ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3447/2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3447/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 17

septembrie 2007 pe rolul Judecătoriei Buftea sub nr. 5921/94/2007 astfel cum a fost

completată și precizată, reclamanta M.S.

a

solicitat, în contradictoriu cu pârâții S.C.H., M.I.T., SC U.Y. SRL, I.A., M.A.,

SC M.I. SRL, să se constate nulitatea absolută a procurilor emise de O. Advocates

and Notary Public pe numele S.C.H., și traduse sub semnătură legalizată prin încheierile

din 16 aprilie 1998 ale Biroul Notarului Public Ș.I.; să se constate nulitatea absolută

a contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 31 august 1998 de către Biroul

Notarului Public P.C.; să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare

autentificat din 04 februarie 2005 de către Biroul Notarului Public Ș.D.; să se

dispună repunerea părților în situația anterioară întocmirii actelor juridice menționate;

să fie obligați pârâții să îi lase reclamantei în deplină proprietate și posesie

imobilul situat în intravilanul comunei A., județul Ilfov, în suprafață de 12.500

m.p. - (având nr. cadastral și fiind înscris în C.F., județul Ilfov).

La data de 21 decembrie 2007, pârâta SC

M.I. SRL a formulat întâmpinare, ulterior precizată, prin care a invocat excepția

inadmisibilității acțiunii în revendicare, excepția lipsei calității procesuale

active a reclamantei, iar pe fond, a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.

La aceeași dată, a depus cerere de chemare în garanție a pârâtei SC U.Y. SRL, precizată

ulterior, solicitând ca, în cazul în care va fi evinsă în prezentul proces, chemata

în garanție să fie obligată să îi restituie integral prețul primit in schimbul terenului,

respectiv, 738.266,48 euro, inclusiv T.V.A., la cursul actual; să-i plătească valoarea

fructelor pe care va fi obligată să le înapoieze terțului evingător, în măsura în

care acesta le va pretinde, să suporte cheltuielile de judecată ale pârâtei, ocazionate

de acest proces; să fie obligată la daune-interese, reprezentând sporul de valoare

dobândit de imobil între momentul încheierii contractului și data producerii evicțiunii,

în sumă de 2.761.733.52 euro (diferența dintre prețul plătit și valoarea actuală

a terenului, de circa 3.500.000 euro), cheltuielile necesare și utile pe care pârâta

le-a efectuat în vederea obținerii, bunei administrări și conservării bunului, în

cuantum total de 14.964 RON, taxa de timbru aferentă tranzacției imobiliare la momentul

achiziției, taxa de publicitate, onorariul notarului public, impozite pe imobil,

achitate către stat conform sistemului de taxe și impozite stabilit prin lege.

Tot la 21 decembrie 2007 au depus întâmpinare

și pârâții I.A. și M.A., precizată ulterior, invocând excepția lipsei calității

lor procesuale pasive și solicitând respingerea acțiunii.

La rândul său, pârâta chemată în garanție

SC U.Y. SRL a formulat, la termenul de judecată din 25 ianuarie 2008, întâmpinare

la cererea de chemare în garanție depusă de pârâta SC M.I. SRL, și cerere de chemare

în garanție a pârâtului S.C.H., solicitând obligarea acestuia la repararea prejudiciului

cauzat, respectiv, atât pierderea efectiv suferită (damnum emergens), cât și beneficiul

nerealizat (lucrum cessans), sumă la care se adaugă dobânda legală de la devenirea

certă a prejudiciului până la achitarea lui integrală. A arătat pârâta că prejudiciul

este constituit de prețul din contract, de 96.008 RON actualizat și diferența dintre

acest preț și suma la care va fi obligată prin hotărâre către SC M.I. SRL, dacă

aceasta cade în pretenții.

Prin sentința civilă nr. 6095 din 5 decembrie

2008, Judecătoria Buftea

a

admis excepția de necompetență materială a judecătoriei și a declinat competența

de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, unde aceasta a fost

înregistrată sub nr. 49885/3/2008.

