Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 08.12.2005
respins

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 10243/2005

HOTĂRÂRE
08.12.2005
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 10243/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului civil de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin contestația înregistrată la data de 22 iulie 2003 pe rolul Tribunalului Cluj, secția civilă, contestatorul A.P.M. a chemat în judecată pe intimatul Primarul municipiului Cluj-Napoca pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună modificarea parțială a dispoziției nr. 2581 din 3 iulie 2003 emisă de intimat, în sensul obligării acestuia să restituie în natură întreg imobilul situat în Cluj Napoca, înscris în C.F. Cluj nr. top.304, cu cheltuieli de judecată. În motivarea contestației, contestatorul A.P.M. a arătat că, este moștenitorul fostului proprietar tabular al imobilului în litigiu, preluat abuziv de stat în baza Decretului nr. 92/1950.

După apariția Legii nr. 10/2001, a notificat Primăria Cluj Napoca în vederea restituirii în natură a imobilului, însă prin dispoziția nr. 2581 din 3 iulie 2003, emisă de intimat s-a dispus restituirea parțială, cu excepția spațiilor ocupate de S.C.A. și F.D.A., deoarece ar fi incluse pe lista Consiliului Județean Cluj potrivit art. 16 din Legea nr. 10/2001. Tribunalul Cluj, secția civilă, prin sentința nr. 23 din 14 ianuarie 2004, a admis contestația formulată de A.P.M., a anulat în parte dispoziția nr. 2581 din 3 iulie 2003 emisă de intimat și în consecință: A dispus restituirea în natură în favoarea contestatorului și a spațiilor ocupate de S.C.A. și F.D.A. din imobilul situat în Cluj-Napoca, înscris în C.F.

Cluj, nr.top.304. A menținut celelalte dispoziții și a obligat intimatul să plătească contestatorului suma de 6.000.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond, a reținut, în esență, că cele două societăți nu figurează pe lista înaintată de către Consiliul județean Cluj-Napoca, Guvernului României, cuprinzând imobilele ce intră sub incidența art. 16 din Legea nr. 10/2001 și pentru care există notificări înregistrate în termen. Împotriva acestei sentințe a declarat apel intimatul Primarul municipiului Cluj-Napoca, susținând că spațiile restituite contestatorului intră sub incidența art. 16 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, fiind cuprinse în lista înaintată Guvernului României spre aprobare potrivit Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001.

Curtea de Apel Cluj, secția civilă, prin decizia 1096 A din 7 mai 2004, a respins ca nefondat apelul declarat de intimatul Primarul municipiului Cluj-Napoca, cu motivarea că, în speță s-a confirmat că S.C.A. nu există, iar F.D.A. nu este înregistrat în județul Cluj și nici nu figurează pe lista înaintată Guvernului României, ca spații cu afectațiune specială conform art. 16 din Legea nr. 10/2001. În contra acestei decizii, a declarat recurs intimatul Primarul municipiului Cluj-Napoca invocând cazul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând că, ambele instanțe în mod greșit au dispus restituirea spațiilor, atâta vreme cât acestea se află pe lista imobilelor care intră sub incidența art. 16 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

Recursul nu este întemeiat. Ambele instanțe au interpretat corect dispozițiile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, stabilind că firma A.I.E. SRL a fost dizolvată din oficiu prin hotărârea judecătorească nr. 3047 din 23 octombrie 2001 ca urmare a nemajorării capitalului social și că F.D.A. nu figurează printre asociațiile și fundațiile clujene cu scop nelucrativ, după cum nu se regăsește nici în hotărârea Consiliului Local Cluj-Napoca nr. 705 din 29 noiembrie 2000 privind prelungirea unor contracte de închiriere. Împrejurarea invocată, conform căreia spațiile sunt trecute pe lista de propunere privind incidența art. 16 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, către Guvernul României, nu prezintă nici o relevanță juridică, în contextul celor arătate.

În consecință, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de intimatul-pârât urmează a fi respins.

DECIDE; Respinge ca nefondat recursul declarat de primarul municipiului Cluj Napoca împotriva deciziei civile nr. 1096/A din 7 mai 2004 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 8 decembrie 2005.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2005-05-19
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4132/2005
Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin notificarea din 7 august 2001 făcută în temeiul art. 21 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, C.S. și C.L.V. au solicitat Primăriei Municipiului Cluj-Napo
ÎCCJ 2005-12-07
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 10191/2005
Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj la data de 10 martie 2004, S.I. a solicitat anularea dispoziției nr. 347 din 5 februarie 2004 emisă de Primarul municipiului Cluj Napoca
ÎCCJ 2006-02-08
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1424/2006
Asupra recursurilor de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 24 iulie 2003, reclamanta S.A. a solicitat în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local al municipiului Cluj Napoca prin primar, Consiliul ju
ÎCCJ 2005-11-08
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9008/2005
. 12846/24/1 în suprafață de 340 mp. înscris pe numele reclamanților și nr.top 12846/2 în suprafață de 260 mp, transmis în C.F. Cluj în favoarea Statului Român. Prima instanță a apreciat că reclamanții au calitatea de persoană îndreptățită
ÎCCJ 2005-02-08
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 925/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 533 din 27 mai 2003 a Tribunalului Cluj a fost respinsă acțiunea reclamantei Z.G. privind anularea dispoziției nr. 15 din 7 ianua
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă