ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4045/2010

Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin Sentința nr. 75/CA din 4 mai 2009, Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta T.A.V., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Sănătății și Institutul de Gastroenterologie și Hepatologie Iași, și a anulat Ordinul nr. 1852 din 7 noiembrie 2008 emis de ministrul sănătății, dispunând suspendarea efectelor acestuia până la rămânerea irevocabilă a cauzei. Prin aceeași sentință, instanța de judecată a respins excepțiile lipsei de interes, a lipsei calității procesuale active a reclamantei și cea a prematurității introducerii acțiunii.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele: Prin Ordinul nr. 1852 din 7 noiembrie 2008, s-a dispus desființarea Secției clinice gastroenterologie IV cu 25 de paturi și redistribuirea paturilor din această secție către celelalte trei secții clinice, la propunerea Institutului de Gastroenterologie și Hepatologie Iași cuprinsă în Adresa nr. 1774/2008 avizată de către Universitatea de Medicină și Farmacie „G.T.P.” Iași, precum și referatul de aprobare al Direcției Generale Organizare, Resurse Umane, Dezvoltare Profesională și Salarizare nr. 11666/2008. Astfel, managerul Institutului de Gastroenterologie și Hepatologie Iași, dr. L.M., a propus Directorului General Economic M.I.

al Ministerului Sănătății ca, în vederea creșterii eficienței în funcționarea Institutului, să se dispună „redistribuirea a 5 paturi de la Secția clinică gastroenterologie I, precum și a celor 25 de paturi de la Clinica Gastroenterologie IV către secțiile II și III”. În motivarea acestei propuneri, se susține că spațiul existent corespunde perfect acestei structuri propuse și că personalul de specialitate din Secția IV va fi redistribuit pe celelalte Secții ale Institutului, iar actualii șefi de Secții recomandați de Senatul Universității de Medicină și Farmacie, în număr de 3, vor ocupa cele trei funcții de conducere. A fost motivată această propunere și în sensul necesității creșterii eficienței activității de asistență medicală acordată în ambulatoriul integrat, deoarece, în acest fel, ar urma să crească numărul de consultații acordate pacienților, obținându-se fonduri suplimentare de la C.A.S.

Iași, precum și îmbunătățirea indicatorilor de performanță ai managementului spitalului public, în special al celor de calitate, și economico-financiari. Referitor la excepțiile invocate în cauză, prima instanță a apreciat că acestea sunt neîntemeiate. De asemenea, arată instanța de fond, în ce privește excepția privind prematuritatea introducerii cererii de chemare în judecată, reclamanta s-a adresat Ministerului Sănătății pentru anularea ordinului contestat, la data de 15 decembrie 2008, neprimind, însă, niciun răspuns până la data pronunțării.

Pe fondul cauzei, prima instanță a reținut următoarele: Conform dispozițiilor art. 1 alin. (1) și (6) din Ordinul Ministerul Sănătății Publice nr. 1836 din 23 octombrie 2007, care prevede atribuțiile managerului interimar al spitalului public, acesta nu avea dreptul de a elabora și semna propunerea nr. 1774, care a stat la baza emiterii ordinului contestat, decât în urma analizei activității Institutului în Comitetul director și pe baza propunerilor consiliului medical. Or, a arătat instanța de fond, nici Comitetul director și nici Consiliul medical nu au fost consultate cu privire la situația eronată înaintată Ministerului Sănătății, materializată în această propunere. Împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, au declarat recurs Ministerul Sănătății și Institutul de Gastroenterologie și Hepatologie Iași.

Prin Decizia nr. 1054 din 25 februarie 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis recursurile declarate de Ministerul Sănătății și Institutul de Gastroenterologie și Hepatologie Iași, a casat sentința atacată și, pe fond a respins acțiunea reclamantei ca neîntemeiată. Împotriva Deciziei pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a formulat contestație în anulare T.A.V. Înalta Curte sesizată cu soluționarea acestei cauze, mai înainte de a cerceta motivele invocate, constată că T.A.V. a formulat o cerere de renunțare la judecată. Manifestarea de voință în sensul de a se renunța la judecată, reprezintă o desistare, care nu este supusă cenzurii Înaltei Curți, conform principiului disponibilității care guvernează procesul civil.

Văzând dispozițiile prevăzute de art. 246 alin. (1) C. proc. civ., în conformitate cu care se poate renunța oricând la judecată, fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă și având în vedere dispozițiile art. 129 alin. (6) C. proc. civ., Înalta Curte va lua act de renunțarea la judecarea contestației în anulare formulată de T.A.V.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E Ia act de renunțarea la judecarea contestației în anulare formulată de T.A.V. împotriva Deciziei nr. 1054 din 25 februarie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 1 octombrie 2010.