ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3447/2013

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 17 septembrie 2007 pe rolul Judecătoriei Buftea sub nr. 5921/94/2007 astfel cum a fost completată și precizată, reclamanta M.S. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții S.C.H., M.I.T., SC U.Y. SRL, I.A., M.A., SC M.I.

SRL, să se constate nulitatea absolută a procurilor emise de O. Advocates and Notary Public pe numele S.C.H., și traduse sub semnătură legalizată prin încheierile din 16 aprilie 1998 ale Biroul Notarului Public Ș.I.; să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 31 august 1998 de către Biroul Notarului Public P.C.; să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 04 februarie 2005 de către Biroul Notarului Public Ș.D.; să se dispună repunerea părților în situația anterioară întocmirii actelor juridice menționate; să fie obligați pârâții să îi lase reclamantei în deplină proprietate și posesie imobilul situat în intravilanul comunei A., județul Ilfov, în suprafață de 12.500 m.p.

- (având nr. cadastral și fiind înscris în C.F., județul Ilfov). La data de 21 decembrie 2007, pârâta SC M.I. SRL a formulat întâmpinare, ulterior precizată, prin care a invocat excepția inadmisibilității acțiunii în revendicare, excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, iar pe fond, a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată. La aceeași dată, a depus cerere de chemare în garanție a pârâtei SC U.Y.

SRL, precizată ulterior, solicitând ca, în cazul în care va fi evinsă în prezentul proces, chemata în garanție să fie obligată să îi restituie integral prețul primit in schimbul terenului, respectiv, 738.266,48 euro, inclusiv T.V.A., la cursul actual; să-i plătească valoarea fructelor pe care va fi obligată să le înapoieze terțului evingător, în măsura în care acesta le va pretinde, să suporte cheltuielile de judecată ale pârâtei, ocazionate de acest proces; să fie obligată la daune-interese, reprezentând sporul de valoare dobândit de imobil între momentul încheierii contractului și data producerii evicțiunii, în sumă de 2.761.733.52 euro (diferența dintre prețul plătit și valoarea actuală a terenului, de circa 3.500.000 euro), cheltuielile necesare și utile pe care pârâta le-a efectuat în vederea obținerii, bunei administrări și conservării bunului, în cuantum total de 14.964 RON, taxa de timbru aferentă tranzacției imobiliare la momentul achiziției, taxa de publicitate, onorariul notarului public, impozite pe imobil, achitate către stat conform sistemului de taxe și impozite stabilit prin lege.

Tot la 21 decembrie 2007 au depus întâmpinare și pârâții I.A. și M.A., precizată ulterior, invocând excepția lipsei calității lor procesuale pasive și solicitând respingerea acțiunii. La rândul său, pârâta chemată în garanție SC U.Y. SRL a formulat, la termenul de judecată din 25 ianuarie 2008, întâmpinare la cererea de chemare în garanție depusă de pârâta SC M.I. SRL, și cerere de chemare în garanție a pârâtului S.C.H., solicitând obligarea acestuia la repararea prejudiciului cauzat, respectiv, atât pierderea efectiv suferită (damnum emergens), cât și beneficiul nerealizat (lucrum cessans), sumă la care se adaugă dobânda legală de la devenirea certă a prejudiciului până la achitarea lui integrală.

A arătat pârâta că prejudiciul este constituit de prețul din contract, de 96.008 RON actualizat și diferența dintre acest preț și suma la care va fi obligată prin hotărâre către SC M.I. SRL, dacă aceasta cade în pretenții. Prin sentința civilă nr. 6095 din 5 decembrie 2008, Judecătoria Buftea a admis excepția de necompetență materială a judecătoriei și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, unde aceasta a fost înregistrată sub nr. 49885/3/2008. Prin sentința civilă nr. 1161 din 19 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul București în Dosar nr. 49885/3/2008, s-a admis excepția netimbrării cererii de chemare în garanție formulată de pârâta SC U.Y. SRL și s-a anulat, ca netimbrată, cererea de chemare în garanție formulată de această pârâtă în contradictoriu cu pârâtul - chemat în garanție S.C.H.; s-a admis excepția insuficientei timbrări a cererii de chemare în garanție formulată de pârâta SC M.I.

