ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2120/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: D.I., D.S. și D.D., au solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Externe să se constate refuzul nejustificat al pârâtului de a primi cererea reclamanților și actele necesare în vederea redobândirii cetățeniei române și obligarea acestuia să primească aceste acte într-un termen scurt, rezonabil. În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că în anul 2006 s-au prezentat la Secția Consulară a Ambasadei de la Chișinău în vederea depunerii cererii și a actelor necesare, fiind refuzați, adresându-se astfel cu o altă cerere în data de 02 iulie 2009. La această cerere, pârâtul a răspuns reclamanților prin adresa din 22 iulie 2009 comunicându-le că în raport de numărul foarte mare de solicitări, urmează să primească invitația pentru depunerea dosarului, însă până la data introducerii acțiunii nu au primit nici o astfel de invitație.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 2816 din 10 iunie 2010, a admis acțiunea reclamanților, obligând pârâtul să primească cererea acestora și actele necesare, cu privire la redobândirea cetățeniei române, într-un termen rezonabil. Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că pârâtul a depășit termenul rezonabil de soluționare a cererii, prevăzut de art. 10 din CEDO, astfel că apărările acestuia privind numărul mare de cereri și activitatea supradimensională vor fi înlăturate. Împotriva acestei sentințe, considerată nelegală și netemeinică a declarat recurs Ministerul Afacerilor Externe.

Recurentul a susținut că, în mod greșit instanța a constatat că în cauză s-a depășit termenul rezonabil de soluționare a cererii reclamanților, întrucât noțiunea de termen rezonabil nu este sinonimă cu un termen, neapărat scurt pe de o parte, iar pe de altă parte, acesta nu se aplică decât în cazurile expres specificate, ipoteză în care, însă, reclamanții nu se regăsesc. S-a mai susținut că, vătămarea produsă în circumstanțe care exclud culpa autorității pârâte nu poate atrage răspunderea acesteia precum și faptul că Secția Consulară a Ambasadei României la Chișinău nu a exercitat un drept de apreciere, astfel încât să fie îndeplinite condițiile excesului de putere, reținut de instanța de fond.

Examinând cauza și sentința recurată, în raport cu actele și lucrările dosarului precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat. Pentru a ajunge la această soluție Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate: În cauză, nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304 și art. 304 1 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii, deoarece prima instanță a reținut corect situația de fapt în raport cu materialul probator administrat și a realizat o încadrare juridică adecvată.

Critica recurentului privind greșita aplicare de către prima instanță a dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. i) Legea contenciosului administrativ, care definește noțiunea de refuz nejustificat de soluționare a cererii, nu este fondată pentru următoarele motive: Potrivit art. 12 alin. (3) Legea cetățeniei nr. 21/1991, persoanele care au domiciliul sau reședința în străinătate pot depune cererea de redobândire a cetățeniei române, însoțită de actele care dovedesc îndeplinirea condițiilor impuse de lege, la misiunile diplomatice sau oficiile consulare competente ale României; cererile vor fi înaintate de îndată Comisiei pentru cetățenie. Problema care se impune a fi rezolvată în cauză este legată de termenul în care autoritățile române trebuie să soluționeze cererile de redobândire a cetățeniei române.

Din lecturarea textului legal anterior arătat, rezultă că, într-adevăr, legiuitorul român nu a stabilit un termen în care autoritățile române să proceseze astfel de cereri. Ca atare, în lipsa unui asemenea termen legal, trebuia să se facă aplicarea prevederilor art. 10 din Convenția Europeană pentru Cetățenie, adoptată la Strasbourg la data de 6 noiembrie 1997 și ratificată de România prin Legea nr. 396/2002, potrivit cărora: „Fiecare stat parte trebuie să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetățeniei sale, redobândirea acesteia sau eliberarea unui atestat de cetățenie”. Doctrina europeană a arătat că noțiunea de „termen rezonabil” este o noțiune relativă, care nu poate fi definită după criterii stricte.

Dreptul de a fi ascultat într-un „termen rezonabil” trebuie apreciat într-o dublă manieră, respectiv în mod global și în mod concret. Curtea de la Strasbourg a avut ocazia să fixeze cele două momente care trebuie luate în considerare pentru a determina durata unei proceduri, respectiv caracterul său rezonabil sau nerezonabil. Aprecierea se face asupra ansamblului procedurii, adică asupra întregului proces, în toate fazele sale, ceea ce conferă mai multă rigoare realizării unei durate rezonabile. Astfel, în materie «civilă», dies a quo începe să curgă de la data sesizării jurisdicției competente, dar el include și durata procedurii administrative prealabile, atunci când sesizarea jurisdicției este precedată de un recurs prealabil, obligatoriu.

În opinia Curții de la Strasbourg, caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și de criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special, în funcție de complexitatea speței, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente. În cauză, Înalta Curte apreciază că intervalul de timp cuprins între data formulării cererii - 2 iulie 2009 și data soluționării cauzei nu poate fi considerat un termen rezonabil, în sensul dispozițiilor legale mai sus menționate și a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului. Pe de altă parte, instanța de control judiciar nu poate primi susținerea recurentului în sensul că există un număr foarte mare de cereri, care depășesc capacitatea de procesare a Secției Consulare a Ambasadei, deoarece autoritățile naționale trebuie să ia măsurile necesare pentru respectarea principiului celerității, care guvernează materia aflată în discuție.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală pe care o va menține.

Totodată, stabilirea de către instanță, în sarcina pârâtului a unui „termen scurt, rezonabil” pentru primirea cererii reclamanților a fost făcută în stricta aplicare a cadrului legal existent în materie, ca o reparație echitabilă acordată reclamanților pentru nesoluționarea cererii înregistrate de aceaștia la data de 2 iulie 2009, aceasta în aplicarea dispozițiilor art. 10 din Convenția Europeană pentru Cetățenie, adoptată la Strasbourg la data de 6 noiembrie 1997 și ratificată de România prin Legea nr. 396/2002 (dispoziții anterior citate) precum și a dispozițiilor art. 18 alin. (6) din Legea contenciosului administrativ, potrivit cărora, „Instanța, soluționând cererea (…) poate stabili, prin dispozitiv (…) un termen de executare”(…) . În aceste condiții, susținerea recurentului privitoare la lipsa de temei juridic a hotărârii primei instanțe, în ceea ce privește stabilirea acestei obligații în sarcina sa, este vădit nefondată.

Faptul că legiuitorul român a hotărât să îmbunătățească cadrul legislativ în ceea ce privește procedura de primire a cererilor de redobândire a cetățeniei române constituie un aspect irelevant în cauză, întrucât faptul că, potrivit art. II din noua Lege nr. 359/2009) începând cu 1 ianuarie 2010, în vederea înregistrării cererilor de redobândire sau acordare a cetățeniei române, formulate în temeiul dispozițiilor art. 10 1 Legea cetățeniei române nr. 21/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se vor înființa birouri teritoriale în subordinea Direcției cetățenie din cadrul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești, nu poate fi primit ca argument pertinent pentru justificarea nesoluționării într-un termen rezonabil a cererii reclamanților, depuse în anul 2009, i mposibilitatea asigurării anterioare de către Statul Român a unui cadru administrativ corespunzător pentru preluarea și analiza într-un termen rezonabil a cererilor de genul celei în discuție, neputând fi opusă, așadar, reclamanților.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Ministerul Afacerilor Externe împotriva sentinței civile nr. 2816 din 10 iunie 2010 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 8 aprilie 2011.