ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2204/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă

nr. 2789 din 9 iunie 2010,

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a

admis acțiunea formulată de reclamanții L.V. și L.A., în contradictoriu cu pârâtul

Ministerul Afacerilor Externe și a obligat-o pe pârâtă să primească cererile și

actele necesare cu privire la redobândirea cetățeniei române într-un termen scurt,

rezonabil.

Pentru a pronunța această

soluție, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele:

Prin cerere, reclamanții

au solicitat să fie obligat pârâtul să le primească cererile de redobândire a cetățeniei

române într-un termen scurt, rezonabil.

Din actele dosarului rezultă

că reclamanții au dorit să depună cererile de redobândire a cetățeniei române în

septembrie 2006, dar au fost îndrumați să depună prin poștă o cerere de programare

pentru depunerea cererilor.

În luna iunie 2009, reclamanții

au depus o nouă cerere prin care au solicitat să depună dosarul de redobândire a

cetățeniei române.

Pârâtul nu a soluționat

cererile reclamanților, nici pe cele din septembrie 2006, nici pe cea din iunie

2009.

A reținut instanța că

din cauza faptul că sunt peste 360.000 de persoane care au dorit să depună cerere

de redobândire a cetățeniei române, pârâtul nu este scutit de obligația de a-și

organiza activitatea astfel încât să soluționeze cererile respective într-un termen

rezonabil.

În aprecierea unui termen

rezonabil de rezolvare a cererii, în raport de dispozițiile art. 10 din Convenția

Europeană privind cetățenia, instanța a reținut că trebuie avut în vedere și faptul

că, ulterior primirii dosarului la Chișinău, acesta merge la Ministerul Justiției

și Libertăților Cetățenești, după care este verificat, sunt solicitate avize de

la o serie de autorități și apoi se poate lua o decizie în privința cererii de redobândire

a cetățeniei române. Astfel fiind, a reținut instanța că dacă s-ar aprecia că este

justificată susținerea pârâtului că numai pentru primirea dosarului și a cererii

este necesar un termen rezonabil, atunci întreaga procedură ar dura ani de zile,

ceea ce evident nu se mai poate subscrie unui termen rezonabil în sensul dispozițiilor

menționate.

A mai reținut instanța

că pârâtul nu a făcut dovada unor demersuri în sensul rezolvării situației în sens

pozitiv, precum și că modificările aduse Legii nr. 21/1991 prin Legea nr. 354/2009

nu au relevanță în cauză, atâta timp cât reclamanții nu sunt obligați prin lege

să se adreseze birourilor teritoriale aflate în subordinea Direcției Cetățenie din

cadrul Ministerului Justiției.

Totodată, instanța a reținut

că neindicarea niciunui termen pentru depunerea cererii și documentelor necesare

soluționării unei cereri de redobândire a cetățeniei române este o măsură arbitrară,

iar instanța nu se substituie autorității executive în a edicta termene de primire

a cererilor, ci doar apreciază dacă există sau nu un refuz de soluționare a unei

cereri și dacă termenul de soluționare a cererii este sau nu rezonabil.

Împotriva acestei sentințe,

pârâtul Ministerul Afacerilor Externe a declarat recurs, solicitând modificarea

ei în sensul respingerii acțiunii, pentru motive pe care le-a încadrat în prevederile

art. 304 pct. 9 și art. 304

1

din C. proc. civ..

Recurentul-pârât ciritică

soluția pronunțată de Curtea de apel

susținând, în esență, că instanța a apreciat în

mod eronat existența unui refuz nejustificat de rezolvare a cererilor petenților

de a le fi primite cererile de redobândire a cetățeniei române, deși răspunsul ministerului

nu încorpora un refuz nejustificat în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea

nr. 554/2004, deoarece autoritățile române se aflau într-o imposibilitate obiectivă

de a-și organiza pe teritoriul Republicii Moldova spații adecvate pentru preluarea

cererilor de redobândire a cetățeniei române și pentru procesarea într-un termen

cât mai scurt.

