ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5370/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Alba, reclamantul V.C. a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâta A.P.I.A., să se dispună anularea Deciziei de respingere pentru „Prima de exploatație bovine" din 20 ianuarie 2011 emisă de pârâtă și obligarea pârâtei să emită Deciziei de admitere a cererii pentru „Prima de exploatație bovine" aferentă anului 2010. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat ca este nelegală respingerea cererii sale de acordare a subvenției aferente anului 2010 pe motiv că are datorii restante la Bugetul de Stat/Local, întrucât actul normativ care reglementează acordarea subvențiilor este O.U.G.

nr. 125/2006, iar acest act nu condiționează acordarea subvenției pentru bovine de achitarea prealabilă a datoriilor restante către Bugetul de Stat sau local. Totodată, reclamantul a invocat excepția de nelegalitate a art. 2 lit. d) din Ordinul nr. 215/2010 al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, în raport cu O.U.G. nr. 125/2006. Prin încheierea nr. 685/CAF/2011, Tribunalul Alba a dispus sesizarea Curții de Apel Alba Iulia cu excepția de nelegalitate a prevederilor art. 2 lit. d) din Ordinul nr. 215/2010 al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale în raport cu prevederile O.U.G. nr. 125/2006 și a suspendat judecata acțiunii. Prin sentința nr. 145 din 5 mai 2011, Curtea de Apel Alba Iulia a respins excepția de nelegalitate a prevederilor art. 2 lit. d) din Ordinul 215/2009 al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale invocata de reclamantul V.C.

în contradictoriu cu Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale și A.P.I.A. Centrul Județean Alba. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență că Ordinul nr. 215/2010 este emis în temeiul art. 13 din O.U.G. nr. 125/2006, iar potrivit art. 2 lit. d) din Ordinul nr. 215/2010 pentru anul 2010, prima pe exploatație se acordă producătorilor agricoli menționați la art. 1 o singură dată pe an în funcție de efectivul de bovine înregistrat în Registrul Național al Exploatațiilor cu condiția ca aceștia să nu aibă datorii restante la bugetul de stat și/sau la bugetul local, la data solicitării primei. S-a mai arătat în considerentele sentinței atacate că reclamantul nu a arătat care ar fi prevederea din O.U.G.

nr. 125/2006 sau din Regulamentele comunitare incidente în sfera de reglementare pe care nu o respectă condiția impusă de Ordinul nr. 215/2010, astfel încât excepția de nelegalitate nu este motivată decât cu trimitere generală la întreg textul O.U.G. nr. 125/2006 Împotriva acestei sentințe, a formulat recurs V.C. criticând soluția instanței de fond. În motivarea recursului formulat, recurentul-reclamant a susținut că, în mod greșit instanța de fond a respins excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 2 lit. d) din Ordinul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr. 215/2010, reținând în motivare că nu ar exista contradicție între dispozițiile acestei norme și dispozițiile O.U.G. nr. 125/2006.

Consideră recurentul că în mod eronat s-a reținut prin sentința atacată că potrivit dispozițiilor art. 13 din O.U.G. nr. 125/2006 s-au delegat de către legiuitor către Ministerul Agriculturii, prerogativele de stabilire prin ordin a condițiilor de eligibilitate pentru acordarea subvenției, întrucât potrivit normelor constituționale, un act normativ poate fi modificat, abrogat ori completat doar printr-un alt act normativ de aceeași natură. Totodată, recurentul a susținut că instanța de fond a apreciat eronat că nu s-au adus completări O.U.G. nr. 125/2006 întrucât prin ordinul contestat sunt stabilite criterii noi față de cele prevăzute în ordonanța de guvern. În drept au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 7 și pct. 9 din C. proc.

civ. Intimații A.P.I.A. Centrul Județean Alba și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale au formulat întâmpinări prin care au solicitat respingerea recursului formulat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței atacate și susținând că dispoziția art. 2 lit. d) din Ordinul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr. 215/2010 sunt legal în raport cu prevederile O.U.G. nr. 125/2006 actualizate. Examinând sentința atacată în raport cu criticile formulate, de dispozițiile legale incidente în cauză, cât și în temeiul art. 304 1 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul formulat în cauză este nefondat. Prin O.U.G.

nr. 125/2006 s-a reglementat aprobarea schemelor de plăți directe și plăți naționale directe complementare care se vor acorda în agricultură, începând cu anul 2007. Potrivit prevederilor art. 13 din acest act normativ, modul de implementare, condițiile specifice, criteriile de eligibilitate și termenii de referință pentru aplicarea schemelor de plăți directe și plăți naționale directe complementare, urmează a fi stabilite, în acord cu reglementările comunitare în domeniu, prin ordin al ministrului agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale, care se publică în M. Of.

al României, Partea I. În temeiul acestor prevederi legale, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a emis Ordinul nr. 215/2010 privind stabilirea modului de implementare a condițiilor specifice, a criteriilor de eligibilitate și a termenelor de referință pentru aplicarea schemelor de plăți naționale directe complementare în sectorul zootehnic la specia bovine, în acord cu reglementările comunitare în domeniu. Dispozițiile art. 2 lit. d) din Ordinul nr. 215/2010 cu privire la care a fost invocată excepția de nelegalitate stabilesc condițiile de acordare a primei de exploatație, care se acordă producătorilor agricoli menționați la art. 1, respectiv faptul că aceasta se acordă o singură dată pe an, în funcție de efectivul de bovine înregistrat și cu condiția ca aceștia să nu aibă datorii restante la bugetul de stat și/sau cel local, la data solicitării primei.

Verificând legalitatea acestor prevederi în raport cu condițiile O.U.G. nr. 125/2006 în baza cărora acest ordin a fost emis, instanța de control judiciar constată că în mod corect s-a reținut prin sentința criticată, faptul că impunerea acestui criteriu de eligibilitate este legală și în concordanță cu dispozițiile ordonanței. Criticile recurentului privind nerespectarea dispozițiilor constituționale cât și a celor legale privind impunerea unor criterii de eligibilitate neprevăzute de Ordonanță, nu pot fi primite, întrucât astfel cum s-a arătat anterior, Ordinul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr. 215/2010 a fost emis în temeiul art. 13 din O.U.G. nr. 125/2006, emitentul acestuia având competența de a stabili criteriile de eligibilitate și condițiile pentru acordarea primelor respective.

Având în vedere toate aceste considerente, Înalta Curte, reținând că sentința pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică, în temeiul art. 312 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul formulat în cauză, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de V.C. împotriva Sentinței nr. 145 din 5 mai 2011 a Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 15 noiembrie 2011.