ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 350/2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 350/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului penal

de față;

Examinând actele și

lucrările de la dosar, constată următoarele:

Prin ordonanța nr. 396/P/2008

din 27 ianuarie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara s-a

dispus scoaterea de sub urmărire penală pentru fapta prev. de art. 290 C. pen.

a învinuitului B.M., și aplicarea unei sancțiuni cu caracter

administrativ, respectiv amendă în cuantum de

500 RON.

În motivarea acestei ordonanțe s-a reținut că prin ordonanța nr. 58D/P/2008

din 20

septembrie 2008 a D.I.I.C.O.T. Timiș s-a dispus declinarea competenței de

soluționare a cauzei privind pe învinuitul B.M., cercetat pentru săvârșirea

infracțiunii prev.

de art. 290 C. pen., constând în falsificarea a două antecontracte de

vânzare-cumpărare de bunuri imobile, cărora

le-a antedatat data certă. Aceste

contracte

au fost predate de avocat, inculpatului F.S., care le-a folosit

în contabilitatea proprie pentru justificarea

banilor delapidați. S-a reținut că prin rechizitoriul D.I.I.C.O.T. din 6 mai

2008 emis în Dosarul nr. 47/D/P/2006 s-a dispus

trimiterea în judecată a

inculpatului F.S. pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 225

1

alin. (2) C. pen., art. 43 din Legea

nr. 82/1991,

rap. la art. 289 C. pen., art. 23 din Legea nr. 656/2002, art. 288 C. pen., art.

291 C. pen., art. 290 C. pen. și art. 280 din Legea nr. 53/2003, toate cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Prin același

rechizitoriu s-a dispus

disjungerea cauzei față de B.M., avocat în Baroul

Timiș pentru fapta prev. de art. 290 C. pen. în cauză s-a dispus

începerea

urmăririi penale față de

acesta pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 290 C. pen.

cu

aplicarea art. 41 și art. 42 C. pen.

Din actul de trimitere în judecată rezultă modalitățile prin care

inculpatul

F.S. și-a însușit în

interes personal sume de bani din gestiunile SC

A. SRL și SC I. SRL, folosindu-se de cele două antecontracte de

vânzare

cumpărare.

Astfel, raportul

juridic între SC A.F. SRL și F.I. cu privire la întocmirea antecontractului de

vânzare-cumpărare a imobilului situat în Timișoara, și efectuarea plăților prin

avansurile de la Trezorerie, suma totală însușită anterior de administratorul

societății, inculpatul F.S. fiind de 3.050.000.000 ROL.

Raportul juridic

între SC I. SRL Timișoara și I.A.

I. cu

privire la antecontractul de vânzare-cumpărare a unui imobil și plata

contravalorii acestuia prin dispoziții de plată, emise în fals de către casierie,

suma

totală însușită anterior de administratorul societății, inculpatul

F.S. fiind de 3.250.000.000 ROL.

Din declarația

martorului F.S. rezultat că soluția întocmirii în

fals a celor două antecontracte de vânzare-cumpărare a discutat-o cu

asociata sa,

martora U.M. care l-a asigurat că va interveni la avocatul

L. și B.

M. pentru darea de dată certă a

celor două antecontracte. A arătat că procedeul

antecontractelor cu dare de dată certă a fost hotărât pentru a

justifica sumele retrase

fără suport legal, în fața organului de

control, iar după aceea urmau să restituie sumele și să anuleze contractele.

Martora U.M. a contestat cele susținute de martorul F.S., iar pe

avocatul B.M. îl cunoștea dar nu a apelat niciodată la acesta.

În declarația

dată, învinuitul B.M. a relevat împrejurările legale de

darea de dată certă a celor două antecontracte. Astfel, din Registrul de

dată certă

rezultă că la poziția 3

figurează antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat între

F.I. și F.A. în calitate de vânzători și SC A.F. SRL

în calitate de cumpărător, referitor la imobilul din CF Timișoara cu dare de

dată

certă 19 iulie 2003, iar la poziția 18 figurează antecontractul de vânzare-

cumpărare încheiat între vânzătorul I.A.I. și SC

I. SRL cu privire la imobilul din CF nr. 99396 Timișoara cu dare de dată certă

în data de

10 octombrie 2004.

Primul

antecontract este dat cu încheierea nr. 10 din 19 octombrie 2003 (nu 19 iulie 2003

cum este în Registru) iar al doilea antecontract cu încheierea nr. 18 din 10

octombrie 2003 (nu

10 octombrie 2004

cum este în Registru). În fapt, după cum rezultă din declarația

martorului F.S., aceste antecontracte au fost

concepute la 10 octombrie 2004,

aspect

ce se coroborează și cu declarația învinuitului B.M. care a afirmat că

anul

2004 a fost acela de întocmire a ambelor antecontracte și prezentarea lor

pentru data de dare certă.

