ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2505/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ, reclamantul U.D. a solicitat, în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Hunedoara, anularea hotărârii nr. 907 din 14 octombrie 2004, emisă de pârâtă, obligarea acesteia să-i recunoască calitatea de refugiat și să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000. În susținerea acțiunii, reclamantul a depus în copie un număr de înscrisuri, printre care acte de stare civilă și declarații autentificate ale unor martori, din care a rezultat că acesta, împreună cu familia, s-a refugiat în luna septembrie 1944, din localitatea Cahul - Basarabia, în orașul Călărași, ca urmare a persecuțiilor etnice, datorită faptului că Basarabia a fost ocupată de armatele U.R.S.S.

Pârâta, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acțiunii. Prin sentința civilă nr. 241 din 10 decembrie 2004, Curtea de Apel Alba Iulia a admis acțiunea, a anulat hotărârea nr. 907 din 14 octombrie 2004, emisă de pârâtă și a obligat-o să-i acorde drepturile bănești prevăzute de Legea nr. 189/2000. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, pârâta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pe motiv că schimbul de domiciliu al reclamantului nu s-a datorat persecuției etnice. Recursul pârâtei a fost admis prin decizia nr. 3392 din 31 mai 2005, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, care a casat hotărârea atacată și a trimis cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe, pentru completarea probatoriilor cu înscrisuri și, sau martori.

Rejudecând cauza, în fond după casare, Curtea de Apel Alba Iulia, prin sentința nr. 217 din 9 septembrie 2005, a admis acțiunea, a anulat hotărârea nr. 907 din 14 octombrie 2004, emisă de pârâtă și a obligat-o să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000. Pentru a adopta această soluție, instanța de fond, a reținut, în esență, că reclamantul, împreună cu familia, a plecat de la domiciliul său, în luna septembrie 1944, când Basarabia era deja ocupată de armatele U.R.S.S., fiind nevoit să-și părăsească domiciliul din motive etnice, în cauză fiind îndeplinite prevederile art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, aprobată și completată prin Legea nr. 189/2000. Astfel fiind, și împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, pârâta, arătând că în mod greșit, instanța în fond a apreciat că reclamantul poate beneficia de prevederile Legii nr. 189/2000.

Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu prevederile art. 312 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, pentru cele ce se vor arăta în continuare. Potrivit art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acestui act normativ, persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a suferit persecuții etnice, aflându-se în una dintre cele 6 situații expres prevăzute de lege. Prin persoană care a fost strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate, se înțelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să-și schimbe domiciliul în altă localitate, din motive etnice.

Legiuitorul a urmărit să acorde drepturi compensatorii, tuturor persoanelor care au fost victimele și/sau au avut de suferit ca urmare a persecuțiilor etnice. Cum în cauză s-a făcut dovada, prin înscrisuri și declarații autentificate ale unor martori, că reclamantul, împreună cu familia, s-a refugiat din localitatea Cahul - Basarabia, în orașul Călărași, în luna septembrie 1944, datorită faptului că Basarabia a fost ocupată de armatele U.R.S.S., în mod corect instanța de fond a reținut că acesta a suportat consecințele morale și materiale ale refugiului și este îndreptățit să se bucure de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000. Pentru aceste considerente, recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Hunedoara, împotriva sentinței civile nr. 217 din 9 septembrie 2005, a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 iunie 2006.