ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2507/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2507/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Prin Sentința civilă

nr. 401 din 21 decembrie 2011 Curtea de Apel Alba Iulia, secția contencios

administrativ și fiscal, a respins excepțiile de nelegalitate invocate de

reclamanta SC L. SRL Sebeș, în contradictoriu cu pârâții Ministerul

Agriculturii și Dezvoltării Rurale și APIA - Centrul județean Alba.

Pentru a pronunța

această soluție instanța de fond a reținut că reclamanta SC L. SRL în

contradictoriu cu pârâta Agenția de Plăți și Intervenții în Agricultură -

Centrul Județean Alba a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se

dispună anularea Deciziei de respingere pentru „Prima de exploatație bovine”

nr. AB-17537 din 9 decembrie 2010, obligarea pârâtei să emită Decizie de

admitere a cererii pentru „Prima de exploatație bovine” aferentă anului 2010 și

obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Reclamanta a ridicat

în apărarea sa excepția de nelegalitate a art. 2 lit. d) din Ordinul nr.

215/2010 a Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, în raport cu O.U.G.

nr. 125/2006.

În motivarea

excepției de nelegalitate, s-a susținut că Ordinul nr. 215/2010 al M.A.D.R.

conține la art. 2 lit. d) o prevedere nelegală și neconstituțională, că prin

O.U.G. nr. 125/2006 sunt reglementate schemele de plăți directe în agricultură

pentru stimularea producătorilor agricoli, iar scopul subvenției este

sprijinirea producătorului agricol autohton și nu acoperirea datoriei către

bugetele locale sau de stat, care sunt creanțe bugetare și se execută automat.

La termenul din data

de 5 octombrie 2011, reclamanta a depus o precizare a excepției de

nelegalitate, solicitând să se stabilească că dispozițiile art. 2 pct. 1 lit.

d) și art. 4 alin. (1) lit. e) din Anexa nr. 1 la Ordinul nr. 215/2010 al

M.A.D.R. contravin dispozițiilor art. 2 lit. b), art. 4 alin. (1) și (2) și

art. 9 din O.U.G. nr. 125/2006.

În motivarea acestei

precizări s-a susținut că O.U.G. nr. 125/2006 nu prevede condiția de a nu avea

datorii restante la bugetul de stat/bugetul local la data solicitării primei

pentru a beneficia de aceste plăți naționale directe complementare.

Curtea de Apel a

reținut că la elaborarea acestui act normativ, potrivit expunerii de motive,

s-au avut în vedere prevederile art. 1 și 13 din O.U.G. nr. 125/2006 pentru

aprobarea schemelor de plăți directe și plăți naționale directe complementare,

care se acordă în agricultură începând cu anul 2007, și pentru modificarea art.

2 din Legea nr. 36/1991 privind societățile agricole și alte forme de asociere

în agricultură, precum și prevederile comunitare în vigoare, respectiv art. 105

din Regulamentul (CE) nr. 73/2009 al Consiliului din 19 ianuarie 2009 de

stabilire a unor norme comune pentru sistemele de ajutor direct pentru

agricultori în cadrul politicii agricole comune și de instituire a anumitor

sisteme de ajutor pentru agricultori, de modificare a regulamentelor (CE) nr.

1.290/2005, (CE) nr. 247/2006, (CE) nr. 378/2007 și de abrogare a

Regulamentului (CE) nr. 1.782/2003, ale art. 66 și 67 din Regulamentul

Consiliului (CE) nr. 1.122/2009 din 30 noiembrie 2009 de stabilire a normelor

de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 73/2009 al Consiliului în ceea ce

privește ecocondiționalitatea, modularea și sistemul integrat de administrare

și control în cadrul schemelor de ajutor direct pentru agricultori prevăzute de

regulamentul respectiv, precum și de aplicare a Regulamentului (CE) nr.

1.234/2007 al Consiliului în ceea ce privește ecocondiționalitatea în cadrul

schemei de ajutoare prevăzute pentru sectorul vitivinicol, precum și ale art.

22 din Regulamentul (CE) nr. 796/2004 al Comisiei din 21 aprilie 2004 de

stabilire a normelor de aplicare a ecocondiționării, a modulării și a

sistemului integrat de gestionare și control, prevăzute de Regulamentul (CE)

nr. 1.782/2003 al Consiliului din 29 septembrie 2003 de stabilire a normelor

comune pentru schemele de sprijin direct în cadrul politicii agricole comune și

de stabilire a anumitor scheme de sprijin pentru agricultori.

Potrivit art. 13 din

O.U.G. nr. 125/2006: „modul de implementare, condițiile specifice, criteriile

de eligibilitate și termenii de referință pentru aplicarea schemelor de plăți

directe și plăți naționale directe complementare se stabilesc, în acord cu

reglementările comunitare în domeniu, prin ordin al ministrului agriculturii,

pădurilor și dezvoltării rurale, care se publică în M. Of. al României, Partea

I”.

Deci, prin acest act

normativ s-a delegat către legiuitorul secundar atributul legiferării prin

tipul de act normativ arătat, printre altele, și a criteriilor de eligibilitate

pentru plăți complementare, exigențe pe care le îndeplinește actul normativ

contestat.

