ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3780/2014

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3780/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta

SC R.R. SA a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național al

Audiovizualului, anularea deciziei de sancționare din 29 martie 2012 și

exonerarea de la plata amenzii în valoarea de 50.000 lei.

A mai solicitat

suspendarea măsurilor dispuse prin decizia din 29 martie 2012 până la

soluționarea pe fond a cauzei.

În motivarea cererii,

reclamanta a arătat că, prin decizia din 29 martie 2012, emisă de pârâtul

Consiliul Național al Audiovizualului, s-a dispus sancționarea sa cu amendă în

cuantum de 50.000 lei, pentru încălcarea prevederilor art. 74 alin. (3) și art.

82 alin. (1), (2) și (4) din Legea nr. 504/2002.

Prin aceeași decizie

reclamanta a fost obligată să transmită mențiunea privind amenda aplicată în

rețelele de comunicații electronice, în mod continuu, timp de 7 zile, pe

canalul alocat fiecărui program care a constituit obiect al sancțiunii.

În sarcina

reclamantei s-a reținut că în perioada 19 - 23 martie 2012 nu a transmis în

sistem digital unele programe ale Societății Române de Televiziune în 23 de

localități din cele 27 verificate, în localitatea Pitești nu a retransmis

programul TVR Craiova nici analogic nici digital, nu a retransmis programele M.

TV și A.O., obligatorii la retransmitere conform regulii must carry, în mai

multe localități nu transmite nici analogic și nici digital programe regionale,

nu a retransmis E. TV, decât în Târgu Mureș și Sfântu Gheorghe și nu a

solicitat acordul pentru modificarea structurii de servicii de programe puse la

dispoziția publicului, deși nu mai are acordul de retransmisie al

radiodifuzorului M.R.T. Zrt. pentru a retransmite programul R.K.

S-a mai reținut, prin

aceeași decizie că unele posturi nu asigură o calitate bună a transmisiei,

contrar art. 14 alin. (2) din Decizia CNA nr. 72/2012.

Reclamanta a arătat

că în cuprinsul deciziei nu sunt menționate programele care nu sunt

retransmise, făcându-se doar o mențiune generală cu privire la acestea și că

atâta vreme cât programele SR TV sunt transmise în sistem analogic este

satisfăcută cerința art. 82 din Legea audiovizualului.

Cu privire la postul

teritorial T. Craiova, reclamanta a arătat că la data controlului a existat o

defecțiune tehnică, fapt ce a fost adus la cunoștința pârâtului.

A mai arătat

reclamanta că pârâtul nu precizează care sunt localitățile în care nu se

retransmit programele M. TV și A.O., astfel că nu s-a dovedit încălcarea

principiului must carry, reglementat de art. 82 alin. (1) din Legea nr.

504/2002.

Referitor la

retransmiterea unor programe ale S. exclusiv în format digital, reclamanta

arată că art. 82 din Legea audiovizualului nu distinge între cele două

modalități de retransmisie, analogic sau digital.

A mai susținut că nu

există prevăzut de către Consiliu nicăieri o lista cu posturile locale pentru

fiecare localitate în parte, implicit nici pentru localitatea Focșani, Oradea

sau Timișoara. Astfel, câtă vreme Consiliul nu a stabilit în mod oficial care

posturi sunt considerate posturi locale în aceste localități, nu poate rezulta

în sarcina sa o încălcare a legii.

Referitor la lipsa

acordului de retransmisie pentru canalul R.K., reclamanta a arătat că, întrucât

nu a primit nicio notificare de încetare a contractului din partea

radiodifuzorului M.R.T.Zrt., contract în baza căruia are dreptul de a

retransmite programul R.K. până în anul 2014, nu avea obligația să solicite

Consiliului acordul pentru modificarea structurii de servicii de programe.

În ce privește

calitatea slabă a semnalului, reclamanta a susținut că aceasta calitate a

semnalului nu depinde în totalitate de modul său de retransmisie, întrucât

retransmisia realizată depinde, la rândul ei, de calitatea semnalului primit de

la fiecare furnizor de programe TV, de numărul total de programe retransmise,

în care intră și programe retransmise în format HD, de numărul foarte mare de

programe incluse în pachetul must carry, care duce la o încărcare foarte mare a

grilei de programe etc.

