ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2117/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I.Circumstanțele cauzei 1. Procedura derulată în prima instanță Reclamanta Fundația Școala Română de Afaceri a Camerelor de Comerț și Industrie - Filiala Dolj a chemat în judecată Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse - Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane București, solicitând instanței ca în contradictoriu cu pârâtul, să dispună rezilierea contractului de grant încheiat la data de 30 noiembrie 2006 din culpa exclusivă a pârâtei și obligarea acesteia la plata sumei de 16.257,53 RON reprezentând contravaloarea cheltuielile aferente activităților desfășurate cu bună-credință potrivit prevederilor contractului și proiectului.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că la data de 29 septembrie 2006 a depus la U.I.P.-S-V Oltenia proiectul „Program de inițiere, specializare și perfecționare profesională a personalului operativ și a managerilor din industria electrotehnică și electromagnetică din județul Dolj” în cadrul programului Phare 2004 - Coeziunea Economică și Socială - Dezvoltarea Resurselor Umane. Reclamanta a arătat că, deși contractul de grant menționat mai sus a fost semnat la data de 30 noiembrie 2006, un exemplar al acestuia i-a fost comunicat, la insistențele sale, la data de 8 februarie 2007. Inexistența unui exemplar al contractului a pus reclamanta în imposibilitatea preluării sumelor de bani din cont și avansarea acestora în vederea demarării activităților contractate.

De altfel, susține reclamanta, sumele de bani i-au fost transmise de către autoritatea contractantă în două tranșe, contrar prevederilor contractuale, fapt ce a determinat-o să solicite rezilierea contractului din culpa exclusivă a pârâtei. Pârâtul a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția necompetenței materiale a instanței, pe considerentul că, contractul de grant nu este un contract comercial ci un contract încheiat de o autoritate publică având ca obiect prestarea de către reclamantă a unor servicii publice constând în suplimentarea Proiectului cu fonduri alocate de către Comisia Europeană prin programul Phare. Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 266 din 17 octombrie 2008, a respins acțiunea formulată de reclamantă, reținând că prin cererea de chemare în judecată reclamanta a solicitat instanței să rezilieze contractul de grant încheiat la 30 noiembrie 2006 din culpa exclusivă a pârâtei.

Acest contract, reține instanța este un contract cu caracter administrativ căruia îi sunt aplicabile prevederile Legii nr. 554/2004, respectiv art. 7 alin. (1) din această lege. Prin decizia nr. 1905 din 1 aprilie 2009, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a admis recursul declarat de Fundația Școala Română de Afaceri a Camerelor de Comerț și Industrie - Filiala Dolj, împotriva sentinței civile nr. 266 din 17 octombrie 2008 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, s-a casat sentința și s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Pentru a decide astfel, Înalta Curte a reținut ca întemeiată susținerea reclamantei în sensul că, prin notificarea adresată la 24 aprilie 2007 a realizat procedura prealabilă cerută de lege, prin art. 7 alin. (6) din Legea nr. 554/2004 cu referire la art. 720 1 C. proc.

civ.. 2.Hotărârea Curții de apel Rejudecând cauza, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 212 din 9 aprilie 2010, a admis, în parte, cererea formulată de reclamantă, dispunând rezilierea contractului de grant. Totodată, a respins petitul privind obligarea pârâtului la despăgubiri. Pentru a decide astfel, instanța a reținut că, dincolo de analiza atitudinii culpabile a părților contractuale, este necontestată existența unor neînțelegeri intervenite în derularea contractului, neînțelegeri mediate între reprezentanții părților care s-au consultat asupra modalității de executare a contractului, fără a se realiza un acord, cele două părți exprimându-și ferm poziția în sensul rezilierii contractului, potrivit înștiințărilor reciproce prin care își exprimă această intenție.

Cât privește petitul privind obligarea pârâtului la despăgubiri s-a reținut că cererea reclamantei este neîntemeiată, având în vedere faptul că rezilierea contractului operează ca urmare a intenției exprimate de părți în acest sens și ca urmare a imposibilității executării corespunzătoare a acestuia și că părților nu li se poate cere să plătească compensații. 3.Recursul declarat de Fundația Școala Română de Afaceri a Camerelor de Comerț și Industrie - Filiala Dolj Împotriva acestei sentințe, considerată nelegală și netemeinică a declarat recurs reclamanta, invocând în drept dispozițiile art. 304 1 și art. 304 pct. 6 și 9 C. proc. civ. și a solicitat trimiterea cauzei spre o nouă judecată pe fond, Curții de Apel Craiova, pentru următoarele motive: 3.1.

