ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1833/2012

Prin cererea

înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1, reclamantul T.T. a solicitat,

în contradictoriu cu Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor, obligarea pârâtei la efectuarea controlului de legalitate în

sensul analizării dosarului înregistrat la ANRP sub nr. 29459/CC sub aspectul

legalității cererii de restituire în natură, în termen de maxim 30 de zile de

la pronunțarea hotărârii, obligarea la transmiterea dosarului către evaluator

în vederea întocmirii raportului de evaluare a imobilului situat în Bd. Carol

I, nr. 76, et. 2, ap. 17, sector 2, București, în termen de maxim 30 de zile de

la efectuarea controlului de legalitate, precum și obligarea la plata de

penalități de 100 lei/zi de întârziere de la momentul îndeplinirii termenului

și până la soluționarea efectivă, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea

acțiunii, reclamantul a arătat că prin Ordinul Prefectului Municipiului

București nr. 760 din 22 septembrie 2006 s-a soluționat Notificarea nr. 8493

din 3 iulie 2001 și s-a propus acordarea de despăgubiri pentru imobilul -

apartament situat în Bd. Carol I, nr. 76, et. 2, ap. 17, sector 2, București,

de la acel moment trecând 3 ani și 7 luni, fără ca dosarul său să fie analizat.

La data de 1

noiembrie 2010, pârâta a depus la dosarul cauzei întâmpinare prin care a

invocat excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 1, iar prin

Sentința civilă nr. 22916 din 19 noiembrie 2010 a acestei instanțe competența

de soluționare a cauzei a fost declinată în favoarea Curții de Apel București,

secția de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța

această sentință, Judecătoria Sectorului 1 București, a reținut că acțiunea

formulată este întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 247/2005, iar potrivit art.

20 alin. (1) din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, competenta de soluționare revine

Secției de Contencios Administrativ și Fiscal a Curții de Apel în a cărei rază

teritorială domiciliază reclamantul.

Cererea a fost

înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 23 decembrie 2010,

iar prin Sentința nr. 4022 din 6 iunie 2011 a Curții de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal, acțiunea formulată a fost admisă

în parte, instanța dispunând obligarea pârâtei să soluționeze cererea

reclamantei privind întocmirea raportului de evaluare în privința imobilului

situat în București, B-dul. Carol I, nr. 76, et. 2, ap. 17, sector 2 în termen

de 10 zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii. Au fost respinse ca

neîntemeiate celelalte capete de cerere.

Pentru a pronunța

această hotărâre, prima instanță a reținut că prin Ordinul Prefectului

Municipiului București nr. 760 din 22 septembrie 2006 s-a dispus acordarea în

favoarea reclamantului T.T. de măsuri reparatorii în echivalent pentru

imobilul  situat în București, B- dul Carol I, nr. 76, et. 2, ap. 17, sector 2,

imobil imposibil de restituit în natură.

S-a mai reținut că

dosarul aferent ordinului în speță a fost transmis Secretarului Comisiei

Centrale, fiind înregistrat la data de 27 septembrie 2006, potrivit

prevederilor legale, Comisia Centrală fiind competentă să verifice numai

legalitatea respingerii cererii de restituire în natură și nicidecum

legalitatea propunerii deținătorului imobilului învestit cu soluționarea

notificării conform Legii nr. 10/2001.

Așadar, a apreciat

judecătorul fondului, atâta vreme cât Ordinul Prefectului Municipiului

București nr. 760 din 22 septembrie 2006 a rămas definitiv, nefiind contestat,

pârâta urmează să verifice legalitatea respingerii cererii de restituire în

natură.

S-a mai constatat că,

în speță, reclamantul a contestat actul administrativ atipic constând în

refuzul nejustificat al autorității administrative de a elibera actul

administrativ în termenul prevăzut de dispozițiile generale aplicabile în

materie, acela de 30 de zile de la data înregistrării, conform prevederilor

art. 2 punctul 1 litera h) din Legea nr. 554/2004, refuzul rezultând din

depășirea de către aceasta a termenului în care avea obligația de a soluționa

cererea.

În raport de această

împrejurare s-a apreciat că refuzul nejustificat al autorității publice sub

forma tăcerii administrației atrage pe plan procesual culpa pârâtei, iar

justificarea autorității publice pârâte prin invocarea caracterului aleatoriu

al soluționării dosarelor nu este întemeiată, necesară, legală și proporțională

cu scopul urmărit. Totodată, a condiționa soluționarea dosarelor de elementul

aleatoriu introdus de comisie, ceea ce implică imposibilitatea definirii cel

puțin a unui criteriu obiectiv de previzibilitate a soluționării cererii, nu

este o justificare pertinentă pentru a fi opusă cu succes reclamantului ca

temei pentru nesoluționarea cererii ce are ca obiect stabilirea și

concretizarea în final a dreptului la despăgubire la care acesta este

îndreptățit potrivit legii.

Au fost invocate

prevederile art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului și art. 1 din

Protocolul 1 Adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a

libertăților fundamentale.

S-a constatat că

dreptul de creanță născut în favoarea reclamantului prin emiterea Ordinului

Prefectului Municipiului București nr. 760 din 22 septembrie 2006, neatacat

printr-o procedură judiciară, reprezintă o valoare patrimonială și are deci

caracteristicile unui bun în sensul primei fraze a art. 1.