Prin sentința civilă nr. 1161 din 19 octombrie

2009, pronunțată de Tribunalul București în Dosar nr. 49885/3/2008,

s-a admis excepția netimbrării cererii

de chemare în garanție formulată de pârâta SC U.Y. SRL și s-a anulat, ca netimbrată,

cererea de chemare în garanție formulată de această pârâtă în contradictoriu cu

pârâtul - chemat în garanție S.C.H.; s-a admis excepția insuficientei timbrări a

cererii de chemare în garanție formulată de pârâta SC M.I. SRL și s-a anulat, ca

insuficient timbrată, cererea de chemare în garanție formulată de această pârâtă

în contradictoriu cu pârâta - chemată în garanție SC U.Y. SRL.

Prin aceeași hotărâre, instanța a unit

cu fondul cauzei excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei și excepția

lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC U.Y. SRL, a respins excepția inadmisibilității

acțiunii în revendicare invocată de pârâți prin întâmpinările depuse la dosar, a

admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților M.I.T., M.A. și I.A.

și a respins acțiunea completată și precizată formulată de reclamantă în contradictoriu

cu acești pârâți, ca fiind îndreptată împotriva unor persoane fără calitate procesuala

pasiva.

S-a mai constatat că acțiunea principală

completată și precizată formulată de reclamanta M.S. în contradictoriu cu pârâții

S.C.H., SC U.Y. SRL și SC M.I. SRL, având ca obiect constatarea nulității absolute

a procurilor și a contractelor de vânzare-cumpărare, repunerea părților

În situația anterioară și revendicarea

imobilului teren, nu este în stare de judecată, nefiind administrate probele necesare,

astfel încât în baza art. 165 C. proc. civ. s-a dispus disjungerea acesteia, cu

formarea unui dosar distinct, respectiv, Dosarul nr. 42015/3/2009, având ca obiect

constatarea nulității absolute a procurilor și a contractelor de vânzare-cumpărare,

repunerea părților în situația anterioară și revendicarea imobilului teren.

Prin sentința civilă nr. 300 din 11 februarie

2011 Tribunalul București, secția a V a civilă

a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a SC

U.Y. SRL în raport de capătul de cerere constatare nulitate absolută procuri legalizate;

a respins cererea privind constatare nulitate absolută procuri legalizate, formulată

de reclamanta M.S. în contradictoriu cu SC U.Y. SRL, ca fiind introdusă împotriva

unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a respins, ca neîntemeiată, acțiunea

formulată de M.S. în contradictoriu cu pârâții S.C.H., SC M.I. SRL, având ca obiect

constatare nulitate absolută procuri legalizate și a actelor subsecvente formulate

de reclamanta M.S. în contradictoriu cu pârâții S.C.H. și SC M.I. SRL; a respins,

ca neîntemeiată, cererea având ca obiect constatare nulitate absolută acte subsecvente

procurilor legalizate formulate de reclamanta M.S. în contradictoriu cu pârâta SC

U.Y. SRL; a disjuns capătul de cerere având ca obiect revendicare imobil situat

în comuna A., județ Ilfov, în suprafață de 12.500 m.p., de capetele de cerere având

ca obiect constatare nulitate absolută procuri legalizate și a actelor subsecvente

formulate de reclamanta M.S. în contradictoriu cu pârâții S.C.H., SC M.I. SRL și

SC U.Y. SRL, sens în care se va forma un nou dosar având ca obiect revendicare imobiliară,

părți reclamanta M.S. în contradictoriu cu pârâții S.C.H., SC M.I. SRL și SC

U.Y. SRL; a unit excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei invocate

pe capătul de cerere privind revendicarea cu fondul cauzei din dosarul nou format

având ca obiect revendicare; în baza dispozițiilor art. 244 pct. 1 C. proc.

civ. a suspendat judecarea cauzei având ca obiect revendicare (dosar nou format

disjuns) până la soluționarea irevocabilă a cauzei având ca obiect constatare nulitate

absolută procuri legalizate și a actelor subsecvente înregistrată.

Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul

a reținut că reclamanta a împuternicit pe pârâtul S.C.H. să înstrăineze, în numele

său, imobilul situat în intravilanul comunei A., județul Ilfov, în suprafață de

12.500 m.p., bun ce intrase în proprietatea acesteia prin contractul de vânzare-cumpărare

autentificat din 01 septembrie 1994 și transcris în registrul de transcripțiuni

imobiliare din 01 septembrie 1994 încheiat cu vânzătorii A.E. și M.N.

Ca efect al nulității procurilor indicate,

reclamanta a solicitat să se constate nulitatea contractelor de vânzare-cumpărare

încheiate pentru imobilul sus-menționat, respectiv, contractul de vânzare-cumpărare

autentificat din 31 august 1998 de către Biroul Notarului Public P.C. încheiat în

numele său de pârâtul S.C.H. cu pârâta SC Y.P.C.S.E. SRL (actuala SC U.Y. SRL) și

contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 04 februarie 2005 de către Biroul

Notarului Public Ș.D., încheiat de pârâta SC Y.P.C.S.E. SRL (actuala SC U.Y.

SRL) cu pârâta SC M.I. SRL. Totodată reclamanta a solicitat repunerea părților în

situația anterioară și revendicarea imobilului în litigiu.

S-a reținut că reclamanta a indicat, ca

motive de nulitate privind înscrisurile contestate, lipsa totală a consimțământului,

cauza ilicită, frauda la lege, lipsa apostilei pentru procuri, lipsa calității de

reprezentant.

Tribunalul a apreciat, în raport de probele

administrate în cauză, că nu poate reține susținerea reclamantei în sensul că procura

este falsă sau că lipsește consimțământul mandantului, în condițiile în care aceasta

nu a făcut dovada finalizării unor cercetări penale și a rezultatului stabilit de

autoritățile competente cu privire la fals, iar din corespondența purtată cu firma

O. Advocates a rezultat că în cadrul acestei firme existau în 1997 - 1998 (perioadă

în care s-au întocmit procurile), notari publici. Această firmă nici nu a confirmat

procurile în litigiu dar nici nu a negat existența acestora.

În ceea ce privește cauza ilicită și fraudarea

legii, reclamanta nu a arătat și nici nu a dovedit că actele contestate s-ar fi

încheiat cu un scop imoral sau care să contravină normelor imperative. Mai mult,

reclamanta nu a arătat ce dispoziții legale au fost fraudate.

De altfel, reclamanta, deși a solicitat

a fi constatată intenția de fraudare, nu numai în persoana mandatarului S.C.H. ci

și a cocontractantului, respectiv, pârâtele SC Y.P.C.S.E. SRL (actuala SC U.Y.

SRL) și SC M.I. SRL, nu a dovedit sub nici o forma intenția de fraudare a acestora

din urmă la încheierea contractelor de vânzare-cumpărare autentificate din 31

august 1998 de către Biroul Notarului Public P.C. și din 04 februarie 2005 de către

Biroul Notarului Public Ș.D.

Mai mult, Tribunalul a reținut, urmare

a susținerilor reclamantei referitoare la obligația unui cumpărător diligent de

a verifica mandatul reprezentantului vânzătorului cu care contractează, pentru a

se asigura că se transmite valabil dreptul de proprietate, prin referire la obligația

celor două pârâte de a verifica procura prezentată de S.C.H., că apărările acesteia

privind nulitatea contractelor de vânzare-cumpărare se circumscriu mai mult motivului

privind lipsa calității de reprezentant a vânzătorului (decât cauza ilicită și fraudarea

legii).

Aceste susțineri, însă nu pot atrage nulitatea

contractului de vânzare-cumparare întrucât procura prezentată la data perfectării

vânzării putea face dovada raportului juridic de mandat între reclamanta ca vânzător

și aparentul împuternicit.

Susținerile reclamantei potrivit cărora

procura dată lui S.C.H. pentru vânzarea imobilului nu putea fi luată în considerare

de autorități întrucât nu era apostilată nu au fost reținute, dat fiind că la data

încheierii primului act de vânzare-cumpărare, respectiv, contractul de vânzare-cumpărare

autentificat din 31 august 1998 de către Biroul Notarului Public P.C., Convenția

de la Haga nu fusese ratificată de România.

În ceea ce privește, anularea actelor subsecvente,

respectiv, contractele de înstrăinare a imobilului în litigiu, atât pentru cele

sus arătate dar și reținând buna credință a pârâtelor la cumpărarea imobilului,

acestea făcând toate demersurile impuse de Legea nr. 36/1995 și Legea nr. 7/1996

privind publicitatea imobiliară, instanța de fond a respins, ca neîntemeiată, și

această cerere.

Cu privire la capătul de cerere privind

revendicarea imobilului, prima instanță a constatat că în cadrul aceleași acțiuni

reclamanta a solicitat să se constate nulitatea titlului pârâților și a formulat

și un capăt de cerere prin care a solicitat revendicarea bunului în litigiu.

Reținând că în analiza acțiunii în constatarea

nulității titlurilor de proprietate se pune în discuție și se analizează valabilitatea

titlului pârâtelor, respectiv, contractele de vânzare-cumpărare autentificate

din 31 august 1998 de către Biroul Notarului Public P.C. și din 04 februarie 2005

de către Biroul Notarului Public Ș.D., iar în cadrul acțiunii în revendicare au

fost comparate titlul de proprietate invocat de reclamantă cu cel al pârâților,

tribunalul a apreciat necesar disjungerea cererii de revendicare și suspendarea

acestei acțiuni în baza dispozițiilor art. 244 pct. 1 C. proc. civ. până la soluționarea

irevocabilă a acțiunii privind nulitatea titlului.

Dat fiind că prin sentința civilă nr. 1161

din 19 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul București în Dosar nr. 49885/3/2008,

dosar din care a fost disjunsă cauza, instanța a unit cu fondul cauzei excepția

lipsei calității procesuale active a reclamantei, soluția suspendării s-a justificat

și prin aceea că modul în care instanțele judecătorești se vor pronunța irevocabil

asupra valabilității titlului pârâților ar avea efecte hotărâtoare atât asupra soluționării

excepțiilor invocate în raport de acțiunea în revendicare cât și asupra fondului

acestei cereri.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel

reclamanta M.S.,

arătând,

în esență, că greșit s-a respins capătul de cerere având ca obiect constatarea nulității

absolute a procurilor emise de „O. Advocates And Notary Public" cât și faptul

că nu s-au admis excepțiile lipsei calității procesuale pasive a SC U.Y. SRL în

raport de cererea privind nulitatea absolută a procurilor. în acest sens, aduce

ca argument decizia din 06 noiembrie 2007 care a reținut cu putere de lucru judecat

..."că s-a făcut o greșită aplicare a legii și că Tribunalul nu a avut rol

activ, îngrădind acesteia accesul la justiție și opunându-se verificării actelor

contestate..." (art. 21 Constituția României și art. 6 din Convenția Europeană

a Drepturilor Omului); că procurile emise de O. și traduse sunt procuri false, iar

semnătura de pe procuri nu-i aparține; totodată și supralegalizarea nu a fost făcută

referitor la înscrisuri și există rea credință a pârâtei SC U.Y. SRL, arătând în

ce constau elementele acesteia.

Prin decizia nr. 319/A din 24 septembrie

2012, Curtea de Apel București, secția a III a civilă

a respins apelul, ca nefondat.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de

apel a reținut că reclamanta susține constatarea nulității procurilor emise de O.

Advocates And Notary Public", argumentând lipsa calității procesuale pasive

a SC U.Y. SRL, falsitatea semnăturilor de pe procuri, puterea de lucru judecat a

deciziei civile nr. 1830 din 06 noiembrie 2007 a Curții de Apel București și lipsa

rolului activ al judecătorului precum și reaua credință a SC U.Y. SRL.

Or, referitor la problema lucrului (autorității)

judecat a hotărârii invocate, trebuie îndeplinite condițiile identității de părți,

obiect și cauză, situație care nu se regăsește în speță, iar nulitatea (constatarea

acesteia) s-a cerut pentru lipsa de consimțământ, cauză ilicită, fraudă la lege

și apostilă precum și lipsa calității de reprezentant, aspecte pe care prima instanță

în mod corect le-a soluționat, cu argumentație și motivație corespunzătoare.

Se mai face confuzie între noțiunea de

motive de nulitatea (absolută sau relativă) și fals, care este cu totul o altă instituție

și care nu a fost invocată expres pe parcursul fondului.

Referitor la rolul activ, judecătorului

îi revine numai obligația să „atragă atenția părților" asupra drepturilor sau

obligațiilor lor, dar nu se substituie acestora în administrarea probelor și numai

din motive obiective poate dispune, din oficiu, administrarea unor probatorii, și

anume, când este imperios necesar pentru aflarea adevărului. Rolul activ, trebuie

exercitat de așa manieră încât să nu prejudicieze niciuna din părți și nu excesiv.

Referitor la reaua credință, numitul S.C.H.,

nu s-a prezentat la notariat cu procurile traduse și legalizate în „original",

cu toate actele de proprietate ale terenului în „original", cu planurile terenului

în „original", cu avizele de scoatere din circuitul agricol „în original",

cu certificat fiscal tot în „original" cu ridicarea topografică „în original"

și actele de identitate și documente în acest sens din România „în original".

Or, asupra unor copii depuse la dosar nu

se poate ajunge la o concluzie, alta, decât cea la care a ajuns și instanța de fond.

Excepția lipsei calității procesuale pasive

a fost corect soluționată, deoarece reclamanta este terț în raport de voința părților

exprimată în copiile celor două procuri aflate la dosar.

Nici frauda la lege nu subzistă, deoarece

nu s-a indicat ce text de lege a fost încălcat la momentul încheierii procurilor.

Totodată nu se pune în discuție nici vânzarea

bunului altuia (trebuia să se pretindă proprietar și să vândă un bun, ca fiind al

său). De asemenea nici cauza ilicită prin contractul de vânzare-cumpărare.

În ce privește consimțământul nu există

dovezi referitor la cumpărător, că acesta nu ar fi fost de bună credință (care de

altfel este și prezumată).

Or, sintetizând motivele de apel și analizându-l

în raport de motivarea fondului se concluzionează că acestea au fost avute în vedere

de prima instanță, care le-a analizat și le-a dat o soluție argumentată, sentința

fiind legală și temeinică.

împotriva acestei decizii a declarat recurs,

întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., reclamanta M.S.,

formulând următoarele critici:

I. în mod greșit instanța de apel nu a

reținut puterea de lucru judecat a deciziei civile nr. 1830 din 06 noiembrie 2007

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III a civilă, prin care s-a reținut,

în mod irevocabil, că „instanța...a făcut o greșită aplicare a legii condiționând

cercetarea valabilității unui act juridic de constatarea existenței unei infracțiuni

de fals, ceea ce duce la încălcarea prevederilor art. 3 C. civ. și art. 6

parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului" și că „...Tribunalul

nu a avut un rol activ, nestăruind prin mijloace legale, să afle adevărul în limitele

obiectului cererii cu a cărui judecată a fost investit.

Apreciind că în cauză nu este îndeplinită

tripla identitate care să conducă la incidența autorității de lucru judecat, instanța

de apel a pronunțat o hotărâre lipsită de temei legal, dată cu aplicarea și interpretarea

greșită a legii, întrucât obligativitatea unei hotărâri judecătorești irevocabile

nu este condiționată de tripla identitate anterior menționată, ci de probarea identității

între problema de drept soluționată irevocabil și problema dedusă judecății, instanța

fiind ținută să pronunțe aceeași soluție, în caz contrar ajungându-se la încălcarea

componentei res judicata a puterii de lucru judecat.

Cum problemele de drept ce fac obiectul

prezentului litigiu sunt identice cu cele dezlegate prin decizia nr. 1830 din

06 noiembrie 2007, irevocabilă, rezultă că ele se impun cu putere de lucru judecat

în prezenta cauză.

II. în mod greșit instanța de apel a respins,

ca neîntemeiată, cererea recurentei-reclamante de constatare a nulității absolute

a procurilor emise de „O. Advocates And Notary Public" pe numele lui G.H.,

cu motivarea că aceasta nu a făcut dovada sesizării organelor de urmărire penală,

în condițiile în care reclamanta a arătat ce dispoziții legale au fost fraudate,

a arătat că nu îl cunoaște pe S.G.H., nu l-a întâlnit niciodată, nu l-a împuternicit

să vândă în numele și pe seama sa terenul în suprafață de 12.500 m.p. și nu a discutat

vreodată cu vreun reprezentant al SC U.Y. SRL.

În acest sens, recurenta-reclamantă precizează

că prin motivele de apel a arătat că în răspunsul O. din 07 martie 2008 aceștia

nu au confirmat autenticitatea documentelor (procurilor) în discuție; semnătura

din procura limitată pretins a fi emisă de O. în 10 aprilie 1998 nu-i aparține,

fapt ce se poate observa prin simpla comparare a acesteia cu semnătura de pe răspunsul

la interogatoriu propus de pârâta SC U.Y. SRL și de pe împuternicirea avocațială;

traducerea în limba română a procurii limitate pretins a fi emisă de O. nu este

completă, respectiv, nu a fost traduc pct. A și mențiunea că procura a fost emisă

și semnată în data de 10 aprilie 1998.

III. în mod greșit instanța de apel nu

a reținut motivele de nulitate absolută a contractelor de vânzare-cumpărare subsecvente

procurilor pretins a fi emise de O., respectiv, lipsa consimțământului reclamantei,

cauza ilicită și fraudarea legii.

Contrar concluziei instanței de apel conform

căreia frauda la lege nu subzistă deoarece nu s-a indicat ce text de lege a fost

încălcat la momentul încheierii procurilor, recurenta-reclamantă a expus elementele

ce demonstrează reaua-credință a pârâtei SC U.Y. SRL atât la încheierea contractului

de vânzare-cumpărare din 31 august 1998, cât și la încheierea contractului de vânzare-cumpărare

din 04 februarie 2005, și anume: lipsa supralegalizării procurilor pretins a fi

emise de O., traduse de traducătorul autorizat V.C., a cărui semnătură a fost legalizată

din 16 aprilie 1998 de N.P. Ș.I.; diferența de nume al reclamantei între contractul

de vânzare-cumpărare din 01 septembrie 1994-M.S. (numele corect) și între procurile

pretins a fi emise de O.M.S.; diferența de nume al pârâtului S.C.H. între procurile

pretins a fi emise de O.-G.H. și între contractul de vânzare-cumpărare din 31

august 1998-S.C.H. (numele corect); lipsa mențiunii notarului relativ la limba în

care a fost luat pretinsul consimțământ al pârâtului S.C.H., în condițiile în care

acesta este cetățean turc și nu s-a făcut dovada că este cunoscător al limbii române.

Reținerea instanței de apel că nu se pune

în discuție vânzarea lucrului altuia și nici cauza ilicită a contractului de vânzare-cumpărare

este, de asemenea, lipsită de temei legal, reprezentând o simplă apreciere, neargumentată

în vreun fel.

Susținerea conform căreia în cauză „...nu

există dovezi că referitor la cumpărător, acesta nu ar fi fost de bună-credință"

este contrazisă de elementele descrise anterior în cadrul motivelor de nulitate

absolută, situație față de care pârâta SC M.I. SRL nu se încadrează în situația

de excepție de la principiul nulității actului subsecvent ca urmare a nulității

actului inițial, având în vedere că prin minime diligente putea să cunoască nevalabilitatea

titlului de proprietate al pârâtei SC U.Y. SRL.

IV. În mod greșit instanța de apel a constatat

lipsa calității procesuale pasive a pârâtei SC U.Y. SRL, care, raportat la obiectul

cererii, constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare din

31 august 1998 și a contractului de vânzare-cumpărare din 04 februarie 2005, are

calitate procesuală pasivă în prezenta cauză, inclusiv în ceea ce privește nulitatea

procurilor, pentru opozabilitatea hotărârii judecătorești relativ la capătul de

cerere menționat.

V. Hotărârea instanței de apel nu cuprinde

motivele pe care se sprijină, fiind, practic, insuficient motivată, în sensul că

trimiterile pe care instanța de apel le face la considerentele instanței de fond

echivalează cu o motivare sumară, confuză și superficială, ce nu poate înlocui motivarea

proprie, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 261 alin. (1) C. proc. civ.

Recursul este fondat, urmând a fi admis,

pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 261 alin.

(5) C. proc. civ., hotărârea trebuie să conțină „motivele de fapt și de drept care

au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile

părților".

Motivarea hotărârii judecătorești trebuie

realizată într-o manieră clară și coerentă, întrucât, pe de o parte, este indispensabil

necesară pentru controlul exercitat de jurisdicția ierarhic superioară, iar pe de

altă parte, constituie, pentru părțile litigante, o garanție împotriva arbitrariului,

furnizându-le dovada că cererile și mijloacele lor de apărare au fost riguros analizate.

Motivarea hotărârii reprezintă un element

de transparență a justiției inerent oricărui act jurisdicțional, iar hotărârea judecătorească

este rezultatul unui proces logic de analiză științifică a pretențiilor deduse judecății,

dispozițiilor legale incidente și probelor administrate în cauză în scopul aflării

adevărului, urmare a unui raționament logico-juridic care se reflectă în motivarea

acesteia.

În principiu, în sistemul nostru procedural,

este permis ca a doua instanță, cercetând cauza și constatând că toate chestiunile

de fapt și toate problemele de drept care i-au fost supuse analizei sunt aceleași

ca și cele discutate în primă instanță, să se refere la motivele acesteia din urmă,

adoptându-le în mod explicit.

Adoptarea motivelor hotărârii primei instanțe

presupune însă arătarea, într-o manieră clară și explicită a acestui fapt, nefiind

suficient, pentru a satisface cerința referitoare la motivarea unei hotărâri, prevăzută

de dispozițiile art. 261 alin. (5) C. proc. civ., aprecierea în sensul că „...Or,

sintetizând motivele de apel și analizându-le în raport de motivarea fondului s

concluzionează că acestea au fost avute în vedere de prima instanță, care le-a analizat

și le-a dat o soluție argumentată, sentința fiind legală și temeinică. Nu se mai

reiau amplu și detaliat fiecare motiv de apel pentru a se răspunde la acestea...ci

instanța de apel le sintetizează și din analiza lor se constată că nu pot fi primite...".

Această modalitate de motivare poate fi

adoptată atunci când chestiunile de fapt și problemele de drept care au fost supuse

judecății prin motivele de apel sunt identice cu cele discutate la judecata în primă

instanță, iar prin hotărârea pronunțată, aceasta le-a analizat în mod efectiv, nu

și în cazul în care apelul se sprijină pe apărări noi sau cuprinde critici privind

omisiunea primei instanțe de a analiza, în cuprinsul hotărârii pronunțate, apărările

invocate la judecata în fond.

În cauza dedusă judecății, reclamanta a

formulat, în cadrul motivelor de apel, critici cu privire la greșita admitere a

excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC U.Y. SRL; greșita aplicare,

în cauză, a principiilor nulității, cu referire la procurile și contractele de vânzare-cumpărare

a căror nulitate a solicitat a fi constatată; greșita nereținere a puterii de lucru

judecat a unei hotărâri judecătorești pronunțată într-o cauză similară, respectiv,

a deciziei din 06 noiembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a III a civilă;

încălcarea, de către instanța de fond, a dispozițiilor art. 129 alin. (5) C.

proc. civ., art. 21 din Constituția României și art. 6 C.E.D.O., cu justificarea

că cercetarea valabilității unui înscris nu poate fi condiționată de constatarea

existenței unei infracțiuni de fals; greșita interpretare a probatoriilor administrate

în cauză în ceea ce privește caracterul fals al procurilor a căror nulitate se solicită

a fi constatată; greșita interpretare, din perspectiva dispozițiilor art. 162

alin. (1) și (2) din Legea nr. 105/1992, a condiției supralegalizării actelor emise

de o autoritate străină, pentru a produce efecte juridice în România; existența

relei-credințe a pârâtelor SC U.Y. SRL și SC M.I. SRL la încheierea contractelor

de vânzare-cumpărare a căror nulitate se solicită a fi constatată; existența motivelor

de nulitate absolută, respectiv, lipsa consimțământului, cauza ilicită și frauda

la lege.

În hotărârea recurată, instanța de apel

a reținut că, „...referitor la problema autorității lucrului judecat a hotărârii

invocate...nu rezultă identitatea părților ca să putem aplica această excepție..."

(în condițiile în care această hotărâre nu a fost depusă la dosar, pentru a se putea

proceda la o asemenea verificare).

În ceea ce privește nulitatea invocată,

instanța de apel a reținut că aceasta „...s-a cerut pentru lipsa de consimțământ,

cauză ilicită, fraudă la lege și apostilă precum și lipsa calității de reprezentant...",

însă a concluzionat că „...prima instanță a analizat toate aceste aspecte și le-a

soluționat cu argumentație și motivație corespunzătoare...".

Referitor la reaua-credință, constatând

că numitul S.C.H. a depus la dosarul cauzei doar copii ale actelor constituind mijloace

probatorii și obiect de analiză judiciară, a concluzionat că „...pe niște copii

depuse la dosar nu se poate ajunge la o concluzie, alta, decât cea la care a ajuns

și instanța de fond..." , deși caracterul devolutiv al apelului presupune o

nouă judecată și, corelativ, administrarea tuturor probatoriilor necesare aflării

adevărului.

Instanța de apel a mai reținut că „...excepția

lipsei calității procesuale pasive a fost corect soluționată, deoarece intimata

este terț în raport de voința părților exprimată în copiile celor două procuri aflate

la dosar..."; că „...frauda la lege nu subzistă, deoarece nu s-a indicat ce

text de lege a fost încălcat la momentul încheierii procurilor..."; că „...nu

se pune în discuție nici vânzarea bunului altuia...nici cauza ilicită prin contractul

de vânzare-cumpărare..." și că „...în ce privește consimțământul nu există

dovezi referitor la cumpărător că acesta n-ar fi fost de bună-credință..".

A concluzionat instanța de apel că motivele

de apel „.. .au fost avute în vedere de prima instanță...", care „...le-a analizat

și le-a dat o soluție argumentată...", situație față de care, având în vedere

că prima instanță a motivat pe 22 de pag., nu se mai impune a se relua „.. .amplu

și detaliat fiecare motiv de apel pentru a se răspunde la acestea...".

Față de cele arătate, rezultă că instanța

de apel avea a analiza și a răspunde motivat criticilor formulate de către reclamantă

care nu își găseau răspuns în hotărârea primei instanțe și, totodată, a argumenta

motivele pentru care își însușește, în tot sau în parte, considerentele de drept

sau de fapt reținute de prima instanță.

Cât timp instanța de apel s-a rezumat să

afirme doar caracterul clar al considerentelor hotărârii primei instanțe cu privire

la aspectele deduse judecății prin intermediul căii de atac devolutive, motivarea

hotărârii nu este de natură să creeze reclamantei garanția că chestiunile supuse

analizei în apel au fost serios examinate, iar instanța de recurs se află în imposibilitate

de a exercita controlul judiciar.

Având în vedere considerentele anterior

expuse, Înalta Curte constată că în speță, hotărârea recurată nu îndeplinește cerințele

impuse de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., instanța de apel nerăspunzând

criticilor deduse judecății prin intermediul căii devolutive de atac, situație față

de care, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1), (3) și (5) C. proc.

civ. raportat la art. 304 pct. 7 din același cod, va admite recursul reclamantei,

va casa decizia recurată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță,

care urmează să analizeze, punctual, toate criticile formulate în cererea de apel

și să stabilească, pe baza probelor administrate, situația de fapt, raportat la

care să aplice normele legale incidente.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta

M.S. împotriva deciziei nr. 319/A din 24 septembrie 2012 a Curții de Apel

București, secția a III a civilă și pentru

cauze cu minori și de familie.

Casează decizia recurată și trimite cauza

spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi,

19 iunie 2013.