ÎCCJ, decizie (scj.ro #126155)

Cerere de retransmitere a unui post de televiziune în regim

must carry

. Formularea de către reclamant a unei cereri de respingere a acțiunii ca rămasă fără obiect. Consecințe

Cuprins pe materii : Drept procesual civil. Judecata

Index alfabetic : obligație de a face

-retransmitere în regim must carry

-principiul disponibilității

-respingerea acțiunii ca rămasă fără obiect

C. proc. civ. din 1865, art. 133 alin. (1)

Legea nr. 504/2002, art. 82

Decizia C.N.A. nr. 72/2012, art. 14 alin. (2)

Principiul disponibilității conferă, printre altele, dreptul părților de a dispune de obiectul procesului, în sensul de drept subiectiv sau interes născut din raportul de drept civil dedus judecății și se manifestă prin dreptul de a porni sau nu procesul, de a determina limitele cererii de chemare în judecată sau ale apărării, de a exercita căile de atac etc., inclusiv prin dreptul de a efectua acte procedurale de dispoziție.

Este nelegală, din punct de vedere procedural, soluția instanței de respingere a acțiunii ca rămasă fără obiect în cazul în care recurenta, anterior finalizării cercetării judecătorești, a formulat prin reprezentantul convențional o cerere de respingere a acțiunii sale ca fiind rămasă fără obiect, deoarece, pe de o parte, în baza principiului disponibilității, actele de dispoziție ale părților sunt renunțarea la judecată, renunțarea la drept, achiesarea și tranzacția, iar, pe de altă parte, soluția procedurală pentru acțiunea lipsită de obiect este nulitatea expresă, conform art. 133 alin. (1) C. proc. civ., în care vătămarea este prezumată.

Secția a II-a civilă, Decizia nr. 894 din 24 martie 2015

Prin cererea înregistrată sub nr. xx102/3/2012*, la data de 19 ianuarie 2012, pe rolul Tribunalului București, Secția a VI-a civilă, ca urmare a declinării competenței de soluționare a cauzei de către Judecătoria Sector 5 București, reclamanta SC A.T.G. SA (fostă SC T.V.A. SA) a chemat în judecată pârâta SC R.R. SA solicitând obligarea acesteia să includă în grila sa de programe și să retransmită către toți abonații săi postul de televiziune A.x, în regim

must carry

și obligarea la plata sumei de 10.000 euro pentru fiecare zi de întârziere, până la îndeplinirea acestei obligații, cu titlu de daune cominatorii, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii reclamanta susține că postul de televiziune A.x, a fost inclus de CNA în vederea aplicării principiului

must carry

, începând cu 15 decembrie 2011, în topul stațiilor libere la retransmisie și fără condiționări tehnice sau financiare, astfel că pârâta este obligată, conform art. 82 din Legea audiovizualului nr. 504/2002, să includă acest post în ofertele sale adresate publicului, însă refuză acest lucru, deși a fost notificată de către reclamantă.

Ulterior, la data de 15 martie 2013 reclamanta și-a modificat acțiunea, învederând că pârâta retransmite abonaților săi postul de televiziune A.x, însă în condiții necorespunzătoare de calitate a semnalului, solicitând ca instanța să dispună în consecință, în considerarea respectării art. 14 alin. (2) din Decizia CNA nr. 72 din 2 februarie 2012, cu obligarea pârâtei la despăgubiri.

Prin sentința civilă nr. 1559 din 28 martie 2014 a Tribunalului București, Secția a VI-a civilă, a fost respinsă acțiunea ca rămasă fără obiect, și cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

În motivare, prima instanță a reținut că în ședința publică din 20 martie 2014 au fost depuse la dosar precizări cu privire la calitatea retransmiterii postului de televiziune, indicându-se că în prezent sunt respectate prevederile art. 14 alin. (2) din Decizia CNA nr. 72/2012 și că reprezentantul convențional al reclamantei a solicitat respingerea cererii ca rămasă fără obiect.

Cu toate acestea, cererea reclamantei de obligare a pârâtei la suportarea cheltuielilor de judecată a fost respinsă, pe motiv că reclamanta a solicitat respingerea cererii ca rămasă fără obiect, anterior finalizării cercetării judecătorești.

