Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția de contencios administrativ și fiscal
Data
3 aprilie 2012

Decizia nr. 1797/2012 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — cale de atac împotriva sentinței nr. 88/2011 a Curții de Apel Bacău

Prin Sentința nr. 88 din 31 mai 2011, Curtea de Apel Bacău, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, a respins ca inadmisibilă cererea formulată de reclamantul I.J. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătății. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul I.J., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, fără a depune însă și dovada plății taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar corespunzătoare căii de atac exercitate. Recurentul-reclamant a fost citat pentru termenul de judecată stabilit în cauză cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru corespunzătoare căii de atac exercitate. Cum aceasta nu și-a îndeplinit această obligație legală, Înalta Curte a pus în discuție excepția netimbrării recursului, invocată din oficiu, dezbaterile fiind consemnate în practicaua prezentei hotărâri.

În temeiul art. 137 alin. (1) din Codul de procedură civilă aplicabil și în recurs potrivit art. 316, raportat la art. 298 C. proc. civ., Înalta Curte va analiza cu prioritate excepția netimbrării recursului declarat de către reclamantă. În speță, se constată că recurentul-reclamant a fost citat cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru în sumă de 4 RON, datorată potrivit art. 11 alin. (1) teza I coroborat cu art. 3 lit. m) din Legea nr. 146/1997, și a timbrului judiciar în valoare de 0,15 RON, conform dovezii de îndeplinire a procedurii de citare, însă acesta nu și-a îndeplinit această obligație legală, față de dispozițiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 146/1997, potrivit cărora taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat.

Conform prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea 146/1997, „neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii”. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va face aplicarea dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și ale art. 9 alin. (2) din O.G. nr. 32/1995 și va anula, ca netimbrat, recursul formulat.

DECIDE Anulează recursul declarat de I.J. împotriva Sentinței nr. 88 din 31 mai 2011 a Curții de Apel Bacău, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca netimbrat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 3 aprilie 2012. Procesat de GGC - DG

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.