ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3392/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 12 noiembrie 2004, reclamantul U.D. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Hunedoara, anularea hotărârii nr. 907 din 14 octombrie 2004, emisă de aceasta, prin care i-au fost sistate drepturile acordate în baza O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare. În motivarea acțiunii sale, reclamantul a arătat că a beneficiat de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, însă prin hotărârea a cărei anulare o solicită, pârâta a revizuit hotărârea inițială și a sistat acordarea drepturilor prevăzute de actul normativ menționat, deși a făcut dovada că a fost refugiat împreună cu familia, lăsând toată averea la Cahul.

Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 241 din 10 decembrie 2004, a admis acțiunea, a anulat actul administrativ contestat și a obligat pârâta să recunoască reclamantului, calitatea de beneficiar al drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, potrivit hotărârii emise inițial.

În considerentele sentinței, instanța a reținut că, prin hotărârea nr. 907 din 30 mai 2003, reclamantului i-a fost recunoscută calitatea de persoană persecutată din motive etnice, în perioada regimurilor instaurate, începând din septembrie 1940, până în martie 1945. Ulterior, ca urmare a efectuării unui control privind activitatea Comisiei de specialitate de pe lângă Casa Județeană de Pensii Hunedoara, pârâta, prin hotărârea nr. 907 din 14 octombrie 2004, a revizuit hotărârea cu același număr din 30 mai 2003 și a dispus suspendarea efectelor acesteia, apreciind că reclamantul nu a făcut dovada îndeplinirii condițiilor, pentru a i se recunoaște statutul de refugiat, din înscrisurile prezentate nerezultând că schimbarea domiciliului familiei a fost determinată de evenimentele politico-militare sau de modificarea frontierei în acea perioadă.

Instanța a considerat că această motivare a pârâtei nu este întemeiată, deoarece reclamantul s-a transferat cu serviciul, fără să își schimbe și domiciliul din Cahul, unde i-a rămas familia care, în luna septembrie 1944, a fost nevoită să se refugieze în municipiul Călărași, din motive etnice, Basarabia fiind ocupată militar de armata fostei U.R.S.S., astfel că reclamantul este îndreptățit să beneficieze de prevederile O.G. nr. 105/1999. Împotriva acestei sentințe a formulat recurs în termen, pârâta Casa Județeană de Pensii Hunedoara și a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și, rejudecând cauza, respingerea acțiunii reclamantului. În motivarea recursului a susținut, în esență, că instanța a apreciat eronat probele dosarului și a făcut o greșită aplicare a legii.

În acest sens a arătat că prin hotărârea nr. 907 din 30 mai 2003, Comisia de specialitate, pe baza documentelor prezentate de reclamant, a recunoscut calitatea acestuia, de persoană refugiată din motive etnice și i-a acordat drepturile compensatorii, pentru perioada 15 septembrie 1944 - 6 martie 1945. Ulterior, în urma unui control privind activitatea financiar-contabilă a Casei Județene de Pensii Hunedoara, controlorii financiari desemnați de Camera de Conturi a județului Hunedoara - Direcția de Control Financiar au reținut că nu există temei legal pentru acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, numitului U.D.

În această împrejurare, pârâta a emis, într-o primă fază, hotărârea nr. 907 din 14 octombrie 2004, de suspendare a efectelor primei hotărâri, iar apoi, în condițiile în care reclamantul nu a mai produs dovezi din care să rezulte calitatea sa de persoană persecutată și data exactă a refugierii sale, a emis hotărârea nr. 907 din 30 mai 2003, prin care s-a respins, cu efecte retroactive, cererea de acordare a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000. Recursul urmează a fi admis, pentru și în sensul considerentele ce urmează: Potrivit dispozițiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ., judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.

În cauză, dovada refugiului reclamantului nu este certă, existând contradicții între susținerile acestuia și datele ce rezultă atât din documentele prezentate de reclamant, cât și din declarațiile martorilor. Astfel, din declarațiile martorilor C.N. și B.P. rezultă că reclamantul s-a refugiat în septembrie 1944, din localitatea Cahul - Basarabia și s-a stabilit în România, în localitatea Călărași. Din copia carnetului de muncă rezultă, însă, că acesta a fost angajat al Administrației Financiare Cahul, în perioada 1 iunie 1941 - 8 iulie 1943, iar începând cu data de 28 iulie 1943, s-a angajat la Administrația Financiară Râmnicu Vâlcea, unde a funcționat până la data de 27 iulie 1947. Prin notele scrise depuse la dosarul de fond, reclamantul susține că până la sfârșitul lunii septembrie 1944, a avut domiciliul stabil în localitatea Cahul, împreună cu soția și cei trei copii, chiar și în timpul cât a lucrat la Râmnicu Vâlcea și a fost pe front.

Prin urmare, față de probatoriul contradictoriu, neconcludent și incomplet, se impune suplimentarea acestuia cu înscrisuri și/sau martori care să confirme statutul de refugiat al reclamantului și perioada refugiului. În consecință, pentru cele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) și ale art. 313 C. proc. civ., recursul va fi admis, se va casa sentința atacată și se va trimite cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Hunedoara împotriva sentinței civile nr. 241 din 10 decembrie 2004 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ. Casează sentința atacată și trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe. Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 mai 2005.