ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2728/2013

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 5 din 9 ianuarie 2012,

Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal a admis, în

parte, acțiunea formulată de reclamanta M.M., în contradictoriu cu pârâții

Baroul Caraș-Severin și U.N.B.R., a anulat hotărârea din 20 octombrie 2010

emisă de Consiliul Baroului Caraș-Severin și deciziile din 19 februarie 2011 și

din 03 decembrie 2011 emise de Consiliul U.N.B.R., și a obligat Baroul

Caraș-Severin la emiterea deciziei de primire în barou a reclamantei, ca avocat

definitiv, cu scutire de examen.

Pentru a pronunța

această soluție prima instanță a reținut, în esență, că actele contestate sunt

nelegale, fiind emise cu greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor art.

16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995.

Împotriva acestei

sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs pârâtul

Baroul Caraș-Severin, susținând, în esență, că în mod greșit a fost soluționată

cauza, în primă instanță, de către Curtea de Apel Timișoara, față de

împrejurarea că unul dintre pârâți își are sediul în București, pe de o parte,

și că măsura supunerii intimatei-reclamante unui interviu scris, pentru

primirea în profesia de avocat, își are temeiul legal în dispozițiile art. 21

alin. (3) din Statutul profesiei de avocat.

Examinând sentința

atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele și criticile

invocate de recurent, precum și cu dispozițiile art. 304

1

din

același C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se

va arăta în continuare.

Cu privire la

competența teritorială a judecării cauzei în fond, se va reține că în mod

corect pricina a fost soluționată în primă instanță de Curtea de Apel

Timișoara, în raport cu dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004,

care lasă acest aspect

la alegerea reclamantului, care poate opta

între instanța de la domiciliul său și cea de la domiciliul pârâtului

. Or, prin

introducerea acțiunii la Curtea de Apel Timișoara, reclamanta a făcut aplicarea

acestor dispoziții legale, manifestând-și deci opțiunea pentru instanța de la

domiciliul său.

Cu privire la fondul

cauzei

Intimata-reclamantă a

adresat Baroului Caraș-Severin o cerere de primire în profesia de avocat, cu

scutire de examen, în temeiul art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995.

Prin hotărârea din 20

decembrie 2010, Consiliul Baroului Caraș-Severin a respins cererea de primire

în profesia de avocat, motivând că petenta nu a întrunit un număr rezonabil de

răspunsuri corecte la interviul scris organizat de barou în vederea verificării

cunoștințelor.

Prin decizia

Consiliului U.N.B.R. din 20 februarie 2011 a fost admisă contestația formulată

de reclamantă împotriva hotărârii din 2010 a Consiliului Baroului

Caraș-Severin, exclusiv sub aspectul obligației de comunicare către petentă a

hotărârii contestate, iar prin decizia din 03 decembrie 2011, emisă de aceeași

autoritate, a fost respinsă contestația petentei.

La data formulării

cererii de primire în profesie, art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995

pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat avea următorul cuprins:

„(2) La cerere, poate fi primit în profesie, cu scutire de examen: b)cel care

până la data primirii în profesia de avocat a îndeplinit funcția de judecător,

procuror, notar public, consilier juridic sau jurisconsult timp de cel puțin 10

ani și dacă nu i-a încetat activitatea din motive disciplinare care îl fac

nedemn pentru profesia de avocat”.

Ulterior, prin

Statutul profesiei de avocat, art. 21 alin. (2) a fost completat, în sensul că

„în cazul cererilor de primire în profesie cu scutire de examen, consiliul

baroului poate să verifice cunoștințele solicitantului cu privire la

organizarea și exercitarea profesiei de avocat”.

De asemenea, prin hotărârea

din 11 septembrie 2010 a Consiliului U.N.B.R., care la pct. 5 detaliază

procedura de verificare a cunoștințelor privind legislația specifică profesiei

de avocat, se mai adaugă, suplimentar, și că „Rezultatul verificării

cunoștințelor… poate determina respingerea cererii de primire în profesie cu

scutire de examen”.

Jurisprudența constantă

a Înaltei Curți de Casație și Justiție în această materie, mai ales după pronunțarea

hotărârii CEDO din data de 27 ianuarie 2009 în cauza Ștefan și Ștef împotriva României,

care semnala divergențele de jurisprudență, a fost în sensul că impunerea unor condiții

suplimentare celor indicate în art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995,

citat mai sus, conturează excesul de putere, în sensul art. 2 alin. (1) lit. n)

din Legea nr. 554/2004 (Decizia nr. 3228 din 17 iunie 2010 a Înaltei Curți de Casație

și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal)

Concret, în privința practicii

administrative de a realiza verificarea cunoștințelor specifice profesiei pe calea

unei testări scrise cu barem și punctaj minim de promovare, care în realitate reprezintă

un examen, instanța supremă s-a pronunțat în sensul că, în acest mod, este golită

de conținut prevederea legală.

