ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 350/2010

Asupra recursului penal de față; Examinând actele și lucrările de la dosar, constată următoarele: Prin ordonanța nr. 396/P/2008 din 27 ianuarie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală pentru fapta prev. de art. 290 C. pen. a învinuitului B.M., și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ, respectiv amendă în cuantum de 500 RON. În motivarea acestei ordonanțe s-a reținut că prin ordonanța nr. 58D/P/2008 din 20 septembrie 2008 a D.I.I.C.O.T. Timiș s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei privind pe învinuitul B.M., cercetat pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 290 C. pen., constând în falsificarea a două antecontracte de vânzare-cumpărare de bunuri imobile, cărora le-a antedatat data certă.

Aceste contracte au fost predate de avocat, inculpatului F.S., care le-a folosit în contabilitatea proprie pentru justificarea banilor delapidați. S-a reținut că prin rechizitoriul D.I.I.C.O.T. din 6 mai 2008 emis în Dosarul nr. 47/D/P/2006 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului F.S. pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 225 1 alin. (2) C. pen., art. 43 din Legea nr. 82/1991, rap. la art. 289 C. pen., art. 23 din Legea nr. 656/2002, art. 288 C. pen., art. 291 C. pen., art. 290 C. pen. și art. 280 din Legea nr. 53/2003, toate cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Prin același rechizitoriu s-a dispus disjungerea cauzei față de B.M., avocat în Baroul Timiș pentru fapta prev. de art. 290 C. pen.

în cauză s-a dispus începerea urmăririi penale față de acesta pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 și art. 42 C. pen. Din actul de trimitere în judecată rezultă modalitățile prin care inculpatul F.S. și-a însușit în interes personal sume de bani din gestiunile SC A. SRL și SC I. SRL, folosindu-se de cele două antecontracte de vânzare cumpărare. Astfel, raportul juridic între SC A.F. SRL și F.I. cu privire la întocmirea antecontractului de vânzare-cumpărare a imobilului situat în Timișoara, și efectuarea plăților prin avansurile de la Trezorerie, suma totală însușită anterior de administratorul societății, inculpatul F.S. fiind de 3.050.000.000 ROL. Raportul juridic între SC I. SRL Timișoara și I.A.

I. cu privire la antecontractul de vânzare-cumpărare a unui imobil și plata contravalorii acestuia prin dispoziții de plată, emise în fals de către casierie, suma totală însușită anterior de administratorul societății, inculpatul F.S. fiind de 3.250.000.000 ROL. Din declarația martorului F.S. rezultat că soluția întocmirii în fals a celor două antecontracte de vânzare-cumpărare a discutat-o cu asociata sa, martora U.M. care l-a asigurat că va interveni la avocatul L. și B. M. pentru darea de dată certă a celor două antecontracte. A arătat că procedeul antecontractelor cu dare de dată certă a fost hotărât pentru a justifica sumele retrase fără suport legal, în fața organului de control, iar după aceea urmau să restituie sumele și să anuleze contractele.

Martora U.M. a contestat cele susținute de martorul F.S., iar pe avocatul B.M. îl cunoștea dar nu a apelat niciodată la acesta. În declarația dată, învinuitul B.M. a relevat împrejurările legale de darea de dată certă a celor două antecontracte. Astfel, din Registrul de dată certă rezultă că la poziția 3 figurează antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat între F.I. și F.A. în calitate de vânzători și SC A.F. SRL în calitate de cumpărător, referitor la imobilul din CF Timișoara cu dare de dată certă 19 iulie 2003, iar la poziția 18 figurează antecontractul de vânzare- cumpărare încheiat între vânzătorul I.A.I. și SC I. SRL cu privire la imobilul din CF nr. 99396 Timișoara cu dare de dată certă în data de 10 octombrie 2004. Primul antecontract este dat cu încheierea nr. 10 din 19 octombrie 2003 (nu 19 iulie 2003 cum este în Registru) iar al doilea antecontract cu încheierea nr. 18 din 10 octombrie 2003 (nu 10 octombrie 2004 cum este în Registru).

În fapt, după cum rezultă din declarația martorului F.S., aceste antecontracte au fost concepute la 10 octombrie 2004, aspect ce se coroborează și cu declarația învinuitului B.M. care a afirmat că anul 2004 a fost acela de întocmire a ambelor antecontracte și prezentarea lor pentru data de dare certă. S-a mai reținut că învinuitul B.M. a recunoscut că cele două antecontracte i-au fost aduse de martorul F.S. și că va aduce părțile contractante în fața sa pentru a le identifica și a le lua consimțământul, iar aplicarea formulei de dată certă s-a făcut sub această condiție. Așa se explică faptul că antecontractul de vânzare-cumpărare cu referire la imobilul din CF nu a mai fost semnat de cumpărătoarea U.M.

în numele SC A.F. SRL, la rubrica „Vânzător" sunt trecuți F.I. și F.A. cu semnătură în dreptul fiecăruia, la „martori" sunt trecute două persoane cu aplicarea de semnături și cu inserarea datelor de pe B.I. S-a constatat că cele două antecontracte de vânzare cumpărare sunt cu apostilă de dată certă cu date false, antedatate și fără ca părțile să fie identificate și să-și dea consimțământul valabil în fața avocatului, conform cerințelor legale și au produs consecințe juridice în sensul că au fost înregistrate în evidențele SC A. F. SRL și SC I. SRL pentru a justifica sumele delapidate de F. S. S-a reținut că faptele comise de învinuitul B.M.

întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 și art. 42 C. pen., însă față de împrejurările concrete ale comiterii faptei și de conținutul ei concret, aceasta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni întrucât, deși au produs consecințe juridice, finalizarea antecontractelor ca acte autentice era în competența notarului public. Această ordonanță a fost confirmată prin rezoluția nr. 295/II/2/2009 din 31 martie 2009 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, prin care s-a respins plângerea formulată de petentul B.M. împotriva ordonanței nr. 396/P/2008 din 27 ianuarie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.

În motivarea rezoluției s-a arătat că potrivit art. 3 lit. c) din Legea nr. 51/1995, avocații pot redacta acte juridice, pot atesta identitatea părților, a conținutului și a datei actelor prezentate spre autentificare. Față de aceste dispoziții pe care avocatul le cunoștea, nu se poate reține că el ar fi atestat contrar realității că a identificat părțile contractante și ar fi pus o dată falsă pe cele două antecontracte acționând fără intenție și fără să aibă în vedere finalitatea de a fi folosite de către F. S. S-a reținut că starea de fapt a fost corect reținută în ordonanță. Împotriva ordonanței nr. 396/P/2008 din 27 ianuarie 2009 și a rezoluției nr. 295/II/2/2009 din 31 martie 2009 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, în temeiul art. 278 1 C. proc.

pen. a formulat plângere petiționarul B.M. În motivarea plângerii s-a arătat că atât ordonanța, cât și rezoluția procurorului sunt netemeinice, solicitând scoaterea sa de sub urmărire penală în baza art. 11 pct. 1 lit. b) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., faptei lipsindu-i unul din elementele constitutive ale infracțiunii. Prin sentința penală nr. 189/PI din 15 iulie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, în temeiul art. 278 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. s-a admis plângerea formulată de petiționarul B.M. împotriva ordonanței și a rezoluției pronunțate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara în Dosarul nr. 396/P/2008 și respectiv Dosar nr. 295/II/2/2009, s-au desființat ordonanța și rezoluția pronunțate și rejudecând s-a modificat temeiul scoaterii de sub urmărire penală din prevederile art. 11 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen. raportat la art. 10 lit. b) 1 C. proc. pen. în prevederile art. 11 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului s-a reținut că la data de 10 octombrie 2004, numitul Florea Sebastian a solicitat avocatului petiționar B.M. să dea dată certă la două antecontracte de vânzare-cumpărare. Obiectul unuia dintre antecontracte privea imobilul din Timișoara, înscris în CF pe care F.S. și F.A. l-au vândut SC A.F. SRL, căruia i-a dat dată certă la 19 octombrie 2003 și nu la 10 octombrie 2004, iar avocatul a atestat contrar realității că a verificat identitatea părților, deși antecontractul nu era semnat de cumpărător și părțile nu s-au prezentat în fața sa, iar cel de al doilea antecontract privea vânzarea de către I.A.

către SC I. SRL reprezentată de către F.S. a imobilului înscris în CF Timișoara, căruia i s-a dat o dată certă la 10 octombrie 2003 și s-a atestat că a fost verificată identitatea părților, ambele mențiuni fiind false. Ambele antecontracte au fost folosite de către numitul F.S. pentru a justifica sumele delapidate de către acesta. F.S. a fost trimis în judecată prin rechizitoriul nr. 47/D/P/2006, iar față de avocatul petiționar B. M. s-a dispus disjungerea cauzei sub aspectul infracțiunii prev. de art. 290 C. pen. În motivarea hotărârii s-a arătat că prin cele două acte ale procurorului s-a reținut că făptuitorul nu poate susține în mod justificat, în calitatea sa, că a dat dată falsă celor două antecontracte și a verificat identitatea părților fără intenție.

S-a arătat că această motivare a procurorului nu este întemeiată întrucât ar conduce la concluzia că, având pregătire juridică, față de un avocat nu se poate face aplicarea art. 10 lit. d) C. proc. pen. S-a mai arătat că în declarația de la fila 42, dosar urmărire penală, F.S. a precizat că nu îl cunoaște pe avocatul B., astfel că existența unei înțelegeri între cei doi, privind caracterul fals al datei și verificării identității părților, precum și al efectelor pe care urma să-l antreneze punerea în circuitul civil ar celor două antecontracte, este exclusă.

În declarația de la fila 48, același dosar, făptuitorul a precizat că darea de dată certă nr. 18 din 10 octombrie 2003 în loc de 2004 este o eroare, iar cu privire la încheierea de dată certă nr. 3 din 19 iulie 2003 a arătat că „nu pot să-mi explic de ce am trecut încheierea de dată certă cu nr. 3 din 19 iulie 2003, când actul a fost încheiet în octombrie 2003, constatând că la poziția octombrie 2003 eu am lăsat o rubrică goală, ca dovadă că eu nu am finalizat încă darea de dată certă". S-a reținut că cele menționate mai sus dovedesc lipsa intenției făptuitorului ca element constitutiv al infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 C. pen., apreciindu-se astfel ca fiind întemeiată plângerea.

Împotruiva acestei hotărâri a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, criticând-o prin aceea că, făcându-se o greșită interpretare a probelor dosarului, s-a schimbat în mod greșit temeiul juridic al scoaterii de sub urmărire penală a petiționarului B.M. S-a solicitat admiterea recursului și pe fond, respingerea plângerii învinuitului B.M. Recursul parchetului este fondat. Prin ordonanța de scoatere de sub urmărire penală și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ din 27 ianuarie 2009 emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara în Dosarul nr. 396/P/2008 s-a reținut că prin ordonanța nr. 58D/P/2008 din 20 septembrie 2008 a D.I.I.C.O.T. Timiș s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei privind pe învinuitul B.M., cercetat pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 290 C. pen., constând în falsificarea a două antecontracte de vânzare-cumpărare de bunuri imobile, cărora le-a antedatat data certă.

Aceste contracte au fost predate de avocat, inculpatului F.S., care le-a folosit în contabilitatea proprie pentru justificarea banilor delapidați. S-a reținut că prin rechizitoriul D.I.I.C.O.T. din 6 mai 2008 emis în Dosarul nr. 47/D/P/2006 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului F.S. pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 225 1 alin. (2) C. pen., art. 43 din Legea nr. 82/1991, rap.la art. 289 C. pen., art. 23 din Legea nr. 656/2002, art. 288 C. pen., art. 291 C. pen., art. 290 C. pen. și art. 280 din Legea nr. 53/2003, toate cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Prin același rechizitoriu s-a dispus disjungerea cauzei față de B.M., avocat în Baroul Timiș pentru fapta prev. de art. 290 C. pen.

