ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2353/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, sub nr. 866/45/2011 reclamantul C.R.N. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României anularea H.G. nr. 85 din 02 februarie 2011 privind desființarea Institutului de G.H. Iași și reorganizarea acestuia în Centrul de G.H. Iași, cu consecința reluării activității Institutului de G.H., Iași. În motivarea cererii, reclamantul a susținut că prin Ordinul 2045 din 4 noiembrie 2009 a fost numit în funcția publică de manager interimar al Institutului G.H. Iași, ridicând standardul calității serviciilor medicale într-o perioadă scurtă de timp, ulterior, prin Ordinul 674/2010 a fost revocat din funcția de manager interimar.

S-a arătat că prin Sentința nr. 256 din 1 ianuarie 2010, Curtea de Apel Iași, a constatat ilegalitatea acestui ordin, soluția fiind menținută prin decizia din 8 iunie 2011 pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție. A considerat reclamantul că interesul său de a contesta H.G. nr. 85 din 2 februarie 2011 este justificat de dispozitivul Sentinței nr. 256/2011, însă după rămânerea irevocabilă a acestei hotărâri, când a dobândit caracter executoriu. Reclamantul a arătat că H.G. nr. 85 din 2 februarie 2011 conține dispoziții contradictorii, că proiectul legii se abate de la cerințele Legii 24/2000 iar spitalul S. S. nu poate obține în mod legal categoria de nivel de competență foarte înalt, astfel că scopul „reorganizării” este fals.

În drept au fost invocate prevederile art. 8 din Legea nr. 554 din 2 decembrie 2004. Pârâtul Guvernul României a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei de interes a reclamantului întrucât acesta nu a indicat dreptul său recunoscut de lege încălcat și excepția tardivității îndeplinirii procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004. Raportat la data publicării în M. Of. a H.G. nr. 85 din 2 februarie 2011, 8 februarie 2011, și data introducerii plângerii prealabile 11 iulie 2011, a apreciat că aceasta a fost introdusă peste termenul imperativ prevăzut de lege, a cărei nerespectare atrage sancțiunea decăderii potrivit art 103 c.pr.civ. Pârâtul a mai invocat și excepția tardivității formulării acțiunii raportat la faptul că reclamantul a avut cunoștință de hotărârea pe care o contestă de la data publicării în M. Of.

a acesteia, 08 februarie 2011, iar acțiunea în justiție a fost formulată la 10 octombrie 2011 cu depășirea termenului prevăzut de art. 11 din Legea 554/2004 de 6 luni. Ministerul Sănătății a formulat cerere de intervenție în interes propriu, calificată de către instanță potrivit art. 86 c.proc. civ ca fiind o cerere de intervenție accesorie pârâtului, prin care a invocat cu prioritate excepția inadmisibilității pentru lipsa procedurii prealabile potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554 din 2 decembrie 2004 reclamantul nefăcând dovada îndeplinirii procedurii prealabile, în termenele și condițiile prevăzute de art. 7 din Legea 554/2004. Pe fondul cererii a solicitat respigerea acțiunii ca nefondată.

Hotărârea instanței de fond Prin Sentința nr. 387 din 19 decembrie 2011 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, s-a admis excepția tardivității formulării procedurii prealabile; s-a respins acțiunea formulată de reclamantul C.R.N. în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României; s-a admis cererea de intervenție accesorie formulată în interesul pârâtului de către Ministerul Sănătății.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că, pentru soluționarea unei cereri având ca obiect anularea unui act administrativ emis de o autoritate centrală - pârâtul Guvernul României, art. 7 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 a instituit o obligație imperativă în sarcina persoanei care se consideră vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, de a se adresa, anterior învestirii instanței, autorității emitente a actului administrativ atacat, pentru a solicita revocarea, în tot sau în parte în termen de 30 de zile. S-a reținut că in speță reclamantul a luat la cunoștință de actul pe care îl contestă la data publicării în M. Of. a H.G.

nr. 85 din 2 februarie 2011, respectiv la data de 8 februarie 2011. În raport de această dată, Curtea de Apel a constatat că data introducerii plângerii prealabile la sediul pârâtului, 11 iulie 2011, depășește termenul imperativ prevăzut de lege, a cărei nerespectare atrage sancțiunea decăderii potrivit art. 103 C. proc. civ, afară de cazul când legea dispune astfel sau partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința sa.

În ceea ce privește apărarea reclamantului, că termenul de 30 de zile trebuie calculat de la data rămânerii irevocabile a Sentinței nr. 256/2011 pronunțată de Curtea de Apel Iași, respectiv 8 iunie 2011 când prin Decizia nr. 3313 pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție, a fost respins recursul împotriva sentinței menționate, judecătorul fondului a respins-o, apreciind că faptul că nu a fost soluționat recursul într-o altă cauză, nu îl împiedica pe reclamant să formuleze plângerea prealabilă, motivele pentru care susține nelegalitatea și netemeinicia H.G. nr. 85 din 2 februarie 2011 neavând nici o legătură cu Sentința nr. 256/2011 pronunțată de Curtea de Apel Iași, care vizează un alt act administrativ care nu a influențat în nici un fel adoptarea H.G.nr.