În final, reclamanta

a mai arătat că amenda trebuie stabilită în raport cu fapta contravențională

săvârșită, iar nu prin raportare la alte fapte din trecut, deoarece s-ar ajunge

la situația în care contravenientul este sancționat nelegal pentru aceeași

faptă.

În ce privește

cererea de suspendare, reclamanta a arătat că în cauză sunt întrunite ambele

condiții prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, sub aspectul cazului bine

justificat și a pagubei iminente.

de fond asupra cererilor reclamantei

Cererea reclamantei

privind suspendarea măsurilor dispuse prin decizia din 29 martie 2012 a fost

analizată cu prioritate de către instanță, fiind respinsă prin încheierea de

ședință din data de 19 iunie 2012.

În cursul judecății,

reclamanta a invocat excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 82

din Legea nr. 504/2002, solicitând totodată sesizarea Curții de Justiție a

Uniunii Europene cu o serie de întrebări preliminare.

Prin încheierea de

ședință din data de 23 octombrie 2012, Curtea a dispus sesizarea Curții

Constituționale cu excepția de neconstituționalitate și a respins cererea de

sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene.

recursului în prezenta cauză

Prin Sentința civilă

nr. 7181 din 18 decembrie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiată acțiunea

formulată de reclamanta SC R.R. SA.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a apreciat că susținerile reclamantei, conform cărora

pârâtul nu precizează programele care nu sunt retransmise și nici localitățile

în care s-au constatat deficiențe sunt contrazise de mențiunile cuprinse în

decizia contestată.

A arătat că nu pot fi

reținute nici susținerile reclamantei referitoare la existența unei defecțiuni

tehnice care a împiedicat-o temporar să retransmită programul T. Craiova, în

lipsa unei dovezi concludente în acest sens.

În continuare,

instanța de fond a constatat că, din examinarea înscrisurilor depuse la dosar,

rezultă că structura ofertei de programe retransmise de reclamantă cuprinde un

număr maxim de 112 posturi, din care 105 posturi tv. Așa fiind, oricare ar fi

localitatea de referință, reclamanta era obligată să retransmită posturile M.

TV și A.O., care se situează pe locurile 19 și respectiv 23 din lista must

carry.

Cu privire la cele

două modalități tehnice de retransmisie, Curtea a reținut că art. 82 alin. (1)

din Legea nr. 504/2002 prevede obligația preluării posturilor fără condiționări

tehnice. Or, retransmiterea unor programe exclusiv în una din cele două

modalități, analog sau digital, constituie indubitabil o condiționare de ordin

tehnic, câtă vreme utilizatorul sistemului digital este obligat să opteze

pentru sistemul analogic în scopul vizionării anumitor programe, și, prin

urmare, abaterea a fost corect reținută în sarcina reclamantei.

Sub aspectul

posturilor locale, prima instanță a reținut că lista acestora este publicată pe

pagina de internet a instituției pârâte, astfel că nu sunt fundamentate

susținerile reclamantei conform cărora nu există o evidență a acestui gen de

posturi.

În ce privește

modificarea structurii ofertei, Curtea a reținut că, așa cum reiese din

înscrisurile depuse la dosar, radiodifuzorul M.R.T. Zrt. nu a acordat reclamantei

dreptul de retransmisie a programului R.K. și că pârâtul a notificat

reclamantei lipsa acordului pentru retransmiterea programului sus-menționat,

situație în care activitatea reclamantei de a retransmite programul respectiv

constituie o modificare a ofertei de programe, iar afirmația reclamantei,

potrivit căreia retransmisia programului R.K. se face pe baze contractuale, nu

a fost dovedită.

Prima instanță a mai

arătat că reclamanta nu a probat în ce mod calitatea deficitară a semnalului

pentru unele programe este influențată de unele dificultăți de ordin tehnic

generate de supraîncărcarea rețelei, calitatea semnalului preluat de la

furnizor și alți factori similari.

În fine, Curtea a

constatat că pârâtul a făcut o corectă aplicare a prevederilor art. 90 alin.

