ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2211/2011

Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia nr. 4573 din 27 octombrie 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca nefondat, recursul declarat de P.I.A. împotriva sentinței civile nr. 220 din 6 noiembrie 2009 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal. Pentru a pronunța această soluție, Înalta Curte a reținut, în esență, următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 11 iunie 2008 și completată ulterior, reclamanta P.I.A.

a chemat în judecată Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Inspectoratul Județean de Poliție Botoșani, Ministerul Administrației și Internelor, Prefectura județului Botoșani, Primăria Comunei Mihăileni și Asociația Județeană de Vânătoare și Pescuit Sportiv Botoșani, solicitând obligarea pârâților de a exclude din arealul fondului de vânătoare D. cele 10 ha proprietate personală, situate în intravilanul și extravilanul satului R.. Prin sentința nr. 161 din 16 decembrie 2008, Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea, ca inadmisibilă, pentru lipsa procedurii prealabile față de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și pentru lipsa calității procesuale pasive față de ceilalți pârâți.

La data de 24 martie 2009, reclamanta a formulat o nouă acțiune cu același obiect, în contradictoriu cu Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, care a fost soluționată de aceeași instanță prin sentința nr. 220 din 6 noiembrie 2009, instanța dispunând admiterea în parte a acțiunii și modificarea în parte a Ordinului nr. 193/2002 emis de pârât, în sensul rearondării fondului cinegetic gestionat de Asociația Județeană a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Botoșani prin excluderea suprafeței de 38.337 mp teren intravilan din satul R., comuna M., județul Botoșani. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că reclamanta este proprietara terenului în suprafață de 10 ha, dispus în două parcele, respectiv 38.337 mp în intravilanul comunei Mihăileni și 61.663 mp în extravilanul aceleiași localități.

Întrucât, prin Ordinul nr. 193/2002, pârâtul a aprobat constituirea fondului de vânătoare D. în care este inclus și terenul proprietatea reclamantei, instanța a apreciat că se impune rearondarea acestui areal, prin excluderea numai a suprafeței amplasate în intravilan. Împotriva sentinței a declarat recurs reclamanta P.I.A. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și învederând că și terenul din extravilan trebuie exclus din fondul de vânătoare, parte din suprafață fiind pășune sau livezi, iar altă parte fiind situată foarte aproape de localitate și expusă permanent pericolelor în cazul organizării acțiunilor de vânătoare.

La data de 12 mai 2010, pârâtul a solicitat introducerea în cauză a Ministerului Mediului și Pădurilor, ca autoritate publică centrală ce răspunde de silvicultură, cerere admisă prin încheierea din 19 mai 2010. Instanța de recurs a reținut că, din actele dosarului, rezultă că terenul proprietatea reclamantei, situat în extravilanul comunei Mihăileni a fost inclus în fondul cinegetic cu respectarea criteriilor și condițiilor prevăzute de art. 1 lit. i) și art. 4 alin. (2) din Legea nr. 407/2006 a vânătorii și a protecției fondului cinegetic. A reținut instanța de recurs că împrejurările invocate de reclamantă, care de altfel, nu au fost probate, constituie chestiuni de fapt care nu impietează asupra legalității ordinului, act prin care s-au întocmit centralizatoarele fondurilor cinegetice, schițele și hărțile acestora la nivel județean și la nivel național.

A reținut instanța de recurs că nu poate fi primită ca temei pentru anularea parțială a ordinului nici susținerea recurentei privind lipsa consimțământului său la emiterea unor autorizații de vânătoare de către Asociația Județeană a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Botoșani, acest aspect putând constitui eventual motiv de nelegalitate a respectivelor autorizații, acte ce nu formează obiectul acestui litigiu. Cu privire la decizia pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, P.I.A. a formulat cerere de revizuire în temeiul art. 322 pct. 2 C. proc. civ.

Prin motivele cuprinse în cerere, revizuenta expune aspecte legate de: dreptul său de proprietate asupra suprafeței de teren în litigiu incluse în arealul fondului de vânătoare D.; procedura de eliberare de către Asociația Județeană de Vânătoare și Pescuit Sportiv Botoșani a autorizațiilor de vânătoare pe acest domeniu cu condiția obținerii acordului proprietarului terenului de vânătoare; motivele de fapt pentru care solicită scoaterea întregii suprafețe de 10 ha din arealul fondului de vânătoare. Analizând cererea de revizuire, prin prisma motivelor invocate de revizuentă, Înalta Curte reține următoarele: Conform art. 322 pct. 2 C. proc. civ.: „Art.

322. - Revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în următoarele cazuri: (…) 2. dacă s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut”. Hotărârea judecătorească atacată cu revizuire, respectiv decizia nr. 4573 din 27 octombrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, este o hotărâre dată de o instanță de recurs. Pentru a se putea cerere revizuirea unei asemenea hotărâri, este necesar ca hotărârea respectivă să evoce fondul, așa cum prevăd expres dispozițiile citate ale art. 322 C. proc.

civ.. Înainte de a proceda la temeinicia motivelor invocate de revizuentă sub aspectul cazului prevăzut de art. 322 pct. 2 C. proc. civ., instanța învestită cu cererea de revizuire este datoare să verifice dacă este îndeplinită condiția de admisibilitate ca hotărârea pronunțată de instanța de recurs și a cărei revizuire se cere să fie o hotărâre care evocă fondul. În ceea ce interesează materia revizuirii, a evoca fondul înseamnă, în primă instanță, a examina raportul juridic dedus judecății prin prisma probelor administrate în cauză, iar în recurs, aceasta presupune schimbarea situației de fapt în urma analizării materialului probator. Din această perspectivă, o hotărâre pronunțată de instanța de recurs prin care a fost respins recursul ca nefondat, nu este, în sensul dispozițiilor art. 322 C. proc.

civ., o hotărâre care evocă fondul și care să poată astfel forma obiectul acestei căi extraordinare de atac. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că cererea de revizuire formulată de P.I.A. este inadmisibilă pentru neîndeplinirea condiției prevăzute de art. 322 C. proc. civ., întrucât privește o hotărâre pronunțată de instanța de recurs care nu evocă fondul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge cererea de revizuire formulată de P.I.A. cu privire la decizia nr. 4573 din 27 octombrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 aprilie 2011.