Prin hotărârea recurată instanța de fond a dat ceea ce nu s-a cerut. Recurenta arată că a solicitat să se constate că, la data de 24 aprilie 2007, a operat, din culpa exclusivă a pârâtului, rezilierea contractului de grant iar instanța de fond cu încălcarea principiului disponibilității a reținut și dispus rezilierea acestui contract. În dezvoltarea acestui motiv de recurs susține că pârâtul și-a îndeplinit cu întârziere obligația de a vira avansul, motiv pentru care i-a comunicat rezilierea contractului, că în aprecierea culpei care a stat la baza rezilierii contractului instanța stabilește o culpă comună, conferind în cauză aceeași valoare probantă notificării de reziliere pe care a comunicat-o la data de 24 aprilie 2007 și notificării de reziliere pe care pârâtul i-a comunicat-o la data de 15 iunie 2007. cu toate că, la această din urmă dată, contractul nu mai producea efecte.

Susține că în lipsa unei cereri reconvenționale, instanța de fond a procedat la analiza culpei ambelor părți contractante, concluzionând că rezilierea contractului este rezultatul voinței comune atât a reclamantei cât și a pârâtului. 3.2. Hotărârea recurată a fost dată cu aplicarea greșită a legii, întrucât s-a dat eficiența juridică dispozițiilor art. 12 alin. (1).2.1 și art. 13 alin. (1).3.4. din Anexa 2 la contract, în baza cărora nu se pot pretinde compensații, astfel că stabilind o altă situație de fapt decât cea reală a respins capătul de cerere prin care a solicitat obligarea pârâtului la plata, către Fundația Școala Română de Afaceri a Camerelor de Comerț și Industrie - Filiala Dolj, a sumei de 16.257,53 RON - reprezentând cheltuielile efectuate, în locul pârâtului, de Fundație, care a procedat astfel la o plată nedatorată.

În cuprinsul acestui motiv, recurenta arată că instanța de fond trebuia ca, în baza prevederilor contractuale și a probatoriilor administrate în cauză, să stabilească, din totalul cheltuielilor aferente contractului de grant, care era cuantumul cheltuielilor care trebuia suportat de către Fundație, care era cuantumul cheltuielilor care trebuia suportat de către pârât și - mai ales - în cazul fiecărei sume, linia de buget corespunzătoare din Anexa nr. III la contract, pentru a constata că prejudiciul pe care l-a înregistrat este reprezentat din sumele suportate din fondurile Fundației aferent liniilor de buget cărora le corespundeau fondurile care trebuiau alocate de către pârât. 4.Apărările Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale Prin întâmpinarea înregistrată la 10 februarie 2011, intimatul a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Intimatul arată că sunt citate în mod greșit prevederile art. 7.2.1 și 15.1 din contract și condițiile generale, cu mențiunea că avansul trebuia plătit în termen de 15 zile de la data semnării contractului, deși efectuarea plății are loc numai după primirea de către Autoritatea contractantă a documentelor anexate, iar faptul că beneficiarul a fost pus în situația de a cheltui fonduri de 16.257,53 RON nu reprezintă o încălcare a prevederilor contractuale ci o obligație a beneficiarului. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs, a apărărilor expuse în întâmpinare, cât și sub toate aspectele, în temeiul art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Intimata-reclamantă Fundația Școala Română de Afaceri a Camerelor de Comerț și Industrie - Filiala Dolj a învestit instanța cu o acțiune, având ca obiect constatarea rezilierii din culpa pârâtului a contractului de grant încheiat la 30 mai 2006 între Ministerului Muncii, Familiei și Egalității de Șanse - Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane București- Agenția de Implementare PHARE și beneficiarul Fundația Școala Română de Afaceri a Camerelor de Comerț și Industrie - Filiala Dolj, cu obligarea pârâtului la plata sumei de 16.257,53 RON, reprezentând cheltuieli aferente activităților desfășurate potrivit prevederilor contractului.

Soluția primei instanțe de admitere în parte a acțiunii și de reziliere a contractului de grant, este corectă deoarece în cauză sunt incidente dispozițiile art. 12 alin. (12).1 și art. 13 alin. (13).4 din Anexa II la contract,față de neînțelegerile existente între părți cu privire la executarea obligațiilor asumate și având în vedere voința comună în sensul rezilierii. Recurenta-reclamantă este de acord cu soluția rezilierii contractului de grant însă, apreciază că în conformitate cu probele administrate culpa în desființarea acestui contract prin neîndeplinirea obligațiilor asumate aparține intimatului-pârât Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale. În cuprinsul cererii de chemare în judecată, recurenta-reclamantă a invocat în mod generic prevederile art. 12 „Rezilierea contractului” care are următorul conținut: ”Dacă o parte consideră că Contractul nu mai poate fi executat efectiv sau în mod corespunzător, aceasta se va consulta cu cealaltă parte.

