ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2211/2011

Asupra cererii de revizuire

de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin decizia nr. 4573 din 27 octombrie 2010, Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins,

ca nefondat, recursul declarat de P.I.A. împotriva sentinței civile nr. 220 din

6 noiembrie 2009 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ

și fiscal.

Pentru a pronunța această

soluție, Înalta Curte a reținut, în esență, următoarele:

Prin acțiunea formulată

la data de 11 iunie 2008 și completată ulterior, reclamanta P.I.A. a chemat în judecată

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Inspectoratul Județean de Poliție

Botoșani, Ministerul Administrației și Internelor, Prefectura județului Botoșani,

Primăria Comunei Mihăileni și Asociația Județeană de Vânătoare și Pescuit Sportiv

Botoșani, solicitând obligarea pârâților de a exclude din arealul fondului de vânătoare

D. cele 10 ha proprietate personală, situate în intravilanul și extravilanul satului

R..

Prin sentința nr. 161

din 16 decembrie 2008, Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ

și fiscal, a respins acțiunea, ca inadmisibilă, pentru lipsa procedurii prealabile

față de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și pentru lipsa calității

procesuale pasive față de ceilalți pârâți.

La data de 24 martie 2009,

reclamanta a formulat o nouă acțiune cu același obiect, în contradictoriu cu Ministerul

Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, care a fost soluționată de aceeași

instanță prin sentința nr. 220 din 6 noiembrie 2009, instanța dispunând admiterea

în parte a acțiunii și modificarea în parte a Ordinului nr. 193/2002 emis de pârât,

în sensul rearondării fondului cinegetic gestionat de Asociația Județeană a Vânătorilor

și Pescarilor Sportivi Botoșani prin excluderea suprafeței de 38.337 mp teren intravilan

din satul R., comuna M., județul Botoșani.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța a reținut că reclamanta este proprietara terenului în suprafață

de 10 ha, dispus în două parcele, respectiv 38.337 mp în intravilanul comunei Mihăileni

și 61.663 mp în extravilanul aceleiași localități. Întrucât, prin Ordinul nr. 193/2002,

pârâtul a aprobat constituirea fondului de vânătoare D. în care este inclus și terenul

proprietatea reclamantei, instanța a apreciat că se impune rearondarea acestui areal,

prin excluderea numai a suprafeței amplasate în intravilan.

Împotriva sentinței a

declarat recurs reclamanta P.I.A. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie

și învederând că și terenul din extravilan trebuie exclus din fondul de vânătoare,

parte din suprafață fiind pășune sau livezi, iar altă parte fiind situată foarte

aproape de localitate și expusă permanent pericolelor în cazul organizării acțiunilor

de vânătoare.

La data de 12 mai 2010,

pârâtul a solicitat introducerea în cauză a Ministerului Mediului și Pădurilor,

ca autoritate publică centrală ce răspunde de silvicultură, cerere admisă prin încheierea

din 19 mai 2010.

Instanța de recurs a reținut

că, din actele dosarului, rezultă că terenul proprietatea reclamantei, situat în

extravilanul comunei Mihăileni a fost inclus în fondul cinegetic cu respectarea

criteriilor și condițiilor prevăzute de art. 1 lit. i) și art. 4 alin. (2) din Legea

nr. 407/2006 a vânătorii și a protecției fondului cinegetic.

A reținut instanța de

recurs că împrejurările invocate de reclamantă, care de altfel, nu au fost probate,

constituie chestiuni de fapt care nu impietează asupra legalității ordinului, act

prin care s-au întocmit centralizatoarele fondurilor cinegetice, schițele și hărțile

acestora la nivel județean și la nivel național.

A reținut instanța de

recurs că nu poate fi primită ca temei pentru anularea parțială a ordinului nici

susținerea recurentei privind lipsa consimțământului său la emiterea unor autorizații

de vânătoare de către Asociația Județeană a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Botoșani,

acest aspect putând constitui eventual motiv de nelegalitate a respectivelor autorizații,

acte ce nu formează obiectul acestui litigiu.

Cu privire la decizia

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ

și fiscal, P.I.A. a formulat cerere de revizuire în temeiul art. 322 pct. 2 C. proc.

civ.

Prin motivele cuprinse

în cerere, revizuenta expune aspecte legate de: dreptul său de proprietate asupra

suprafeței de teren în litigiu incluse în arealul fondului de vânătoare D.; procedura

de eliberare de către Asociația Județeană de Vânătoare și Pescuit Sportiv Botoșani

a autorizațiilor de vânătoare pe acest domeniu cu condiția obținerii acordului proprietarului

terenului de vânătoare; motivele de fapt pentru care solicită scoaterea întregii

suprafețe de 10 ha din arealul fondului de vânătoare.

Analizând cererea de revizuire,

prin prisma motivelor invocate de revizuentă, Înalta Curte reține următoarele:

Conform art. 322 pct.

2 C. proc. civ.:

„Art. 322.

-

Revizuirea unei hotărâri rămase definitivă

în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță

de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în următoarele cazuri:

(…)

2.

dacă

s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra

unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut”.

Hotărârea judecătorească

atacată cu revizuire, respectiv

decizia nr. 4573 din 27 octombrie 2010 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, este

o hotărâre dată de o instanță de recurs.

Pentru a se putea cerere

revizuirea unei asemenea hotărâri, este necesar ca hotărârea respectivă să evoce

fondul, așa cum prevăd expres dispozițiile citate ale art. 322 C. proc. civ..

Înainte de a proceda la

temeinicia motivelor invocate de revizuentă sub aspectul cazului prevăzut de

art. 322 pct. 2 C. proc. civ., instanța învestită cu cererea de revizuire este datoare

să verifice dacă este îndeplinită condiția de admisibilitate ca hotărârea pronunțată

de instanța de recurs și a cărei revizuire se cere să fie o hotărâre care evocă

fondul.

În ceea ce interesează

materia revizuirii, a evoca fondul înseamnă, în primă instanță, a examina raportul

juridic dedus judecății prin prisma probelor administrate în cauză, iar în recurs,

aceasta presupune schimbarea situației de fapt în urma analizării materialului probator.

Din această perspectivă,

o hotărâre pronunțată de instanța de recurs prin care a fost respins recursul ca

nefondat, nu este, în sensul dispozițiilor art. 322 C. proc. civ., o hotărâre care

evocă fondul și care să poată astfel forma obiectul acestei căi extraordinare de

atac.

Pentru considerentele

expuse, Înalta Curte constată că cererea de revizuire formulată de P.I.A. este inadmisibilă

pentru neîndeplinirea condiției prevăzute de art. 322 C. proc. civ., întrucât privește

o hotărâre pronunțată de instanța de recurs care nu evocă fondul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de P.I.A.

cu privire la decizia nr. 4573 din 27 octombrie 2010 a Înaltei Curți de Casație

și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 aprilie

2011.