ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3865/2010

Asupra cauzei de față constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 808 din 13 mai 2009 pronunțată în Dosarul nr. 7191/110/2008, Tribunalul Bacău, secția civilă, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul G.C.I.C., în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Bacău și, în consecință, a dispus obligarea pârâtului de a răspunde la Notificarea nr. 1577 din 12 februarie 2002, respingând ca nefondat capătul de cerere privind obligarea la plata daunelor cominatorii, constatându-se neîndeplinirea culpabilă de către pârât a obligației prevăzute de art. 25 din Legea nr. 10/2001. Apelul declarat de către pârât împotriva sentinței menționate a fost admis prin Decizia nr. 99 din 19 octombrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția civilă cauze minori, familie, conflicte de muncă, asigurări sociale, cu consecința desființării sentinței și trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

În motivarea acestei decizii, s-a arătat că, în cazul refuzului entității învestite cu soluționarea notificării de a se pronunța, în termenul prevăzut de art. 25 din Legea nr. 10/2001, asupra cererii de măsuri reparatorii formulate de către persoana care se pretinde îndreptățită în acest sens, instanța de judecată este competentă a soluționa pe fond notificarea, astfel cum s-a stabilit prin Decizia nr. XX din 19 martie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secțiile Unite, obligatorie pentru instanțe. În aceste condiții, reluarea procedurilor cu caracter administrativ - așa cum a dispus prima instanță - ar contraveni principiului soluționării cauzei într-un termen rezonabil consacrat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale.

Împotriva deciziei menționate, a declarat recurs pârâtul, susținând că instanța de apel a considerat greșit că lipsa răspunsului la notificare echivalează cu un refuz nejustificat, deoarece s-a făcut dovada în fața instanței de judecată că nu s-au depus toate înscrisurile doveditoare de către reclamant, cu toate că a fost înștiințat în acest sens, astfel încât procedura administrativă nu a putut fi finalizată. Recurentul a făcut referire la dispozițiile art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 coroborate cu art. 23 pct. 1 din Normele metodologice de aplicare a legii, potrivit cărora, în cazul în care persoana îndreptățită a depus toate actele doveditoare și, totodată, a făcut precizarea că nu mai deține alte probe, unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe numai pe baza acestora asupra notificării.

La termenul de judecată din 18 iunie 2010, Înalta Curte a invocat din oficiu excepția nulității recursului, față de neîncadrarea criticilor formulate în cazurile expres și limitative prevăzute de art. 304 C. proc. civ., reținând cauza în pronunțare asupra acestei excepții. Față de excepția invocată, Înalta Curte constată că este întemeiată, pentru următoarele considerente: Instanța de apel a constatat în cauză că atitudinea pârâtului de neîndeplinire a obligației prevăzute de art. 25 din Legea nr. 10/2001 - aceea de a răspunde la notificare în termen de 60 de zile de la data înregistrării sau, după caz, de la depunerea actelor doveditoare - are semnificația unui refuz nejustificat de soluționare a cererii reclamantului de acordare a măsurilor reparatorii.

Această apreciere, bazată pe modul concret în care pârâtul s-a raportat la conținutul și termenul de îndeplinire a obligației legale, a condus la stabilirea situației de fapt în cauză, caracterizată de o neîndeplinire culpabilă a acestei obligații. În condițiile în care pârâtul nu contestă existența obligației de a răspunde la notificare, criticile relative la motivele neîndeplinirii acesteia vizează tocmai situația de fapt stabilită de instanța de apel, implicit temeinicia deciziei recurate. Or, atare critici nu se încadrează în cazurile de modificare sau de casare explicit și limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ., care vizează doar legalitatea deciziei de apel, unica ipoteză legală în care ar fi fost posibilă reevaluarea situației de fapt fiind înlăturată în urma abrogării art. 304 pct. 11 prin O.U.G.

nr. 138/2000, aprobată prin Legea nr. 219/2005 (publicată în M. Of. nr. 609/14.07.2005). Împrejurarea că recurentul face referire la dispozițiile art. 23 din Legea nr. 10/2001 și la Normele metodologice de aplicare a acestui text legal, referitoare la nedepunerea tuturor actelor doveditoare de către persoana pretins îndreptățită la măsuri reparatorii nu atrage incidența cazului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Prin invocarea acestor dispoziții legale, partea tinde la infirmarea culpei sale în modul de îndeplinire a obligației de a răspunde la notificare, finalitate ce corespunde reevaluării situației de fapt stabilite de instanța de apel, ce nu este la latitudinea acestei instanțe de control judiciar, după cum s-a arătat anterior.

Constatându-se, în același timp, că recurentul nu a formulat critici relative la consecințele pe care instanța de apel le-a dedus din refuzul nejustificat al unității deținătoare de a răspunde la notificare, anume necesitatea examinării pe fond de către prima instanță a înseși notificării, în aplicarea Deciziei nr. XX din din 19 martie 2007 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secțiile Unite, se apreciază că, din dezvoltarea motivelor de recurs, nu este posibilă încadrarea acestora în vreunul dintre cazurile prevăzute de art. 304 C. proc. civ., în conformitate cu art. 306 alin. (3) C. proc. civ. Drept urmare, este operantă sancțiunea preconizată în art. 306 alin. (1) C. proc. civ., anume nulitatea recursului, dat fiind faptul că neîncadrarea susținerilor din motivarea căii de atac în cazurile din art. 304 echivalează cu nedepunerea motivelor de recurs în termenul legal.

Față de considerentele expuse, Înalta Curte va admite excepția invocată din oficiu și va constata nul recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nul recursul declarat de pârâtul Primarul municipiului Bacău împotriva Deciziei civile nr. 99 din 19 octombrie 2009 a Curții de Apel Bacău , secția civilă, cauze minori, familie, conflicte de muncă, asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 iunie 2010. Procesat de GGC - NN