Mai susține recurentul-pârât

că întreaga procedură de redobândire a cetățeniei române se subsumează dreptului

suveran al statului și că puterea judecătorească nu se poate substitui puterii executive

în ceea ce privește stabilirea termenelor de primire a cererilor respective.

Mai susține recurentul-pârât

că noțiunea de „termen rezonabil de soluționare a cererii” nu este reglementată

de lege lata în legislația română, el regăsindu-se doar în jurisprudența CEDO și

nu se aplică decât în privința solicitanților rezidenți în țara a cărei cetățenie

o solicită. Sub acest aspect, se mai susține că, în jurisprudența CEDO (cauza Katte

Klitsche de la Grange), s-au reținut că, „caracterul rezonabil al duratei unei proceduri

se determină în funcție de circumstanțele cauzele și ținând cont de (…) complexitatea

cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente”.

Mai arată recurent-pârât

că statul român a depus diligențele necesare, materializate în adoptarea Legii

nr. 354/2009 și a O.U.G. nr. 5/2010, în raport de care nu mai există nicio restricție

în ceea ce privește situarea domiciliului sau condiționat de obținerea dreptului

de ședere în România ori de o programare prealabilă, iar începând cu data de 8 februarie

2010, birourile teritoriale ale Agenției Naționale pentru Cetățenie (din Galați,

Suceava, Iași, Timișoara și Cluj) sunt operaționale și creează cea mai rapidă cale

de a fi înregistrat dosarul de redobândire a cetățeniei.

Examinând cauza prin prisma

motivelor invocate în recurs și a prevederilor art. 304 pct. 9 și art. 304

1

din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele

considerente.

Sub aspectul fondului

cauzei, circumstanțele sunt de necontestat în sensul că reclamanții L.V. și L.A.

s-au adresat pârâtului cu cereri în vederea depunerii actelor necesare pentru redobândirea

cetățeniei române în anul

2006 și, ulterior, la data de 30 iunie 2009, cereri care nu

au fost soluționate de către autoritatea pârâtă.

În raport cu circumstanțele

cauzei și obiectul acțiunii, instanța de recurs constată că în cauză există un refuz

nejustificat al pârâtului de a stabili data la care reclamanții pot depune cererile

de redobândire a cetățeniei române, astfel că

, în speță, nu este vorba doar de refuzul

de soluționare a cererilor, ci chiar de refuzul de primire a cererilor respective,

persoanelor reclamante refuzându-li-se un drept elementar, respectiv dreptul de

petiționare.

Se reține că reclamanții

nu au solicitat soluționarea favorabilă a cererilor de redobândire a cetățeniei

române, ci doar stabilirea datei la care vor putea depune cererile și documentele

necesare în vederea redobândirii cetățeniei române.

Sub acest aspect, Înalta

Curte reține că întemeiat Curtea de apel a apreciat că, față de data formulării

cererilor de către reclamanți, a fost încălcat termenul rezonabil de soluționare

a cererilor pentru stabilirea datei la care vor fi invitați să depună documentele

necesare pentru redobândirea cetățeniei române, în condițiile art. 10

1

și art. 12 din Legea nr. 21/1991.

Nu pot fi primite criticile

din recurs referitoare la faptul că noțiunea de „termen rezonabil” nu este reglementată

în legislația națională sau că termenul rezonabil consacrat în jurisprudența CEDO

s-ar aplica în anumite cazuri expres reglementate și exclusiv rezidenților din țara

a cărei cetățenie o solicită.

Este adevărat că în Legea

nr. 21/1991 nu este reglementat expressis verbis un termen legal sau un termen rezonabil

de soluționare a cererilor de redobândire a cetățeniei române depuse conform

art. 10

1

și art. 12 din lege, însă principiul termenului rezonabil este

direct aplicabil în dreptul intern, în temeiul art. 20 alin. (2) din Constituție,

ca urmare a consacrării lui prin art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului,

precum și în jurisprudența CEDO.

