ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4488/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Iași la data de 20 mai 2008, reclamanta T.A.V. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătății Publice, suspendarea executării Ordinului nr. 905 din 14 mai 2008 emis de ministrul sănătății, prin care s-a dispus revocarea sa din funcția de manager al Institutului de Gastroenterologie și Hepatologie Iași, considerând nereală concluzia Comisiei de evaluare în ceea ce privește pretinsa nerealizare a indicatorilor de performanță ai managementului și apreciind că schimbarea managementului va produce grave perturbări în activitatea institutului.

Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 122/CA din 23 iunie 2008 a respins excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Iași, excepția lipsei de obiect, excepția lipsei de interes și excepția de prematuritate, excepții invocate de intimatul Ministerul Sănătății Publice. A respins cererea de suspendare a executării Ordinului nr. 905 din 14 mai 2008 formulată de reclamanta T.A.V. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătății Publice, ca nefondată.

În motivarea soluției s-a reținut cu privire la excepția lipsei competenței materiale a curții de apel, în raport cu dispozițiile Legii nr. 95/2006 că, atât contractul de management al Institutului de Gastroenterologie și Hepatologie Iași cât și actele emise în mod unilateral în executarea acestuia sunt acte administrative ce atrag raportat la statutul de organ central al administrației publice a emitentului, Ministrul Sănătății Publice, competența materială a curții de apel, în condițiile art. 10 din Legea nr. 554/2004.

Față de excepțiile: lipsei de obiect a cererii, lipsei de interes a reclamantei și prematurității, invocate de intimat s-a reținut că, singura condiție pe care legiuitorul a impus-o pentru accesarea procedurii prevăzută de art. 14 din Legea nr. 554/2004 este ca, cel ce se consideră vătămat prin actul administrativ a cărui suspendare se solicită să fi inițiat procedura recursului administrativ prealabil, reglementat de art. 7 din Legea nr. 554/2004, condiție pe care reclamanta a îndeplinit-o. Față de cererea de suspendare a executării actului administrativ atacat, instanța de fond a constatat că, reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii condițiilor cumulativ prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv nu a dovedit existența unei împrejurări de natură a crea o serioasă îndoială în privința legalității actului administrativ și nici posibile urmări generatoare de prejudicii grave, dificil de reparat.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen reclamanta T.A.V., criticând-o în temeiul art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., susținând în esență că, instanța a interpretat greșit dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, că întrunirea condiției cazului bine justificat trebuia să se raporteze la consecințele punerii în aplicare a actului administrativ, iar nu la legalitatea sau nelegalitatea acestuia. Recurenta arată că, prin aplicarea ordinului contestat se produce o bulversare a activității medicale lăsată sub intimatul altui manager, că veniturile sale au fost substanțial reduse, ceea ce crează pericolul neachitării de către reclamantă la termen, a obligațiilor financiare asumate, existând și pericolul necontinuării unor proiecte de natură medicală începute sub manageriatul reclamantei.

Examinând sentința atacată, motivele de recurs, probele administrate în cauză, precum și dispozițiile legale incidente pricinii, se constată că, recursul este nefondat. Art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevede că, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral, până la pronunțarea instanței de fond. Art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 definește cazurile bine justificate ca fiind împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

Contrar acestei prevederi legale, recurenta susține că, instanța trebuie să se raporteze la consecințele punerii în aplicare a actului administrativ și nicidecum la legalitatea sau nelegalitatea acestuia, care ține de fondul cauzei. Corect a reținut instanța de fond că, cercetarea modului în care a fost încheiat contractul de management, precum și consecințele decurgând din nerealizarea indicatorilor de performanță ai managementului spitalului, conveniți de pârâți în contractul de administrare a activității instituției publice în cauză, depășește sfera verificărilor pe care instanța le poate efectua în procedura specială consacrată de art. 14 din Legea nr. 554/2004, această evaluare presupunând administrarea de probe și examinarea pe fond a raportului juridic litigios, iar nu o simplă analiză specifică procedurii suspendării executării actului administrativ.

Art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004 stabilește că paguba iminentă este prejudiciul material, viitor și previzibil sau după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public. Față de aceasta, efectele negative în plan salarial și profesional, invocate de recurentă nu pot fi asimilate situațiilor vizate de art. 14 din Legea nr. 554/2004, repararea eventualelor prejudicii de această natură, fiind posibilă în situația admiterii pe fond a acțiunii pentru anularea actului administrativ.

Nu poate fi asimilată „pagubei iminente” nici susținerea recurentei referitoare la „bulversarea activității medicale” sau imposibilitatea continuării unor proiecte de natură medicală, față de emiterea Ordinului nr. 906 din 14 mai 2008, prin care Ministerul Sănătății Publice a împuternicit pe directorul financiar-contabil al institutului să preia atribuțiile și responsabilitățile managerului, până la nominalizarea titularului, asigurându-se astfel continuitatea activității instituției publice în ansamblul ei, asigurându-se și fostului manager posibilitatea de a-și continua activitatea profesională și salarizarea corespunzătoare funcției de medic primar. În consecință, soluția instanței de fond fiind legală și temeinică, se va respinge recursul ca nefondat, în temeiul art. 312 C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de T.A.V. împotriva sentinței nr. 122/CA din 23 iunie 2008 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 decembrie 2008.