ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 18.06.2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3865/2010

HOTĂRÂRE
18.06.2010
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3865/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra cauzei de față

constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 808 din 13 mai 2009

pronunțată în Dosarul nr. 7191/110/2008, Tribunalul Bacău, secția civilă, a

admis în parte acțiunea formulată de reclamantul G.C.I.C., în contradictoriu cu

pârâtul Municipiul Bacău și, în consecință, a dispus obligarea pârâtului de a

răspunde la Notificarea nr. 1577 din 12 februarie 2002, respingând ca nefondat

capătul de cerere privind obligarea la plata daunelor cominatorii,

constatându-se neîndeplinirea culpabilă de către pârât a obligației prevăzute

de art. 25 din Legea nr. 10/2001.

Apelul declarat de

către pârât împotriva sentinței menționate a fost admis prin Decizia nr. 99 din

19 octombrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția civilă cauze

minori, familie, conflicte de muncă, asigurări sociale, cu consecința

desființării sentinței și trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeași

instanță.

În motivarea acestei

decizii, s-a arătat că, în cazul refuzului entității învestite cu soluționarea

notificării de a se pronunța, în termenul prevăzut de art. 25 din Legea nr.

10/2001, asupra cererii de măsuri reparatorii formulate de către persoana care

se pretinde îndreptățită în acest sens, instanța de judecată este competentă a

soluționa pe fond notificarea, astfel cum s-a stabilit prin Decizia nr. XX din

19 martie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secțiile

Unite, obligatorie pentru instanțe.

În aceste condiții,

reluarea procedurilor cu caracter administrativ - așa cum a dispus prima

instanță - ar contraveni principiului soluționării cauzei într-un termen

rezonabil consacrat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și

Libertăților Fundamentale.

Împotriva deciziei

menționate, a declarat recurs pârâtul, susținând că instanța de apel a

considerat greșit că lipsa răspunsului la notificare echivalează cu un refuz

nejustificat, deoarece s-a făcut dovada în fața instanței de judecată că nu

s-au depus toate înscrisurile doveditoare de către reclamant, cu toate că a

fost înștiințat în acest sens, astfel încât procedura administrativă nu a putut

fi finalizată.

Recurentul a făcut

referire la dispozițiile art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 coroborate cu

art. 23 pct. 1 din Normele metodologice de aplicare a legii, potrivit cărora,

în cazul în care persoana îndreptățită a depus toate actele doveditoare și,

totodată, a făcut precizarea că nu mai deține alte probe, unitatea deținătoare

este obligată să se pronunțe numai pe baza acestora asupra notificării.

La termenul de

judecată din 18 iunie 2010, Înalta Curte a invocat din oficiu excepția

nulității recursului, față de neîncadrarea criticilor formulate în cazurile

expres și limitative prevăzute de art. 304 C. proc. civ., reținând cauza în

pronunțare asupra acestei excepții.

Față de excepția

invocată, Înalta Curte constată că este întemeiată, pentru următoarele

considerente:

Instanța de apel a

constatat în cauză că atitudinea pârâtului de neîndeplinire a obligației

prevăzute de art. 25 din Legea nr. 10/2001 - aceea de a răspunde la notificare

în termen de 60 de zile de la data înregistrării sau, după caz, de la depunerea

actelor doveditoare - are semnificația unui refuz nejustificat de soluționare a

cererii reclamantului de acordare a măsurilor reparatorii.

Această apreciere,

bazată pe modul concret în care pârâtul s-a raportat la conținutul și termenul

de îndeplinire a obligației legale, a condus la stabilirea situației de fapt în

cauză, caracterizată de o neîndeplinire culpabilă a acestei obligații.

În condițiile în care

pârâtul nu contestă existența obligației de a răspunde la notificare, criticile

relative la motivele neîndeplinirii acesteia vizează tocmai situația de fapt

stabilită de instanța de apel, implicit temeinicia deciziei recurate.

