ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2117/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2117/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I.Circumstanțele cauzei

în prima instanță

Reclamanta Fundația

Școala Română de Afaceri a Camerelor de Comerț și Industrie - Filiala Dolj a

chemat în judecată Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse -

Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial pentru

Dezvoltarea Resurselor Umane București, solicitând instanței ca în

contradictoriu cu pârâtul, să dispună rezilierea contractului de grant încheiat

la data de 30 noiembrie 2006 din culpa exclusivă a pârâtei și obligarea

acesteia la plata sumei de 16.257,53 RON reprezentând contravaloarea

cheltuielile aferente activităților desfășurate cu bună-credință potrivit

prevederilor contractului și proiectului.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a arătat că la data de 29 septembrie 2006 a depus la U.I.P.-S-V Oltenia

proiectul „Program de inițiere, specializare și perfecționare profesională a personalului

operativ și a managerilor din industria electrotehnică și electromagnetică din județul

Dolj” în cadrul programului Phare 2004 - Coeziunea Economică și Socială - Dezvoltarea

Resurselor Umane.

Reclamanta a arătat că,

deși contractul de grant menționat mai sus a fost semnat la data de 30 noiembrie

2006, un exemplar al acestuia i-a fost comunicat, la insistențele sale, la data

de 8 februarie 2007. Inexistența unui exemplar al contractului a pus reclamanta

în imposibilitatea preluării sumelor de bani din cont și avansarea acestora în vederea

demarării activităților contractate.

De altfel, susține reclamanta,

sumele de bani i-au fost transmise de către autoritatea contractantă în două tranșe,

contrar prevederilor contractuale, fapt ce a determinat-o să solicite rezilierea

contractului din culpa exclusivă a pârâtei.

Pârâtul a depus întâmpinare,

prin care a invocat excepția necompetenței materiale a instanței, pe considerentul

că, contractul de grant nu este un contract comercial ci un contract încheiat de

o autoritate publică având ca obiect prestarea de către reclamantă a unor servicii

publice constând în suplimentarea Proiectului cu fonduri alocate de către Comisia

Europeană prin programul Phare.

Curtea de Apel Craiova,

secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 266 din 17

octombrie 2008, a respins acțiunea formulată de reclamantă, reținând că prin cererea

de chemare în judecată reclamanta a solicitat instanței să rezilieze contractul

de grant încheiat la 30 noiembrie 2006 din culpa exclusivă a pârâtei. Acest contract,

reține instanța este un contract cu caracter administrativ căruia îi sunt aplicabile

prevederile Legii nr. 554/2004, respectiv art. 7 alin. (1) din această lege.

Prin decizia nr. 1905

din 1 aprilie 2009, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a admis

recursul declarat de Fundația Școala Română de Afaceri a Camerelor de Comerț și

Industrie - Filiala Dolj, împotriva sentinței civile nr. 266 din 17 octombrie 2008

a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, s-a casat

sentința și s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Pentru a decide astfel,

Înalta Curte a reținut ca întemeiată susținerea reclamantei în sensul că, prin notificarea

adresată la 24 aprilie 2007 a realizat procedura prealabilă cerută de lege, prin

art. 7 alin. (6) din Legea nr. 554/2004 cu referire la art. 720

1

C. proc.

civ..

2.Hotărârea Curții de

apel

Rejudecând cauza, Curtea

de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă

nr. 212 din 9 aprilie 2010, a admis, în parte, cererea formulată de reclamantă,

dispunând rezilierea contractului de grant.

Totodată, a respins petitul

privind obligarea pârâtului la despăgubiri.

Pentru a decide astfel,

instanța a reținut că, dincolo de analiza atitudinii culpabile a părților contractuale,

este necontestată existența unor neînțelegeri intervenite în derularea contractului,

neînțelegeri mediate între reprezentanții părților care s-au consultat asupra modalității

de executare a contractului, fără a se realiza un acord, cele două părți exprimându-și

ferm poziția în sensul rezilierii contractului, potrivit înștiințărilor reciproce

prin care își exprimă această intenție.

Cât privește petitul privind

obligarea pârâtului la despăgubiri s-a reținut că cererea reclamantei este neîntemeiată,

având în vedere faptul că rezilierea contractului operează ca urmare a intenției

exprimate de părți în acest sens și ca urmare a imposibilității executării corespunzătoare

a acestuia și că părților nu li se poate cere să plătească compensații.

3.Recursul declarat de

Fundația Școala Română de Afaceri a Camerelor de Comerț și Industrie - Filiala Dolj

Împotriva acestei sentințe,

considerată nelegală și netemeinică a declarat recurs reclamanta, invocând în drept

dispozițiile art. 304

1

și art. 304 pct. 6 și 9 C. proc. civ. și a solicitat

trimiterea cauzei spre o nouă judecată pe fond, Curții de Apel Craiova, pentru următoarele

motive:

3.1. Prin hotărârea recurată

instanța de fond a dat ceea ce nu s-a cerut.

Recurenta arată că a solicitat

să se constate că, la data de 24 aprilie 2007, a operat, din culpa exclusivă a pârâtului,

rezilierea contractului de grant iar instanța de fond cu încălcarea principiului

disponibilității a reținut și dispus rezilierea acestui contract.

În dezvoltarea acestui

motiv de recurs susține că pârâtul și-a îndeplinit cu întârziere obligația de a

vira avansul, motiv pentru care i-a comunicat rezilierea contractului, că în aprecierea

culpei care a stat la baza rezilierii contractului instanța stabilește o culpă comună,

conferind în cauză aceeași valoare probantă notificării de reziliere pe care a comunicat-o

la data de 24 aprilie 2007 și notificării de reziliere pe care pârâtul i-a comunicat-o

la data de 15 iunie 2007. cu toate că, la această din urmă dată, contractul nu mai

producea efecte.

Susține că în lipsa unei

cereri reconvenționale, instanța de fond a procedat la analiza culpei ambelor părți

contractante, concluzionând că rezilierea contractului este rezultatul voinței comune

atât a reclamantei cât și a pârâtului.

3.2. Hotărârea recurată

a fost dată cu aplicarea greșită a legii, întrucât s-a dat eficiența juridică dispozițiilor

art. 12 alin. (1).2.1 și art. 13 alin. (1).3.4. din Anexa 2 la contract, în baza

cărora nu se pot pretinde compensații, astfel că stabilind o altă situație de fapt

decât cea reală a respins

capătul de

cerere prin care a solicitat obligarea pârâtului la plata, către Fundația Școala

Română de Afaceri a Camerelor de Comerț și Industrie - Filiala Dolj, a sumei de

16.257,53 RON - reprezentând cheltuielile efectuate, în locul pârâtului, de Fundație,

care a procedat astfel la o plată nedatorată.

În cuprinsul acestui motiv,

recurenta arată că instanța de fond trebuia ca, în baza prevederilor contractuale

și a probatoriilor administrate în cauză, să stabilească, din totalul cheltuielilor

aferente contractului de grant, care era cuantumul cheltuielilor care trebuia suportat

de către Fundație, care era cuantumul cheltuielilor care trebuia suportat de către

pârât și - mai ales - în cazul fiecărei sume, linia de buget corespunzătoare din

Anexa nr. III la contract, pentru a constata că prejudiciul pe care l-a înregistrat

este reprezentat din sumele suportate din fondurile Fundației aferent liniilor de

buget cărora le corespundeau fondurile care trebuiau alocate de către pârât.

4.Apărările Ministerul

Muncii, Familiei și Protecției Sociale

Prin întâmpinarea înregistrată

la 10 februarie 2011, intimatul a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Intimatul arată că sunt

citate în mod greșit prevederile art. 7.2.1 și 15.1 din contract și condițiile generale,

cu mențiunea că avansul trebuia plătit în termen de 15 zile de la data semnării

contractului, deși efectuarea plății are loc numai după primirea de către Autoritatea

contractantă a documentelor anexate, iar faptul că beneficiarul a fost pus în situația

de a cheltui fonduri de 16.257,53 RON nu reprezintă o încălcare a prevederilor contractuale

ci o obligație a beneficiarului.

II. Considerentele Înaltei

Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată

prin prisma motivelor de recurs, a apărărilor expuse în întâmpinare, cât și sub

toate aspectele, în temeiul art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată

că recursul este nefondat.

Intimata-reclamantă Fundația

Școala Română de Afaceri a Camerelor de Comerț și Industrie - Filiala Dolj a învestit

instanța cu o acțiune, având ca obiect constatarea rezilierii din culpa pârâtului

a contractului de grant încheiat la 30 mai 2006 între Ministerului Muncii, Familiei

și Egalității de Șanse - Autoritatea de Management pentru Programul Operațional

Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane București- Agenția de Implementare

PHARE și beneficiarul Fundația Școala Română de Afaceri a Camerelor de Comerț și

Industrie - Filiala Dolj, cu obligarea pârâtului la plata sumei de 16.257,53 RON,

reprezentând cheltuieli aferente activităților desfășurate potrivit prevederilor

contractului.

Soluția primei instanțe

de admitere în parte a acțiunii și de reziliere a contractului de grant, este corectă

deoarece în cauză sunt incidente dispozițiile art. 12 alin. (12).1 și art. 13

alin. (13).4 din Anexa II la contract,față de neînțelegerile existente între părți

cu privire la executarea obligațiilor asumate și având în vedere voința comună în

sensul rezilierii.

Recurenta-reclamantă este

de acord cu soluția rezilierii contractului de grant însă, apreciază că în conformitate

cu probele administrate culpa în desființarea acestui contract prin neîndeplinirea

obligațiilor asumate aparține intimatului-pârât Ministerul Muncii, Familiei și Protecției

Sociale.