Totodată, în

considerarea art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului, precum și a

dispozițiilor art. 1 din Protocolul nr. 1, autoritatea administrativă abilitată

să statueze și să concretizeze dreptul subiectiv dedus judecății de reclamant

are obligația legală de a găsi toate mijloacele necesare soluționării cererilor

și de a exercita dreptul de apreciere privitor la procedura de soluționare a

cererilor în cadrul legii, în limitele drepturilor fundamentale ale

cetățenilor.

Judecătorul fondului

a procedat la respingerea excepției prematurității acțiunii invocată de pârâtă,

în raport cu dreptul la soluționarea în termen rezonabil a cauzei statuat în

art. 6 al Convenției europene a drepturilor omului, garanție a unui proces

echitabil, ce trebuie să fie respectat nu numai în procedura contencioasă ci și

în procedura prealabilă.

În considerarea

prevederilor art. 24 alin (1) din Legea nr. 554/2004 prima instanță a dispus ca

executarea hotărârii să se facă în termen de 10 zile de la rămânerea

irevocabilă a hotărârii.

S-a mai reținut, în

ce privește primul capăt de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la

analizarea dosarului înregistrat, aceste operațiuni administrative au fost

efectuate.

Relativ la capătul de

cerere vizând obligarea pârâtei la plata unor penalități de întârziere, s-a

apreciat că reclamantul are posibilitatea solicitării acestora în etapa

executării hotărârii irevocabile, în temeiul dispozițiilor art. 24-25 din Legea

nr. 554/2004, care prevăd o procedură specială.

Împotriva acestei

sentințe a formulat recurs pârâtul Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor, formulând următoarele critici la adresa hotărârii atacate:

- instanța de fond a

făcut o greșită aplicare a principiului respectării termenului rezonabil,

astfel cum acesta a fost definit în jurisprudența Curții europene a drepturilor

omului, neținând seama de anumite criterii, cum ar fi complexitatea cauzei,

conduita reclamantului și cea a autorităților competente, precum și importanța

litigiului pentru reclamant;

- la pronunțarea

hotărârii nu s-a ținut seamă de prevederile Deciziei nr. 2815 din 16 septembrie

2008 adoptată de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, referitor

la ordinea de înregistrare a dosarelor și necesitatea respectării egalității de

tratament a titularilor dreptului de despăgubire;

- în mod netemeinic

și nelegal s-a dispus întocmirea raportului de evaluare într-un termen de 10

zile, încălcându-se prevederile H.G. nr. 527/2006 care stabilesc un termen de

minim 20 de zile pentru efectuarea evaluării, calculat de la data primirii

dosarului de către evaluator.

Criticile formulate

se încadrează din punct de vedere procedural în dispozițiile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ.

Analizând actele și

lucrările dosarului de fond precum și motivele de recurs invocate, Înalta Curte

constată că recursul este întemeiat, însă numai pentru următoarele

considerente:

Astfel, nu pot fi

reținute criticile privind greșita aplicare a principiului respectării

termenului rezonabil, având în vedere că dosarul privind acordarea de măsuri

reparatorii reclamantului a fost transmis autorității pârâte încă de la data de

27 septembrie 2006, iar până în prezent dosarul nu a fost transmis la evaluator

parcurgând doar etapa verificării legalității respingerii cererii de restituire

în natură a imobilului notificat. Criteriile amintite de recurentă pentru

aprecierea termenului rezonabil nu justifică o durată ce depășește un interval

de 4 ani (până la introducerea acțiunii) pentru parcurgerea unei singure etape,

premergătoare emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire.

De asemenea, se reține

că, prevederile Deciziei nr. 2815 din 16 septembrie 2008 a Comisiei Centrale

pentru Stabilirea Despăgubirilor în ceea ce privește ordinea de înregistrare a

dosarelor trebuie considerate producătoare de efecte juridice numai în

condițiile respectării termenului rezonabil, definit în practica Curții

europene a drepturilor omului, altfel această decizie neputând înlătura

principiul menționat.

Cu toate acestea,

este fundamentată critica referitoare la nelegalitatea termenului de 10 zile

stabilit de instanța de fond pentru parcurgerea etapei evaluării de către

pârât. Această parte a hotărârii primei instanțe încalcă dispozițiile Hotărârii

de Guvern nr. 527/2006, care prevăd un termen de 20 de zile pentru efectuarea

evaluării, termen calculat de la data primirii dosarului de către evaluator.

În raport de

considerentele menționate, instanța de control judiciar apreciază potrivit art.

312 alin. (1), (2) și (3) C. proc. civ. se impune admiterea recursului și

modificarea în parte a sentinței atacate, respectiv cu privire la fixarea

termenului de 10 zile pentru întocmirea raportului de evaluare, termen ce va fi

înlăturat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor

împotriva Sentinței nr. 4022 din 6 iunie 2011 a Curții de Apel București,

secția a VIII a contencios administrativ și fiscal.

Modifică în parte

sentința atacată, în sensul că înlătură dispoziția privind fixarea termenului

de 10 zile în legătură cu întocmirea raportului de evaluare.

Menține celelalte

dispoziții ale sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 4 aprilie 2012.

Procesat de GGC - DG