ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2728/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 5 din 9 ianuarie 2012, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanta M.M., în contradictoriu cu pârâții Baroul Caraș-Severin și U.N.B.R., a anulat hotărârea din 20 octombrie 2010 emisă de Consiliul Baroului Caraș-Severin și deciziile din 19 februarie 2011 și din 03 decembrie 2011 emise de Consiliul U.N.B.R., și a obligat Baroul Caraș-Severin la emiterea deciziei de primire în barou a reclamantei, ca avocat definitiv, cu scutire de examen. Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut, în esență, că actele contestate sunt nelegale, fiind emise cu greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995.

Împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs pârâtul Baroul Caraș-Severin, susținând, în esență, că în mod greșit a fost soluționată cauza, în primă instanță, de către Curtea de Apel Timișoara, față de împrejurarea că unul dintre pârâți își are sediul în București, pe de o parte, și că măsura supunerii intimatei-reclamante unui interviu scris, pentru primirea în profesia de avocat, își are temeiul legal în dispozițiile art. 21 alin. (3) din Statutul profesiei de avocat. Examinând sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele și criticile invocate de recurent, precum și cu dispozițiile art. 304 1 din același C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.

Cu privire la competența teritorială a judecării cauzei în fond, se va reține că în mod corect pricina a fost soluționată în primă instanță de Curtea de Apel Timișoara, în raport cu dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, care lasă acest aspect la alegerea reclamantului, care poate opta între instanța de la domiciliul său și cea de la domiciliul pârâtului . Or, prin introducerea acțiunii la Curtea de Apel Timișoara, reclamanta a făcut aplicarea acestor dispoziții legale, manifestând-și deci opțiunea pentru instanța de la domiciliul său. Cu privire la fondul cauzei Intimata-reclamantă a adresat Baroului Caraș-Severin o cerere de primire în profesia de avocat, cu scutire de examen, în temeiul art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995.

Prin hotărârea din 20 decembrie 2010, Consiliul Baroului Caraș-Severin a respins cererea de primire în profesia de avocat, motivând că petenta nu a întrunit un număr rezonabil de răspunsuri corecte la interviul scris organizat de barou în vederea verificării cunoștințelor. Prin decizia Consiliului U.N.B.R. din 20 februarie 2011 a fost admisă contestația formulată de reclamantă împotriva hotărârii din 2010 a Consiliului Baroului Caraș-Severin, exclusiv sub aspectul obligației de comunicare către petentă a hotărârii contestate, iar prin decizia din 03 decembrie 2011, emisă de aceeași autoritate, a fost respinsă contestația petentei.

La data formulării cererii de primire în profesie, art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat avea următorul cuprins: „(2) La cerere, poate fi primit în profesie, cu scutire de examen: b)cel care până la data primirii în profesia de avocat a îndeplinit funcția de judecător, procuror, notar public, consilier juridic sau jurisconsult timp de cel puțin 10 ani și dacă nu i-a încetat activitatea din motive disciplinare care îl fac nedemn pentru profesia de avocat”. Ulterior, prin Statutul profesiei de avocat, art. 21 alin. (2) a fost completat, în sensul că „în cazul cererilor de primire în profesie cu scutire de examen, consiliul baroului poate să verifice cunoștințele solicitantului cu privire la organizarea și exercitarea profesiei de avocat”.

De asemenea, prin hotărârea din 11 septembrie 2010 a Consiliului U.N.B.R., care la pct. 5 detaliază procedura de verificare a cunoștințelor privind legislația specifică profesiei de avocat, se mai adaugă, suplimentar, și că „Rezultatul verificării cunoștințelor… poate determina respingerea cererii de primire în profesie cu scutire de examen”.

Jurisprudența constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție în această materie, mai ales după pronunțarea hotărârii CEDO din data de 27 ianuarie 2009 în cauza Ștefan și Ștef împotriva României, care semnala divergențele de jurisprudență, a fost în sensul că impunerea unor condiții suplimentare celor indicate în art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, citat mai sus, conturează excesul de putere, în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004 (Decizia nr. 3228 din 17 iunie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal) Concret, în privința practicii administrative de a realiza verificarea cunoștințelor specifice profesiei pe calea unei testări scrise cu barem și punctaj minim de promovare, care în realitate reprezintă un examen, instanța supremă s-a pronunțat în sensul că, în acest mod, este golită de conținut prevederea legală.