Or, atare critici nu

se încadrează în cazurile de modificare sau de casare explicit și limitativ

prevăzute de art. 304 C. proc. civ., care vizează doar legalitatea deciziei de

apel, unica ipoteză legală în care ar fi fost posibilă reevaluarea situației de

fapt fiind înlăturată în urma abrogării art. 304 pct. 11 prin O.U.G. nr.

138/2000, aprobată prin Legea nr. 219/2005 (publicată în M. Of. nr.

609/14.07.2005).

Împrejurarea că

recurentul face referire la dispozițiile art. 23 din Legea nr. 10/2001 și la

Normele metodologice de aplicare a acestui text legal, referitoare la

nedepunerea tuturor actelor doveditoare de către persoana pretins îndreptățită

la măsuri reparatorii nu atrage incidența cazului prevăzut de art. 304 pct. 9

Prin invocarea

acestor dispoziții legale, partea tinde la infirmarea culpei sale în modul de

îndeplinire a obligației de a răspunde la notificare, finalitate ce corespunde

reevaluării situației de fapt stabilite de instanța de apel, ce nu este la

latitudinea acestei instanțe de control judiciar, după cum s-a arătat anterior.

Constatându-se, în

același timp, că recurentul nu a formulat critici relative la consecințele pe

care instanța de apel le-a dedus din refuzul nejustificat al unității

deținătoare de a răspunde la notificare, anume necesitatea examinării pe fond

de către prima instanță a înseși notificării, în aplicarea Deciziei nr. XX din

din 19 martie 2007 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secțiile

Unite, se apreciază că, din dezvoltarea motivelor de recurs, nu este posibilă

încadrarea acestora în vreunul dintre cazurile prevăzute de art. 304 C. proc.

civ., în conformitate cu art. 306 alin. (3) C. proc. civ.

Drept urmare, este

operantă sancțiunea preconizată în art. 306 alin. (1) C. proc. civ., anume

nulitatea recursului, dat fiind faptul că neîncadrarea susținerilor din

motivarea căii de atac în cazurile din art. 304 echivalează cu nedepunerea

motivelor de recurs în termenul legal.

Față de

considerentele expuse, Înalta Curte va admite excepția invocată din oficiu și

va constata nul recursul declarat.

Constată nul recursul

declarat de pârâtul Primarul municipiului Bacău împotriva Deciziei civile nr.

99 din 19 octombrie 2009 a Curții de Apel Bacău , secția civilă, cauze minori,

familie, conflicte de muncă, asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 18 iunie 2010.

Procesat

de GGC - NN

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2007-03-19
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6012/2010
Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 806 din 3 mai 2009, Tribunalul Bacău, secția civilă, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul G.C.I.C. în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Bacău, pri
ÎCCJ 2010-05-07
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2841/2010
daunelor cominatorii s-a considerat că este neîntemeiat, nefiind îndeplinite cerințele art. 580 3 alin. (5) C. proc. civ. Prin decizia civilă nr. 117 din 14 noiembrie 2009, Curtea de Apel Bacău, secția civilă, cauze cu minori și de familie,
ÎCCJ 2010-05-12
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2954/2010
Asupra cauzei de față, Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 989 din 10 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Bacău, s-a dispus admiterea în parte a acțiunii formulate de reclamantul G.C.I.C. în c
ÎCCJ 2009-03-24
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3775/2009
Asupra recursului civil de față; Din examinarea actelor și lucrărilor cauzei, constată următoarele: Prin acțiunea introdusă pe rolul Tribunalului Bacău, reclamanta C.E. a solicitat instanței în contradictoriu cu pârâtul Primarul Municipiulu
ÎCCJ 2009-01-13
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 146/2009
în termenul prevăzut de art. 22 din Legea nr. 10/2001, republicată, notificare, care a fost depusă la 14 februarie 2002 al B.E.J. C.I. din Bacău și comunicată Primăriei municipiului Bacău. În aceste condiții potrivit art. 25 și art. 26 din
Sursă