S-a mai reținut că

învinuitul B.M. a recunoscut că cele două

antecontracte

i-au fost aduse de martorul F.S. și că va aduce părțile

contractante în fața sa pentru a le identifica și

a le lua consimțământul, iar aplicarea

formulei

de dată certă s-a făcut sub această condiție. Așa se explică faptul că

antecontractul de vânzare-cumpărare cu referire la

imobilul din CF nu a mai

fost semnat de cumpărătoarea U.M. în numele SC

A.F. SRL, la rubrica „Vânzător" sunt trecuți F.I. și F.A. cu semnătură în

dreptul fiecăruia, la „martori" sunt trecute

două persoane cu aplicarea de semnături

și cu inserarea datelor de pe

B.I.

S-a constatat

că cele două antecontracte de vânzare cumpărare sunt cu

apostilă de dată certă cu date false, antedatate și fără ca părțile să

fie identificate și să-și dea consimțământul valabil în fața avocatului,

conform cerințelor legale și au produs consecințe juridice în sensul că au fost

înregistrate în evidențele SC A.

F. SRL

și SC I. SRL pentru a justifica sumele delapidate de F.

S.

S-a reținut că faptele comise de învinuitul B.M. întrunesc elementele

constitutive ale infracțiunii prev. de art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41

și

art. 42 C.

pen., însă față de împrejurările concrete ale comiterii faptei și de conținutul

ei concret, aceasta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni

întrucât, deși au

produs consecințe juridice, finalizarea antecontractelor ca acte

autentice era în competența notarului public.

Această

ordonanță a fost confirmată prin rezoluția nr. 295/II/2/2009 din

31 martie 2009 a procurorului general al

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, prin care s-a respins

plângerea formulată de petentul B.M.

împotriva

ordonanței nr. 396/P/2008 din 27 ianuarie 2009 a Parchetului de pe lângă

Curtea

de Apel Timișoara.

În

motivarea rezoluției s-a arătat că potrivit art. 3 lit. c) din Legea nr. 51/1995,

avocații pot redacta acte juridice, pot atesta identitatea părților, a

conținutului și a

datei actelor prezentate spre autentificare. Față de aceste dispoziții

pe care avocatul

le cunoștea, nu

se poate reține că el ar fi atestat contrar realității că a identificat părțile

contractante și ar fi pus o dată falsă pe cele două antecontracte acționând

fără intenție și fără să aibă în vedere finalitatea de a fi folosite de către F.

S. S-a reținut că starea de fapt a fost corect

reținută în ordonanță.

Împotriva

ordonanței nr. 396/P/2008 din 27 ianuarie 2009 și a rezoluției

nr. 295/II/2/2009 din 31 martie 2009 ale

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Timișoara,

în temeiul art. 278

1

C. proc. pen. a formulat plângere

petiționarul

B.M.

În motivarea

plângerii s-a arătat că atât ordonanța, cât și rezoluția procurorului sunt

netemeinice, solicitând scoaterea sa de sub urmărire penală în

baza art. 11 pct. 1 lit. b) raportat la art. 10 lit.

d) C. proc. pen., faptei

lipsindu-i unul din elementele constitutive ale

infracțiunii.

Prin sentința penală nr. 189/PI din 15 iulie 2009 pronunțată de Curtea

de

Apel

Timișoara, în temeiul art. 278 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. s-a

admis plângerea

formulată de petiționarul B.M. împotriva ordonanței și a rezoluției pronunțate

de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara în Dosarul

nr. 396/P/2008 și

respectiv Dosar nr. 295/II/2/2009, s-au desființat ordonanța și

rezoluția pronunțate și

rejudecând s-a modificat temeiul scoaterii de sub urmărire penală din

prevederile art. 11 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. raportat la

art. 10 lit. b)

1

C. proc. pen. în

prevederile art. 11 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

Din

examinarea actelor și lucrărilor dosarului s-a reținut că la data de 10

octombrie 2004, numitul Florea Sebastian a

solicitat avocatului petiționar B.M. să dea dată certă la două antecontracte de

vânzare-cumpărare. Obiectul

unuia dintre

antecontracte privea imobilul din Timișoara, înscris în CF pe

care F.S. și F.A. l-au vândut SC A.F. SRL, căruia

i-a dat dată certă la 19 octombrie 2003

și nu la 10 octombrie 2004, iar avocatul a atestat contrar

realității că a verificat identitatea părților,

deși antecontractul nu era semnat de cumpărător și părțile nu s-au prezentat în

fața sa, iar cel de al doilea antecontract

privea vânzarea de către I.A.

către SC I. SRL reprezentată

de către F.S. a

imobilului înscris în CF Timișoara, căruia i s-a dat o dată certă la 10

octombrie 2003 și s-a atestat că a fost verificată identitatea părților,

ambele

mențiuni fiind false.

