ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 116/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș sub nr. 514/30/2011, reclamanta S.C. M.C.T.I.SRL T. a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâții S.C. R.R. SA și C.N.A., să se pronunțe o hotărâre prin care să dispună obligarea pârâtei de rang 1 la retransmiterea programului regional de televiziune T. 89 T., A., H., C.S., M., B., sub sancțiunea unor daune interese de 10 lei/întârziere, obligarea pârâtei de rang 2 CNA să dispună măsuri necesare și suficiente în vederea asigurării retransmiterii programului de televiziune T. 89, obligarea pârâtei de rang 1 la plata unor daune interese de 10.000.000 lei, ca urmare a prejudiciului cauzat prin pierderea publicității postului de televiziune T. 89 pe zonele de interes, cu cheltuieli de judecată.

Pârâta S.C. R.R. SA B. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția de necompetență a instanțelor, față de existența clauzei compromisorii din cuprinsul contractului încheiat cu reclamanta, unde la art. 8 se prevede, în mod expres, competența Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României în soluționarea oricărui litigiu ce ar apărea că urmare a încheierii acestui contract.

Referitor la fondul cauzei, pârâta arată că acțiunea reclamantei este neîntemeiată, deoarece societatea și-a îndeplinit obligațiile asumate prin contract, dovadă în acest sens fiind avizul de retransmisie nr. A4464.4/29/iunie 2010, precum și grila de programe aprobată de CNA la data de 16 noiembrie 2010, în care, la poziția 48, apare postul T. 89. Astfel, cum societatea și-a îndeplinit obligația asumată prin contractul încheiat cu reclamanta, se impune și respingerea capătului de cerere prin care se solicită obligarea CNA la dispunerea de măsuri necesare în vederea retransmiterii programului T. 89. Referitor la plata daunelor interese, pârâta apreciază că se impune ca reclamanta să timbreze acest capăt de cerere și să facă dovada punerii în întârziere, potrivit dișp.

art. 1079 C. civ. Prin sentința civilă nr. 643 din 20 mai 2011, Tribunalul Timiș a declinat în favoarea Curții de Apel Timișoara competența materială de soluționare în primă instanță a cauzei, reținând că prin acțiunea de față, reclamanta S.C. M.C.T.I. SRL T. urmărește, pe de o parte, obligarea societății pârâte R.R. SA București la retransmiterea programului regional de televiziune T. 89 T., A., H., C.S., M., B., în temeiul contractului pe care l-a încheiat cu aceasta, sub sancțiunea unor daune interese de 10 lei/ întârziere, iar, pe de altă parte, urmărește obligarea pârâtului C.N.A. să dispună măsuri necesare și suficiente în vederea asigurării retransmiterii programului de televiziune T. 89, în baza obligațiilor legale impuse prin art. 82 alin. (2) din Legea nr. 504/2002.

Tribunalul a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei, în întregul ei, în favoarea acestei instanțe, considerând că nefiind competent material, tribunalul nu ar putea să disjungă și, eventual, să decline în favoarea instanțelor arbitrale primul capăt de cerere (disjungerea constituind o măsură legată de buna administrare a justiției în cauză, care presupune aprecieri ce nu pot fi făcute decât de o instanță competentă). Cauza a fost înregistrată la Curtea de Apel Timișoara sub același număr la data de 27 iulie 2011, iar la termenul de judecată din 14 decembrie 2011, reprezentanta reclamantei a precizat cu privire la al doilea capăt de cerere al acțiunii, că acesta a fost formulat pentru ca instanța să oblige C.N.A.

la emiterea unui act administrativ prin care să oblige pe pârâta S.C. R.R. SA la retransmiterea postului regional de televiziune T. 89 T., clarificând astfel obiectul acțiunii. 2. Hotărărea instanței de fond Prin sentința nr. 582 din 14 decembrie 2011 a Curții de Apel Timișoara a fost declinată în favoarea Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României competența materială de soluționare a cererii reclamantei S.C. M.I. SRL, de obligare a pârâtei SC R.R. SA la retransmiterea programului regional de televiziune T. 89 T. și la plata de daune interese. Instanța a respins cererea reclamantei S.C. M.I. SRL de obligare a pârâtului C.N.A. la emiterea unui act administrativ prin care să oblige pârâta S.C.