Această soluție a fost menținută de Curtea de Apel București, Secția a VI-a civilă, care, prin decizia civilă nr. 813 din 15 octombrie 2014, a respins apelul declarat de reclamanta SC A.T.G. SA, ca nefondat.

În considerentele deciziei, instanța de apel a apreciat, contrar susținerilor din motivele de apel, că nicăieri în cuprinsul sentinței tribunalului nu s-a reținut faptul că acțiunea reclamantei este întemeiată și că solicitarea de a se respinge acțiunea ca rămasă fără obiect a intervenit pe parcursul litigiului ca urmare a îndeplinirii de către pârâtă a obligațiilor revendicate prin cererea de chemare în judecată.

Dimpotrivă, soluția primei instanțe a dat prevalență solicitării reclamantei, potrivit principiului disponibilității, care a formulat cererea de respingere a acțiunii ca rămasă fără obiect, înaintea finalizării cercetării judecătorești, iar această din urmă chestiune nu a fost combătută prin motivele de apel.

Criticile prin care apelanta a adus în discuție neatacarea de către intimată a soluției pronunțate în dosarul nr. xx53/302/2012 al Judecătoriei Sector 5 București au fost înlăturate cu motivarea că obiectul acestui dosar l-a constituit o ordonanță președințială.

În ceea ce privește culpa procesuală și aplicarea art. 274 alin. (1) C. proc. civ., curtea a reținut că pârâta nu a căzut în pretenții întrucât acțiunea reclamantei a fost respinsă, fără a se trece la analizarea pe fond a temeiniciei cererii.

Sub acest aspect s-a reținut că nu este incidentă ipoteza prevăzută de art. 275 C. proc. civ. câtă vreme pârâta nu a achiesat niciodată la pretențiile reclamantei, ci, dimpotrivă, prin întâmpinare, pârâta a invocat netemeinicia pretențiilor reclamantei.

De asemenea, instanța de apel arată că nu poate reține faptul că în cauză pârâta și-a îndeplinit obligațiile invocate de reclamantă ca urmare a promovării de către aceasta a acțiunii, deoarece pârâta s-a apărat în sensul respectării obligațiilor legale, iar susținerile celor două părți nu au fost analizate pe fond de către prima instanță. Pe de altă parte, fiind vorba despre o obligație cu executare continuă, nu se poate prezuma că executarea acesteia la un moment dat valorează recunoaștere a dreptului invocat de reclamantă pentru toată durata anterioară.

Împotriva acestei decizii reclamanta a declarat recurs, solicitând, în principal, casarea și trimiterea spre rejudecare instanței de apel, iar, în subsidiar, modificarea, admiterea apelului și, în consecință, obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Recurenta susține că decizia a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., prin raportare la art. 274 și art. 275 C. proc. civ.

Se susține că în mod greșit instanțele de fond au reținut că nu a avut loc o finalizare a cercetării judecătorești pe motiv că s-a acordat întâietate principiului disponibilității, de vreme ce s-a încuviințat administrarea de probe în susținerea acțiunii întemeiate pe art. 82 din Legea nr. 504/2002 și art. 14 alin. (2) din Decizia CNA nr. 72/2012.

Pe de altă parte, recurenta susține că principiul disponibilității nu exclude obligația instanțelor de a analiza cererile de chemare în judecată cu care au fost învestite, iar, în speță, nu trebuia să se țină cont doar de poziția exprimată de reclamantă, ci și de cea a pârâtei, care a susținut, în principal, netemeinicia pretențiilor deduse judecății.

Potrivit susținerilor recurentei, în mod greșit instanța de apel a reținut că reclamanta nu a criticat sentința cu privire la temeinicia sau netemeinicia cererii de chemare în judecată și arată că acest lucru rezultă implicit din formularea cererii de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, invocând încălcarea dispozițiilor art. 275 C. proc. civ., dat fiind faptul că, anterior îndeplinirii conduitei solicitate prin acțiune, pârâta a fost pusă în întârziere.

Totodată, solicitarea de casare cu trimitere o justifică pentru a se putea administra probe și a se analiza fondul litigiului.