85 din 2 februarie 2011. În ceea ce privește cererea de intervenție, Curtea de Apel a încuviințat-o in raport de soluția pronunțată. Recursul Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul C.R.N., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea cererii de recurs, a arătat în esență că termenul de 30 de zile stabilit de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2011 curge de la momentul la care a luat la cunoștință, pe orice cale, de existența actului, astfel cum prevăd dispozițiile alin. (7) al aceluiași articol. S-a susținut că in cazul actelor cu caracter individual nu există prezumția luării la cunoștință de la data publicării in M. Of., in fapt reclamantul luând la cunoștință de desființarea postului de manager prin desființarea Institutului, după momentul la care a aflat hotărârea prin care Înalta Curte de Casație și Justiție, a menținut Sentința nr. 256CA/2011 a Curții de Apel Iași.

A mai invocat in motivele de recurs că sintagma „motive temeinice” are in vedere atât situații de ordin obiectiv, cât și de ordin subiectiv, iar actul prin care a fost reclamantul eliberat in mod nelegal din funcție de manager l-a pus in imposibilitatea de a apăra in justiție interesele institutului. Procedura în fața instanței de recurs Din partea intimatului – pârât Guvernul României s-a depus întâmpinare prin care s-a solicitat respingerea recursului și menținerea soluției instanței de fond sub aspectul constatării tardivității efectuării procedurii prealabile. S-a mai arătat prin intampinare că și cererea de chemare in judecată este tardivă, cu incălcarea termenului imperativ prevăzut de art. 11 alin. (1) din Legea contenciosulu administrativ.

De asemenea, a susținut intimatul – pârât că recurentul – reclamant nu a dovedit nici interesul său in promovarea acțiunii. Considerentele și soluția instanței de recurs Analizând cererea de recurs, motivele invocate, normele legale incidente în cauză precum și în conformitate cu prevederile art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este nefondată pentru următoarele considerente: În fapt, reclamantul C.R.N., fost manager interimar al Institutului G. H. Iași, a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României anularea H.G. nr. 85 din 2 februarie 2011 privind desființarea Institutului G. H. Iași și reorganizarea acestuia în Centrul de G. H. Iași, cu consecința reluării activității Institutului G. H. Iași.

În drept, potrivit dispozițiilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată intr-un drept al său sau intr-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral trebuie să solicite autorității publice emitente, in termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, in tot sau în parte a acestuia.” În conformitate cu dispozițiile art. 7 alin. (3) din aceeași lege, persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ cu caracter individual adresat altui subiect de drept, este îndreptățită să introducă plângere prealabilă, din momentul în care a luat la cunoștință, pe orice cale, de existența acestuia, în limitele termenului de 6 luni prevăzut la alin. (7). În conformitate cu dispozițiile art. 109 alin. (2) C. proc.

civ., aplicabil in temeiul art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, sesizarea instanței se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, dacă legea prevede in mod expres aceasta, iar dovada îndeplinirii procedurii prealabile se va anexa la cererea de chemare in judecată. Este adevărat că recurentul – reclamant are calitatea de terț în raport cu actul administrativ individual în discuție însă în raport de dispozițiile legale mai sus expuse cât și cu dispozițiile art. 7 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, acesta este îndreptățit să introducă această plângere, din momentul în care a luat cunoștință, pe orice cale de existența actului. Potrivit dispozițiilor art. 108 alin. (4) din Constituția României, in cazul hotărârilor de guvern, comunicarea se consideră realizată sub forma publicării in M. Of.

În speță, H.G. nr. 85 din 2 februarie 2011 a fost publicată in M. Of. la data de 8 februarie 2011, iar plângerea prealabilă a fost introdusă la sediul pârâtului la data de 11 iulie 2011, peste termenul imperativ prevăzut de lege, ceea ce atrage sancțiunea prevăzută de art. 103 C. proc. civ.

Atât in fața instanței de fond, cât și prin motivele de recurs, reclamantul a susținut că termenul de 30 de zile curge, nu de la publicarea in M. Of., ci de la momentul la care a rămas irevocabilă Sentința nr. 256/2011 pronunțată de Curtea de Apel Iași, care a constatat ilegalitatea Ordinului nr. 674/2010 prin care reclamantul a fost revocat din funcția de manager interimar, respectiv data de 8 iunie 2011. Această apărare nu poate fi primită de către instanța de recurs, întrucât „motivele temeinice” prevăzute de alin. (7) al art. 7 din Legea nr. 554/2004, pentru care plângerea prealabilă poate fi introdusă peste termenul de 30 de zile de la comunicare prevăzut in alin. (1) al aceluiași articol, au in vedere situații de ordin subiectiv și obiectiv, pe care recurentul – reclamant nu le-a probat.

In speță, pronunțarea instanței de recurs asupra cererii de constatare a ilegalității Ordinului nr. 674/2010 prin care reclamantul a fost revocat din funcția de manager interimar, nu poate fi apreciat nici ca „motiv temeinic” prevăzut de art. 7 alin. (7) din Legea nr. 554/2004, întrucât nu există o legătură de cauzalitate sau interdependență între cauze. De asemenea, aceeași împrejurare invocată de către recurentul – reclamant, nu poate constitui nici motiv de „împiedicare printr-o împrejurare mai presus de voința părții”, prevăzut de art. 103 C. proc. civ. Pentru motivele expuse, Înalta Curte va aprecia că soluția instanței de fond de admitere a excepției tardivității formulării procedurii prealabile, este legală și temeinică.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Constatând că sentința recurată este legală și temeinică și că nu există motive care să atragă casarea sau modificarea acesteia, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de C.R.N. împotriva Sentinței nr. 387 din 19 decembrie 2011 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 februarie 2013.