Ambele antecontracte

au fost folosite de către numitul F.S. pentru a justifica sumele delapidate de

către acesta. F.S. a fost trimis

în

judecată prin rechizitoriul nr. 47/D/P/2006, iar față de avocatul petiționar B.

M. s-a dispus

disjungerea cauzei sub aspectul infracțiunii prev. de art. 290 C. pen.

În motivarea hotărârii s-a arătat că prin cele două acte ale

procurorului s-a reținut că făptuitorul nu poate susține în mod justificat, în

calitatea sa, că a dat dată falsă celor două antecontracte și a verificat

identitatea părților fără intenție.

S-a arătat că această motivare a procurorului nu este întemeiată

întrucât ar

conduce la concluzia

că, având pregătire juridică, față de un avocat nu se poate face aplicarea art.

10 lit. d) C. proc. pen.

S-a

mai arătat că în declarația de la fila 42, dosar urmărire penală, F.S. a

precizat că nu îl cunoaște pe avocatul B., astfel că existența unei

înțelegeri între cei doi, privind caracterul

fals al datei și verificării identității

părților,

precum și al efectelor pe care urma să-l antreneze punerea în circuitul civil

ar

celor două antecontracte, este exclusă.

În declarația de la

fila 48, același dosar, făptuitorul a precizat că darea de

dată certă nr. 18 din 10 octombrie 2003 în loc de

2004 este o eroare, iar cu privire la încheierea

de dată certă nr. 3 din

19 iulie 2003 a arătat că „nu pot să-mi explic de ce am trecut

încheierea de dată certă cu nr. 3 din 19 iulie 2003,

când actul a fost încheiet în octombrie

2003, constatând că la poziția

octombrie 2003 eu am lăsat o rubrică goală, ca dovadă că eu nu am finalizat

încă darea de dată certă".

S-a reținut că cele menționate mai sus dovedesc lipsa intenției

făptuitorului

ca element

constitutiv al infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată,

prev. de art. 290 C. pen., apreciindu-se astfel

ca fiind întemeiată plângerea.

Împotruiva acestei hotărâri a declarat recurs Parchetul de pe lângă

Curtea de

Apel Timișoara,

criticând-o prin aceea că, făcându-se o greșită interpretare a

probelor dosarului, s-a schimbat în mod greșit

temeiul juridic al scoaterii de sub

urmărire

penală a petiționarului B.M. S-a solicitat admiterea recursului și pe

fond,

respingerea plângerii învinuitului B.M.

Recursul parchetului este fondat.

Prin

ordonanța de scoatere de sub urmărire penală și aplicarea unei sancțiuni

cu caracter administrativ din 27 ianuarie

2009 emisă de Parchetul de pe lângă

Curtea

de Apel Timișoara în Dosarul nr. 396/P/2008 s-a reținut că prin ordonanța

nr. 58D/P/2008 din 20 septembrie 2008 a D.I.I.C.O.T.

Timiș s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei privind pe

învinuitul B.M., cercetat pentru săvârșirea

infracțiunii prev. de art. 290

C. pen., constând în falsificarea a două

antecontracte

de vânzare-cumpărare de bunuri imobile, cărora le-a antedatat data

certă.

Aceste contracte au fost predate de avocat, inculpatului F.S.,

care le-a folosit în contabilitatea proprie pentru

justificarea banilor delapidați.

S-a reținut că prin rechizitoriul D.I.I.C.O.T. din 6 mai 2008 emis în Dosarul

nr. 47/D/P/2006 s-a dispus

trimiterea în judecată a inculpatului F.S.

pentru

săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 225

1

alin. (2) C. pen., art.

43 din

Legea nr. 82/1991, rap.la art.

289 C. pen., art. 23 din Legea nr. 656/2002,

art. 288 C. pen., art. 291 C. pen., art. 290 C. pen. și art. 280 din

Legea nr. 53/2003, toate cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Prin același

rechizitoriu

s-a dispus disjungerea cauzei față de B.M., avocat în Baroul

Timiș pentru fapta prev. de art. 290 C. pen. În

cauză s-a dispus începerea

urmăririi penale față de acesta.