Problema care se impune a fi lămurită în cauză este aceea dacă textul art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995 instituie un drept de apreciere al barourilor și care sunt limitele acestui drept. Înalta Curte reține că formularea „poate fi primit în profesie cu scutire de examen”, utilizată de legiuitor în textul suspus analizei, nu poate fi interpretată ca instituind o simplă vocație. Câtă vreme intimata-reclamantă, care a formulat cererea de primire în profesie cu scutire de examen, îndeplinește condițiile expres arătate în text, respectiv a exercitat funcția de consilier juridic peste 10 ani și nu i-a încetat activitatea din motive disciplinare care să o facă nedemnă pentru profesia de avocat, în sensul explicitat la art. 13 din același act normativ, ea are un drept subiectiv de a fi primită în profesie, drept care nu poate fi îngrădit decât pentru motive temeinice, proporționale cu scopul urmărit de recurent în organizarea profesiei de avocat.

Or, din analiza art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, republicată, se constată că singurul motiv pentru care poate fi respinsă cererea, ar fi neîndeplinirea condiției de vechime cerută de lege și încetarea activității din una din funcțiile enumerate în cuprinsul său, din motive disciplinare, care îl fac pe solicitant nedemn pentru profesia de avocat. Este adevărat că art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat prevede că în cazul cererilor de primire în profesie cu scutire de examen, Consiliul Baroului poate să verifice cunoștințele solicitantului cu privire la organizarea și exercitarea profesiei de avocat, însă, această prevedere nu trebuie înțeleasă în sensul conferirii dreptului de a organiza o testare a solicitanților sub forma unui examen scris.

A accepta o asemenea interpretare, realizată de autoritatea recurentă, înseamnă a goli de conținut și de eficiență prevederea cuprinsă în art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995. Prin hotărârea nr. 902/2010, prin care s-a aprobat „Ghidul de bună practică privind procedura soluționării transparente a cererilor de primire în profesia de avocat cu scutire de examen”, nu sunt stabilite modul de notare sau termenele, acestea fiind lăsate la latitudinea barourilor.

De altfel, trebuie precizat că practica Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, în materia interpretării dispozițiilor art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995 și a art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat, este constantă în a aprecia că, dacă sunt îndeplinite condițiile cerute de art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, respingerea cererii de primire în profesie cu scutire de examen, pe motiv că nu a fost promovată cerința verificării cunoștințelor solicitantului cu privire la organizarea și exercitarea profesiei de avocat sau neprezentarea la examen, constituie o exercitare abuzivă a dreptului de apreciere al autorităților și, de aceea, au fost anulate actele emise de U.N.B.R.

pentru acest motiv. Față de această practică constantă și în lipsa unor argumente consistente care să justifice declanșarea procedurii de schimbare a practicii judiciare, s-ar ajunge la soluții contrare care au ca efect încălcarea principiului securității raporturilor juridice și a dreptului la un proces echitabil, astfel cum este el reglementat de art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Prin urmare, se reține că prin impunerea unui test scris pentru admiterea cererii de primire în profesia de avocat, practic cererea de primire în profesie cu scutire de examen se transformă într-una cu susținerea unui examen scris - fiind instituită astfel o nouă condiție în afara celor stabilite de art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995.

Or, dreptul de apreciere al barourilor nu poate fi justificat prin instituirea unor proceduri și condiții care adaugă la condițiile prevăzute de legea cadru. Această condiție impusă, de verificare a cunoștințelor solicitantului, este excesivă și disproporționată în raport cu condițiile stabilite prin lege și care, fără îndoială, sunt condiții obiective (vechime în magistratură, consilier juridic, nu au existat motive disciplinare care să-l facă nedemn pentru profesia de avocat). Pentru considerentele arătate, constatându-se că sentința atacată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare prevăzute de art. 304 din C. proc. civ., instanța de fond făcând o corectă interpretare și aplicare a prevederilor legale incidente cauzei, în temeiul art. 312 din același cod, coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, menținând sentința criticată, ca fiind temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâtul Baroul Caraș-Severin împotriva sentinței nr. 5 din 9 ianuarie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 5 martie 2013.