ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2204/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 2789 din 9 iunie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanții L.V. și L.A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Externe și a obligat-o pe pârâtă să primească cererile și actele necesare cu privire la redobândirea cetățeniei române într-un termen scurt, rezonabil. Pentru a pronunța această soluție, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele: Prin cerere, reclamanții au solicitat să fie obligat pârâtul să le primească cererile de redobândire a cetățeniei române într-un termen scurt, rezonabil.

Din actele dosarului rezultă că reclamanții au dorit să depună cererile de redobândire a cetățeniei române în septembrie 2006, dar au fost îndrumați să depună prin poștă o cerere de programare pentru depunerea cererilor. În luna iunie 2009, reclamanții au depus o nouă cerere prin care au solicitat să depună dosarul de redobândire a cetățeniei române. Pârâtul nu a soluționat cererile reclamanților, nici pe cele din septembrie 2006, nici pe cea din iunie 2009. A reținut instanța că din cauza faptul că sunt peste 360.000 de persoane care au dorit să depună cerere de redobândire a cetățeniei române, pârâtul nu este scutit de obligația de a-și organiza activitatea astfel încât să soluționeze cererile respective într-un termen rezonabil.

În aprecierea unui termen rezonabil de rezolvare a cererii, în raport de dispozițiile art. 10 din Convenția Europeană privind cetățenia, instanța a reținut că trebuie avut în vedere și faptul că, ulterior primirii dosarului la Chișinău, acesta merge la Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești, după care este verificat, sunt solicitate avize de la o serie de autorități și apoi se poate lua o decizie în privința cererii de redobândire a cetățeniei române. Astfel fiind, a reținut instanța că dacă s-ar aprecia că este justificată susținerea pârâtului că numai pentru primirea dosarului și a cererii este necesar un termen rezonabil, atunci întreaga procedură ar dura ani de zile, ceea ce evident nu se mai poate subscrie unui termen rezonabil în sensul dispozițiilor menționate.

A mai reținut instanța că pârâtul nu a făcut dovada unor demersuri în sensul rezolvării situației în sens pozitiv, precum și că modificările aduse Legii nr. 21/1991 prin Legea nr. 354/2009 nu au relevanță în cauză, atâta timp cât reclamanții nu sunt obligați prin lege să se adreseze birourilor teritoriale aflate în subordinea Direcției Cetățenie din cadrul Ministerului Justiției. Totodată, instanța a reținut că neindicarea niciunui termen pentru depunerea cererii și documentelor necesare soluționării unei cereri de redobândire a cetățeniei române este o măsură arbitrară, iar instanța nu se substituie autorității executive în a edicta termene de primire a cererilor, ci doar apreciază dacă există sau nu un refuz de soluționare a unei cereri și dacă termenul de soluționare a cererii este sau nu rezonabil.

Împotriva acestei sentințe, pârâtul Ministerul Afacerilor Externe a declarat recurs, solicitând modificarea ei în sensul respingerii acțiunii, pentru motive pe care le-a încadrat în prevederile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 din C. proc. civ.. Recurentul-pârât ciritică soluția pronunțată de Curtea de apel susținând, în esență, că instanța a apreciat în mod eronat existența unui refuz nejustificat de rezolvare a cererilor petenților de a le fi primite cererile de redobândire a cetățeniei române, deși răspunsul ministerului nu încorpora un refuz nejustificat în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, deoarece autoritățile române se aflau într-o imposibilitate obiectivă de a-și organiza pe teritoriul Republicii Moldova spații adecvate pentru preluarea cererilor de redobândire a cetățeniei române și pentru procesarea într-un termen cât mai scurt.

Mai susține recurentul-pârât că întreaga procedură de redobândire a cetățeniei române se subsumează dreptului suveran al statului și că puterea judecătorească nu se poate substitui puterii executive în ceea ce privește stabilirea termenelor de primire a cererilor respective. Mai susține recurentul-pârât că noțiunea de „termen rezonabil de soluționare a cererii” nu este reglementată de lege lata în legislația română, el regăsindu-se doar în jurisprudența CEDO și nu se aplică decât în privința solicitanților rezidenți în țara a cărei cetățenie o solicită. Sub acest aspect, se mai susține că, în jurisprudența CEDO (cauza Katte Klitsche de la Grange), s-au reținut că, „caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se determină în funcție de circumstanțele cauzele și ținând cont de (…) complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente”.

Mai arată recurent-pârât că statul român a depus diligențele necesare, materializate în adoptarea Legii nr. 354/2009 și a O.U.G. nr. 5/2010, în raport de care nu mai există nicio restricție în ceea ce privește situarea domiciliului sau condiționat de obținerea dreptului de ședere în România ori de o programare prealabilă, iar începând cu data de 8 februarie 2010, birourile teritoriale ale Agenției Naționale pentru Cetățenie (din Galați, Suceava, Iași, Timișoara și Cluj) sunt operaționale și creează cea mai rapidă cale de a fi înregistrat dosarul de redobândire a cetățeniei. Examinând cauza prin prisma motivelor invocate în recurs și a prevederilor art. 304 pct. 9 și art. 304 1 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente.

Sub aspectul fondului cauzei, circumstanțele sunt de necontestat în sensul că reclamanții L.V. și L.A. s-au adresat pârâtului cu cereri în vederea depunerii actelor necesare pentru redobândirea cetățeniei române în anul 2006 și, ulterior, la data de 30 iunie 2009, cereri care nu au fost soluționate de către autoritatea pârâtă. În raport cu circumstanțele cauzei și obiectul acțiunii, instanța de recurs constată că în cauză există un refuz nejustificat al pârâtului de a stabili data la care reclamanții pot depune cererile de redobândire a cetățeniei române, astfel că , în speță, nu este vorba doar de refuzul de soluționare a cererilor, ci chiar de refuzul de primire a cererilor respective, persoanelor reclamante refuzându-li-se un drept elementar, respectiv dreptul de petiționare.

