ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1833/2012

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1, reclamantul T.T. a solicitat, în contradictoriu cu Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, obligarea pârâtei la efectuarea controlului de legalitate în sensul analizării dosarului înregistrat la ANRP sub nr. 29459/CC sub aspectul legalității cererii de restituire în natură, în termen de maxim 30 de zile de la pronunțarea hotărârii, obligarea la transmiterea dosarului către evaluator în vederea întocmirii raportului de evaluare a imobilului situat în Bd. Carol I, nr. 76, et. 2, ap. 17, sector 2, București, în termen de maxim 30 de zile de la efectuarea controlului de legalitate, precum și obligarea la plata de penalități de 100 lei/zi de întârziere de la momentul îndeplinirii termenului și până la soluționarea efectivă, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că prin Ordinul Prefectului Municipiului București nr. 760 din 22 septembrie 2006 s-a soluționat Notificarea nr. 8493 din 3 iulie 2001 și s-a propus acordarea de despăgubiri pentru imobilul - apartament situat în Bd. Carol I, nr. 76, et. 2, ap. 17, sector 2, București, de la acel moment trecând 3 ani și 7 luni, fără ca dosarul său să fie analizat. La data de 1 noiembrie 2010, pârâta a depus la dosarul cauzei întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 1, iar prin Sentința civilă nr. 22916 din 19 noiembrie 2010 a acestei instanțe competența de soluționare a cauzei a fost declinată în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această sentință, Judecătoria Sectorului 1 București, a reținut că acțiunea formulată este întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 247/2005, iar potrivit art. 20 alin. (1) din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, competenta de soluționare revine Secției de Contencios Administrativ și Fiscal a Curții de Apel în a cărei rază teritorială domiciliază reclamantul. Cererea a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 23 decembrie 2010, iar prin Sentința nr. 4022 din 6 iunie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, acțiunea formulată a fost admisă în parte, instanța dispunând obligarea pârâtei să soluționeze cererea reclamantei privind întocmirea raportului de evaluare în privința imobilului situat în București, B-dul.

Carol I, nr. 76, et. 2, ap. 17, sector 2 în termen de 10 zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii. Au fost respinse ca neîntemeiate celelalte capete de cerere. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin Ordinul Prefectului Municipiului București nr. 760 din 22 septembrie 2006 s-a dispus acordarea în favoarea reclamantului T.T. de măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul situat în București, B- dul Carol I, nr. 76, et. 2, ap. 17, sector 2, imobil imposibil de restituit în natură. S-a mai reținut că dosarul aferent ordinului în speță a fost transmis Secretarului Comisiei Centrale, fiind înregistrat la data de 27 septembrie 2006, potrivit prevederilor legale, Comisia Centrală fiind competentă să verifice numai legalitatea respingerii cererii de restituire în natură și nicidecum legalitatea propunerii deținătorului imobilului învestit cu soluționarea notificării conform Legii nr. 10/2001.

Așadar, a apreciat judecătorul fondului, atâta vreme cât Ordinul Prefectului Municipiului București nr. 760 din 22 septembrie 2006 a rămas definitiv, nefiind contestat, pârâta urmează să verifice legalitatea respingerii cererii de restituire în natură. S-a mai constatat că, în speță, reclamantul a contestat actul administrativ atipic constând în refuzul nejustificat al autorității administrative de a elibera actul administrativ în termenul prevăzut de dispozițiile generale aplicabile în materie, acela de 30 de zile de la data înregistrării, conform prevederilor art. 2 punctul 1 litera h) din Legea nr. 554/2004, refuzul rezultând din depășirea de către aceasta a termenului în care avea obligația de a soluționa cererea.

În raport de această împrejurare s-a apreciat că refuzul nejustificat al autorității publice sub forma tăcerii administrației atrage pe plan procesual culpa pârâtei, iar justificarea autorității publice pârâte prin invocarea caracterului aleatoriu al soluționării dosarelor nu este întemeiată, necesară, legală și proporțională cu scopul urmărit. Totodată, a condiționa soluționarea dosarelor de elementul aleatoriu introdus de comisie, ceea ce implică imposibilitatea definirii cel puțin a unui criteriu obiectiv de previzibilitate a soluționării cererii, nu este o justificare pertinentă pentru a fi opusă cu succes reclamantului ca temei pentru nesoluționarea cererii ce are ca obiect stabilirea și concretizarea în final a dreptului la despăgubire la care acesta este îndreptățit potrivit legii.