Instanța de fond a

considerat că O.U.G. nr. 125/2006 nu conține criterii de eligibilitate pentru

sectorul zootehnic, acestea fiind reglementate prin actul normativ contestat,

așa cum s-a arătat, în virtutea delegării de reglementare în favoarea

Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Durabile.

Excepția de

nelegalitate a dispozițiilor art. 4 alin. (1) lit. e) din Anexa nr. 1 la

Ordinul nr. 215/2010 al M.A.D.R. a fost apreciată ca fiind inadmisibilă,

deoarece nu a fost invocată în condițiile art. 4 din Legea nr. 554/2004, ci

prin precizarea depusă, la instanța sesizată cu soluționarea excepției de

nelegalitate a dispozițiilor art. 2 pct. 1 lit. d) din Anexa nr. 1 la Ordinul

M.A.D.R. nr. 215/2010, la termenul de judecată din data de 5 octombrie 2011.

Împotriva hotărârii

instanței de fond, SC L. SRL a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate

și netemeinicie.

În motivarea

recursului se arată că în mod greșit prin sentința recurată a fost respinsă ca

neîntemeiată excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 2, pct. 1, lit d)

din Anexa nr. 1 la Ordinul MADR nr. 215/2010 instanța reținând că acestea nu

contravin prevederilor O.U.G. nr. 125/2006.

Recurenta susține că

aceste dispoziții contravin nu doar ordonanței menționate, ci și

reglementărilor comunitare care au stat la baza adoptării acesteia.

Astfel, prin O.U.G.

nr. 125/2006, așa cum a fost modificată prin Legea nr. 139/2007 și prin O.G.

nr. 16/2009, s-a stabilit cadrul general de acordare a plăților directe în

agricultură, în sectoarele vegetal și zootehnic, în conformitate cu mecanismele

prevăzute de legislația europeană.

Iar Agenția de Plăți

și Intervenție pentru Agricultură este instituția responsabilă pentru

implementarea schemelor de plăți directe pentru agricultură, având ca sursă de

finanțare Fondul european pentru garantare în agricultură și Fondul european

pentru agricultură și dezvoltare rurală, precum și fonduri din bugetul

național.

Aceste plăți se

acordă producătorilor agricoli, persoane fizice sau juridice, care dețin, cresc

și exploatează animale de producție, identificate și înregistrate în sistemul

național.

În art. 13 din

ordonanță s-a prevăzut că prin ordin al ministrului agriculturii, pădurilor și

dezvoltării rurale se stabilesc modul de implementare, condițiile specifice,

criteriile de eligibilitate și termenii de referință pentru aplicarea schemelor

de plăți directe și plăți naționale directe complementare.

Deci, pentru a

beneficia de plăți naționale directe complementare în sectorul zootehnic

producătorii agricoli trebuie să facă dovada că dețin, cresc și exploatează un anumit

număr de animale de producție, identificate și înregistrate în sistemul

național.

Recurenta mai arată

că ordonanța de urgență nu prevede condiția de a nu avea datorii restante la

bugetul de stat și/sau la bugetul local, la data solicitării primei pentru a

beneficia de aceste plăți naționale directe complementare.

Regulamentul (CE) nr.

73/2009 al Consiliului din 19 ianuarie 2009 de stabilire a unor norme comune

pentru sistemele de ajutor direct pentru agricultori în cadrul politicii

agricole comune și de instituire a anumitor sisteme de ajutor pentru

agricultori, precum și Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1122/2009 din 30

noiembrie 2009 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr.

73/2009, menționat, care au fost avute în vedere la emiterea Ordinului nr.

215/2010 nu prevăd că producătorii agricoli pot beneficia de plăți naționale

complementare directe doar dacă nu au datorii la bugetul de stat național sau

la bugetul local.

Ordinul nr. 215/2010

a suferit până în prezent 3 modificări, prin: Ordinul nr. 251/2010, Ordinul nr.

165/2011 și Ordinul nr. 186/2011.

Prin Ordinul nr. 165

din 1 iulie 2011 a fost modificată Anexa nr. 1, iar din art. 2, pct. 1 a fost

eliminată lit. d) - cea referitoare la condiția de a nu avea datorii restante

la bugetul de stat și/sau la bugetul local, la data primei solicitări.

Ordinul nr. 186 din

29 iulie 2011 a fost emis în baza Referatului Direcției generale politici în

zootehnie și industrie alimentară nr. 95.688 din 28 iulie 2011 și a Infogramei

nr. 7188 din 22 iulie 2011 comunicată Ministerului Agriculturii și Dezvoltării

Rurale de către Reprezentanța permanentă a României la Uniunea Europeană.

Prin acest ordin s-au

adus modificări la art. 4 din Ordinul nr. 215/2010.

Rezultă că începând

cu anul 2011 a fost eliminată din Ordinul nr. 215/2010 condiția prevăzută de

art. 2, pct. 2, lit. d) și cea prevăzută de art. 4, alin. 1, lit. e) ca fiind

neconformă cu legea și cu legislația comunitară parte integrantă a legislației

interne.

