ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 06.10.2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4578/2011

HOTĂRÂRE
06.10.2011
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4578/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 189

din 8 iunie 2011, Curtea de Apel Alba-Iulia, secția de contencios administrativ

și fiscal, a respins, ca neîntemeiată, excepția de nelegalitate a prevederilor

art. 2 lit. d) din ordinul ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr.

215/2010, invocată de M.A., în Dosarul nr. 3012/107/2011 al Tribunalului Alba.

Pentru a pronunța

această sentință, prima instanță a reținut următoarele:

Criticile de

nelegalitate nu au fost indicate în mod expres, reclamantul folosind doar

afirmația cu caracter de generalitate conform căreia art. 2 lit. d) din ordinul

contestat este contrar dispozițiilor O.U.G. nr. 125/2006.

Ordinul Ministerului

Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr. 215/2010 este un act administrativ cu

caracter normativ emis în temeiul art. 1 și art. 13 din O.U.G. nr. 125/2006,

prin el stabilindu-se modul de implementare, a condițiilor specifice, a

criteriilor de eligibilitate și a termenilor de referință pentru aplicarea

schemelor de plăți naționale directe complementare în sectorul zootehnic la

specia bovine, în acord cu reglementările comunitare în domeniu.

Potrivit art. 13 din

O.U.G. nr. 125/2006 modul de implementare, condițiile specifice, criteriile de

eligibilitate și termenii de referință pentru aplicarea schemelor de plăți

directe și plăți naționale directe complementare se stabilesc, în acord cu

reglementările comunitare în domeniu, prin ordin al ministrului agriculturii,

pădurilor și dezvoltării rurale, care se publică în M. Of. al României, Partea

I.

Reclamantul a

formulat o cerere pentru acordarea subvenției pentru bovine, aferentă anului

2010, el încadrându-se astfel în situația reglementată de art. 9 din O.U.G. nr.

125/2006, text conform căruia: (1) Plățile naționale directe complementare în

sectorul zootehnic se acordă în limita resurselor financiare alocate anual prin

legea bugetului de stat, pentru speciile de animale prevăzute în legislația în

vigoare. (2) Sursa de finanțare a plăților naționale directe complementare în

sectorul zootehnic se asigură din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului

Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, în limita prevederilor bugetare

aprobate. (3) Se acordă plăți naționale directe complementare în sectorul

zootehnic producătorilor agricoli, persoane fizice sau juridice, care dețin,

cresc și exploatează animale de producție, identificate și înregistrate în

sistemul național.

Nemulțumirea

reclamantului este legată de faptul că cererea sa a fost respinsă întrucât s-a

constatat că are datorii restante la bugetul de stat. În acest context

apreciază că dispozițiile art. 2 lit. d) din Anexa la ordinul Ministerului

Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr. 215/2010 adaugă în mod nepermis la actul

în aplicarea căruia a fost emis, respectiv O.U.G. nr. 125/2006.

Conform art. 2 din

Anexa la ordinul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr. 215/2010:

Pentru anul 2010, prima pe exploatație se acordă producătorilor agricoli

menționați la art. 1 o singură dată pe an în funcție de efectivul de bovine înregistrat

în Registrul național al exploatațiilor la data de:

- 31 ianuarie 2008,

care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții: a) exploatația să fie de

minimum 3 capete de bovine; b) vârsta bovinelor să fie de minimum 6 luni; c)

exploatația există înregistrată în Registrul național al exploatațiilor la data

solicitării primei; d) să nu aibă datorii restante la bugetul de stat și/sau la

bugetul local, la data solicitării primei;

- 31 ianuarie 2009,

pentru exploatațiile înființate în perioada 1 februarie 2008-31 ianuarie 2009,

care îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiții: a) exploatația să fie de

minimum 3 capete de bovine la data de 31 ianuarie 2009; b) vârsta bovinelor să

fie de minimum 6 luni la data de 31 ianuarie 2009; c) exploatația există înregistrată

în Registrul național al exploatațiilor la data solicitării primei; d) să nu

aibă datorii restante la bugetul de stat și/sau la bugetul local, la data

solicitării primei;

- 31 ianuarie 2010,

pentru exploatațiile înființate în perioada 1 februarie 2009-31 ianuarie 2010,

care îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiții: a) exploatația să fie de

minimum 3 capete de bovine la data de 31 ianuarie 2010; b) vârsta bovinelor să

fie de minimum 6 luni la data de 31 ianuarie 2010; c) exploatația există înregistrată

în Registrul național al exploatațiilor la data solicitării primei; d) să nu

aibă datorii restante la bugetul de stat și/sau la bugetul local, la data

solicitării primei.