SRL și s-a anulat, ca insuficient timbrată, cererea de chemare în garanție formulată de această pârâtă în contradictoriu cu pârâta - chemată în garanție SC U.Y. SRL. Prin aceeași hotărâre, instanța a unit cu fondul cauzei excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC U.Y. SRL, a respins excepția inadmisibilității acțiunii în revendicare invocată de pârâți prin întâmpinările depuse la dosar, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților M.I.T., M.A. și I.A. și a respins acțiunea completată și precizată formulată de reclamantă în contradictoriu cu acești pârâți, ca fiind îndreptată împotriva unor persoane fără calitate procesuala pasiva.

S-a mai constatat că acțiunea principală completată și precizată formulată de reclamanta M.S. în contradictoriu cu pârâții S.C.H., SC U.Y. SRL și SC M.I. SRL, având ca obiect constatarea nulității absolute a procurilor și a contractelor de vânzare-cumpărare, repunerea părților În situația anterioară și revendicarea imobilului teren, nu este în stare de judecată, nefiind administrate probele necesare, astfel încât în baza art. 165 C. proc. civ. s-a dispus disjungerea acesteia, cu formarea unui dosar distinct, respectiv, Dosarul nr. 42015/3/2009, având ca obiect constatarea nulității absolute a procurilor și a contractelor de vânzare-cumpărare, repunerea părților în situația anterioară și revendicarea imobilului teren.

Prin sentința civilă nr. 300 din 11 februarie 2011 Tribunalul București, secția a V a civilă a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a SC U.Y. SRL în raport de capătul de cerere constatare nulitate absolută procuri legalizate; a respins cererea privind constatare nulitate absolută procuri legalizate, formulată de reclamanta M.S. în contradictoriu cu SC U.Y. SRL, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de M.S. în contradictoriu cu pârâții S.C.H., SC M.I. SRL, având ca obiect constatare nulitate absolută procuri legalizate și a actelor subsecvente formulate de reclamanta M.S. în contradictoriu cu pârâții S.C.H.

și SC M.I. SRL; a respins, ca neîntemeiată, cererea având ca obiect constatare nulitate absolută acte subsecvente procurilor legalizate formulate de reclamanta M.S. în contradictoriu cu pârâta SC U.Y. SRL; a disjuns capătul de cerere având ca obiect revendicare imobil situat în comuna A., județ Ilfov, în suprafață de 12.500 m.p., de capetele de cerere având ca obiect constatare nulitate absolută procuri legalizate și a actelor subsecvente formulate de reclamanta M.S. în contradictoriu cu pârâții S.C.H., SC M.I. SRL și SC U.Y. SRL, sens în care se va forma un nou dosar având ca obiect revendicare imobiliară, părți reclamanta M.S. în contradictoriu cu pârâții S.C.H., SC M.I. SRL și SC U.Y. SRL; a unit excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei invocate pe capătul de cerere privind revendicarea cu fondul cauzei din dosarul nou format având ca obiect revendicare; în baza dispozițiilor art. 244 pct. 1 C. proc.

civ. a suspendat judecarea cauzei având ca obiect revendicare (dosar nou format disjuns) până la soluționarea irevocabilă a cauzei având ca obiect constatare nulitate absolută procuri legalizate și a actelor subsecvente înregistrată. Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul a reținut că reclamanta a împuternicit pe pârâtul S.C.H. să înstrăineze, în numele său, imobilul situat în intravilanul comunei A., județul Ilfov, în suprafață de 12.500 m.p., bun ce intrase în proprietatea acesteia prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 01 septembrie 1994 și transcris în registrul de transcripțiuni imobiliare din 01 septembrie 1994 încheiat cu vânzătorii A.E. și M.N. Ca efect al nulității procurilor indicate, reclamanta a solicitat să se constate nulitatea contractelor de vânzare-cumpărare încheiate pentru imobilul sus-menționat, respectiv, contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 31 august 1998 de către Biroul Notarului Public P.C.

