ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4768/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Alba, reclamantul M.S. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A.P.I.A., anularea deciziei de respingere pentru „Prima de exploatație bovine” din 21 ianuarie 2011 emisă depărată, obligarea pârâtei să emită decizia de admitere a cererii pentru „Prima de exploatație bovine” aferentă anului 2010, precum și la plata cheltuielilor de judecată. În motivarea cererii, reclamantul a arătat că deține un număr de 22 capete bovine, că are dreptul la subvenție anuală în temeiul Legii nr. 139/2007, sens în care a formulat cerere la data de 15 octombrie 2010, cererea fiindu-i însă respinsă cu motivarea că are datorii restante Ia Bugetul de stat/local.

Reclamantul a criticat ca nelegală poziția autorității pârâte, susținând că actul normativ care reglementează acordarea subvențiilor, O.U.G. nr. 125/2006, nu condiționează acordarea subvenției pentru bovine de achitarea prealabilă a datoriilor restante către Bugetul de stat sau local, situație în care dispozițiile art. 2 lit. d) din Ordinul nr. 215/2010, potrivit cărora în vederea acordării subvenției se impune ca persoana în cauză să nu aibă datorii restante la bugetul de stat sau local, exced prevederilor O.U.G. nr. 125/2006. Reclamantul a invocat excepția de nelegalitate a art. 2 lit. d) din Ordinul nr. 215/2010, al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Prin încheierea nr. 778/CAF/2011 din 12 aprilie 2011, Tribunalul Alba, secția contencios administrativ, a dispus sesizarea Curții de Apel Alba-Iulia cu excepția de nelegalitate a prevederilor art. 2 lit. d) din Ordinul nr. 215/2010 al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, apreciind că sunt incidente prevederile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Prin sentința civilă nr. 170 din data de 24 mai 2011, Curtea de Apel Alba-Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins excepția de nelegalitate invocată de către reclamantul M.S. În motivarea acestei soluții, instanța de fond a reținut că Ordinul nr. 215/2010 este emis în temeiul art. 13 din O.U.G.

nr. 125/2006, care instituie competența Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale de a stabili condițiile specifice și criteriile de eligibilitate în acordarea acestor forme de sprijin direct, astfel încât condiția impusă la art. 2 lit. d) ca solicitantul sprijinului agricol să nu aibă datorii la bugetul de stat/local, la data solicitării primei, constituie un criteriu de eligibilitate impus în deplină legalitate și cu respectarea prevederilor O.U.G. nr. 125/2006 actualizată. Prima instanță a mai arătat că reclamantului, la data solicitării primei (15 octombrie 2010), i-a fost adusă la cunoștință condiția pe care ar fi trebuit să o îndeplinească pentru a beneficia de subvenție, acesta semnând o declarație în sensul în care nu are datorii restante la bugetul de stat sau local, asigurându-se astfel deplina transparență a procedurii reglementată prin Ordinul nr. 216/2010.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul M.S., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea recursului formulat, recurentul-reclamant a susținut în esență că în mod greșit instanța de fond a respins excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 3 lit. d) din Ordinul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr. 215/2010 reținând în motivare că nu există contradicție între dispozițiile acestei norme și dispozițiile O.U.G. nr. 125/2006. Consideră recurentul că în mod eronat s-a reținut prin sentința atacată faptul că prin dispozițiile art. 13 din O.U.G.

nr. 125/2006 s-a delegat Ministerului Agriculturii prerogativele de stabilire prin ordin a condițiilor de eligibilitate în ceea ce privește acordarea subvenției atâta timp cât prin dispozițiile constituționale se precizează că un act normativ nu poate fi modificat, abrogat sau completat decât printr-un act normativ de aceeași natură, în speță ordonanța de urgență a Guvernului fiind completată printr-un ordin de ministru. În drept au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 7 și pct. 9 C. proc. civ. Intimații A.P.I.A., Centrul județean Alba și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale au formulat întâmpinări prin care au solicitat respingerea recursului formulat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței atacate, susținând în esență că dispozițiile art. 2 lit. d) din Ordinul nr. 215/2010 al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale sunt legale în raport cu prevederile O.U.G.

nr. 125/2006 actualizată. Analizând sentința atacată în raport de criticile formulate de recurentul-reclamant, de dispozițiile legale incidente în cauză cât și în temeiul dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul formulat în cauză este nefondat și urmează a fi respins, pentru considerentele expuse în continuare. Potrivit prevederilor art. 1 din O.U.G.

nr. 125/2006 se reglementează aprobarea schemelor de plăți directe și plăți naționale directe complementare care se vor acorda în agricultură începând cu anul 2007. În conformitate cu prevederile art. 13 din același act normativ se stabilește faptul că modul de implementare, condițiile specifice, criteriile de eligibilitate și termenii de referință pentru aplicarea schemelor de plăți directe și plăți naționale directe complementare, se stabilesc, în acord cu reglementările comunitare în domeniu, prin ordin al ministrului agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale care se publică în M. Of.

al României, Partea I. Ordinul nr. 215/2010 al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale privind stabilirea modului de implementare a condițiilor specifice, a criteriilor de eligibilitate și a termenilor de referință pentru aplicarea schemelor de plăți naționale directe complementare în sectorul zootehnic la specia bovine în acord cu reglementările comunitare în domeniu a fost emis în temeiul art. 13 din O.U.G. nr. 125/2006. Dispozițiile art. 2 lit. d) din Ordinul nr. 215/2010 stabilesc condițiile d acordare a primei de exploatație care se acordă producătorilor agricoli menționați la art. 1, respectiv faptul că aceasta se acordă o singură dată pe an, în funcție de efectivul de bovine înregistrat și cu condiția ca aceștia că nu aibă datorii restante la bugetul de stat și/sau cel local, la data solicitării primei.

Verificând legalitatea acestor prevederi în raport cu dispozițiile O.U.G. nr. 125/2006 în baza cărora acesta a fost emis, instanța de control judiciar constată că în mod corect s-a reținut prin sentința criticată, faptul că impunerea acestui criteriu de eligibilitate este legală și în concordanță cu dispozițiile ordonanței. Criticile recurentului privind nerespectarea dispozițiilor constituționale, cât și a celor legale privind impunerea unor criterii de eligibilitate neprevăzute de ordonanță, nu pot fi primite fiind nefondate, întrucât astfel cum s-a arătat anterior, Ordinul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr. 215/2010 a fost emis în temeiul art. 13 din O.U.G. nr. 125/2006 emitentul acestuia având competența de a stabili criteriile de eligibilitate și condițiile pentru acordarea primelor respective.

Astfel fiind, Înalta Curte, reținând că sentința pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul formulat în cauză, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul formulat de către M.S. împotriva sentinței civile nr. 170 din data de 24 mai 2011 a Curții de Apel Alba-Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 18 octombrie 2011.