ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2113/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamanții B.G. și B.V. au chemat în

judecată Ministerul Afacerilor Externe, solicitând instanței ca în

contradictoriu cu pârâtul și pe calea contenciosului administrativ să constate

refuzul nejustificat al pârâtului de a le soluționa cererile privind primirea

actelor necesare redobândirii cetățeniei române și, să fie obligat pârâtul să

le primească cererile în maxim 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a

hotărârii instanței de judecată cu plata de daune morale în cuantum de 100 RON.

În motivarea cererii,

reclamanții au arătat că la data de 29 septembrie 2007 s-au adresat cu o primă

cerere scrisă Ministerul Afacerilor Externe, cu rugămintea de a o înainta

Secției Consulare a Ambasadei României din Chișinău.

Ulterior, în luna septembrie

2009, s-au prezentat personal la Secția Consulară a Ambasadei României în Republica

Moldova pentru a depune cererea împreună cu actele necesare la dosar, dar le-a fost

refuzată primirea acestora și, li s-a comunicat să facă o cerere scrisă de programare

prin poștă, recomandat cu confirmare de primire, pentru a fi invitați să depună

această cerere și actele aferente.

Reclamanții au arătat

că atitudinea Secției consulare a Ambasadei României în Republica Moldova reprezintă

refuzul nejustificat de a-i soluționa cererea, prevăzut de art. 2 alin. (2) Legea

nr. 554/2004.

Curtea de Apel București,

secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr.

2405 din 19 mai 2010, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanți, constatând

refuzul nejustificat al pârâtului privind primirea în termen de 30 de zile de la

rămânerea irevocabilă a hotărârii a cererilor reclamanților.

Totodată, a obligat pârâtul

să primească cererile reclamanților în termenul solicitat, respingând cererea acestora

privind plata de daune morale și obligând-i la plata cheltuielilor de judecată în

cuantum de 4,3 RON.

Pentru a pronunța această

sentință, instanța a reținut că în condițiile în care legea specială nu prevede

un termen în care autoritatea pârâtă are obligația de a soluționa astfel de cereri

se impune respectarea dispozițiilor cuprinse în norma generală.

Referitor la capătul de

cerere privind plata daunelor morale, instanța a reținut că prin constatarea refuzului

nejustificat al pârâtului și obligarea acestuia la analizarea cererii formulate

de reclamanți în termenul solicitat se produce o acoperire a prejudiciului moral

suferit de către aceștia.

Împotriva acestei sentințe

considerată nelegală și netemeinică a declarat recurs pârâtul Ministerul Afacerilor

Externe.

Recurentul a susținut,

în esență, că în mod greșit instanța de fond a reținut că fiecare cetățean are dreptul

să i se soluționeze cererea într-un termen rezonabil, întrucât un termen rezonabil

nu este neapărat un termen scurt.

Durata termenului rezonabil,

susține recurentul, a fost decantată prin jurisprudența CEDO și se aplică în cazurile

expres specificate, ipoteză în care însă nu se regăsesc și reclamanții.

Printr-o altă critică,

recurentul susține că autoritatea pârâtă nu are culpă procesuală și, că vătămarea

produsă în circumstanțe care exclud culpa autorității administrative nu poate atrage

răspunderea acesteia.

Pe de altă parte, s-a

susținut că, pârâtul prin secția consulară nu a exercitat un drept de apreciere,

astfel încât, să fie îndeplinite condițiile excesului de putere reținut de instanța

de fond, ci a informat toți cetățeni că se va aplica un criteriu general obiectiv

în procedura de invitare, respectiv criteriul cronologic.

Sub aspectul fondului

cauzei, circumstanțele sunt de necontestat în sensul că reclamanții B.G. și B.V.

s-au adresat pârâtului cu cereri în vederea depunerii actelor necesare pentru redobândirea

cetățeniei române, în luna septembrie 2007, la care nu au primit nici un răspuns

scris din partea autorității pârâte.

În raport cu circumstanțele

cauzei și obiectul acțiunii, instanța de recurs constată că în cauză există un refuz

nejustificat al pârâtului de a stabili data la care reclamanții pot depune cererea

de redobândire a cetățeniei române, astfel că, în speță, nu este vorba doar de refuzul

de soluționare a unei cereri, ci chiar de refuzul de primire a cererii respective,

persoanelor reclamante refuzându-li-se un drept elementar, respectiv dreptul de

petiționare.