încheiat în numele său de pârâtul S.C.H. cu pârâta SC Y.P.C.S.E. SRL (actuala SC U.Y. SRL) și contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 04 februarie 2005 de către Biroul Notarului Public Ș.D., încheiat de pârâta SC Y.P.C.S.E. SRL (actuala SC U.Y. SRL) cu pârâta SC M.I. SRL. Totodată reclamanta a solicitat repunerea părților în situația anterioară și revendicarea imobilului în litigiu. S-a reținut că reclamanta a indicat, ca motive de nulitate privind înscrisurile contestate, lipsa totală a consimțământului, cauza ilicită, frauda la lege, lipsa apostilei pentru procuri, lipsa calității de reprezentant.

Tribunalul a apreciat, în raport de probele administrate în cauză, că nu poate reține susținerea reclamantei în sensul că procura este falsă sau că lipsește consimțământul mandantului, în condițiile în care aceasta nu a făcut dovada finalizării unor cercetări penale și a rezultatului stabilit de autoritățile competente cu privire la fals, iar din corespondența purtată cu firma O. Advocates a rezultat că în cadrul acestei firme existau în 1997 - 1998 (perioadă în care s-au întocmit procurile), notari publici. Această firmă nici nu a confirmat procurile în litigiu dar nici nu a negat existența acestora. În ceea ce privește cauza ilicită și fraudarea legii, reclamanta nu a arătat și nici nu a dovedit că actele contestate s-ar fi încheiat cu un scop imoral sau care să contravină normelor imperative.

Mai mult, reclamanta nu a arătat ce dispoziții legale au fost fraudate. De altfel, reclamanta, deși a solicitat a fi constatată intenția de fraudare, nu numai în persoana mandatarului S.C.H. ci și a cocontractantului, respectiv, pârâtele SC Y.P.C.S.E. SRL (actuala SC U.Y. SRL) și SC M.I. SRL, nu a dovedit sub nici o forma intenția de fraudare a acestora din urmă la încheierea contractelor de vânzare-cumpărare autentificate din 31 august 1998 de către Biroul Notarului Public P.C. și din 04 februarie 2005 de către Biroul Notarului Public Ș.D.

Mai mult, Tribunalul a reținut, urmare a susținerilor reclamantei referitoare la obligația unui cumpărător diligent de a verifica mandatul reprezentantului vânzătorului cu care contractează, pentru a se asigura că se transmite valabil dreptul de proprietate, prin referire la obligația celor două pârâte de a verifica procura prezentată de S.C.H., că apărările acesteia privind nulitatea contractelor de vânzare-cumpărare se circumscriu mai mult motivului privind lipsa calității de reprezentant a vânzătorului (decât cauza ilicită și fraudarea legii). Aceste susțineri, însă nu pot atrage nulitatea contractului de vânzare-cumparare întrucât procura prezentată la data perfectării vânzării putea face dovada raportului juridic de mandat între reclamanta ca vânzător și aparentul împuternicit.

Susținerile reclamantei potrivit cărora procura dată lui S.C.H. pentru vânzarea imobilului nu putea fi luată în considerare de autorități întrucât nu era apostilată nu au fost reținute, dat fiind că la data încheierii primului act de vânzare-cumpărare, respectiv, contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 31 august 1998 de către Biroul Notarului Public P.C., Convenția de la Haga nu fusese ratificată de România. În ceea ce privește, anularea actelor subsecvente, respectiv, contractele de înstrăinare a imobilului în litigiu, atât pentru cele sus arătate dar și reținând buna credință a pârâtelor la cumpărarea imobilului, acestea făcând toate demersurile impuse de Legea nr. 36/1995 și Legea nr. 7/1996 privind publicitatea imobiliară, instanța de fond a respins, ca neîntemeiată, și această cerere.

Cu privire la capătul de cerere privind revendicarea imobilului, prima instanță a constatat că în cadrul aceleași acțiuni reclamanta a solicitat să se constate nulitatea titlului pârâților și a formulat și un capăt de cerere prin care a solicitat revendicarea bunului în litigiu. Reținând că în analiza acțiunii în constatarea nulității titlurilor de proprietate se pune în discuție și se analizează valabilitatea titlului pârâtelor, respectiv, contractele de vânzare-cumpărare autentificate din 31 august 1998 de către Biroul Notarului Public P.C. și din 04 februarie 2005 de către Biroul Notarului Public Ș.D., iar în cadrul acțiunii în revendicare au fost comparate titlul de proprietate invocat de reclamantă cu cel al pârâților, tribunalul a apreciat necesar disjungerea cererii de revendicare și suspendarea acestei acțiuni în baza dispozițiilor art. 244 pct. 1 C. proc.

civ. până la soluționarea irevocabilă a acțiunii privind nulitatea titlului. Dat fiind că prin sentința civilă nr. 1161 din 19 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul București în Dosar nr. 49885/3/2008, dosar din care a fost disjunsă cauza, instanța a unit cu fondul cauzei excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, soluția suspendării s-a justificat și prin aceea că modul în care instanțele judecătorești se vor pronunța irevocabil asupra valabilității titlului pârâților ar avea efecte hotărâtoare atât asupra soluționării excepțiilor invocate în raport de acțiunea în revendicare cât și asupra fondului acestei cereri. Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamanta M.S., arătând, în esență, că greșit s-a respins capătul de cerere având ca obiect constatarea nulității absolute a procurilor emise de „O.

Advocates And Notary Public" cât și faptul că nu s-au admis excepțiile lipsei calității procesuale pasive a SC U.Y. SRL în raport de cererea privind nulitatea absolută a procurilor. în acest sens, aduce ca argument decizia din 06 noiembrie 2007 care a reținut cu putere de lucru judecat ..."că s-a făcut o greșită aplicare a legii și că Tribunalul nu a avut rol activ, îngrădind acesteia accesul la justiție și opunându-se verificării actelor contestate..." (art. 21 Constituția României și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului); că procurile emise de O. și traduse sunt procuri false, iar semnătura de pe procuri nu-i aparține; totodată și supralegalizarea nu a fost făcută referitor la înscrisuri și există rea credință a pârâtei SC U.Y.

SRL, arătând în ce constau elementele acesteia. Prin decizia nr. 319/A din 24 septembrie 2012, Curtea de Apel București, secția a III a civilă a respins apelul, ca nefondat. Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut că reclamanta susține constatarea nulității procurilor emise de O. Advocates And Notary Public", argumentând lipsa calității procesuale pasive a SC U.Y. SRL, falsitatea semnăturilor de pe procuri, puterea de lucru judecat a deciziei civile nr. 1830 din 06 noiembrie 2007 a Curții de Apel București și lipsa rolului activ al judecătorului precum și reaua credință a SC U.Y. SRL.

Or, referitor la problema lucrului (autorității) judecat a hotărârii invocate, trebuie îndeplinite condițiile identității de părți, obiect și cauză, situație care nu se regăsește în speță, iar nulitatea (constatarea acesteia) s-a cerut pentru lipsa de consimțământ, cauză ilicită, fraudă la lege și apostilă precum și lipsa calității de reprezentant, aspecte pe care prima instanță în mod corect le-a soluționat, cu argumentație și motivație corespunzătoare. Se mai face confuzie între noțiunea de motive de nulitatea (absolută sau relativă) și fals, care este cu totul o altă instituție și care nu a fost invocată expres pe parcursul fondului.

Referitor la rolul activ, judecătorului îi revine numai obligația să „atragă atenția părților" asupra drepturilor sau obligațiilor lor, dar nu se substituie acestora în administrarea probelor și numai din motive obiective poate dispune, din oficiu, administrarea unor probatorii, și anume, când este imperios necesar pentru aflarea adevărului. Rolul activ, trebuie exercitat de așa manieră încât să nu prejudicieze niciuna din părți și nu excesiv.

Referitor la reaua credință, numitul S.C.H., nu s-a prezentat la notariat cu procurile traduse și legalizate în „original", cu toate actele de proprietate ale terenului în „original", cu planurile terenului în „original", cu avizele de scoatere din circuitul agricol „în original", cu certificat fiscal tot în „original" cu ridicarea topografică „în original" și actele de identitate și documente în acest sens din România „în original". Or, asupra unor copii depuse la dosar nu se poate ajunge la o concluzie, alta, decât cea la care a ajuns și instanța de fond. Excepția lipsei calității procesuale pasive a fost corect soluționată, deoarece reclamanta este terț în raport de voința părților exprimată în copiile celor două procuri aflate la dosar.

Nici frauda la lege nu subzistă, deoarece nu s-a indicat ce text de lege a fost încălcat la momentul încheierii procurilor. Totodată nu se pune în discuție nici vânzarea bunului altuia (trebuia să se pretindă proprietar și să vândă un bun, ca fiind al său). De asemenea nici cauza ilicită prin contractul de vânzare-cumpărare. În ce privește consimțământul nu există dovezi referitor la cumpărător, că acesta nu ar fi fost de bună credință (care de altfel este și prezumată). Or, sintetizând motivele de apel și analizându-l în raport de motivarea fondului se concluzionează că acestea au fost avute în vedere de prima instanță, care le-a analizat și le-a dat o soluție argumentată, sentința fiind legală și temeinică.

împotriva acestei decizii a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., reclamanta M.S., formulând următoarele critici: I. în mod greșit instanța de apel nu a reținut puterea de lucru judecat a deciziei civile nr. 1830 din 06 noiembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III a civilă, prin care s-a reținut, în mod irevocabil, că „instanța...a făcut o greșită aplicare a legii condiționând cercetarea valabilității unui act juridic de constatarea existenței unei infracțiuni de fals, ceea ce duce la încălcarea prevederilor art. 3 C. civ. și art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului" și că „...Tribunalul nu a avut un rol activ, nestăruind prin mijloace legale, să afle adevărul în limitele obiectului cererii cu a cărui judecată a fost investit.

Apreciind că în cauză nu este îndeplinită tripla identitate care să conducă la incidența autorității de lucru judecat, instanța de apel a pronunțat o hotărâre lipsită de temei legal, dată cu aplicarea și interpretarea greșită a legii, întrucât obligativitatea unei hotărâri judecătorești irevocabile nu este condiționată de tripla identitate anterior menționată, ci de probarea identității între problema de drept soluționată irevocabil și problema dedusă judecății, instanța fiind ținută să pronunțe aceeași soluție, în caz contrar ajungându-se la încălcarea componentei res judicata a puterii de lucru judecat. Cum problemele de drept ce fac obiectul prezentului litigiu sunt identice cu cele dezlegate prin decizia nr. 1830 din 06 noiembrie 2007, irevocabilă, rezultă că ele se impun cu putere de lucru judecat în prezenta cauză.