Totodată, este de reținut

faptul că și în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, în art. 41 -

Dreptul la bună administrare, se prevede expres că „

Orice persoană are dreptul

de a beneficia, în ce privește problemele sale, de un tratament imparțial, echitabil

și într-un termen rezonabil din partea instituțiilor, organelor, oficiilor și agențiilor

Uniunii”.

De asemenea, la pct. 11.5

din Recomandarea nr. (80)2 a Comitetului de miniștri al Consiliului Europei privind

exercitarea puterilor discreționare de către autoritățile administrative este menționat

expres principiul fundamental conform căruia, în exercitarea puterii discreționare,

autoritatea administrativă trebuie să adopte decizia într-un termen rezonabil.

În consecință, este de

la sine înțeles faptul că, în privința termenului rezonabil, deși acesta nu beneficiază

de o reglementare expresă în materia dedusă judecății, conduita autorității administrative

se apreciază în funcție de circumstanțele cauzei.

Astfel, în cauză, Curte

reține că nici până la data soluționării prezentului recurs, pârâtul nu a făcut

dovada faptului că reclamanții ar fi fost invitați să depună documentele necesare

pentru a beneficia efectiv de dreptul lor întemeiat pe dispozițiile art. 10

1

din Legea nr. 21/1991 în vederea redobândirii cetățeniei române.

În ceea ce privește susținerile

din recurs referitoare la faptul că atitudinea autorității administrative nu reprezintă

un refuz nejustificat în sensul

art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004,

în raport cu faptul că răspunsul transmis reclamanților este în sensul că cererile

vor fi soluționate favorabil, Curtea constată că, prin adresele din 22 iulie 2009,

pârâtul a răspuns petenților în sensul că:

„

Având în vedere numărul

foarte mare de solicitări și ținând cont de spațiile limitate de care dispune ambasada

pentru desfășurarea activității cu publicul, efectuarea unor programări pentru depunerea

dosarelor este o necesitate obiectivă.

În raport cu evoluția

procesului de analizare a scrisorilor de intenție deja depuse, Secția consulară

a ambasadei vă va trimite invitația pentru depunerea dosarului de redobândire a

cetățeniei române. Prin aceeași corespondență veți primi și lista actelor pe care

va trebui să le depuneți la dosar”.

Din analiza răspunsului

transmis reclamanților, se constată că, într-adevăr, acestora li s-a răspuns favorabil

în sensul că urmează a fi invitați să depună cererile și documentele necesare în

vederea redobândirii cetățeniei române.

Curtea reține, însă, că

faptul de a comunica petenților că urmează a fi invitați să depună documentația

sine die - fără precizarea vreunui termen și fără menționarea unor criterii obiective

în raport de care poate fi determinat cu exactitate un anumit termen - reprezintă

în primul rând un refuz nejustificat de soluționare a cererii prin care se solicita

chiar stabilirea unui termen rezonabil de depunere a actelor și, în al doilea rând,

prin trecerea timpului, o situație de nerespectare a termenului rezonabil de soluționare

a cererii respective.

Este adevărat că autoritatea

publică și-a exprimat explicit voința în sensul soluționării favorabile a cererilor

de depunere a documentației, însă, atâta timp cât soluționarea depinde exclusiv

de voința autorității administrative, care, în speță, va soluționa cererile în raport

cu evoluția procesului de analizare a scrisorilor de intenție deja depuse, realizarea

efectivă a dreptului de petiționare al petenților este condiționată, în mod arbitrar,

de către administrație.

La pronunțarea prezentei

decizii, instanța are în vedere și practica judiciară anterioară în materie a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

În raport de toate aceste

considerente, Înalta Curte constată că recursul de față este nefondat, neexistând

motive de modificare sau casare a sentinței recurate în sensul dispozițiilor

art. 304 pct. 9 sau art. 304

1

din C. proc. civ., astfel încât, în temeiul

art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, îl va respinge,

ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de Ministerul Afacerilor Externe

împotriva sentinței civile nr. 2789 din 9 iunie 2010 a Curții de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 aprilie

2011.