Prin întâmpinarea înregistrată la 19 februarie 2015, intimata SC R.R. SA a solicitat respingerea recursului ca inadmisibil în partea vizând considerentele tribunalului cu privire la nefinalizarea cercetării judecătorești și ca nefondate celelalte critici.

În apărare, intimata susține că recurenta nu poate contesta

omisso medio

soluția și considerentele tribunalului asupra capetelor de cerere principale. De asemenea, arată că nu este incident în speță niciunul din cazurile prevăzute de art. 274 și art. 275 C. proc. civ. în care se pot acorda cheltuieli de judecată în favoarea reclamantei.

Intimata precizează că acțiunea reclamantei a fost respinsă, instanțele de fond nu au constatat încălcarea vreunei obligații legale de către pârâtă, iar aceasta nu a achiesat direct sau indirect la pretențiile formulate împotriva sa.

Analizând recursul prin prisma motivelor invocate se vor reține următoarele:

Reclamanta SC A.T.G. SA a chemat în judecată pârâta SC R.R. SA, solicitând obligarea acesteia să includă în grila sa de programe și să retransmită către toți abonații săi postul de televiziune A. în regim

must carry

și obligarea la plata sumei de 10.000 euro pentru fiecare zi de întârziere până la îndeplinirea acestei obligații, cu titlu de daune cominatorii, invocând nerespectarea art. 82 din Legea nr. 504/2002, prin aceea că pârâta refuză retransmiterea postului A., deși acesta a fost declarat de către CNA liber și fără condiționări tehnice sau financiare, începând cu data de 15 decembrie 2011.

Ulterior, la 15 martie 2013 reclamanta si-a modificat acțiunea, susținând că, deși pârâta a început să retransmită postul TV, calitatea semnalului este necorespunzătoare și încalcă dispozițiile art. 14 alin. (2) ale Deciziei CNA nr. 72/2.02.2012. În consecință, a solicitat obligarea pârâtei la retransmiterea postului de televiziune în condiții corespunzătoare.

Pârâta a susținut în apărare, prin întâmpinare, că pretențiile

reclamantei nu sunt întemeiate și, în subsidiar, că cererea este lipsită de

obiect, deoarece la data formulării apărărilor, postul în cauză era retransmis.

Astfel, pârâta a contestat existența vreunei obligații legale sau contractuale de a retransmite postul A. în perioada anterioară dobândirii statutului

must carry

, iar pentru perioada ulterioară dobândirii acestui statut a susținut că executarea acestei obligații s-a realizat într-un timp rezonabil, de 35 de zile de la publicarea noii liste

must carry

, fapt confirmat de actele și reglementările CNA.

De asemenea, a solicitat în probațiune efectuarea unei expertize tehnice pentru dovedirea calității transmisiei, căreia reclamanta i s-a opus față de solicitarea sa de a se respinge cererea de chemare în judecată ca rămasă fără obiect, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Cererea reclamantei cu privire la suportarea cheltuielilor de judecată de către pârâtă a fost respinsă, fiind criticată pe calea apelului, respectiv a prezentului recurs.

Instanța de apel a reținut, în considerentele deciziei pronunțate, că în mod corect prima instanță a dat prevalență solicitării recurentei, potrivit principiului disponibilității, care, anterior finalizării cercetării judecătorești, a formulat prin reprezentantul convențional o cerere de respingere a acțiunii sale ca fiind rămasă fără obiect.

Acest principiu conferă, printre altele, dreptul părților de a dispune de obiectul procesului, în sensul de drept subiectiv sau interes născut din raportul de drept civil dedus judecății și se manifestă prin dreptul de a porni sau nu procesul, de a determina limitele cererii de chemare în judecată sau ale apărării, de a exercita căile de atac etc., inclusiv prin dreptul de a efectua acte procedurale de dispoziție.

Astfel, renunțarea la judecată și renunțarea la dreptul subiectiv alcătuiesc, împreună cu achiesarea și tranzacția judiciară, categoria actelor procedurale de dispoziție ale părților în procesul civil.

Aceste forme de desistare de la judecată nu pot fi deduse din susținerile părților, care pot avea un alt înțeles, ci trebuie să fie exprese, clare și fără echivoc.