II. în mod greșit instanța de apel a respins, ca neîntemeiată, cererea recurentei-reclamante de constatare a nulității absolute a procurilor emise de „O. Advocates And Notary Public" pe numele lui G.H., cu motivarea că aceasta nu a făcut dovada sesizării organelor de urmărire penală, în condițiile în care reclamanta a arătat ce dispoziții legale au fost fraudate, a arătat că nu îl cunoaște pe S.G.H., nu l-a întâlnit niciodată, nu l-a împuternicit să vândă în numele și pe seama sa terenul în suprafață de 12.500 m.p. și nu a discutat vreodată cu vreun reprezentant al SC U.Y. SRL.

În acest sens, recurenta-reclamantă precizează că prin motivele de apel a arătat că în răspunsul O. din 07 martie 2008 aceștia nu au confirmat autenticitatea documentelor (procurilor) în discuție; semnătura din procura limitată pretins a fi emisă de O. în 10 aprilie 1998 nu-i aparține, fapt ce se poate observa prin simpla comparare a acesteia cu semnătura de pe răspunsul la interogatoriu propus de pârâta SC U.Y. SRL și de pe împuternicirea avocațială; traducerea în limba română a procurii limitate pretins a fi emisă de O. nu este completă, respectiv, nu a fost traduc pct. A și mențiunea că procura a fost emisă și semnată în data de 10 aprilie 1998. III. în mod greșit instanța de apel nu a reținut motivele de nulitate absolută a contractelor de vânzare-cumpărare subsecvente procurilor pretins a fi emise de O., respectiv, lipsa consimțământului reclamantei, cauza ilicită și fraudarea legii.

Contrar concluziei instanței de apel conform căreia frauda la lege nu subzistă deoarece nu s-a indicat ce text de lege a fost încălcat la momentul încheierii procurilor, recurenta-reclamantă a expus elementele ce demonstrează reaua-credință a pârâtei SC U.Y. SRL atât la încheierea contractului de vânzare-cumpărare din 31 august 1998, cât și la încheierea contractului de vânzare-cumpărare din 04 februarie 2005, și anume: lipsa supralegalizării procurilor pretins a fi emise de O., traduse de traducătorul autorizat V.C., a cărui semnătură a fost legalizată din 16 aprilie 1998 de N.P. Ș.I.; diferența de nume al reclamantei între contractul de vânzare-cumpărare din 01 septembrie 1994-M.S. (numele corect) și între procurile pretins a fi emise de O.M.S.; diferența de nume al pârâtului S.C.H.

între procurile pretins a fi emise de O.-G.H. și între contractul de vânzare-cumpărare din 31 august 1998-S.C.H. (numele corect); lipsa mențiunii notarului relativ la limba în care a fost luat pretinsul consimțământ al pârâtului S.C.H., în condițiile în care acesta este cetățean turc și nu s-a făcut dovada că este cunoscător al limbii române. Reținerea instanței de apel că nu se pune în discuție vânzarea lucrului altuia și nici cauza ilicită a contractului de vânzare-cumpărare este, de asemenea, lipsită de temei legal, reprezentând o simplă apreciere, neargumentată în vreun fel. Susținerea conform căreia în cauză „...nu există dovezi că referitor la cumpărător, acesta nu ar fi fost de bună-credință" este contrazisă de elementele descrise anterior în cadrul motivelor de nulitate absolută, situație față de care pârâta SC M.I.

SRL nu se încadrează în situația de excepție de la principiul nulității actului subsecvent ca urmare a nulității actului inițial, având în vedere că prin minime diligente putea să cunoască nevalabilitatea titlului de proprietate al pârâtei SC U.Y. SRL. IV. În mod greșit instanța de apel a constatat lipsa calității procesuale pasive a pârâtei SC U.Y. SRL, care, raportat la obiectul cererii, constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare din 31 august 1998 și a contractului de vânzare-cumpărare din 04 februarie 2005, are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză, inclusiv în ceea ce privește nulitatea procurilor, pentru opozabilitatea hotărârii judecătorești relativ la capătul de cerere menționat.

