ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3263/2013

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj, secția civilă, la data de 12

februarie 2010 sub nr. 1032/117/2010, reclamantele T.I.I. și K.E.

au solicitat, în contradictoriu cu

Primarul municipiului Cluj-Napoca, Statul Român, prin Consiliul Local al

municipiului Cluj-Napoca, Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca și

Municipiul Cluj-Napoca, prin primar, obligarea pârâtului Primarul municipiului

Cluj-Napoca la emiterea unei dispoziții de restituire în natură a unui teren

echivalent valoric cu cel în suprafață de 800 m.p. preluat în mod abuziv de

stat.

Prin sentința civilă nr. 738 din 16 septembrie

2010, Tribunalul Cluj, secția civilă,

a

respins acțiunea, reținând, în esență, pe de o parte, că terenul nu poate fi

restituit în natură întrucât a fost expropriat și este ocupat de un bloc de

locuințe, iar pe de altă parte că cererea din 19 martie 1991 înregistrată la

Consiliul Local Cluj-Napoca despre care reclamantele arată că reprezintă

notificare în temeiul Legii nr. 10/2001 formulată de autorul lor, nu a fost

transmisă Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001, care nici măcar nu era

constituită la acea dată, neputând fi valorificată ca atare, sens în care nu

s-a dovedit, de către acestea parcurgerea procedurii administrative prealabile

care să le îndreptățească la restituire.

Împotriva acestei sentințe au declarat

apel reclamantele K.E. și T.I.I,

arătând

că tribunalul a apreciat în mod greșit că cererea formulată de acestea nu

formează obiectul Legii nr. 10/2001, cu toate că s-a reținut în considerentele

sentinței că acțiunea formulată în temeiul Legii nr. 18/1991 a fost respinsă în

mod irevocabil cu motivarea că nu intră sub incidența acestui act normativ.

Instanța a încălcat regula generală de

interpretare în materie civilă prevăzută de art. 977 C. civ., în condițiile în

care dispozițiile legilor de retrocedare au fost interpretate de către ambele

instanțe (atât cele care au soluționat dosarul în materia fondului funciar, cât

și de către instanța care a soluționat cauza în temeiul Legii nr. 10/2001)

într-o manieră în care nu produc nici un efect.

Consiliul Local al municipiului

Cluj-Napoca nu a făcut dovada comunicării, către reclamante, a răspunsului la

cererea formulată în baza Legii nr. 18/1991 și înregistrată din 19 martie 1991,

iar instanța de fond în mod greșit a reținut că dovada primirii răspunsului s-a

făcut cu copia registrului de intrare-ieșire a corespondenței, însă nu s-a

făcut dovada conținutului comunicării evidențiate în acel registru.

În realitate, până la intrarea în

vigoare a Legii nr. 10/2001, reclamantelor nu li s-a comunicat modul în care

s-a soluționat cererea depusă în 1991, iar după intrarea în vigoare a Legii nr.

10/2001 cererea a fost dirijată către Comisia Locală constituită în baza Legii

nr. 10/2001, instanța de fond nesesizând contradicțiile ce rezultă din adresele

depuse la dosar de către pârâți, dar al căror conținut conduc la o singură

concluzie, că cererea înregistrată în temeiul Legii nr. 18/1991 nu a fost

soluționată și după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 a fost transmisă ca

urmare a constatării faptului că intra sub incidența acestei din urmă legi.

După investirea instanței de apel a

decedat la data de 25 martie 2011 reclamanta T.I.I., cauza fiind suspendată

potrivit dispozițiilor art. 243 C. proc. civ. până la introducerea în cauză a

moștenitorilor.

Reclamanta K.E., în nume propriu și în

calitate de moștenitoare a defunctei, a solicitat repunerea pe rol a cauzei, din

certificatul de moștenitor din 5 octombrie 2011 eliberat de Notar Public P.M. rezultând

că este unică moștenitoare, în calitate de fiică, fiul T.Z.V., renunțând la moștenire.

Prin decizia civilă nr. 94/A din 10 octombrie

2012, Curtea de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru

minori și familie,

a respins,

ca nefondat, apelul.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de

apel a reținut că, atât din susținerile reclamantei, cât și din probele administrate

în cauză, rezultă fără dubiu că în cauză nu s-a formulat o notificare în baza Legii

nr. 10/2001, terenul în litigiu fiind solicitat prin cererea înregistrată la Primăria

municipiului Cluj-Napoca din 19 martie 1991.

Instanța de apel a mai reținut că, susținerea

conform căreia o cerere înregistrată în 1991 și direcționată către alt serviciu,

fără să existe o mențiune expresă că cererea a fost direcționată către

Comisia pentru aplicarea Legii nr. 10/2001,

nu poate fi acceptată ca echivalând cu notificarea prevăzută de Legea nr. 10/2001.

Dealtfel, pârâții au verificat și cererile

înregistrate la Comisia pentru aplicarea Legii nr. 10/2001, iar cu privire la acest

imobil există doar o singură cerere depusă de către numita G.E.

Instanța de apel a constatat că reclamantele

își invocă propria neglijență, acestea nu au formulat nicio notificare în temeiul

art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, deși termenul de 6 luni pentru depunerea

notificării a fost prelungit succesiv prin O.U.G. nr. 109/2001 și O.U.G. nr. 145/2001,

ori potrivit principiului nemo auditur propriam turpitudinem allegans, nimeni nu

își poate invoca propria culpă pentru a obține un drept.

În mod corect instanța de fond a invocat

practica Înaltei Curți de Casație și Justiție care într-o speță similară a statuat

prin decizia nr. 219 din 17 februarie 2008 că cererile formulate de reclamant anterior

intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 nu pot fi asimilate notificării prevăzute

de art. 21 din Legea nr. 10/2001.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs

reclamanta K.E.,

reiterând

în totalitate criticile formulate în apel privind greșita apreciere că cererea acestora

nu formează obiectul Legii nr. 10/2001; încălcarea regulii generale de interpretare

în materie civilă prevăzută de art. 977 C. civ.; nedovedirea, de către Consiliul

Local al municipiului Cluj-Napoca, că a procedat la comunicarea, către reclamante,

a răspunsului la cererea formulată în baza Legii nr. 18/1991 înregistrată din 19

martie 1991; împrejurarea că ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 cererea

reclamantelor a fost dirijată către comisia locală constituită în temeiul acestui

act normativ, ceea ce echivalează cu aprecierea că respectiva cerere se circumscrie

domeniului de aplicare a acestei legi.

Examinând recursul în raport de excepția

de tardivitate invocată din oficiu, a cărei analiză este prioritară raportat la

aspectele de fond ale cererii, față de caracterul său peremptoriu, Înalta Curte

urmează a respinge calea de atac, ca tardivă, pentru următoarele considerente:

Căile de atac și termenele în care acestea

pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică, deoarece se întemeiază

pe interesul general de a înlătura orice împrejurări ce ar putea tergiversa, în

mod nejustificat, judecata unei cauze.

În consecință, nici părțile și nici instanța

de judecată nu pot deroga, pe cale de interpretare, de la termenele prevăzute de

lege pentru exercițiul unei căi de atac și de la modalitatea în care acestea se

calculează.

Conform dispozițiilor art. 301 C. proc.

civ., termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea

nu dispune altfel, termen care se calculează pe zile libere, potrivit art. 101

alin. (1) C. proc. civ.

Din actele și lucrările dosarului rezultă

că termenul de 15 zile, astfel cum este reglementat de dispozițiile legale anterior

citate, a fost depășit. Astfel, decizia civilă nr. 94/A din 10 octombrie 2012 a

Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale a fost comunicată

recurentei-reclamante, așa cum rezultă din dovada de comunicare, la data de 21 noiembrie

2012.

De la această dată a început să curgă termenul

de recurs de 15 zile, care s-a împlinit la data de 7 decembrie 2012, într-o zi de

vineri.

Recursul a fost expediat prin poștă, fiind

declarat la data de 10 decembrie 2012, conform ștampilei aplicată pe plicul atașat

memoriului de recurs.

În atare situație, se constată că recurenta-reclamantă

a încălcat prevederile art. 301 C. proc. civ., deoarece a formulat recursul cu depășirea

termenului de 15 zile prevăzut de textul menționat, împrejurare față de care, dată

fiind prioritatea soluționării excepției de tardivitate, celelalte aspecte subsumate

prezentei căi de atac, nu mai pot fi analizate, în conformitate cu dispozițiile

art. 137 alin. (1) din același Cod, excepția tardivității fiind o excepție de procedură

absolută și peremptorie, ce face de prisos analiza fondului.

Pentru aceste considerente, recursul urmează

a fi respins, ca tardiv formulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca tardiv, recursul declarat

de reclamanta K.E. împotriva deciziei nr. 94/A din 10 octombrie 2012 a Curții de

Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi,

12 iunie 2013.