Se reține că reclamanții nu au solicitat soluționarea favorabilă a cererilor de redobândire a cetățeniei române, ci doar stabilirea datei la care vor putea depune cererile și documentele necesare în vederea redobândirii cetățeniei române. Sub acest aspect, Înalta Curte reține că întemeiat Curtea de apel a apreciat că, față de data formulării cererilor de către reclamanți, a fost încălcat termenul rezonabil de soluționare a cererilor pentru stabilirea datei la care vor fi invitați să depună documentele necesare pentru redobândirea cetățeniei române, în condițiile art. 10 1 și art. 12 din Legea nr. 21/1991. Nu pot fi primite criticile din recurs referitoare la faptul că noțiunea de „termen rezonabil” nu este reglementată în legislația națională sau că termenul rezonabil consacrat în jurisprudența CEDO s-ar aplica în anumite cazuri expres reglementate și exclusiv rezidenților din țara a cărei cetățenie o solicită.

Este adevărat că în Legea nr. 21/1991 nu este reglementat expressis verbis un termen legal sau un termen rezonabil de soluționare a cererilor de redobândire a cetățeniei române depuse conform art. 10 1 și art. 12 din lege, însă principiul termenului rezonabil este direct aplicabil în dreptul intern, în temeiul art. 20 alin. (2) din Constituție, ca urmare a consacrării lui prin art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, precum și în jurisprudența CEDO. Totodată, este de reținut faptul că și în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, în art. 41 - Dreptul la bună administrare, se prevede expres că „ Orice persoană are dreptul de a beneficia, în ce privește problemele sale, de un tratament imparțial, echitabil și într-un termen rezonabil din partea instituțiilor, organelor, oficiilor și agențiilor Uniunii”.

De asemenea, la pct. 11.5 din Recomandarea nr. (80)2 a Comitetului de miniștri al Consiliului Europei privind exercitarea puterilor discreționare de către autoritățile administrative este menționat expres principiul fundamental conform căruia, în exercitarea puterii discreționare, autoritatea administrativă trebuie să adopte decizia într-un termen rezonabil. În consecință, este de la sine înțeles faptul că, în privința termenului rezonabil, deși acesta nu beneficiază de o reglementare expresă în materia dedusă judecății, conduita autorității administrative se apreciază în funcție de circumstanțele cauzei. Astfel, în cauză, Curte reține că nici până la data soluționării prezentului recurs, pârâtul nu a făcut dovada faptului că reclamanții ar fi fost invitați să depună documentele necesare pentru a beneficia efectiv de dreptul lor întemeiat pe dispozițiile art. 10 1 din Legea nr. 21/1991 în vederea redobândirii cetățeniei române.

În ceea ce privește susținerile din recurs referitoare la faptul că atitudinea autorității administrative nu reprezintă un refuz nejustificat în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, în raport cu faptul că răspunsul transmis reclamanților este în sensul că cererile vor fi soluționate favorabil, Curtea constată că, prin adresele din 22 iulie 2009, pârâtul a răspuns petenților în sensul că: „ Având în vedere numărul foarte mare de solicitări și ținând cont de spațiile limitate de care dispune ambasada pentru desfășurarea activității cu publicul, efectuarea unor programări pentru depunerea dosarelor este o necesitate obiectivă. În raport cu evoluția procesului de analizare a scrisorilor de intenție deja depuse, Secția consulară a ambasadei vă va trimite invitația pentru depunerea dosarului de redobândire a cetățeniei române.

Prin aceeași corespondență veți primi și lista actelor pe care va trebui să le depuneți la dosar”. Din analiza răspunsului transmis reclamanților, se constată că, într-adevăr, acestora li s-a răspuns favorabil în sensul că urmează a fi invitați să depună cererile și documentele necesare în vederea redobândirii cetățeniei române. Curtea reține, însă, că faptul de a comunica petenților că urmează a fi invitați să depună documentația sine die - fără precizarea vreunui termen și fără menționarea unor criterii obiective în raport de care poate fi determinat cu exactitate un anumit termen - reprezintă în primul rând un refuz nejustificat de soluționare a cererii prin care se solicita chiar stabilirea unui termen rezonabil de depunere a actelor și, în al doilea rând, prin trecerea timpului, o situație de nerespectare a termenului rezonabil de soluționare a cererii respective.

Este adevărat că autoritatea publică și-a exprimat explicit voința în sensul soluționării favorabile a cererilor de depunere a documentației, însă, atâta timp cât soluționarea depinde exclusiv de voința autorității administrative, care, în speță, va soluționa cererile în raport cu evoluția procesului de analizare a scrisorilor de intenție deja depuse, realizarea efectivă a dreptului de petiționare al petenților este condiționată, în mod arbitrar, de către administrație. La pronunțarea prezentei decizii, instanța are în vedere și practica judiciară anterioară în materie a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal. În raport de toate aceste considerente, Înalta Curte constată că recursul de față este nefondat, neexistând motive de modificare sau casare a sentinței recurate în sensul dispozițiilor art. 304 pct. 9 sau art. 304 1 din C. proc.

civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, îl va respinge, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Ministerul Afacerilor Externe împotriva sentinței civile nr. 2789 din 9 iunie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 aprilie 2011.