R.R. SA la retransmiterea programului regional de televiziune; T. 89 T., fără cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că a fost pusă în discuția pârtilor excepția de necompetență materială a acestei instanțe pentru soluționarea în primă instanță a capetelor de cerere îndreptate împotriva pârâtei S.C. R.R. SA, de obligare a acesteia la retransmiterea postului regional de televiziune: T. 89 T. sub sancțiunea unor daune cominatorii pe zi de întârziere și la plata unor daune interese de 10.000.000 lei ca urmare a prejudiciului cauzat prin pierderea publicității menționatului post de televiziune pe zonele de interes, constatând întemeiată excepția invocată. Instanța a reținut că reclamanta se prevalează în cauză de o obligație născută în sarcina; pârâtei S.C.

R.R. SA în temeiul legii (art. 82 alin. (2) din Legea nr. 504/2001), iar pe de altă parte, în temeiul contractului de retransmisie încheiat între aceste societăți sub nr. C469 din 19 octombrie 2010, de includere în grila de programe și de retransmitere a postului regional de televiziune T. 89 T.. Or, instanța de primă jurisdicție a reținut că, după cum rezultă din dispozițiile art. 8 alin. (2) ale contractului de retransmisie, părțile semnatare ale convenției au stabilit ca orice litigii care vizează executarea obligațiilor izvorâte din acest contract să fie soluționate prin arbitraj de către Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, în condițiile Regulamentului său de organizare și funcționare, precum și ale regulilor de procedură arbitrală, de un complet format din 3 arbitri desemnați potrivit regulilor de procedură arbitrală.

Instanța constată că stipulația contractuală astfel adoptată se identifică unei clauze compromisorii valabile, înscrisă în contractul ce guvernează raporturile juridice dintre cele două societăți comerciale litigante, astfel încât potrivit art. 343 3 alin. (1) C. proc. civ., convenția arbitrală exclude pentru litigiul ce face obiectul său, competența instanțelor judecătorești. Așadar, câtă vreme cele două capete de cerere ale acțiunii care vizează obligația de retransmitere a postului regional de televiziune T. 89 T. și acordarea de despăgubiri pentru nerespectarea obligației de retransmitere asumată contractual, au făcut obiect al clauzei arbitrale menționate, trebuie concluzionat că revine instanței arbitrale competența exclusivă de a le analiza în primă instanță.

Astfel, instanța de primă jurisdicție a analizat pe fond numai capătul de cerere îndreptat împotriva pârâtului C.N.A., astfel cum a fost precizat în ședința publică din 14 decembrie 2011. Potrivit celor precizate de reclamantă prin reprezentant în ședința publică din 14 decembrie 2011, acțiunea reclamantei a fost promovată împotriva pârâtului C.N.A., pentru ca acesta să fie obligat la emiterea unui act prin care să fie obligată pârâta S.C. R.R. SA la retransmiterea programului regional de televiziune T. 89 T.. Acțiunea astfel promovată, a apreciat instanța de fond că apare neîntemeiată, în condițiile în care reclamanta nu a precizat la ce act administrativ face referire, pentru a se putea stabili dacă pârâtul menționat este obligat potrivit legii la a-l emite.

Pe de altă parte, procedând la calificarea acțiunii al cărei obiect a fost astfel precizat, în temeiul art. 84 C. proc. civ., instanța constată că aceasta vizează constatarea caracterului nejustificat al unui pretins refuz al pârâtului C.N.A. de a obliga pe pârâta S.C. R.R. SA la retransmiterea programului regional de televiziune T. 89 T., acțiunea făcând astfel obiect de aplicare al dispozițiilor art. 8 alin. (1) teza ultimă din Legea nr. 554/2004. Astfel privită acțiunea de față, instanța a concluzionat că este neîntemeiată, în sensul că, pe de o parte, pârâtul C.N.A. nu a refuzat să soluționeze, cererile cu care a fost sesizat de către reclamantă, iar pe de altă parte, refuzul dej, soluționare a acestor cereri în sensul pretins de reclamantă nu este nejustificat: În acest sens, instanța a luat act de faptul că la dosarul cauzei s-au depus atât de către reclamantă, cât și de către pârâtul C.N.A.

copii ale adreselor prin care acesta din urmă a răspuns la memoriile formulate de S.C. M.I. SRL, prin reprezentanți, înregistrate la autoritatea publică pârâtă sub nr. 11718 din 9 septembrie 2010 și nr. 11843 din 13 septembrie 2010, respectiv 15417 din 25 noiembrie 2010, instanța a reținut că se poate astfel concluziona că pârâtul chemat în judecată a răspuns la solicitarea reclamantei de a lua măsurile necesare pentru a verifica respectarea de către pârâta S.C. R.R. SA a dispozițiilor art. 82 alin. (2) din Legea nr. 504/2002 a audiovizualului. Instanța a constatat că pârâtul C.N.A. a înțeles să verifice sesizările făcute de S.C. M.I. SRL, referitoare la omisiunea distribuitorului de servicii S.C.