V. Hotărârea instanței de apel nu cuprinde motivele pe care se sprijină, fiind, practic, insuficient motivată, în sensul că trimiterile pe care instanța de apel le face la considerentele instanței de fond echivalează cu o motivare sumară, confuză și superficială, ce nu poate înlocui motivarea proprie, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 261 alin. (1) C. proc. civ. Recursul este fondat, urmând a fi admis, pentru următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art. 261 alin. (5) C. proc.

civ., hotărârea trebuie să conțină „motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților". Motivarea hotărârii judecătorești trebuie realizată într-o manieră clară și coerentă, întrucât, pe de o parte, este indispensabil necesară pentru controlul exercitat de jurisdicția ierarhic superioară, iar pe de altă parte, constituie, pentru părțile litigante, o garanție împotriva arbitrariului, furnizându-le dovada că cererile și mijloacele lor de apărare au fost riguros analizate. Motivarea hotărârii reprezintă un element de transparență a justiției inerent oricărui act jurisdicțional, iar hotărârea judecătorească este rezultatul unui proces logic de analiză științifică a pretențiilor deduse judecății, dispozițiilor legale incidente și probelor administrate în cauză în scopul aflării adevărului, urmare a unui raționament logico-juridic care se reflectă în motivarea acesteia.

În principiu, în sistemul nostru procedural, este permis ca a doua instanță, cercetând cauza și constatând că toate chestiunile de fapt și toate problemele de drept care i-au fost supuse analizei sunt aceleași ca și cele discutate în primă instanță, să se refere la motivele acesteia din urmă, adoptându-le în mod explicit. Adoptarea motivelor hotărârii primei instanțe presupune însă arătarea, într-o manieră clară și explicită a acestui fapt, nefiind suficient, pentru a satisface cerința referitoare la motivarea unei hotărâri, prevăzută de dispozițiile art. 261 alin. (5) C. proc. civ., aprecierea în sensul că „...Or, sintetizând motivele de apel și analizându-le în raport de motivarea fondului s concluzionează că acestea au fost avute în vedere de prima instanță, care le-a analizat și le-a dat o soluție argumentată, sentința fiind legală și temeinică.

Nu se mai reiau amplu și detaliat fiecare motiv de apel pentru a se răspunde la acestea...ci instanța de apel le sintetizează și din analiza lor se constată că nu pot fi primite...". Această modalitate de motivare poate fi adoptată atunci când chestiunile de fapt și problemele de drept care au fost supuse judecății prin motivele de apel sunt identice cu cele discutate la judecata în primă instanță, iar prin hotărârea pronunțată, aceasta le-a analizat în mod efectiv, nu și în cazul în care apelul se sprijină pe apărări noi sau cuprinde critici privind omisiunea primei instanțe de a analiza, în cuprinsul hotărârii pronunțate, apărările invocate la judecata în fond. În cauza dedusă judecății, reclamanta a formulat, în cadrul motivelor de apel, critici cu privire la greșita admitere a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC U.Y.

SRL; greșita aplicare, în cauză, a principiilor nulității, cu referire la procurile și contractele de vânzare-cumpărare a căror nulitate a solicitat a fi constatată; greșita nereținere a puterii de lucru judecat a unei hotărâri judecătorești pronunțată într-o cauză similară, respectiv, a deciziei din 06 noiembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a III a civilă; încălcarea, de către instanța de fond, a dispozițiilor art. 129 alin. (5) C. proc.

civ., art. 21 din Constituția României și art. 6 C.E.D.O., cu justificarea că cercetarea valabilității unui înscris nu poate fi condiționată de constatarea existenței unei infracțiuni de fals; greșita interpretare a probatoriilor administrate în cauză în ceea ce privește caracterul fals al procurilor a căror nulitate se solicită a fi constatată; greșita interpretare, din perspectiva dispozițiilor art. 162 alin. (1) și (2) din Legea nr. 105/1992, a condiției supralegalizării actelor emise de o autoritate străină, pentru a produce efecte juridice în România; existența relei-credințe a pârâtelor SC U.Y. SRL și SC M.I. SRL la încheierea contractelor de vânzare-cumpărare a căror nulitate se solicită a fi constatată; existența motivelor de nulitate absolută, respectiv, lipsa consimțământului, cauza ilicită și frauda la lege.