În încheierea ședinței publice din 20 martie 2014 a Tribunalului București, Secția a VI-a civilă, reprezentantul convențional al reclamantei a învederat faptul că la acel moment pârâta retransmite postul de televiziune în discuție, în condiții tehnice corespunzătoare, cu respectarea dispozițiilor art. 14 alin. (2) din Decizia CNA nr. 72/2012. Precizarea este formulată și în scris, cu mențiunea că această obligație legală nu era respectată de către pârâtă la data promovării cererii completatoare și nici ulterior.

În plus, încheierea de ședință consemnează că reclamanta, prin reprezentant convențional, s-a opus cererii pârâtei de administrare a probei cu expertiza tehnică, pentru lipsa utilității ei, în condițiile în care la acel moment a apreciat că, față de precizările efectuate cu privire la îndeplinirea de către pârâtă a solicitărilor din cererea de chemare în judecată, aceasta a rămas fără obiect.

În raport de această situație, instanța de judecată avea îndatorirea de a clarifica dacă poziția procesuală a reclamantei era aceea de a renunța la acțiune, fapt care însă nu justifica cererea sa de obligare a pârâtei la suportarea cheltuielilor de judecată ori de a pune în dezbaterea contradictorie a părților excepția lipsei de interes a reclamantei, excepție de fond, peremptorie și absolută pentru a cărei soluționare se impunea stabilirea exactă a stării de fapt, prin administrarea tuturor probelor necesare, pe motiv că folosul practic trebuie să existe nu numai la declanșarea procedurii judiciare, ci pe tot parcursul procesului.

Prin efectuarea cercetării judecătorești instanța fie ajunge la concluzia că demersul judiciar inițial al reclamantei a fost justificat de un interes personal, direct, născut, legitim și actual, dar care nu-și mai păstrează actualitatea prin aceea că pârâta a achiesat la pretenția dedusă judecății și atunci admite excepția, respinge acțiunea și dispune obligarea pârâtei pusă în întârziere la plata cheltuielilor de judecată, fie conchide contrariul, că acțiunea nu este întemeiată, cu consecințele de rigoare în planul cheltuielilor de judecată.

Soluția respingerii acțiunii ca rămasă fără obiect este nelegală din punct de vedere procedural deoarece, pe de o parte, în baza principiului disponibilității, actele de dispoziție ale părților sunt cele enumerate mai sus (renunțarea la judecată, renunțarea la drept, achiesarea și tranzacția), iar, pe de altă parte, soluția procedurală pentru acțiunea lipsită de obiect este nulitatea expresă, conform art. 133 alin. (1) C. proc. civ., în care vătămarea este prezumată.

Vor fi înlăturate susținerile intimatei potrivit cărora reclamanta nu a criticat în apel decât soluția dată asupra cheltuielilor de judecată reținându-se că, dimpotrivă, în motivarea apelului se arată, în esență, că prima instanță nu putea respinge cererea privind cheltuielile de judecată decât dacă ajungea la concluzia că acțiunea nu este fondată și că soluția pronunțată a avut în vedere temeinicia pretențiilor reclamate, care au fost însă aduse la îndeplinire de către pârâtă abia pe parcursul judecății, iar dezlegarea dată asupra acțiunii este în contradicție cu cea asupra cererii de obligare a pârâtei la suportarea cheltuielilor de judecată.

Concluzia la care a ajuns însă reclamanta, potrivit căreia prima instanță a stabilit temeinicia cererii atunci când a respins acțiunea ca rămasă fără obiect este eronată și nu rezultă din motivare, în sensul examinării probelor administrate.

Dimpotrivă, apreciind greșit cererea reclamantei ca pe un act de dispoziție, de desistare, instanța a menționat în hotărâre că acesta a avut loc înaintea finalizării cercetării judecătorești.

În consecință, decizia instanței de apel care a validat hotărârea tribunalului prin care s-a respins acțiunea ca rămasă fără obiect și s-a respins cererea recurentei de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată este nelegală pentru considerentele expuse, urmând ca, în baza art. 312 alin. (1) și alin. (5) C. proc. civ.,  să fie casată, iar cauza trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe.