ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 116/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 116/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Tribunalului Timiș sub nr. 514/30/2011, reclamanta S.C. M.C.T.I.SRL T. a

solicitat ca, în contradictoriu cu pârâții S.C. R.R. SA și C.N.A., să se

pronunțe o hotărâre prin care să dispună obligarea pârâtei de rang 1 la

retransmiterea programului regional de televiziune T. 89 T., A., H., C.S., M.,

B., sub sancțiunea unor daune interese de 10 lei/întârziere, obligarea pârâtei

de rang 2 CNA să dispună măsuri necesare și suficiente în vederea asigurării

retransmiterii programului de televiziune T. 89, obligarea pârâtei de rang 1 la

plata unor daune interese de 10.000.000 lei, ca urmare a prejudiciului cauzat

prin pierderea publicității postului de televiziune T. 89 pe zonele de interes,

cu cheltuieli de judecată.

Pârâta S.C. R.R. SA B.

a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția de necompetență a

instanțelor, față de existența clauzei compromisorii din cuprinsul contractului

încheiat cu reclamanta, unde la art. 8 se prevede, în mod expres, competența

Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și

Industrie a României în soluționarea oricărui litigiu ce ar apărea că urmare a

încheierii acestui contract.

Referitor la fondul

cauzei, pârâta arată că acțiunea reclamantei este neîntemeiată, deoarece

societatea și-a îndeplinit obligațiile asumate prin contract, dovadă în acest

sens fiind avizul de retransmisie nr. A4464.4/29/iunie 2010, precum și grila de

programe aprobată de CNA la data de 16 noiembrie 2010, în care, la poziția 48,

apare postul T. 89.

Astfel, cum

societatea și-a îndeplinit obligația asumată prin contractul încheiat cu reclamanta,

se impune și respingerea capătului de cerere prin care se solicită obligarea

CNA la dispunerea de măsuri necesare în vederea retransmiterii programului T.

89.

Referitor la plata

daunelor interese, pârâta apreciază că se impune ca reclamanta să timbreze

acest capăt de cerere și să facă dovada punerii în întârziere, potrivit dișp. art.

1079 C. civ.

Prin sentința civilă nr.

643 din 20 mai 2011, Tribunalul Timiș a declinat în favoarea Curții de Apel

Timișoara competența materială de soluționare în primă instanță a cauzei,

reținând că prin acțiunea de față, reclamanta S.C. M.C.T.I. SRL T. urmărește,

pe de o parte, obligarea societății pârâte R.R. SA București la retransmiterea

programului regional de televiziune T. 89 T., A., H., C.S., M., B., în temeiul

contractului pe care l-a încheiat cu aceasta, sub sancțiunea unor daune

interese de 10 lei/ întârziere, iar, pe de altă parte, urmărește obligarea

pârâtului C.N.A. să dispună măsuri necesare și suficiente în vederea asigurării

retransmiterii programului de televiziune T. 89, în baza obligațiilor legale

impuse prin art. 82 alin. (2) din Legea nr. 504/2002.

Tribunalul a dispus

declinarea competenței de soluționare a cauzei, în întregul ei, în favoarea acestei

instanțe, considerând că nefiind competent material, tribunalul nu ar putea să

disjungă și, eventual, să decline în favoarea instanțelor arbitrale primul capăt

de cerere (disjungerea constituind o măsură legată de buna administrare a

justiției în cauză, care presupune aprecieri ce nu pot fi făcute decât de o

instanță competentă).

Cauza a fost

înregistrată la Curtea de Apel Timișoara sub același număr la data de 27 iulie 2011,

iar la termenul de judecată din 14 decembrie 2011, reprezentanta reclamantei a

precizat cu privire la al doilea capăt de cerere al acțiunii, că acesta a fost

formulat pentru ca instanța să oblige  C.N.A. la emiterea unui act administrativ

prin care să oblige pe pârâta S.C. R.R. SA la retransmiterea postului regional

de televiziune T. 89 T., clarificând astfel obiectul acțiunii.

instanței de fond

Prin sentința nr. 582

din 14 decembrie 2011 a Curții de Apel Timișoara a fost declinată în favoarea

Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și

Industrie a României competența materială de soluționare a cererii reclamantei

S.C. M.I. SRL, de obligare a pârâtei SC R.R. SA la retransmiterea programului

regional de televiziune T. 89 T. și la plata de daune interese.

Instanța a respins

cererea reclamantei S.C. M.I. SRL de obligare a pârâtului C.N.A. la emiterea

unui act administrativ prin care să oblige pârâta S.C. R.R. SA la

retransmiterea programului regional de televiziune; T. 89 T., fără cheltuieli

de judecată.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța a reținut că a fost pusă în discuția pârtilor

excepția de necompetență materială a acestei instanțe pentru soluționarea în

primă instanță a capetelor de cerere îndreptate împotriva pârâtei S.C. R.R. SA,

de obligare a acesteia la retransmiterea postului regional de televiziune: T.

