ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4488/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Curtea

de Apel Iași la data de 20 mai 2008, reclamanta T.A.V. a solicitat în

contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătății Publice, suspendarea executării

Ordinului nr. 905 din 14 mai 2008 emis de ministrul sănătății, prin care s-a

dispus revocarea sa din funcția de manager al Institutului de Gastroenterologie

și Hepatologie Iași, considerând nereală concluzia Comisiei de evaluare în ceea

ce privește pretinsa nerealizare a indicatorilor de performanță ai managementului

și apreciind că schimbarea managementului va produce grave perturbări în

activitatea institutului.

Curtea de Apel Iași, secția

contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 122/CA din 23 iunie 2008

a respins excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Iași, excepția

lipsei de obiect, excepția lipsei de interes și excepția de prematuritate,

excepții invocate de intimatul Ministerul Sănătății Publice.

A respins cererea de suspendare a

executării Ordinului nr. 905 din 14 mai 2008 formulată de reclamanta T.A.V. în

contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătății Publice, ca nefondată.

În motivarea soluției s-a reținut cu

privire la excepția lipsei competenței materiale a curții de apel, în raport cu

dispozițiile Legii nr. 95/2006 că, atât contractul de management al

Institutului de Gastroenterologie și Hepatologie Iași cât și actele emise în

mod unilateral în executarea acestuia sunt acte administrative ce atrag

raportat la statutul de organ central al administrației publice a emitentului,

Ministrul Sănătății Publice, competența materială a curții de apel, în

condițiile art. 10 din Legea nr. 554/2004.

Față de excepțiile: lipsei de obiect a

cererii, lipsei de interes a reclamantei și prematurității, invocate de intimat

s-a reținut că, singura condiție pe care legiuitorul a impus-o pentru accesarea

procedurii prevăzută de art. 14 din Legea nr. 554/2004 este ca, cel ce se

consideră vătămat prin actul administrativ a cărui suspendare se solicită să fi

inițiat procedura recursului administrativ prealabil, reglementat de art. 7 din

Legea nr. 554/2004, condiție pe care reclamanta a îndeplinit-o.

Față de cererea de suspendare a

executării actului administrativ atacat, instanța de fond a constatat că,

reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii condițiilor cumulativ prevăzute de

art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv nu a dovedit existența unei

împrejurări de natură a crea o serioasă îndoială în privința legalității

actului administrativ și nici posibile urmări generatoare de prejudicii grave,

dificil de reparat.

Împotriva acestei hotărâri a declarat

recurs în termen reclamanta T.A.V., criticând-o în temeiul art. 304 pct. 8 și 9

C. proc. civ., susținând în esență că, instanța a interpretat greșit

dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, că întrunirea condiției cazului

bine justificat trebuia să se raporteze la consecințele punerii în aplicare a

actului administrativ, iar nu la legalitatea sau nelegalitatea acestuia.

Recurenta arată că, prin aplicarea

ordinului contestat se produce o bulversare a activității medicale lăsată sub

intimatul altui manager, că veniturile sale au fost substanțial reduse, ceea ce

crează pericolul neachitării de către reclamantă la termen, a obligațiilor

financiare asumate, existând și pericolul necontinuării unor proiecte de natură

medicală începute sub manageriatul reclamantei.

Examinând sentința atacată, motivele de

recurs, probele administrate în cauză, precum și dispozițiile legale incidente

pricinii, se constată că, recursul este nefondat.

Art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004

prevede că, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube

iminente, după sesizarea în condițiile art. 7, a autorității publice care a

emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să

ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului

administrativ unilateral, până la pronunțarea instanței de fond.

Art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr.

554/2004 definește cazurile bine justificate ca fiind împrejurările legate de

starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă

în privința legalității actului administrativ.

Contrar acestei prevederi legale,

recurenta susține că, instanța trebuie să se raporteze la consecințele punerii

în aplicare a actului administrativ și nicidecum la legalitatea sau

nelegalitatea acestuia, care ține de fondul cauzei.

Corect a reținut instanța de fond că,

cercetarea modului în care a fost încheiat contractul de management, precum și

consecințele decurgând din nerealizarea indicatorilor de performanță ai

managementului spitalului, conveniți de pârâți în contractul de administrare a

activității instituției publice în cauză, depășește sfera verificărilor pe care

instanța le poate efectua în procedura specială consacrată de art. 14 din Legea

nr. 554/2004, această evaluare presupunând administrarea de probe și examinarea

pe fond a raportului juridic litigios, iar nu o simplă analiză specifică

procedurii suspendării executării actului administrativ.

Art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr.

554/2004 stabilește că paguba iminentă este prejudiciul material, viitor și

previzibil sau după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei

autorități publice sau a unui serviciu public.

Față de aceasta, efectele negative în plan

salarial și profesional, invocate de recurentă nu pot fi asimilate situațiilor

vizate de art. 14 din Legea nr. 554/2004, repararea eventualelor prejudicii de

această natură, fiind posibilă în situația admiterii pe fond a acțiunii pentru

anularea actului administrativ.

Nu poate fi asimilată „pagubei iminente”

nici susținerea recurentei referitoare la „bulversarea activității medicale”

sau imposibilitatea continuării unor proiecte de natură medicală, față de

emiterea Ordinului nr. 906 din 14 mai 2008, prin care Ministerul Sănătății

Publice a împuternicit pe directorul financiar-contabil al institutului să

preia atribuțiile și responsabilitățile managerului, până la nominalizarea

titularului, asigurându-se astfel continuitatea activității instituției publice

în ansamblul ei, asigurându-se și fostului manager posibilitatea de a-și

continua activitatea profesională și salarizarea corespunzătoare funcției de

medic primar.

În consecință, soluția instanței de fond

fiind legală și temeinică, se va respinge recursul ca nefondat, în temeiul art.

312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de T.A.V.

împotriva sentinței nr. 122/CA din 23 iunie 2008 a Curții de Apel Iași, secția

contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 3

decembrie 2008.