În hotărârea recurată, instanța de apel a reținut că, „...referitor la problema autorității lucrului judecat a hotărârii invocate...nu rezultă identitatea părților ca să putem aplica această excepție..." (în condițiile în care această hotărâre nu a fost depusă la dosar, pentru a se putea proceda la o asemenea verificare). În ceea ce privește nulitatea invocată, instanța de apel a reținut că aceasta „...s-a cerut pentru lipsa de consimțământ, cauză ilicită, fraudă la lege și apostilă precum și lipsa calității de reprezentant...", însă a concluzionat că „...prima instanță a analizat toate aceste aspecte și le-a soluționat cu argumentație și motivație corespunzătoare...". Referitor la reaua-credință, constatând că numitul S.C.H.

a depus la dosarul cauzei doar copii ale actelor constituind mijloace probatorii și obiect de analiză judiciară, a concluzionat că „...pe niște copii depuse la dosar nu se poate ajunge la o concluzie, alta, decât cea la care a ajuns și instanța de fond..." , deși caracterul devolutiv al apelului presupune o nouă judecată și, corelativ, administrarea tuturor probatoriilor necesare aflării adevărului.

Instanța de apel a mai reținut că „...excepția lipsei calității procesuale pasive a fost corect soluționată, deoarece intimata este terț în raport de voința părților exprimată în copiile celor două procuri aflate la dosar..."; că „...frauda la lege nu subzistă, deoarece nu s-a indicat ce text de lege a fost încălcat la momentul încheierii procurilor..."; că „...nu se pune în discuție nici vânzarea bunului altuia...nici cauza ilicită prin contractul de vânzare-cumpărare..." și că „...în ce privește consimțământul nu există dovezi referitor la cumpărător că acesta n-ar fi fost de bună-credință..". A concluzionat instanța de apel că motivele de apel „.. .au fost avute în vedere de prima instanță...", care „...le-a analizat și le-a dat o soluție argumentată...", situație față de care, având în vedere că prima instanță a motivat pe 22 de pag., nu se mai impune a se relua „.. .amplu și detaliat fiecare motiv de apel pentru a se răspunde la acestea...". Față de cele arătate, rezultă că instanța de apel avea a analiza și a răspunde motivat criticilor formulate de către reclamantă care nu își găseau răspuns în hotărârea primei instanțe și, totodată, a argumenta motivele pentru care își însușește, în tot sau în parte, considerentele de drept sau de fapt reținute de prima instanță.

Cât timp instanța de apel s-a rezumat să afirme doar caracterul clar al considerentelor hotărârii primei instanțe cu privire la aspectele deduse judecății prin intermediul căii de atac devolutive, motivarea hotărârii nu este de natură să creeze reclamantei garanția că chestiunile supuse analizei în apel au fost serios examinate, iar instanța de recurs se află în imposibilitate de a exercita controlul judiciar. Având în vedere considerentele anterior expuse, Înalta Curte constată că în speță, hotărârea recurată nu îndeplinește cerințele impuse de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., instanța de apel nerăspunzând criticilor deduse judecății prin intermediul căii devolutive de atac, situație față de care, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1), (3) și (5) C. proc.

civ. raportat la art. 304 pct. 7 din același cod, va admite recursul reclamantei, va casa decizia recurată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță, care urmează să analizeze, punctual, toate criticile formulate în cererea de apel și să stabilească, pe baza probelor administrate, situația de fapt, raportat la care să aplice normele legale incidente.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta M.S. împotriva deciziei nr. 319/A din 24 septembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 iunie 2013.