În cuprinsul cererii de

chemare în judecată, recurenta-reclamantă a invocat în mod generic prevederile

art. 12 „Rezilierea contractului” care are următorul conținut: ”Dacă o parte consideră

că Contractul nu mai poate fi executat efectiv sau în mod corespunzător, aceasta

se va consulta cu cealaltă parte. Dacă nu se poate ajunge la un acord asupra unei

soluții, oricare parte poate rezilia Contractul cu un preaviz, în scris, de 2 luni,

fără a i se cere să plătească compensații.

Autoritatea Contractantă

poate rezilia contractul, fără preaviz și fără să plătească compensații de orice

fel, atunci când Beneficiarul nu își îndeplinește, fără justificare, oricare din

obligațiile care îi revin și, după ce a fost înștiințat în scris să își îndeplinească

aceste obligații, persistă încă în neonorarea lor sau nu furnizează explicații satisfăcătoare

în 30 zile de la trimiterea notificării”.

Rezilierea spre deosebire

de rezoluțiune face să înceteze efectele contractului pentru viitor, lăsând neatinse

prestațiile succesive care au fost făcute anterior rezilierii.

Factorul esențial al contractului

este acordul de voință al părților - voința lor juridică.

Pornind de la principiul

libertății de voință în materia contractelor și în raport de prevederile art. 12

alin. (12).1 din anexa II la contract, în mod corect, prima instanță constatând

existența unor neînțelegeri în derularea contractului, fără a se realiza un acord

în medierea acestora, pe baza notificărilor reciproce având ca obiect desființarea

convenției de grant, a dispus rezilierea contractului fără plata compensațiilor.

Nu se poate reține critica

recurentei care susține că instanța „a dat ceea ce nu s-a cerut” cu încălcarea principiului

disponibilității care guvernează procesul civil, în condițiile în care a fost învestită

cu o acțiune în rezilierea contractului de grant și a constatat pe baza probelor

administrate și a convenției părților, că acestea, prin notificările transmise în

scrise au considerat că contractul nu poate fi executat efectiv sau în mod corespunzător”.

Mai mult, prima instanță

a analizat cererea reclamantei și din perspectiva îndeplinirii obligațiilor asumate

de părți prin clauzele contractuale și a constatat că nu s-a dovedit în cauză încălcarea

clauzei ce viza virarea sumei reprezentând avansul în contul Fundației.

Totodată este de reținut

faptul că acest contract a fost semnat cu clauză suspensivă, așa cum a motivat intimata-pârâtă

în sensul că avansul se achită beneficiarului în 45 zile de la primirea de către

autoritatea contractantă a înscrisurilor menționate în mod expres în cuprinsul convenției.

Suma avansată de recurenta-reclamantă

pentru derularea proiectului și solicitată de la pârât prin capătul doi de cerere,

nu poate reprezenta o plată nedatorată ci o sumă achitată care se încadrează în

limitele contribuției proprii asumate și care nu se poate restitui conform prevederilor

contractuale.

Plata nedatorată reprezintă

executarea de către o persoană a unei obligații la care nu era ținută și pe care

a făcut-o fără intenția de a plăti datoria cuiva.

Art.993 C. proc. civ.,

prevede „acela care, din eroare, crezându-se debitor, a plătit o datorie, are drept

de repetițiune în contra creditorului”

Evident nu ne aflăm în

prezența unei plăți a lucrului nedatorat, ci chiar a unei obligații contractuale

asumată de parte în acest sens în limitele contribuții proprii și nu poate fi restituită,

ca urmare a desființării contractului prin reziliere care are cu totul alte efecte

față de rezoluțiune, producând efecte pentru viitor, lăsând neatinse prestațiile

care au fost făcute anterior rezilierii.

În raport de aceste considerente,

nu se poate reține lipsa rolului activ al instanței conform art. 129 C. proc. civ.,

care nu a dispus administrarea altei probe pentru stabilirea debitelor care trebuiau

suportate de Fundație, cu atât mai mult cu cât judecătorul nu se poate transforma

în apărătorul părții care beneficia de asistență juridică a unui avocat, și a apreciat

că rezilierea operează conform art. 12 alin. (12)..1 din contract fără a li se cere

părților să plătească compensații.

2.Temeiul legal al soluției

instanței de recurs

În consecință, motivele

de recurs sunt nefondate, astfel că în baza art. 312 C. proc. civ., recursul se

va respinge, sentința primei instanțe fiind legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Fundația Școala

Română de Afaceri a Camerelor de Comerț și Industrie - Filiala Dolj, împotriva sentinței

civile nr. 212 din 9 aprilie 2010, a Curții de Apel Craiova, secția de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 8 aprilie

2011.