ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5370/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Tribunalului Alba, reclamantul V.C. a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâta

A.P.I.A., să se dispună anularea Deciziei de respingere pentru „Prima de

exploatație bovine" din 20 ianuarie 2011 emisă de pârâtă și obligarea

pârâtei să emită Deciziei de admitere a cererii pentru „Prima de exploatație

bovine" aferentă anului 2010.

În motivarea acțiunii,

reclamantul a arătat ca este nelegală respingerea cererii sale de acordare a subvenției

aferente anului 2010 pe motiv că are datorii restante la Bugetul de Stat/Local,

întrucât actul normativ care reglementează acordarea subvențiilor este O.U.G.

nr. 125/2006, iar acest act nu condiționează acordarea subvenției pentru bovine

de achitarea prealabilă a datoriilor restante către Bugetul de Stat sau local.

Totodată, reclamantul

a invocat excepția de nelegalitate a art. 2 lit. d) din Ordinul nr. 215/2010 al

Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, în raport cu O.U.G. nr. 125/2006.

Prin încheierea nr. 685/CAF/2011,

Tribunalul Alba a dispus sesizarea Curții de Apel Alba Iulia cu excepția de nelegalitate

a prevederilor art. 2 lit. d) din Ordinul nr. 215/2010 al Ministerului Agriculturii

și Dezvoltării Rurale în raport cu prevederile O.U.G. nr. 125/2006 și a suspendat

judecata acțiunii.

Prin sentința nr. 145

din 5 mai 2011, Curtea de Apel Alba Iulia a respins excepția de nelegalitate a prevederilor

art. 2 lit. d) din Ordinul 215/2009 al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării

Rurale invocata de reclamantul V.C. în contradictoriu cu Ministerului Agriculturii

și Dezvoltării Rurale și A.P.I.A. Centrul Județean Alba.

Pentru a pronunța această

sentință, instanța de fond a reținut, în esență că Ordinul nr. 215/2010 este emis

în temeiul art. 13 din O.U.G. nr. 125/2006, iar potrivit art. 2 lit. d) din Ordinul

nr. 215/2010 pentru anul 2010, prima pe exploatație se acordă producătorilor agricoli

menționați la art. 1 o singură dată pe an în funcție de efectivul de bovine înregistrat

în Registrul Național al Exploatațiilor cu condiția ca aceștia să nu aibă datorii

restante la bugetul de stat și/sau la bugetul local, la data solicitării primei.

S-a mai arătat în considerentele

sentinței atacate că reclamantul nu a arătat care ar fi prevederea din O.U.G.

nr. 125/2006 sau din Regulamentele comunitare incidente în sfera de reglementare

pe care nu o respectă condiția impusă de Ordinul nr. 215/2010, astfel încât excepția

de nelegalitate nu este motivată decât cu trimitere generală la întreg textul O.U.G.

nr. 125/2006

Împotriva acestei sentințe,

a formulat recurs V.C. criticând soluția instanței de fond.

În motivarea recursului

formulat, recurentul-reclamant a susținut că, în mod greșit instanța de fond a respins

excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 2 lit. d) din Ordinul Ministerului

Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr. 215/2010, reținând în motivare că nu ar exista

contradicție între dispozițiile acestei norme și dispozițiile O.U.G. nr. 125/2006.

Consideră recurentul că

în mod eronat s-a reținut prin sentința atacată că potrivit dispozițiilor art. 13

din O.U.G. nr. 125/2006 s-au delegat de către legiuitor către Ministerul Agriculturii,

prerogativele de stabilire prin ordin a condițiilor de eligibilitate pentru acordarea

subvenției, întrucât potrivit normelor constituționale, un act normativ poate fi

modificat, abrogat ori completat doar printr-un alt act normativ de aceeași natură.

Totodată, recurentul a

susținut că instanța de fond a apreciat eronat că nu s-au adus completări O.U.G.

nr. 125/2006 întrucât prin ordinul contestat sunt stabilite criterii noi față de

cele prevăzute în ordonanța de guvern.

În drept au fost invocate

dispozițiile art. 304 pct. 7 și pct. 9 din C. proc. civ.

Intimații A.P.I.A. Centrul

Județean Alba și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale au formulat întâmpinări

prin care au solicitat respingerea recursului formulat și menținerea ca legală și

temeinică a sentinței atacate și susținând că dispoziția art. 2 lit. d) din Ordinul

Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr. 215/2010 sunt legal în raport

cu prevederile O.U.G. nr. 125/2006 actualizate.

Examinând sentința atacată

în raport cu criticile formulate, de dispozițiile legale incidente în cauză, cât

și în temeiul art. 304

1

din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul

formulat în cauză este nefondat.

Prin O.U.G. nr. 125/2006

s-a reglementat aprobarea schemelor de plăți directe și plăți naționale directe

complementare care se vor acorda în agricultură, începând cu anul 2007.

Potrivit prevederilor

art. 13 din acest act normativ, modul de implementare, condițiile specifice, criteriile

de eligibilitate și termenii de referință pentru aplicarea schemelor de plăți directe

și plăți naționale directe complementare, urmează a fi stabilite, în acord cu reglementările

comunitare în domeniu, prin ordin al ministrului agriculturii, pădurilor și dezvoltării

rurale, care se publică în M. Of. al României, Partea I.

În temeiul acestor prevederi

legale, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a emis Ordinul nr. 215/2010

privind stabilirea modului de implementare a condițiilor specifice, a criteriilor

de eligibilitate și a termenelor de referință pentru aplicarea schemelor de plăți

naționale directe complementare în sectorul zootehnic la specia bovine, în acord

cu reglementările comunitare în domeniu.

Dispozițiile art. 2

lit. d) din Ordinul nr. 215/2010 cu privire la care a fost invocată excepția de

nelegalitate stabilesc condițiile de acordare a primei de exploatație, care se acordă

producătorilor agricoli menționați la art. 1, respectiv faptul că aceasta se acordă

o singură dată pe an, în funcție de efectivul de bovine înregistrat și cu condiția

ca aceștia să nu aibă datorii restante la bugetul de stat și/sau cel local, la data

solicitării primei.

Verificând legalitatea

acestor prevederi în raport cu condițiile O.U.G. nr. 125/2006 în baza cărora acest

ordin a fost emis, instanța de control judiciar constată că în mod corect s-a reținut

prin sentința criticată, faptul că impunerea acestui criteriu de eligibilitate este

legală și în concordanță cu dispozițiile ordonanței.

Criticile recurentului

privind nerespectarea dispozițiilor constituționale cât și a celor legale privind

impunerea unor criterii de eligibilitate neprevăzute de Ordonanță, nu pot fi primite,

întrucât astfel cum s-a arătat anterior, Ordinul Ministerului Agriculturii și

Dezvoltării Rurale nr. 215/2010 a fost emis în temeiul art. 13 din O.U.G. nr. 125/2006,

emitentul acestuia având competența de a stabili criteriile de eligibilitate și

condițiile pentru acordarea primelor respective.

Având în vedere toate

aceste considerente, Înalta Curte, reținând că sentința pronunțată de instanța de

fond este legală și temeinică, în temeiul art. 312 alin. (1) din C. proc. civ.,

va respinge recursul formulat în cauză, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de V.C. împotriva Sentinței

nr. 145 din 5 mai 2011 a Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ

și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 15 noiembrie

2011.