Dacă nu se poate ajunge la un acord asupra unei soluții, oricare parte poate rezilia Contractul cu un preaviz, în scris, de 2 luni, fără a i se cere să plătească compensații. Autoritatea Contractantă poate rezilia contractul, fără preaviz și fără să plătească compensații de orice fel, atunci când Beneficiarul nu își îndeplinește, fără justificare, oricare din obligațiile care îi revin și, după ce a fost înștiințat în scris să își îndeplinească aceste obligații, persistă încă în neonorarea lor sau nu furnizează explicații satisfăcătoare în 30 zile de la trimiterea notificării”. Rezilierea spre deosebire de rezoluțiune face să înceteze efectele contractului pentru viitor, lăsând neatinse prestațiile succesive care au fost făcute anterior rezilierii.

Factorul esențial al contractului este acordul de voință al părților - voința lor juridică. Pornind de la principiul libertății de voință în materia contractelor și în raport de prevederile art. 12 alin. (12).1 din anexa II la contract, în mod corect, prima instanță constatând existența unor neînțelegeri în derularea contractului, fără a se realiza un acord în medierea acestora, pe baza notificărilor reciproce având ca obiect desființarea convenției de grant, a dispus rezilierea contractului fără plata compensațiilor.

Nu se poate reține critica recurentei care susține că instanța „a dat ceea ce nu s-a cerut” cu încălcarea principiului disponibilității care guvernează procesul civil, în condițiile în care a fost învestită cu o acțiune în rezilierea contractului de grant și a constatat pe baza probelor administrate și a convenției părților, că acestea, prin notificările transmise în scrise au considerat că contractul nu poate fi executat efectiv sau în mod corespunzător”. Mai mult, prima instanță a analizat cererea reclamantei și din perspectiva îndeplinirii obligațiilor asumate de părți prin clauzele contractuale și a constatat că nu s-a dovedit în cauză încălcarea clauzei ce viza virarea sumei reprezentând avansul în contul Fundației.

Totodată este de reținut faptul că acest contract a fost semnat cu clauză suspensivă, așa cum a motivat intimata-pârâtă în sensul că avansul se achită beneficiarului în 45 zile de la primirea de către autoritatea contractantă a înscrisurilor menționate în mod expres în cuprinsul convenției. Suma avansată de recurenta-reclamantă pentru derularea proiectului și solicitată de la pârât prin capătul doi de cerere, nu poate reprezenta o plată nedatorată ci o sumă achitată care se încadrează în limitele contribuției proprii asumate și care nu se poate restitui conform prevederilor contractuale. Plata nedatorată reprezintă executarea de către o persoană a unei obligații la care nu era ținută și pe care a făcut-o fără intenția de a plăti datoria cuiva.

Art.993 C. proc. civ., prevede „acela care, din eroare, crezându-se debitor, a plătit o datorie, are drept de repetițiune în contra creditorului” Evident nu ne aflăm în prezența unei plăți a lucrului nedatorat, ci chiar a unei obligații contractuale asumată de parte în acest sens în limitele contribuții proprii și nu poate fi restituită, ca urmare a desființării contractului prin reziliere care are cu totul alte efecte față de rezoluțiune, producând efecte pentru viitor, lăsând neatinse prestațiile care au fost făcute anterior rezilierii. În raport de aceste considerente, nu se poate reține lipsa rolului activ al instanței conform art. 129 C. proc.

civ., care nu a dispus administrarea altei probe pentru stabilirea debitelor care trebuiau suportate de Fundație, cu atât mai mult cu cât judecătorul nu se poate transforma în apărătorul părții care beneficia de asistență juridică a unui avocat, și a apreciat că rezilierea operează conform art. 12 alin. (12)..1 din contract fără a li se cere părților să plătească compensații. 2.Temeiul legal al soluției instanței de recurs În consecință, motivele de recurs sunt nefondate, astfel că în baza art. 312 C. proc. civ., recursul se va respinge, sentința primei instanțe fiind legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Fundația Școala Română de Afaceri a Camerelor de Comerț și Industrie - Filiala Dolj, împotriva sentinței civile nr. 212 din 9 aprilie 2010, a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 8 aprilie 2011.