ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3263/2013

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj, secția civilă, la data de 12 februarie 2010 sub nr. 1032/117/2010, reclamantele T.I.I. și K.E. au solicitat, în contradictoriu cu Primarul municipiului Cluj-Napoca, Statul Român, prin Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca, Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca și Municipiul Cluj-Napoca, prin primar, obligarea pârâtului Primarul municipiului Cluj-Napoca la emiterea unei dispoziții de restituire în natură a unui teren echivalent valoric cu cel în suprafață de 800 m.p. preluat în mod abuziv de stat.

Prin sentința civilă nr. 738 din 16 septembrie 2010, Tribunalul Cluj, secția civilă, a respins acțiunea, reținând, în esență, pe de o parte, că terenul nu poate fi restituit în natură întrucât a fost expropriat și este ocupat de un bloc de locuințe, iar pe de altă parte că cererea din 19 martie 1991 înregistrată la Consiliul Local Cluj-Napoca despre care reclamantele arată că reprezintă notificare în temeiul Legii nr. 10/2001 formulată de autorul lor, nu a fost transmisă Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001, care nici măcar nu era constituită la acea dată, neputând fi valorificată ca atare, sens în care nu s-a dovedit, de către acestea parcurgerea procedurii administrative prealabile care să le îndreptățească la restituire.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamantele K.E. și T.I.I, arătând că tribunalul a apreciat în mod greșit că cererea formulată de acestea nu formează obiectul Legii nr. 10/2001, cu toate că s-a reținut în considerentele sentinței că acțiunea formulată în temeiul Legii nr. 18/1991 a fost respinsă în mod irevocabil cu motivarea că nu intră sub incidența acestui act normativ. Instanța a încălcat regula generală de interpretare în materie civilă prevăzută de art. 977 C. civ., în condițiile în care dispozițiile legilor de retrocedare au fost interpretate de către ambele instanțe (atât cele care au soluționat dosarul în materia fondului funciar, cât și de către instanța care a soluționat cauza în temeiul Legii nr. 10/2001) într-o manieră în care nu produc nici un efect.

Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca nu a făcut dovada comunicării, către reclamante, a răspunsului la cererea formulată în baza Legii nr. 18/1991 și înregistrată din 19 martie 1991, iar instanța de fond în mod greșit a reținut că dovada primirii răspunsului s-a făcut cu copia registrului de intrare-ieșire a corespondenței, însă nu s-a făcut dovada conținutului comunicării evidențiate în acel registru.

În realitate, până la intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, reclamantelor nu li s-a comunicat modul în care s-a soluționat cererea depusă în 1991, iar după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 cererea a fost dirijată către Comisia Locală constituită în baza Legii nr. 10/2001, instanța de fond nesesizând contradicțiile ce rezultă din adresele depuse la dosar de către pârâți, dar al căror conținut conduc la o singură concluzie, că cererea înregistrată în temeiul Legii nr. 18/1991 nu a fost soluționată și după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 a fost transmisă ca urmare a constatării faptului că intra sub incidența acestei din urmă legi. După investirea instanței de apel a decedat la data de 25 martie 2011 reclamanta T.I.I., cauza fiind suspendată potrivit dispozițiilor art. 243 C. proc.

civ. până la introducerea în cauză a moștenitorilor. Reclamanta K.E., în nume propriu și în calitate de moștenitoare a defunctei, a solicitat repunerea pe rol a cauzei, din certificatul de moștenitor din 5 octombrie 2011 eliberat de Notar Public P.M. rezultând că este unică moștenitoare, în calitate de fiică, fiul T.Z.V., renunțând la moștenire. Prin decizia civilă nr. 94/A din 10 octombrie 2012, Curtea de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, a respins, ca nefondat, apelul.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut că, atât din susținerile reclamantei, cât și din probele administrate în cauză, rezultă fără dubiu că în cauză nu s-a formulat o notificare în baza Legii nr. 10/2001, terenul în litigiu fiind solicitat prin cererea înregistrată la Primăria municipiului Cluj-Napoca din 19 martie 1991. Instanța de apel a mai reținut că, susținerea conform căreia o cerere înregistrată în 1991 și direcționată către alt serviciu, fără să existe o mențiune expresă că cererea a fost direcționată către Comisia pentru aplicarea Legii nr. 10/2001, nu poate fi acceptată ca echivalând cu notificarea prevăzută de Legea nr. 10/2001. Dealtfel, pârâții au verificat și cererile înregistrate la Comisia pentru aplicarea Legii nr. 10/2001, iar cu privire la acest imobil există doar o singură cerere depusă de către numita G.E.

Instanța de apel a constatat că reclamantele își invocă propria neglijență, acestea nu au formulat nicio notificare în temeiul art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, deși termenul de 6 luni pentru depunerea notificării a fost prelungit succesiv prin O.U.G. nr. 109/2001 și O.U.G. nr. 145/2001, ori potrivit principiului nemo auditur propriam turpitudinem allegans, nimeni nu își poate invoca propria culpă pentru a obține un drept. În mod corect instanța de fond a invocat practica Înaltei Curți de Casație și Justiție care într-o speță similară a statuat prin decizia nr. 219 din 17 februarie 2008 că cererile formulate de reclamant anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 nu pot fi asimilate notificării prevăzute de art. 21 din Legea nr. 10/2001.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta K.E., reiterând în totalitate criticile formulate în apel privind greșita apreciere că cererea acestora nu formează obiectul Legii nr. 10/2001; încălcarea regulii generale de interpretare în materie civilă prevăzută de art. 977 C. civ.; nedovedirea, de către Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca, că a procedat la comunicarea, către reclamante, a răspunsului la cererea formulată în baza Legii nr. 18/1991 înregistrată din 19 martie 1991; împrejurarea că ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 cererea reclamantelor a fost dirijată către comisia locală constituită în temeiul acestui act normativ, ceea ce echivalează cu aprecierea că respectiva cerere se circumscrie domeniului de aplicare a acestei legi.

Examinând recursul în raport de excepția de tardivitate invocată din oficiu, a cărei analiză este prioritară raportat la aspectele de fond ale cererii, față de caracterul său peremptoriu, Înalta Curte urmează a respinge calea de atac, ca tardivă, pentru următoarele considerente: Căile de atac și termenele în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică, deoarece se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice împrejurări ce ar putea tergiversa, în mod nejustificat, judecata unei cauze. În consecință, nici părțile și nici instanța de judecată nu pot deroga, pe cale de interpretare, de la termenele prevăzute de lege pentru exercițiul unei căi de atac și de la modalitatea în care acestea se calculează.

Conform dispozițiilor art. 301 C. proc. civ., termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel, termen care se calculează pe zile libere, potrivit art. 101 alin. (1) C. proc. civ. Din actele și lucrările dosarului rezultă că termenul de 15 zile, astfel cum este reglementat de dispozițiile legale anterior citate, a fost depășit. Astfel, decizia civilă nr. 94/A din 10 octombrie 2012 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale a fost comunicată recurentei-reclamante, așa cum rezultă din dovada de comunicare, la data de 21 noiembrie 2012. De la această dată a început să curgă termenul de recurs de 15 zile, care s-a împlinit la data de 7 decembrie 2012, într-o zi de vineri.

Recursul a fost expediat prin poștă, fiind declarat la data de 10 decembrie 2012, conform ștampilei aplicată pe plicul atașat memoriului de recurs. În atare situație, se constată că recurenta-reclamantă a încălcat prevederile art. 301 C. proc. civ., deoarece a formulat recursul cu depășirea termenului de 15 zile prevăzut de textul menționat, împrejurare față de care, dată fiind prioritatea soluționării excepției de tardivitate, celelalte aspecte subsumate prezentei căi de atac, nu mai pot fi analizate, în conformitate cu dispozițiile art. 137 alin. (1) din același Cod, excepția tardivității fiind o excepție de procedură absolută și peremptorie, ce face de prisos analiza fondului. Pentru aceste considerente, recursul urmează a fi respins, ca tardiv formulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca tardiv, recursul declarat de reclamanta K.E. împotriva deciziei nr. 94/A din 10 octombrie 2012 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 iunie 2013.