Se reține că reclamanții

nu au solicitat soluționarea favorabilă a cererii de redobândire a cetățeniei române,

ci doar stabilirea datei la care vor putea depune cererea și documentele necesare

în vederea redobândirii cetățeniei române.

Sub acest aspect, Înalta

Curte reține că întemeiat Curtea de apel a apreciat că, față de data formulării

cererilor de către reclamanții, a fost încălcat termenul rezonabil de soluționare

a acestor cereri, pentru stabilirea datei la care vor fi invitați să depună documentele

necesare pentru redobândirea cetățeniei române, în condițiile art. 10

1

și art. 12 Legea nr. 21/1991.

Nu pot fi primite criticile

din recurs referitoare la faptul că noțiunea de „termen rezonabil” nu este reglementată

în legislația națională sau că termenul rezonabil consacrat în jurisprudența CEDO

s-ar aplica în anumite cazuri expres reglementate și exclusiv rezidenților din țara

a cărei cetățenie o solicită.

Este adevărat că în Legea

nr. 21/1991 nu este reglementat expressis verbis un termen legal sau un termen rezonabil

de soluționare a cererilor de redobândire a cetățeniei române depuse conform

art. 10

1

și art. 12 din Lege, însă, principiul termenului rezonabil este

direct aplicabil în dreptul intern, în temeiul art. 20 alin. (2) din Constituție,

ca urmare a consacrării lui prin art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului,

precum și în jurisprudența CEDO.

Totodată, este de reținut

faptul că și în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, în art. 41 -

Dreptul la bună administrare, se prevede expres că „Orice persoană are dreptul de

a beneficia, în ce privește problemele sale, de un tratament imparțial, echitabil

și într-un termen rezonabil din partea instituțiilor, organelor, oficiilor și agențiilor

Uniunii”.

De asemenea, la pct. 11.5

din Recomandarea nr. (80)2 a Comitetului de miniștri al Consiliului Europei privind

exercitarea puterilor discreționare de către autoritățile administrative este menționat

expres principiul fundamental conform căruia, în exercitarea puterii discreționare,

autoritatea administrativă trebuie să adopte decizia într-un termen rezonabil.

În consecință, este de

la sine înțeles faptul că, în privința termenului rezonabil, deși acesta nu beneficiază

de o reglementare expresă în materia dedusă judecății, conduita autorității administrative

se apreciază în funcție de circumstanțele cauzei.

În ceea ce privește susținerile

din recurs referitoare la faptul că atitudinea autorităților administrative nu reprezintă

un refuz nejustificat în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) Legea nr. 554/2004, Curtea

le va respinge ca neîntemeiate și nedovedite.

Curtea reține însă că

faptul de a comunica petentului că urmează a fi invitat să depună documentația sine

die - fără precizarea vreunui termen și fără menționarea unor criterii obiective

în raport de care poate fi determinat cu exactitate un anumit termen - reprezintă

în primul rând un refuz nejustificat de soluționare a cererii prin care se solicită

chiar stabilirea unui termen rezonabil de depunere a actelor și, în al doilea rând,

prin trecerea timpului, o situație de nerespectare a termenului rezonabil de soluționare

a cererii respective.

Pe de altă parte însă,

atâta timp cât soluționarea depinde exclusiv de voința autorității administrative,

care, în speță, va soluționa cererilor în raport cu evoluția procesului de analizare

a scrisorilor de intenție deja depuse, realizarea efectivă a dreptului de petițoinare

al petenților este condiționată, în mod arbitrar, de către administrație.

La pronunțarea prezentei

decizii, instanța are în vedere și practica judiciară anterioară în materie a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

Cât privește capătul de

cerere privind obligarea pârâtului la daune morale, în mod corect instanța de fond

a reținut că prin obligarea pârâtului de a soluționa cererile reclamanților în termen

de 30 de zile se produce o acoperire a prejudiciului moral suferit de reclamanți

respingându-le acest capăt de cerere.

În raport de toate aceste

considerente, Înalta Curte constată că recursul de față este nefondat, neexistând

motive de modificare sau casare a sentinței recurate în sensul dispozițiilor

art. 304 pct. 9 sau art. 304

1

din C. proc. civ., astfel încât, în temeiul

art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, îl va respinge,

ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Ministerul Afacerilor

Externe împotriva sentinței civile nr. 2405 din 19 mai 2010 a Curții de Apel București,

secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 8 aprilie

2011.