În cauză s-a dispus începerea urmăririi penale față de acesta. Din actul de trimitere în judecată rezultă modalitățile prin care inculpatul F.S. și-a însușit în interes personal sume de bani din gestiunile SC A. SRL și SC I. SRL, folosindu-se de cele două antecontracte de vânzare cumpărare. Din registrul de dată certă al învinuitului B.M. rezultă că la poziția 3 figurează antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat între F.I. și F. A. în calitate de vânzători și SC A.F. SRL în calitate de cumpărător referitor la imobiulul din CF Timișoara cu dare de dată certă 19 iulie 2003, iar la pozița 18 figurează antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat între I. A.I.

în calitate de vânzător și SC I. SRL cu privire la imobilul din CF Timișoara, cu dare de dată certă în data de 10 octombrie 2004. Cu toate acestea, primul antecontract nominalizat în registrul de dată certă este dat cu încheierea nr. 10 din 19 octombrie 2003 și nu 19 iulie 2003 cum este în registru, iar cel de al doilea cu încheierea nr. 18 din 10 octombrie 2003, nu 10 octombrie 2004 cum este în registru. În fapt, cele două antecontracte de vânzare-cumpărare au fost concepute în data de 10 octombrie 2004, astfel cum rezultă atât din declarația numitului F.S., cât și din declarația învinuitului B.M. Cele două antecontracte de vânzare-cumpărare nu poartă nici semnătura cumpărătoarei, iar legat de acest aspect, învinuitul B.M.

a declarat că la momentul la care i-au fost aduse, numitul F.S. i-a promis că va aduce și părțile contracteante pentru a le identifica și a le lua consimțământul, dar nu s-a mai preuzentat. Darea de dată certă s-a făcut sub această condiție. Din probele administrate în cauză rezultă că cele două antecontracte de vânzare-cumpărare poartă apostilă de dată certă cu date false, antedatate și fără ca părțile să fie identificate, să-și dea consimțământul și să semneze, iar acestea au produs consecințe juridice în sensul că au fost înregistrate în evidențele SC A.F. SRL și SC I. SRL pentru a justifica sumele delapidate de F. S. În plus, învinuitul B.M. nu a putut prezenta nici contractul de asistență juridică încheiet cu numitul F.S., fiind încălcate și dispozițiile art. 13 din Legea nr. 51/1995 cu modificările și completările ulterioare.

Susținerile învinuitului în sensul că a aplicat formula de dată certă, cu condiția ca martorul F.S. să se prezinte cu părțile contractante în fața sa, sau că s-a aflat în eroare și nu-și explică de ce a menționat ca dată certă o altă dată decât cea la care s-a prezentat martorul, nu se regăsesc în probele administrate și sunt în contradicție cu dispozițiile legale. Așa fiind, ordonanța din 27 ianuarie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara prin care s-a stabilit că activitatea învinuitului B.M. întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 290 C. pen. , este legală și temeinică. Totodată, s-a reținut în mod corect că finalizarea antecontractelor ca acte autentice era în atribuția notarului pubic, când s-ar fi descoperit fapta numitului F.S., iar fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, constatându-se ca fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 18 1 C. pen.

și art .90, 91 C. pen., cu consecința aplicării unei sancțiuni cu caracter administrativ. Având în vedere cele menționate, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara împotriva sentinței penale nr. 189/PI din 15 iulie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara este fondat și în temeiul art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc. pen. urmează a fi admis și rejudecând, se va respinge plângerea formulată de petiționarul B.M. împotriva ordonanței nr. 396/P/2008 din 27 ianuarie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara împotriva sentinței penale nr. 189/PI din 15 iulie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, privind pe petiționarul B.M. și rejudecând: Respinge plângerea formulată de petiționarul B.M. împotriva ordonanței nr. 396/P/2008 din 27 ianuarie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, pe care o menține. Definitivă. Pronunțată în ședință publică azi 1 februarie 2010.