(4) din Legea nr. 504/2002, ținând seama de numărul și gravitatea faptelor

contravenționale reținute.

exercitată și motivele de recurs înfățișate

Împotriva Sentinței

civile nr. 7181 din 18 decembrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs

reclamanta SC R.R. SA, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin motivele de

recurs, astfel cum au fost sintetizate și precizate, la data de 10 octombrie

2014 (dosar recurs), recurenta-reclamantă solicitând, în principal, anularea în

integralitate a deciziei CNA din 29 martie 2012, iar în subsidiar anularea

parțială a deciziei, cu consecința reducerii în mod corespunzător a cuantumului

amenzii aplicate, a susținut, în esență, următoarele:

(i) inexistența unei

obligații legale a distribuitorilor de a retransmite posturile must carry, atât

în sistem analogic, cât și în sistem digital, reținerile curții de apel fiind

eronate sub aspectul pretinsei fapte contravenționale stabilită în sarcina

recurentei, în condițiile în care art. 82 din Legea audiovizualului nu prevede

obligativitatea retransmiterii în ambele tipuri de tehnologii;

(ii) cu referire la

obligativitatea retransmiterii unor posturi locale și regionale, în mod nelegal

prima instanță a considerat că reclamanta se face vinovată și de fapta

contravențională pentru care a fost sancționată prin decizia atacată, vizând

neincluderea în grila de programe R.R. a unora din programele locale și

regionale a căror retransmitere este obligatorie potrivit art. 82 alin. (2) din

Legea audiovizualului, întrucât în mod greșit s-a raportat la lista posturilor

existentă la momentul pronunțării hotărârii și a nesocotit faptul că reclamanta

nu putea proba un fapt negativ, sarcina probei aparținând de altfel CNA;

(iii) greșita

interpretare a prevederilor art. 82 din Legea Audiovizualului în sensul

reținerii obligației R.R. de a retransmite posturile must carry M. TV și A.O.

în toate rețelele sale, câtă vreme instanța de fond s-a raportat la numărul

maxim general de posturi TV din rețelele R.R. și a ignorat dovada făcută în

sensul că posturile în discuție nu se încadrează în limita legală aplicabilă

unor localități;

(iv) greșita

interpretare a art. 74 alin. (3) din Legea audiovizualului în ceea ce privește

retransmiterea programului R.K., reclamanta având și în martie 2012 ca și în

prezent dreptul de a retransmite acest program, contractul inițial fiind în

vigoare până la finele anului 2014.

Recurenta-reclamantă

a atașat motivelor de recurs o serie de decizii anterior pronunțate de Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, și de

secția civilă, cu privire la care a apreciat că au incidență în cauză, în

sensul confirmării criticilor înfățișate prin recursul de față.

considerentele instanței de control judiciar

Analizând sentința

atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, față de actele și lucrările

dosarului și raportat la prevederile legale aplicabile, incluzând art. 304

1

C. proc. civ., reținând și Decizia Curții Constituționale nr. 266 din 21 mai

2013 depusă în faza soluționării recursului, Înalta Curte constată că nu este

fondat recursul de față, pentru considerentele în continuare expuse.

Instanța de fond a

menținut Decizia nr. 161 din 29 martie 2012, emisă de intimatul Consiliul

Național al Audiovizualului (CNA) prin care recurenta-reclamantă a fost

amendată cu suma de 50.000 lei pentru încălcarea prevederilor art. 74 alin. (3)

și art. 82 alin. (1), (2) și (4) din Legea nr. 504/2002.

Cu referire la un

prim motiv de recurs dezvoltat și argumentat de recurentă, vizând obligația

distribuitorilor de a retransmite posturile must carry atât în sistem analogic

cât și în sistem digital, Înalta Curte reține că nu pot fi primite susținerile recurentei-reclamante.

În acord cu cele

învederate de prima instanță și Înalta Curte constată că retransmiterea unora

dintre programele must carry, într-o singură variantă tehnologică de

retransmisie contravine prevederilor art. 82 alin. (1) din Legea nr. 504/2002,

care prevede obligația preluării posturilor "fără condiționări

tehnice".

Interpretarea dată

acestei din urmă sintagme, de către recurentă, în sensul că legea

audiovizualului nu impune obligativitatea retransmiterii în ambele tipuri de

tehnologii, atât în sistem analogic cât și în sistem digital, norma fiind

susceptibilă de o interpretare restrictivă, nu corespunde, evident, voinței

legiuitorului și nici sensului normei, edictată pentru atingerea obiectivelor

de interes public enumerate în cuprinsul art. 3 din Legea nr. 504/2002,

furnizorii de servicii media audiovizuale având obligația de a asigura

informarea obiectivă a publicului.