Problema care se impune

a fi lămurită în cauză este aceea dacă textul art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea

nr. 51/1995 instituie un drept de apreciere al barourilor și care sunt limitele

acestui drept.

Înalta Curte reține că

formularea „poate fi primit în profesie cu scutire de examen”, utilizată de legiuitor

în textul suspus analizei, nu poate fi interpretată ca instituind o simplă vocație.

Câtă vreme intimata-reclamantă, care a formulat cererea de primire în profesie cu

scutire de examen, îndeplinește condițiile expres arătate în text, respectiv a exercitat

funcția de consilier juridic peste 10 ani și nu i-a încetat activitatea din motive

disciplinare care să o facă nedemnă pentru profesia de avocat, în sensul explicitat

la art. 13 din același act normativ, ea are un drept subiectiv de a fi primită în

profesie, drept care nu poate fi îngrădit decât pentru motive temeinice, proporționale

cu scopul urmărit de recurent în organizarea profesiei de avocat.

Or, din analiza art. 16

alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, republicată, se constată că singurul motiv

pentru care poate fi respinsă cererea, ar fi neîndeplinirea condiției de vechime

cerută de lege și încetarea activității din una din funcțiile enumerate în cuprinsul

său, din motive disciplinare, care îl fac pe solicitant nedemn pentru profesia de

avocat.

Este adevărat că art.

21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat prevede că în cazul cererilor de primire

în profesie cu scutire de examen, Consiliul Baroului poate să verifice cunoștințele

solicitantului cu privire la organizarea și exercitarea profesiei de avocat, însă,

această prevedere nu trebuie înțeleasă în sensul conferirii dreptului de a organiza

o testare a solicitanților sub forma unui examen scris.

A accepta o asemenea interpretare,

realizată de autoritatea recurentă, înseamnă a goli de conținut și de eficiență

prevederea cuprinsă în art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995.

Prin hotărârea nr. 902/2010,

prin care s-a aprobat „Ghidul de bună practică privind procedura soluționării transparente

a cererilor de primire în profesia de avocat cu scutire de examen”, nu sunt stabilite

modul de notare sau termenele, acestea fiind lăsate la latitudinea barourilor.

De altfel, trebuie precizat

că practica Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ

și fiscal, în materia interpretării dispozițiilor art. 16 alin. (2) lit. b) din

Legea nr. 51/1995 și a art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat, este

constantă în a aprecia că, dacă sunt îndeplinite condițiile cerute de art. 16

alin. (2) din Legea nr. 51/1995, respingerea cererii de primire în profesie cu scutire

de examen, pe motiv că nu a fost promovată cerința verificării cunoștințelor solicitantului

cu privire la organizarea și exercitarea profesiei de avocat sau neprezentarea la

examen, constituie o exercitare abuzivă a dreptului de apreciere al autorităților

și, de aceea, au fost anulate actele emise de U.N.B.R. pentru acest motiv.

Față de această practică

constantă și în lipsa unor argumente consistente care să justifice declanșarea procedurii

de schimbare a practicii judiciare, s-ar ajunge la soluții contrare care au ca efect

încălcarea principiului securității raporturilor juridice și a dreptului la un proces

echitabil, astfel cum este el reglementat de art. 6 din Convenția pentru apărarea

drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Prin urmare, se reține

că prin impunerea unui test scris pentru admiterea cererii de primire în profesia

de avocat, practic cererea de primire în profesie cu scutire de examen se transformă

într-una cu susținerea unui examen scris - fiind instituită astfel o nouă condiție

în afara celor stabilite de art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995.

Or, dreptul de apreciere

al barourilor nu poate fi justificat prin instituirea unor proceduri și condiții

care adaugă la condițiile prevăzute de legea cadru.

Această condiție impusă,

de verificare a cunoștințelor solicitantului, este excesivă și disproporționată

în raport cu condițiile stabilite prin lege și care, fără îndoială, sunt condiții

obiective (vechime în magistratură, consilier juridic, nu au existat motive disciplinare

care să-l facă nedemn pentru profesia de avocat).

Pentru considerentele

arătate, constatându-se că sentința atacată nu este afectată de niciunul din motivele

de casare sau modificare prevăzute de art. 304 din C. proc. civ., instanța de fond

făcând o corectă interpretare și aplicare a prevederilor legale incidente cauzei,

în temeiul art. 312 din același cod, coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004,

Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, menținând sentința criticată, ca

fiind temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de pârâtul Baroul Caraș-Severin împotriva sentinței nr. 5 din 9 ianuarie 2012 a

Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 5 martie 2013.