Au fost invocate prevederile art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului și art. 1 din Protocolul 1 Adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

S-a constatat că dreptul de creanță născut în favoarea reclamantului prin emiterea Ordinului Prefectului Municipiului București nr. 760 din 22 septembrie 2006, neatacat printr-o procedură judiciară, reprezintă o valoare patrimonială și are deci caracteristicile unui bun în sensul primei fraze a art. 1. Totodată, în considerarea art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului, precum și a dispozițiilor art. 1 din Protocolul nr. 1, autoritatea administrativă abilitată să statueze și să concretizeze dreptul subiectiv dedus judecății de reclamant are obligația legală de a găsi toate mijloacele necesare soluționării cererilor și de a exercita dreptul de apreciere privitor la procedura de soluționare a cererilor în cadrul legii, în limitele drepturilor fundamentale ale cetățenilor.

Judecătorul fondului a procedat la respingerea excepției prematurității acțiunii invocată de pârâtă, în raport cu dreptul la soluționarea în termen rezonabil a cauzei statuat în art. 6 al Convenției europene a drepturilor omului, garanție a unui proces echitabil, ce trebuie să fie respectat nu numai în procedura contencioasă ci și în procedura prealabilă. În considerarea prevederilor art. 24 alin (1) din Legea nr. 554/2004 prima instanță a dispus ca executarea hotărârii să se facă în termen de 10 zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii. S-a mai reținut, în ce privește primul capăt de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la analizarea dosarului înregistrat, aceste operațiuni administrative au fost efectuate.

Relativ la capătul de cerere vizând obligarea pârâtei la plata unor penalități de întârziere, s-a apreciat că reclamantul are posibilitatea solicitării acestora în etapa executării hotărârii irevocabile, în temeiul dispozițiilor art. 24-25 din Legea nr. 554/2004, care prevăd o procedură specială.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâtul Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, formulând următoarele critici la adresa hotărârii atacate: - instanța de fond a făcut o greșită aplicare a principiului respectării termenului rezonabil, astfel cum acesta a fost definit în jurisprudența Curții europene a drepturilor omului, neținând seama de anumite criterii, cum ar fi complexitatea cauzei, conduita reclamantului și cea a autorităților competente, precum și importanța litigiului pentru reclamant; - la pronunțarea hotărârii nu s-a ținut seamă de prevederile Deciziei nr. 2815 din 16 septembrie 2008 adoptată de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, referitor la ordinea de înregistrare a dosarelor și necesitatea respectării egalității de tratament a titularilor dreptului de despăgubire; - în mod netemeinic și nelegal s-a dispus întocmirea raportului de evaluare într-un termen de 10 zile, încălcându-se prevederile H.G.

nr. 527/2006 care stabilesc un termen de minim 20 de zile pentru efectuarea evaluării, calculat de la data primirii dosarului de către evaluator. Criticile formulate se încadrează din punct de vedere procedural în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Analizând actele și lucrările dosarului de fond precum și motivele de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul este întemeiat, însă numai pentru următoarele considerente: Astfel, nu pot fi reținute criticile privind greșita aplicare a principiului respectării termenului rezonabil, având în vedere că dosarul privind acordarea de măsuri reparatorii reclamantului a fost transmis autorității pârâte încă de la data de 27 septembrie 2006, iar până în prezent dosarul nu a fost transmis la evaluator parcurgând doar etapa verificării legalității respingerii cererii de restituire în natură a imobilului notificat.

Criteriile amintite de recurentă pentru aprecierea termenului rezonabil nu justifică o durată ce depășește un interval de 4 ani (până la introducerea acțiunii) pentru parcurgerea unei singure etape, premergătoare emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire. De asemenea, se reține că, prevederile Deciziei nr. 2815 din 16 septembrie 2008 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor în ceea ce privește ordinea de înregistrare a dosarelor trebuie considerate producătoare de efecte juridice numai în condițiile respectării termenului rezonabil, definit în practica Curții europene a drepturilor omului, altfel această decizie neputând înlătura principiul menționat. Cu toate acestea, este fundamentată critica referitoare la nelegalitatea termenului de 10 zile stabilit de instanța de fond pentru parcurgerea etapei evaluării de către pârât.

Această parte a hotărârii primei instanțe încalcă dispozițiile Hotărârii de Guvern nr. 527/2006, care prevăd un termen de 20 de zile pentru efectuarea evaluării, termen calculat de la data primirii dosarului de către evaluator. În raport de considerentele menționate, instanța de control judiciar apreciază potrivit art. 312 alin. (1), (2) și (3) C. proc. civ. se impune admiterea recursului și modificarea în parte a sentinței atacate, respectiv cu privire la fixarea termenului de 10 zile pentru întocmirea raportului de evaluare, termen ce va fi înlăturat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva Sentinței nr. 4022 din 6 iunie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal. Modifică în parte sentința atacată, în sensul că înlătură dispoziția privind fixarea termenului de 10 zile în legătură cu întocmirea raportului de evaluare. Menține celelalte dispoziții ale sentinței. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 aprilie 2012. Procesat de GGC - DG