Reține prima instanță

că, deși nu a indicat în mod expres în care din cele 3 categorii se regăsește,

reclamantul a criticat legalitatea cerinței privind inexistența datoriilor la

bugetul de stat.

De asemenea, se arată

în considerentele sentinței atacate, în condițiile în care O.U.G. nr. 125/2006

nu stabilește în mod expres condițiile necesare, dispoziția art. 9 alin. (3)

citată mai sus având caracter de principiu, ci mai mult, în cuprinsul art. 13

face trimitere expresă la modul de implementare, condițiile specifice,

criteriile de eligibilitate și termenii de referință pentru aplicarea schemelor

de plăți directe și plăți naționale directe complementare care se stabilesc, în

acord cu reglementările comunitare în domeniu, prin ordin al ministrului

agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale instanța apreciază că prin actul

atacat nu au fost depășite în nici un fel limitele competenței acordate

ministrului de resort.

Ca atare,

concluzionează prima instanță, autoritatea emitentă avea competența de a

stabili ca și cerință obligația de a nu avea datorii restante la bugetul de

stat și/sau la bugetul local, la data solicitării primei și, deci, critica

reclamantului, sub acest aspect, nu este întemeiată.

exercitată

Împotriva acestei

sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs M.A.

În motivarea căii de

atac, recurentul-reclamant susține că sentința recurată este greșită întrucât

O.U.G. nr. 125/2006 nu putea fi completată printr-un ordin al ministrului,

întrucât un act normativ poate fi modificat, abrogat ori completat doar

printr-un alt act normativ de aceeași natură.

Deci, O.U.G. nr.

125/2006 trebuia „completată” printr-un act normativ de aceeași natură, fiind

încălcate dispozițiile Constituției.

Susține

recurentul-reclamant și faptul că ordinul Ministerului Agriculturii și

Dezvoltării Rurale nr. 215/2010 stabilește criterii noi față de cele prevăzute

în cuprinsul O.U.G. nr. 125/2006, fapt care excede prevederilor legale.

De asemenea, se arată

că „subvenția” reprezintă un ajutor care nu poate fi condiționat de starea

materială a persoanei îndreptățită ori de situația referitoare la datoriile

față de bugetul de stat/ local, putându-se prevedea că operează o compensare

automată a datoriilor cu suma cuvenită drept stimulent pentru creșterea

bovinelor.

Intimata-pârâtă

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, Centrul Județean Alba a

formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat,

apreciind ca legală și temeinică sentința recurată și combătând criticile

recurentului.

de recurs

Înalta Curte,

analizând recursul în raport de criticile formulate, de înscrisurile care

există la dosarul cauzei, de dispozițiile legale incidente, apreciază că acesta

este nefondat pentru considerentele ce urmează a fi expuse.

Deși

recurentul-reclamant indică ca temei al recursului dispozițiile art. 304 pct.

7-9 C. proc. civ., în motivarea căii de atac nu se indică motivele de

nelegalitate la care se referă art. 304 pct. 7, 8 C. proc. civ.

Criticile formulate

se circumscriu dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., însă, în raport de

aceste prevederi recursul este nefondat.

Astfel cum rezultă

din expunerea rezumativă prezentată anterior, recurentul-reclamant a invocat

excepția de nelegalitate a art. 3 lit. d) din ordinul Ministerului Agriculturii

și Dezvoltării Rurale nr. 215/2010 care prevede că pentru anul 2010 prima de

exploatație se acordă producătorilor agricoli o singură dată pe an, în funcție

de efectivul de bovine înregistrat în Registrul Național al Exploatațiilor,

dacă îndeplinesc cumulativ anumite condiții printre care și cea referitoare la

lipsa datoriilor la bugetul de stat și/sau la bugetul local, la data

solicitării primei.

Susținerea

recurentului-reclamant potrivit căreia ordinul menționat este nelegal întrucât

aduce completări la O.U.G. nr. 125/2006, este nefondată.

Ordinul ministrului

Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr. 215/2010 a fost emis în temeiul art. 13

din O.U.G. nr. 125/2006 cu modificările și completările ulterioare, pentru punerea

în executare a acestui act normativ.

Astfel, legalitatea

ordinului menționat trebuie analizată în raport de dispozițiile actului

normativ în temeiul și pentru executarea căruia a fost emis.