R.R. SA de retransmitere a programului regional de televiziune T. 89 T., procedând la audierea acestuia prin reprezentant și la atenționarea acestuia cu privire la obligativitatea respectării dispozițiilor art. 82 alin. (2) din Legea nr. 504/2002 a audiovizualului, iar ulterior la verificarea prin inspectori audiovizuali CNA a modului în care distribuitorul de servicii menționat a înțeles să facă aplicarea prevederilor legale în discuție. Prin urmare, a concluzionat instanța că nu s-ar putea considera în speță că pârâtul ar fi refuzat în mod nejustificat să soluționeze cererile reclamantei, în sensul art. 2 alin. (1) lit. h) sau i din Legea nr. 554/2004. Pe de altă parte, instanța a constatat că reclamanta face referire în acțiunea promovată la ineficienta măsurilor adoptate de pârâtul C.N.A., în sensul că până în prezent distribuitorul de servicii S.C.

R.R. SA nu a procedat la retransmiterea programului regional de televiziune T. 89 T.. Din acest punct de vedere, susținerile reclamantei apar dovedite în speță prin chiar înscrisurile depuse la dosar de către pârâtul C.N.A., care a învederat, pe baza rezultatului verificărilor efectuate de către inspectorii audiovizuali CNA că în județele de interes și difuzare a programului regional de televiziune T. 89 T., se retransmit de către S.C. R.R. SA câte două programe regionale, altele decât cel produs de către reclamantă. A reținut instanța că acest aspect însă nu implică în speță un refuz nejustificat de soluționare a cererilor sale din partea pârâtului C.N.A.. Aceasta deoarece, potrivit dispozițiilor art. 10 alin. (3) lit. d) din Legea nr. 504/2002 a audiovizualului, C.N.A.

are doar atribuția de a asigura un raport echilibrat între serviciile de programe cu acoperire națională și serviciile locale, regionale ori tematice, fără a avea posibilitatea de a impune unui distribuitor de servicii retransmiterea unui anumit program regional. În alți termeni, instanța a apreciat că atribuțiile C.N.A. se limitează la a verifica dacă distribuitorii de servicii autorizați respectă prevederile art. 82 alin. (2) din Legea nr. 504/2002 a audiovizualului, în sensul că procedează la retransmiterea a cel puțin două programe regionale și două programe locale, acolo unde acestea există. Or, după cum am arătat, pârâtul și-a îndeplinit atribuțiile legale astfel stabilite, constatând pe baza rapoartelor întocmite de inspectorii audiovizuali CNA, că în județele pe interes pentru reclamantă, distribuitorul de servicii S.C.

R.R. SA procedează la retransmiterea a cel puțin două programe regionale, respectând astfel dispozițiile art. 82 alin. (2) din Legea nr. 504/2002 a audiovizualului, chiar dacă între aceste programe nu se numără și cel produs de către reclamantă. Împrejurarea că, deci, pârâta S.C. R.R. SA nu procedează la retransmiterea programului regional de televiziune T. 89 T., în ciuda obligației contractuale asumate în acest sens prin contractul de retransmisie încheiat sub nr. C469 din 19 octombrie 2010 și acordul nr. 804 din 19 octombrie 2010 (filele 15-18 din dosarul Tribunalului Timiș), excedează competențelor de verificare stabilite legal în sarcina pârâtului; C.N.A., reprezentând o problemă de executare a obligațiilor contractuale asumate între furnizorul programului de televiziune și operator, problemă ce urmează a fi analizată de instanța arbitrală, potrivit clauzei compromisorii incluse în convenția menționată.

Instanța concluzionează că cererea de obligare a pârâtului C.N.A. la emiterea unui act prin care să oblige pârâta S.C. R.R. SA la retransmiterea programului regional de televiziune T. 89 T. este neîntemeiată. 3. Recursul declarat de S.C. M.I. SRL Recurenta a criticat hotărârea instanței de fond ca netemeinică și nelegală, arătând că sentința atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, apreciind că sunt incidente în cauză dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. S-a apreciat că nu poate fi considerat neîntemeiat capătul de cerere formulat în contradictoriu cu CNA, câtă vreme această autoritate este unica care ar putea dispune emiterea unui act prin care să fie obligată S.C. R.R. SA la retransmiterea programului regional de televiziune T. 89 T., act care să constea într-o decizie emisă de CNA în acest sens.