De asemenea,

recurenta consideră că în mod greșit, prin sentința recurată, prima instanță a

respins ca inadmisibilă excepția de nelegalitate a prevederilor art. 4 alin.

(1), lit. e) din Anexa nr. 1 a Ordinului nr. 215/2010.

Este adevărat că

această excepție a fost formulată, în scris, doar la instanța de fond învestită

cu soluționarea excepției de nelegalitate a dispozițiilor art. 2, pct. 1, lit.

d) din Anexa nr. 1 la Ordinul nr. 215/2010, însă această excepție este

complementară, accesorie, derivând din excepția dispozițiilor art. 2, pct. 1, lit.

d) din Anexa nr. 1 la Ordinul nr. 215/2010, deoarece se referă la documentația

pe care solicitanții trebuie să o depună pentru a obține prima de exploatație,

care cuprinde și declarația pe propria răspundere că nu au datorii restante la

bugetul de stat și/sau la bugetul local, la data solicitării.

Intimații au formulat

întâmpinări, prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat,

invocând practica judiciară a instanței supreme.

Examinând cauza și

sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu dispozițiile

legale incidente, inclusiv cu cele ale art. 304

1

C. proc. civ.,

Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la

această soluție, instanța a avut în vedere considerentele în continuare

arătate.

Recurenta-reclamantă

a invocat excepția de nelegalitate a art. 2 lit. d) din Ordinul M.A.D.R. nr.

215/2010 care prevede că pentru anul 2010 prima de exploatație se acordă

producătorilor agricoli o singură dată pe an, în funcție de efectivul de bovine

înregistrat în Registrul Național al Exploatațiilor, dacă îndeplinesc cumulativ

anumite condiții printre care și cea referitoare la lipsa datoriilor la bugetul

de stat și/ sau la bugetul local, la data solicitării primei.

Ordinul ministrului

Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr. 215/2010 a fost emis în temeiul art. 13

din O.U.G. nr. 125/2006 cu modificările și completările ulterioare, pentru

punerea în executare a acestui act normativ.

Astfel, legalitatea

ordinului menționat trebuie analizată în raport cu dispozițiile actului

normativ în temeiul și pentru executarea căruia a fost emis.

Potrivit art. 13 din

O.U.G. nr. 125/2006, pentru aprobarea schemelor plăți directe și plăți

naționale directe complementare, care se acordă în agricultură începând cu anul

2007, și pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 36/1991 privind societățile

agricole și alte forme de asociere în agricultură, astfel cum a fost modificat,

„modul de implementare, condițiile specifice, criteriile de eligibilitate și

termenii de referință pentru aplicarea schemelor de plăți directe și plăți

naționale directe complementare se stabilesc, în acord cu reglementările

comunitare în domeniu, prin ordin al ministrului agriculturii, pădurilor și

dezvoltării rurale, care se publică în M. Of. al României, Partea l".

În condițiile în care

în cuprinsul art. 13 se menționează că modul de implementare, condițiile

specifice, criteriile de eligibilitate și termenii de referință pentru

aplicarea schemelor de plăți directe și plăți naționale directe complementare,

se vor stabili, în acord cu reglementările comunitare în domeniu, prin ordin al

ministrului agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale, este evident că

actul atacat a fost emis în limitele competenței acordate ministrului de

resort, menționat prin dispozițiile O.U.G. nr. l25/2006.

Înalta Curte constată

că, în mod corect instanța de fond a reținut că Ordinul MADR nr. 215/ 2010 nu

încalcă prevederile O.U.G. nr. 125/2006 deoarece prin articolul a cărui

nelegalitate este invocată, nu se aduc completări sau adăugiri la actul

normativ, ci doar se stabilesc condițiile care trebuie îndeplinite pentru

acordarea către producătorii agricoli a primei pe exploatație bovine, astfel

cum s-a dispus prin art. 13 menționat anterior.

Prin urmare, instanța

de control judiciar constată că instanța de fond, în mod temeinic a apreciat că

dispozițiile din ordinul ce constituie obiectul excepției de nelegalitate nu

sunt afectate de viciul de nelegalitate, fiind emise în temeiul și pentru

executarea O.U.G. nr. 125/2006.

Nici susținerea

potrivit căreia instanța de fond în mod greșit a respins excepția de

nelegalitate a dispozițiilor art. 4 alin. (1) lit. e) din Anexa nr. 1 la

Ordinul nr. 215/2010 a MADR, ca inadmisibilă, nu este nefondată și nu poate fi

primită.

Înalta Curte constată

că instanța de fond, în mod corect a apreciat că aceasta nu a fost invocată în

condițiile prevăzute de art. 4 din Legea nr. 554/2004, privind contenciosul

administrativ.

Astfel fiind, Înalta

Curte constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate, iar instanța

de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, pe care o va menține.

În consecință, pentru

considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C.

proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de SC „L.” SRL Sebeș, împotriva Sentinței civile nr. 401 din 21

decembrie 2011 a Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 22 mai 2012.

Procesat de GGC - DG