O atare analiză, în

coordonatele conferite de principiul proporționalității, privitoare la

necesitatea reglementării obligației must carry, pentru îndeplinirea

interesului general de informare corectă și obiectivă a cetățenilor, se

regăsește de altfel și în cuprinsul Deciziei Curții Constituționale nr. 266 din

21 mai 2013, prin care s-a respins excepția de neconstituționalitate a

dispozițiilor art. 82 din Legea nr. 504/2002, invocată în prezenta cauză de

recurenta-reclamantă.

În raport de

considerentele acestei decizii, Înalta Curte reține totodată că nu prezintă

relevanță exemplele de jurisprudență la care a făcut trimitere

recurenta-reclamantă, mai cu seamă că în cuprinsul acestora nu se regăsește o

interpretare propriu-zisă a sintagmei contestate.

Nefondate sunt și

criticile vizând obligativitatea retransmiterii unor posturi locale și

regionale în condițiile în care, aspectele reținute de prima instanță, cu

referire la lista posturilor locale s-a fundamentat pe probatoriul administrat

și înscrisurile aflate la dosar. La aceste probe a făcut trimitere instanța de

fond, fără a indica datele calendaristice de afișare a listelor posturilor

locale pe pagina de internet a instituției pârâte, mai cu seamă că în mod

rezonabil, este de presupus că mijloacele de informare ale

reclamantei-recurente nu se limitează la o atare sursă.

Nici raționamentul

instanței de fond cu referire la structura ofertei de programe retransmise de

reclamantă nu se impune a fi înlăturat câtă vreme analiza s-a realizat în lipsa

distincției dintre sistemele digital și respectiv analog, la care a făcut

trimitere recurenta și ca atare nu a fost cu nimic încălcată, față de datele

cuprinse în înscrisurile de la dosar "limita de 25% din numărul total de

servicii de programe distribuite, oricare ar fi localitatea de referință".

În fine, nici cu

privire la retransmiterea programului R.K. nu se poate reține, de către Înalta

Curte, nelegalitatea constatărilor cuprinse în actul administrativ atacat,

confirmate și prin hotărârea atacată, argumentația judecătorului fondului

neputând fi infirmată prin soluțiile jurisprudențiale anterioare la care a

făcut trimitere recurenta.

Astfel, prin Decizia

nr. 7824 din 12 decembrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

contencios administrativ și fiscal (Dosar nr. 4911/2/2012) problema de fapt dar

și de drept dezlegată a vizat îndeplinirea cerințelor art. 74 alin. (3) din

Legea nr. 504/2002, vizând modificarea ofertei de serviciu de programe

retransmise, fără avizul CNA.

În speța de față nu

s-a pus problema inexistenței acordului CNA, chiar în ipoteza încetării

relațiilor contractuale între recurenta-reclamantă și R.K., câtă vreme premisa

factuală este diferită. Pârâtul-intimat Consiliul Național al Audiovizualului a

notificat reclamantei, cel puțin în manieră implicită, lipsa acordului pentru

retransmiterea programului menționat, situație în care se impunea a fi modificată

oferta de servicii de programe retransmise de către recurentă. Înalta Curte

apreciază că notificarea depusă la dosar (dosar fond) adresată societății

recurente este în sensul necesității de reactualizare a structurilor ofertelor

de servicii, pentru motivele expres arătate în cuprinsul notificării.

Aceeași este situația

și în ceea ce privește Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

contencios administrativ și fiscal nr. 1056 din 4 martie 2014, prin care, de

altfel, s-a reținut puterea de lucru judecat, prin raportare însă la Decizia

nr. 7824 din 12 decembrie 2013, instanța fiind deopotrivă investită cu

examinarea legalității sancțiunii aplicate în temeiul art. 74 alin. (3) din

Legea nr. 504/2002 și nu a existenței, ca atare, a lipsei acordului CNA pentru

retransmiterea programului în discuție.

Prin urmare,

apreciind față de toate argumentele de mai sus, în sensul temeiniciei și

legalității hotărârii atacate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C.

proc. civ., va respinge ca nefondat recursul de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de reclamanta SC R.R. SA București împotriva Sentinței civile nr. 7181

din 18 decembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 14 octombrie 2014.

Procesat de GGC - CL