate în cele ce urmează.

În mod constant în jurisprudența

sa dezvoltată în această materie, Înalta Curte a reafirmat că suspendarea executării

unui act administrativ nu poate fi dispusă de judecătorul de contencios administrativ

decât în situații de excepție, cu observarea strictă a îndeplinirii exigențelor

legale, astfel cum sunt acestea precizate în Legea contenciosului administrativ

nr. 554/2004.

Astfel în cuprinsul

art. 14 alin. (1) din acest act normativ sunt arătate condițiile ce se impun a fi

cumulativ întrunite pentru a se putea pronunța suspendarea executării actului administrativ

contestat, și anume, (i) condiția declanșării procedurii administrative prealabile

în conformitate cu prevederile art. 7 din același act normativ, (ii) condiția cazului

bine justificat și (iii) condiția prevenirii unei pagube iminente.

În cauza de față instanța

de fond, reținând că cererea reclamantului recurent de suspendare parțială a H.G.

nr. 85 din 2 februarie 2011 a fost înregistrată la instanța competentă la data de

22 februarie 2011, fără însă ca anterior acestei date autoritatea publică care a

emis actul contestat să fi fost sesizată, în procedura prealabilă, a admis excepția

inadmisibilității cererii și pe acest temei a respins acțiunea de față.

În acord cu cele reținute

de judecătorul fondului și contrar susținerilor recurentului, Înalta Curte apreciază

că nu prezintă relevanță, din perspectiva satisfacerii exigenței art. 14 din Legea

nr. 554/2004, republicată, împrejurarea că această procedură prealabilă a fost declanșată

de reclamant, după cum necontestat a și afirmat-o la 28 februarie 2011, în cursul

soluționării dosarului de față.

Înalta Curte în mod constant

în jurisprudența sa a sancționat neîndeplinirea procedurii prealabile administrative

cu respingerea acțiunii ca inadmisibilă.

În sprijinul acestei soluții

sunt invocate și prevederile art. 109 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cu care,

în cazurile anume prevăzute de lege, sesizarea instanței competente se poate face

numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, în condițiile stabilite de acea

lege.

Interpretarea acestei

prevederi ca și a art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, republicată, cu referire

la art. 7, ce reglementează chiar procedura plângerii administrative prealabile

conduce, fără dubiu, la concluzia că procedura prealabilă este o condiție de exercitare

a dreptului la acțiune a cărei neîndeplinire atrage inadmisibilitatea acțiunii.

Împrejurarea că reclamantul

recurent s-a adresat autorității emitente după sesizarea instanței de contencios

administrativ cu cererea de suspendare a executării, întemeiată pe prevederile

art. 14 din Legea nr. 554/2004, republicată, în timp ce procesul se află în curs

de judecată face ca petiția sa să nu constituie un recurs grațios întrucât nu se

mai află strict în sfera unui raport juridic administrativ. O astfel de sesizare

nu poate avea decât natura juridică a unei încercări de soluționare a litigiului

pe cale amiabilă, care nu împiedică însă admiterea excepției neîndeplinirii procedurii

prealabile.

În fine, din perspectiva

celor învederate este evident că nu prezintă relevanță nici susținerea recurentului

în sensul că actul administrativ contestat este un „act normativ” și nu „unul individual”

câtă vreme condiția prevăzută de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 vizează,

fără distincție, actul administrativ unilateral, care, potrivit art. 2 lit. c) din

aceeași lege, poate fi cu caracter individual sau normativ.

Respingerea acțiunii de

față ca inadmisibilă nu împiedică însă partea interesată să reia procedura judiciară,

în măsura în care termenele prevăzute de textele aplicabile nu au fost depășite.

Față de toate argumentele

înfățișate vor fi respinse așadar ca neîntemeiate criticile recurentei și recursul

de față ca nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Sindicatul S. Județ

Iași împotriva sentinței nr. 87 din 3 martie 2011 a Curții de Apel Iași, secția

contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 19 aprilie

2011.