Potrivit art. 13 din

O.U.G. nr. 125/2006, pentru aprobarea schemelor de plăți directe și plăți

naționale directe complementare, care se acordă în agricultură începând cu anul

2007, și pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 36/1991 privind societățile

agricole și alte forme de asociere în agricultură, astfel cum a fost modificat,

„modul de implementare, condițiile specifice, criteriile de eligibilitate și

termenii de referință pentru aplicarea schemelor de plăți directe și plăți

naționale directe complementare se stabilesc, în acord cu reglementările

comunitare în domeniu, prin ordin al ministrului agriculturii, pădurilor și

dezvoltării rurale, care se publică în M. Of. al României, Partea I”.

În condițiile în care

în cuprinsul art. 13 se menționează că modul de implementare, condițiile

specifice, criteriile de eligibilitate și termenii de referință pentru

aplicarea schemelor de plăți directe și plăți naționale directe complementare,

se vor stabili, în acord cu reglementările comunitare în domeniu, prin ordin al

ministrului agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale, este evident că

actul atacat a fost emis în limitele competenței acordate ministrului de resort

menționat prin dispozițiile O.U.G. nr. 125/2006.

În mod corect

instanța de fond a reținut că ordinul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării

Rurale nr. 215/2010 nu încalcă prevederile O.U.G. nr. 125/2006 întrucât prin

articolul a cărui nelegalitate este invocată, nu se aduc completări sau

adăugiri la actul normativ, ci doar se stabilesc condițiile care trebuie

îndeplinite pentru acordarea către producătorii agricoli a primei pe

exploatație bovine, astfel cum s-a dispus prin art. 13 menționat anterior.

În consecință,

dispozițiile din ordinul ce constituie obiectul excepției de nelegalitate nu

sunt afectate de viciul de nelegalitate, fiind emise în temeiul și pentru

executarea O.U.G. nr. 125/2006.

Criticile potrivit

cărora O.U.G. nr. 125/2006 trebuia „completată” printr-un act normativ de

aceeași natură, fiind încălcate dispozițiile Constituției, de altfel

neindicate, sunt nefondate, întrucât în ceea ce privește dispozițiile art. 13

din O.U.G. nr. 125/2006 de delegare a competenței pentru stabilirea modului de

implementare, condițiile specifice, criteriile de eligibilitate și termenii de

referință pentru aplicarea schemelor de plăți directe și plăți naționale directe

complementare nu se constată că a fost invocat sau reținut vreun viciu de

neconstituționalitate de instanța de contencios constituțional.

Susținerile

recurentului referitoare la modul cum ar fi trebuit stabilite criteriile de

eligibilitate, exced cadrului procesual al cărui obiect este excepția de

nelegalitate a art. 3 lit. d) din ordinul nr. 215/2010 în raport cu O.U.G. nr.

125/2006.

Față de

considerentele expuse, Înalta Curte în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004,

modificată și completată, art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., va

respinge recursul ca nefondat.

Respinge recursul

declarat de reclamantul M.A. împotriva sentinței nr. 189 din 8 iunie 2011 a

Curții de Apel Alba-Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 6

octombrie 2011.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2011-10-14
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4732/2011
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei. 1. Hotărârea primei instanțe. Prin sentința nr. 157/2011 din 17 mai 2011, Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios admini
ÎCCJ 2011-10-18
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4768/2011
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Alba, reclamantul M.S. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A.P.I.A., anularea deciziei de respingere
ÎCCJ 2012-05-22
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2507/2012
Prin Sentința civilă nr. 401 din 21 decembrie 2011 Curtea de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, a respins excepțiile de nelegalitate invocate de reclamanta SC L. SRL Sebeș, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Ag
ÎCCJ 2011-11-15
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5370/2011
ar exista contradicție între dispozițiile acestei norme și dispozițiile O.U.G. nr. 125/2006. Consideră recurentul că în mod eronat s-a reținut prin sentința atacată că potrivit dispozițiilor art. 13 din O.U.G. nr. 125/2006 s-au delegat de c
ÎCCJ 2012-12-11
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5264/2012
nderea prejudiciului cauzat bugetului de stat și va proceda la recuperarea acestuia conform prevederilor legale în vigoare stabilire de O.U.G. nr. 125/2006 și apoi îl va vira la bugetul de stat, cu termen de realizare la 30 septembrie 2011.
Sursă