89 T. sub sancțiunea unor daune cominatorii pe zi de întârziere și la plata

unor daune interese de 10.000.000 lei ca urmare a prejudiciului cauzat prin

pierderea publicității menționatului post de televiziune pe zonele de interes,

constatând întemeiată excepția invocată.

Instanța a reținut că

reclamanta se prevalează în cauză de o obligație născută în sarcina; pârâtei S.C.

R.R. SA în temeiul legii (art. 82 alin. (2) din Legea nr. 504/2001), iar pe de

altă parte, în temeiul contractului de retransmisie încheiat între aceste

societăți sub nr. C469 din 19 octombrie 2010, de includere în grila de programe

și de retransmitere a postului regional de televiziune T. 89 T..

Or, instanța de primă

jurisdicție a reținut că, după cum rezultă din dispozițiile art. 8 alin. (2)

ale contractului de retransmisie, părțile semnatare ale convenției au stabilit

ca orice litigii care vizează executarea obligațiilor izvorâte din acest

contract să fie soluționate prin arbitraj de către Curtea de Arbitraj Comercial

Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, în

condițiile Regulamentului său de organizare și funcționare, precum și ale regulilor

de procedură arbitrală, de un complet format din 3 arbitri desemnați potrivit

regulilor de procedură arbitrală.

Instanța constată că

stipulația contractuală astfel adoptată se identifică unei clauze compromisorii

valabile, înscrisă în contractul ce guvernează raporturile juridice dintre cele

două societăți comerciale litigante, astfel încât potrivit art. 343

3

alin. (1) C. proc. civ., convenția arbitrală exclude pentru litigiul ce face

obiectul său, competența instanțelor judecătorești. Așadar, câtă vreme cele

două capete de cerere ale acțiunii care vizează obligația de retransmitere a

postului regional de televiziune T. 89 T. și acordarea de despăgubiri pentru

nerespectarea obligației de retransmitere asumată contractual, au făcut obiect

al clauzei arbitrale menționate, trebuie concluzionat că revine instanței

arbitrale competența exclusivă de a le analiza în primă instanță.

Astfel, instanța de

primă jurisdicție a analizat pe fond numai capătul de cerere îndreptat

împotriva pârâtului C.N.A., astfel cum a fost precizat în ședința publică din

14 decembrie 2011.

Potrivit celor

precizate de reclamantă prin reprezentant în ședința publică din 14 decembrie 2011,

acțiunea reclamantei a fost promovată împotriva pârâtului C.N.A., pentru ca

acesta să fie obligat la emiterea unui act prin care să fie obligată pârâta S.C.

R.R. SA la retransmiterea programului regional de televiziune T. 89 T..

Acțiunea astfel promovată, a apreciat instanța de fond că apare neîntemeiată,

în condițiile în care reclamanta nu a precizat la ce act administrativ face

referire, pentru a se putea stabili dacă pârâtul menționat este obligat

potrivit legii la a-l emite.

Pe de altă parte,

procedând la calificarea acțiunii al cărei obiect a fost astfel precizat, în

temeiul art. 84 C. proc. civ., instanța constată că aceasta vizează constatarea

caracterului nejustificat al unui pretins refuz al pârâtului C.N.A. de a obliga

pe pârâta S.C. R.R. SA la retransmiterea programului regional de televiziune T.

89 T., acțiunea făcând astfel obiect de aplicare al dispozițiilor art. 8 alin.

(1) teza ultimă din Legea nr. 554/2004.

Astfel privită

acțiunea de față, instanța a concluzionat că este neîntemeiată, în sensul că,

pe de o parte, pârâtul C.N.A. nu a refuzat să soluționeze, cererile cu care a

fost sesizat de către reclamantă, iar pe de altă parte, refuzul dej,

soluționare a acestor cereri în sensul pretins de reclamantă nu este

nejustificat:

În acest sens,

instanța a luat act de faptul că la dosarul cauzei s-au depus atât de către

reclamantă, cât și de către pârâtul C.N.A. copii ale adreselor prin care acesta

din urmă a răspuns la memoriile formulate de S.C. M.I. SRL, prin reprezentanți,

înregistrate la autoritatea publică pârâtă sub nr. 11718 din 9 septembrie 2010

și nr. 11843 din 13 septembrie 2010, respectiv 15417 din 25 noiembrie 2010,

instanța a reținut că se poate astfel concluziona că pârâtul chemat în judecată

a răspuns la solicitarea reclamantei de a lua măsurile necesare pentru a

verifica respectarea de către pârâta S.C. R.R. SA a dispozițiilor art. 82 alin.