Recurenta a arătat că nu poate fi acceptată susținerea instanței de fond în sensul că CNA are doar atribuția de a asigura un raport echilibrat între serviciile de programe cu acoperire națională și serviciile locale, regionale ori tematice, tară a avea posibilitatea de a impune unui distribuitor de servicii retransmiterea unui anumit program regional, apreciind că atribuțiile Consiliului nu se limitează doar la a verifica dacă distribuitorii de servicii autorizați respectă sau nu dispozițiile Legii nr. 504/2002. II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Înalta Curte, sesizată cu soluționarea recursului declarat, analizând motivele de recurs formulate în raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză, va respinge recursul ca nefondat pentru considerentele ce urmează: Recurenta-reclamantă S.C.

M.I. SRL este deținătoarea unei licențe audiovizuale prin satelit și a unei decizii de autorizare pentru postul de televiziune T. 89 T.. Fiind deținătoarea unei astfel de licențe, reclamanta-recurentă a încheiat cu intimatul-pârât S.C. R.R. SA, în calitate de distribuitor de servicii, contractul de retransmisie nr. C469/2010 precum și Acordul nr. 804/2010. Împrejurarea că intimatul-pârât în calitate de distribuitor de servicii nu și-a respectat obligațiile contractuale cu privire la retransmiterea programului de televiziune T. 89 T., nu poate atrage răspunderea intimatului-pârât C.N.A. în sensul de a obliga pe intimata S.C. R.R.

SA să opereze această retransmisie (cu alte cuvinte de a-și respecta o obligație contractuală ce-i incumbă) deoarece aceasta ar excede competenței sale stabilite prin Legea audiovizualului nr. 504/ 2002. Sub acest aspect în mod corect instanța de fond a reținut că potrivit dispozițiilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 504/2002 a audiovizualului, C.N.A. are doar atribuția de a asigura un raport echilibrat între serviciile de programe și serviciile locale, regionale ori temeinice, fără a avea posibilitatea de a impune unui distribuitor de servicii retransmiterea unui anumit program regional. De altfel, din formularea textului art. 82 alin. (2) din Legea audiovizualului, rezultă că atribuțiile C.N.A.

se limitează la a verifica dacă distribuitorii de servicii autorizați respectă prevederile acestui text de lege, în sensul că procedează la retransmiterea a cel puțin două programe regionale sau locale, această limită fiind prevăzută de legiuitor. Or, așa cum rezultă din actele depuse la dosar, intimatul-pârât C.N.A. și-a îndeplinit obligațiile legale astfel stabilite, constatând pe baza rapoartelor întocmite de inspectorii audiovizuali C.N.A. că în județele de interes pentru reclamanta-recurentă, intimata-pârâtă S.C. R.R. SA, ca distribuitor de servicii, procedează la retransmiterea a cel puțin două programe regionale, respectând astfel dispozițiile art. 82 alin. (2) din Legea nr. 504/2002 a audiovizualului.

Rezultă așadar, că intimatul-pârât C.N.A. nu poate dispune măsuri care să vizeze obligarea unui distribuitor de servicii să includă în oferta de servicii încă un program regional sau local, peste cele două pentru care legea prevede exclusivitate expresă. Altfel spus, faptul că intimatul-pârât S.C. R.R. SA nu procedează la retransmiterea programului T. 89 T. deși această obligație contractuală și-a asumat-o prin contractul de retransmisie încheiat cu recurenta-reclamantă nu atrage obligația legală a C.N.A de a enunța vreo dispoziție în acest sens, în condițiile în care limita celor două programe retransmise este respectată. Așa fiind, în mod corect instanța de fond a reținut că nu se aflăm în prezenta unui refuz nejustificat din partea intimatei-pârâte C.N.A.

și că aceasta nu poate fi obligată la emiterea unui act prin care să oblige pe intimata-pârâtă S.C. R.R. SA la retransmiterea programului regional T. 89 T.. În consecință, în raport de cele mai sus reținute și față de dispozițiile art. 312(1) Cod procedura civilă recursul va fi respins ca nefondat, soluția pronunțată în primă jurisdicție fiind legală și în deplină concordanță cu dispozițiile legale aplicabile.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge recursul formulat de S.C. M.I. SRL Timișoara împotriva Sentinței nr. 582 din 14 decembrie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 ianuarie 2013.