Din

actul de trimitere în judecată rezultă modalitățile prin care inculpatul

F.S. și-a însușit în interes personal sume de

bani din gestiunile SC

A. SRL și SC I. SRL,

folosindu-se de cele două antecontracte de

vânzare cumpărare.

Din

registrul de dată certă al învinuitului B.M. rezultă că la poziția 3

figurează antecontractul

de vânzare-cumpărare încheiat între F.I. și F.

A. în calitate de vânzători și

SC A.F. SRL în calitate de cumpărător referitor la imobiulul din CF Timișoara

cu dare de dată certă 19 iulie 2003, iar

la pozița 18 figurează antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat

între I.

A.I. în calitate de vânzător și SC

I. SRL cu privire la imobilul

din CF Timișoara, cu dare de dată certă în

data de 10 octombrie 2004. Cu toate acestea, primul antecontract nominalizat în

registrul de dată certă este dat cu încheierea nr. 10 din 19 octombrie 2003 și

nu 19 iulie 2003 cum este în registru, iar cel de al

doilea cu încheierea nr. 18 din 10 octombrie 2003, nu 10 octombrie 2004

cum este în registru. În fapt,

cele două antecontracte de

vânzare-cumpărare au fost concepute în data de

10 octombrie 2004, astfel cum rezultă atât din declarația numitului F.S.,

cât și

din declarația învinuitului B.M.

Cele două antecontracte de vânzare-cumpărare nu poartă nici semnătura

cumpărătoarei, iar legat de acest aspect,

învinuitul B.M. a declarat că la

momentul

la care i-au fost aduse, numitul F.S. i-a promis că va aduce

și părțile contracteante pentru a le identifica și

a le lua consimțământul, dar nu s-a

mai

preuzentat. Darea de dată certă s-a făcut sub această condiție.

Din

probele administrate în cauză rezultă că cele două antecontracte de

vânzare-cumpărare poartă apostilă de dată certă cu date false, antedatate și

fără ca

părțile

să fie identificate, să-și dea consimțământul și să semneze, iar acestea au

produs consecințe

juridice în sensul că au fost înregistrate în evidențele SC A.F. SRL și SC I. SRL

pentru a justifica sumele delapidate de F.

S. În plus, învinuitul B.M. nu

a putut prezenta nici contractul de

asistență juridică încheiet cu numitul F.S., fiind

încălcate și dispozițiile art. 13 din Legea nr. 51/1995 cu modificările și

completările ulterioare.

Susținerile

învinuitului în sensul că a aplicat formula de dată certă, cu

condiția ca martorul F.S. să se prezinte cu

părțile contractante în fața

sa, sau că s-a aflat în eroare și nu-și

explică de ce a menționat ca dată certă o altă

dată decât cea la care s-a prezentat martorul, nu se

regăsesc în probele administrate

și

sunt în contradicție cu dispozițiile legale.

Așa fiind, ordonanța

din 27 ianuarie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara prin

care s-a stabilit că activitatea învinuitului B.M.

întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 290

C. pen.

, este legală și temeinică.

Totodată, s-a reținut în mod corect că finalizarea antecontractelor ca

acte

autentice

era în atribuția notarului pubic, când s-ar fi descoperit fapta numitului

F.S., iar fapta nu

prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni,

constatându-se ca fiind

îndeplinite condițiile prevăzute de art. 18

1

C. pen. și art .90, 91 C.

pen., cu consecința aplicării unei sancțiuni cu caracter

administrativ.

Având în vedere cele menționate, recursul declarat de Parchetul de pe

lângă

Curtea

de Apel Timișoara împotriva sentinței penale nr. 189/PI din 15 iulie 2009

pronunțată de Curtea de

Apel Timișoara este fondat și în temeiul art. 385

15

pct. 2

lit. d) C. proc. pen. urmează a fi admis și

rejudecând, se va

respinge plângerea

formulată de petiționarul B.M. împotriva ordonanței

nr. 396/P/2008 din

27 ianuarie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Timișoara

împotriva sentinței

penale nr. 189/PI din 15 iulie 2009 pronunțată de Curtea de

Apel Timișoara, secția penală, privind pe

petiționarul B.M. și rejudecând:

Respinge plângerea

formulată de petiționarul B.M. împotriva

ordonanței

nr. 396/P/2008 din 27 ianuarie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de

Apel

Timișoara, pe care o menține.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică azi 1 februarie 2010.