(2) din Legea nr. 504/2002 a audiovizualului.

Instanța a constatat

că pârâtul C.N.A. a înțeles să verifice sesizările făcute de S.C. M.I. SRL,

referitoare la omisiunea distribuitorului de servicii S.C. R.R. SA de

retransmitere a programului regional de televiziune T. 89 T., procedând la

audierea acestuia prin reprezentant și la atenționarea acestuia cu privire la

obligativitatea respectării dispozițiilor art. 82 alin. (2) din Legea nr. 504/2002

a audiovizualului, iar ulterior la verificarea prin inspectori audiovizuali CNA

a modului în care distribuitorul de servicii menționat a înțeles să facă

aplicarea prevederilor legale în discuție.

Prin urmare, a

concluzionat instanța că nu s-ar putea considera în speță că pârâtul ar fi

refuzat în mod nejustificat să soluționeze cererile reclamantei, în sensul art.

2 alin. (1) lit. h) sau i din Legea nr. 554/2004.

Pe de altă parte,

instanța a constatat că reclamanta face referire în acțiunea promovată la

ineficienta măsurilor adoptate de pârâtul C.N.A., în sensul că până în prezent

distribuitorul de servicii S.C. R.R. SA nu a procedat la retransmiterea

programului regional de televiziune T. 89 T..

Din acest punct de

vedere, susținerile reclamantei apar dovedite în speță prin chiar înscrisurile

depuse la dosar de către pârâtul C.N.A., care a învederat, pe baza rezultatului

verificărilor efectuate de către inspectorii audiovizuali CNA că în județele de

interes și difuzare a programului regional de televiziune T. 89 T., se

retransmit de către S.C. R.R. SA câte două programe regionale, altele decât cel

produs de către reclamantă.

A reținut instanța că

acest aspect însă nu implică în speță un refuz nejustificat de soluționare a

cererilor sale din partea pârâtului C.N.A..

Aceasta deoarece,

potrivit dispozițiilor art. 10 alin. (3) lit. d) din Legea nr. 504/2002 a

audiovizualului, C.N.A. are doar atribuția de a asigura un raport echilibrat

între serviciile de programe cu acoperire națională și serviciile locale,

regionale ori tematice, fără a avea posibilitatea de a impune unui distribuitor

de servicii retransmiterea unui anumit program regional.

În alți termeni,

instanța a apreciat că atribuțiile C.N.A. se limitează la a verifica dacă

distribuitorii de servicii autorizați respectă prevederile art. 82 alin. (2)

din Legea nr. 504/2002 a audiovizualului, în sensul că procedează la

retransmiterea a cel puțin două programe regionale și două programe locale,

acolo unde acestea există.

Or, după cum am

arătat, pârâtul și-a îndeplinit atribuțiile legale astfel stabilite, constatând

pe baza rapoartelor întocmite de inspectorii audiovizuali CNA, că în județele pe

interes pentru reclamantă, distribuitorul de servicii S.C. R.R. SA procedează

la retransmiterea a cel puțin două programe regionale, respectând astfel

dispozițiile art. 82 alin. (2) din Legea nr. 504/2002 a audiovizualului, chiar

dacă între aceste programe nu se numără și cel produs de către reclamantă.

Împrejurarea că,

deci, pârâta S.C. R.R. SA nu procedează la retransmiterea programului regional

de televiziune T. 89 T., în ciuda obligației contractuale asumate în acest sens

prin contractul de retransmisie încheiat sub nr. C469 din 19 octombrie 2010 și

acordul nr. 804 din 19 octombrie 2010 (filele 15-18 din dosarul Tribunalului

Timiș), excedează competențelor de verificare stabilite legal în sarcina

pârâtului; C.N.A., reprezentând o problemă de executare a obligațiilor

contractuale asumate între furnizorul programului de televiziune și operator,

problemă ce urmează a fi analizată de instanța arbitrală, potrivit clauzei

compromisorii incluse în convenția menționată.

Instanța

concluzionează că cererea de obligare a pârâtului C.N.A. la emiterea unui act

prin care să oblige pârâta S.C. R.R. SA la retransmiterea programului regional

de televiziune T. 89 T. este neîntemeiată.

de S.C. M.I. SRL

Recurenta a criticat

hotărârea instanței de fond ca netemeinică și nelegală, arătând că sentința

atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, apreciind că sunt incidente

în cauză dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

S-a apreciat că nu

poate fi considerat neîntemeiat capătul de cerere formulat în contradictoriu cu

CNA, câtă vreme această autoritate este unica care ar putea dispune emiterea

unui act prin care să fie obligată S.C. R.R. SA la retransmiterea programului

regional de televiziune T. 89 T., act care să constea într-o decizie emisă de

CNA în acest sens.

Recurenta a arătat că

nu poate fi acceptată susținerea instanței de fond în sensul că CNA are doar

atribuția de a asigura un raport echilibrat între serviciile de programe cu

acoperire națională și serviciile locale, regionale ori tematice, tară a avea

posibilitatea de a impune unui distribuitor de servicii retransmiterea unui  anumit

program regional, apreciind că atribuțiile Consiliului nu se limitează doar la

a verifica dacă distribuitorii de servicii autorizați respectă sau nu

dispozițiile Legii nr. 504/2002.

II. Considerentele

Înaltei Curți de Casație și Justiție

Înalta Curte,

sesizată cu soluționarea recursului declarat, analizând motivele de recurs

formulate în raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile

legale incidente în cauză, va respinge recursul ca nefondat pentru

considerentele ce urmează:

Recurenta-reclamantă

S.C. M.I. SRL este deținătoarea unei licențe audiovizuale prin satelit și a

unei decizii de autorizare pentru postul de televiziune T. 89 T..

Fiind deținătoarea

unei astfel de licențe, reclamanta-recurentă a încheiat cu intimatul-pârât S.C.

R.R. SA, în calitate de distribuitor de servicii, contractul de retransmisie nr.

C469/2010 precum și Acordul nr. 804/2010.

Împrejurarea că

intimatul-pârât în calitate de distribuitor de servicii nu și-a respectat

obligațiile contractuale cu privire la retransmiterea programului de

televiziune T. 89 T., nu poate atrage răspunderea intimatului-pârât C.N.A. în

sensul de a obliga pe intimata S.C. R.R. SA să opereze această retransmisie (cu

alte cuvinte de  a-și respecta o obligație contractuală ce-i incumbă) deoarece

aceasta ar excede competenței sale stabilite prin Legea audiovizualului nr. 504/

2002.

Sub acest aspect în

mod corect instanța de fond a reținut că potrivit dispozițiilor art. 10 alin.

(3) din Legea nr. 504/2002 a audiovizualului, C.N.A. are doar atribuția de a

asigura un raport echilibrat între serviciile de programe și serviciile locale,

regionale ori temeinice, fără a avea posibilitatea de a impune unui

distribuitor de servicii retransmiterea unui anumit program regional. De

altfel, din formularea textului art. 82 alin. (2) din Legea audiovizualului,

rezultă că atribuțiile C.N.A. se limitează la a verifica dacă distribuitorii de

servicii autorizați respectă prevederile acestui text de lege, în sensul că

procedează la retransmiterea a cel puțin două programe regionale sau locale,

această limită fiind prevăzută de legiuitor.

Or, așa cum rezultă

din actele depuse la dosar, intimatul-pârât C.N.A. și-a îndeplinit obligațiile

legale astfel stabilite, constatând pe baza rapoartelor întocmite de

inspectorii audiovizuali C.N.A. că în județele de interes pentru

reclamanta-recurentă, intimata-pârâtă S.C. R.R. SA, ca distribuitor de

servicii, procedează la retransmiterea a cel puțin două programe regionale,

respectând astfel dispozițiile art. 82 alin. (2) din Legea nr. 504/2002 a

audiovizualului.

Rezultă așadar, că

intimatul-pârât C.N.A. nu poate dispune măsuri care să vizeze obligarea unui

distribuitor de servicii să includă în oferta de servicii încă un program

regional sau local, peste cele două pentru care legea prevede exclusivitate

expresă.

Altfel spus, faptul

că intimatul-pârât S.C. R.R. SA nu procedează la retransmiterea programului T.

89 T. deși această obligație contractuală și-a asumat-o prin contractul de

retransmisie încheiat cu recurenta-reclamantă nu atrage obligația legală a

C.N.A de a enunța vreo dispoziție în acest sens, în condițiile în care limita

celor două programe retransmise este respectată.

Așa fiind, în mod

corect instanța de fond a reținut că nu se aflăm în prezenta unui refuz

nejustificat din partea intimatei-pârâte C.N.A. și că aceasta nu poate fi

obligată la emiterea unui act prin care să oblige pe intimata-pârâtă S.C. R.R.

SA la retransmiterea programului regional T. 89 T..

În consecință, în

raport de cele mai sus reținute și față de dispozițiile art. 312(1) Cod

procedura civilă recursul va fi respins ca nefondat, soluția pronunțată în

primă jurisdicție fiind legală și în deplină concordanță cu dispozițiile legale

aplicabile.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul

formulat de S.C. M.I. SRL Timișoara împotriva Sentinței nr. 582 din 14 decembrie

2011 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 15 ianuarie 2013.